Evenimentul, iulie-septembrie 1912 (Anul 20, nr. 99-171)

1912-09-26 / nr. 167

—ANUL XX No. 167 5 BAN­I — 6 — ABONAMENTE Pt* uh an . . I«ei c20 Pt‘ jumătate an . .. IO Pe trei luni ... 5 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani Of^GAH PAR­­TIDULUI CONCEPGT Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 MERCURI 26 SEPTEMBRIE 1912 5 BANI st­N­A­NC­I­U­R­I Insariji și i?afc­ a»13 In pagina a­­ 2-a rândul 1 h-. In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. — ő — T E L £ F O N No. 33 0 R------­ „CRIZA“ Cu toată criza politică de care se întrec în a face caz ziarele o­­poziției, două fapte sunt certe și anume : Liberalii nu pot veni actualmen­te la guvern și nici nu vor să se riște a încerca în clipele actuale marea cu degetul, iar de o guver­nare tak­istă nu poate fi vorbă nici măcar în glumă. Dată fiind certitudinea acestor două fapte, e ușor de înțeles că ceia ce se taxează drept criză, nu e de­cât frământarea ambelor gru­pări opoziționiste pentru ca de de­oparte să prezinte realitatea sub un aspect fals, iar pe de altă par­te să încerce a forța mîna facto­rilor constituționali, împingînd la combinațiuni ce n’au altă bază de­ci­ ambiții și interese personale. Faimoasa criză dar departe de a rezulta din vre-un impas în ca­re s’ar găsi partidul conservator, nu e de­cit o creațiune a carte­lului liberalo-takist, liberalii ur­mărind a guverna din opoziție prin d. Take Ionescu care e con­vins de imposibilitatea faptului a­­cesta, punîndu-și în această „cri­ză“ ultima speranță a unei con­centrări mai convenabile ambiții­lor d-sale. Intr’adevăr ce s’a petrecut în ultimul timp? Față de complicațiunile de or­din extern cari ne impun a fi bine­ pregătiți în toate direcțiile și gata în ori­și­ce moment pentru a face față ori­cărei eventualități, fruntașii partidului conservator au găsit că nimeni nu poate fi mai indicat a avea pe mină situația de­cît șeful partidului conservator, d. Petre Carp, care dacă la un mo­ment dat s'a retras împreună cu d-nii Filipescu și Marghiloman din formația guvernamentală pentru unele considerente de or­din politic intern, acum în fața gravelor evenimente externe, e de datoria lor să revină pentru a lua răspunderea situației, căci ar fi o stupiditate să creadă cine­va că intrigile și animozitățile dintre par­tide ar putea să primeze atuncea cînd țara întreagă e în joc. Poate fi vorba doar cel mult de o remaniare în sinul guvernului conservator, o remaniare în care să intre șeful partidului și oameni de o necontestată valoare, ca d-nii Filipescu și Marghiloman. Or, în ce privește remanierile, în statul major al partidului conservator se găsesc, nu unul, dar cinci rînduri de ministere destoinice și cu au­toritate morală, in­cît nu încerca­rea unei remanieri ar putea pro­voca o criză. Crizele îndeobște sunt provocate de politica guver­nelor, de imposibilitatea la un mo­ment dat a unui guvern de a face față unor împrejurări cu caracter imediat și partidul conservator nu se găsește nici în una din aceste situații. De criză prin urmare nu poate fi vorba în partidul și guvernul conservator, ci cel mult se poate spune că partidele de opoziție sunt acelea cari încearcă să forțeze o criză; sforțările lor însă au rămas până astăzi cu totul zădarnice. Gălăgioși inconștienți Vai de țara care s’ar conduce după părerile celor cari inspiră unele ziare prea puțin conștiente de adevărata sta­re și urmare a evenimentelor actuale! Vai de cetitorii cari momentan, in­­teresându-se de acele evenimente, își fac capul tobă de cele ce debitează în special presa liberală ! Negreșit, în țările Balcanice se pe­trec de mult frământări cari amenință din moment în altul să isbucnească sub forma unei declarări de război Tur­ciei, și odată cu știrile cele mai alar­mante ce au făcut circuitul presei u­­niversale, statele mari ale Europei au și luat atitudine, asupra căreia toa­te atențiunile sunt îndreptate. Oricât de îngrijitoare ar­ părea așa­dar situațiunea politică externă ce ne interesează de potrivă și pe noi ca națiune și ca factor important în con­certul European, nu e însă mai puțin adevărat că presa în cestiune voește să atribue României, față de acele e­­venimente, un rol ce nu poate fi nici acela al prudenței, nici al apărărei intereselor reale ce trebuesc să ne conducă și­ să ne pasioneze. Acele ziare împrumutându-și unele altora păreri ce le sunt caracteristice și personale, cearcă pe deoparte a porni un curent destul de prematur ca România să ia atitudinea voită de dânsele, iar pe de alta scontează in­­tențiunile guvernului, care, în înțelep­ciunea și tactul ce-l deosebec de agi­tatorii lăuntrici ai intereselor noastre, nu crede necesar a preta urechia la descântecele gălăgioșilor cari nu țin­tesc de­cât să-și facă jocul unor ata­­­­curi pătimașe. In ce privește politica noastră ex­ternă, amestecul lor descoperă unele dedesupturi echivoce și tendențioase și ținta intrigașă ce de astă dată ur­măresc cu și mai vădit nepatriotism, nu numai că n’are nici un efect în opinia publică, dar, din contra, adau­gă la prestigiul guvernului, căci reie­se odată mai mult că intre reprezen­tanții regimului conservator și agita­torii din partidele de opoziție este o distanță ca de la cer la pământ. Nici nu se poate compara înțelep­ciunea, tactul și prevederea bărbați­lor din fruntea guvernului, cu lipsa de cumpăt, incoherența și stângăcia opozanților! ------co o înfrățire creștinească, și de bună înțelegere între toți, sfârșește d. Stere „sincera și entuziasta sa cu­vântare“, cum zice Mișcarea. Negreșit d. Stere a avut grija să spună că „ D­­eșteptarea" nu face politică și de aceia toți bunii ro­mâni să i-i dea sprijinul, ele, ele. Noi credem că d. Stere își per­­de vremea degeaba. De ce să­ mai înființezi ligi, cu sucursale în ju­deț, când ai înființat clubul liberal ? Ca să b­at cotizații de două ori, ori ca afiliații să aibă un „titlu“ mai mult ? Cunoaștem pe adversarii noștri și nu credem o iată din cuvân­tările lor entuziaste. Mai bine ar face ceva pentru țărănime, când sunt la putere, de­cât să-i relesem soarta-i nenorocită pe vremuri de opoziție. De­cât liberalii nu fac nimic în chip platonic. Când nu sunt coin­teresați cu Statul și Comunele, a­­poi au în vedere cel mai egoist in­teres politic. Dar de la o vreme, lumea sa în­vățat minte și face gol în jurul li­gilor liberale, ligi cari nu sunt de­cât adevărate guști­­ politice, de procopseală repede și fără muncă. Gașca d-lui Stere Lumina ce-o radiază .. Deștepta­­­rea a d-lui Hare a ajuns și la Vaslui și la Iași. La Vaslui,­d-nii Eduard Ghica și V. Sassu au pus bazele unei secții a ligei; la Iași d-nii C. Stere și S. Halița au făcut acelaș lucru. Liberalii vor să aibă aparența că în opoziție agită idei și luptă pentru țară! In realitate dânșii se gândesc la crearea de citadele po­litice, căci de cele economic­o-finan­­ciare nu mai au nume. D. Stere a făcut și luxul unui discurs. Șeful liberal local a dec­larat că „chestia țărănească formea­ză azi principalul obiect de îngrijire pentru toți acei care-i preocupă vii­tor­ul acestei țări“. Tot discursul d-lui Stere e plin de astfel de ge­neralități și de locuri comune. Li­ga d-lui Hard, e o instituției?!) de COTIDIANE Succes gazetăresc Gazda d-lui Smille a mai înre­gistrat încă un succes . A publicat un inte­rwieo cu d- Carp . II reproducem în extenso : "Să nu mă inter­vievezi, am spus d. Carp lui Smit", că nu sunt a­­casă. Un redactor al Adevărului, care e și corespondentul opiniei, s'a gră­bit să telefoneze gazetei takiste lo­cale această fioritură" gazetă­rească ! \ Răspuns d-lui Spiru Haret v Dl. Haret ateu trivial In adevăr dl. Haret dă dovadă de „necompetența cea mai desăvârșită" (pag. 18), în tratarea chestiunei, când zice : „Se întâlnesc în canoane, nenu­mărate contradicții“ (pag. 42). Sau­­ „canoanele apostolice prevăd că toa­te afacerile bisericești să se trateze în întreaga adunare a credincioșilor“ (pag. 43), pe când în acele canoane se spune lămurit, că „de două ori pe an să se facă Sinod al Episcopilor și să cerceteze între dânșii dogmele bu­nei cinstiri de Dumnezeu, și întâm­plătoarele bisericeștile împotrivă­ zi­­cemi să dezlege“ (can. 37). Adunare de Episcopi, d-le Haret, iar nu „în­treaga adunare a credincioșilor“. Sau: „dacă s-ar trece cuiva prin minte să spună că ceea ce este permis Rusiei și altor țări ortodoxe, nu este permis României, aceasta ar însemna că, ca­noanele nu au în ele nimic absolut" (pag. 45), etc. Nu ne putem aștepta la mai mult de la dl. Haret, care, atâta respect­are de sentimentele noastre religioa­se străbune incât zice, fie și d-lui Ministru C. C. Arion: „ce ar mai căuta d-sa pe pământ, pe câtă vreme împărăția cerului, a d-sale ar fi ?“ (pag. 110); sau, că niște informațiuni promise de dl. C. C. Arion, în pri­vința unui martor în procesul sino­dal „rămân amânate la ziua judecății de apoi“ (pag. 113). Acestea sunt blasfemii demne nu de un fost ministru ortodox de Culte în România, ci de un ateism trivial. Și totuși, cu astfel de pregătiri și cu astfel de porniri contra Bisericii, dl. Haret a avut tristul curaj să profa­neze sfânta noastră Biserică și să în­­viforeze conștiința religioasă a între­gului popor român de pretutindeni. Alte falsificări ale d-lui Haret Acest „om nefast“ (pag. 102)—dl. Haret—afirmă că P. S. Episcop Gh­e­­­rasim Safirin „a mers până a acuza de calomnie odioasă pe dl. Sturdza“ (pag.­­24, 55), când știe bine, că P. S. Sa a spus tocmai contrariul, că dl. Sturdza a fost indus în eroare de rău-voitorii Bisericii noastre creștine ortodoxe de răsărit și de niște ca­lomniatori ai P. S. Sale, și s’a rugat lui Dumnezeu să ierte și să miluias­că pe dl. Sturdza penumui că l a ne­dreptățit, indus în eroare fiind („Do­cumente-Apărare“, pag. 205—221). Pe atunci, anul 1885, dl. Haret era Secretar general la Ministerul Culte­lor („Documente-Apărare“, pag. 80) și in măsură de a ști cum au stat lu­crurile. De aceea când d-sa a dat drumul răutății sale, reeditând în Se­nat, în 1909, odioasa calomnie de la 1885,—o reeditează și în broșură.— P. S. Sa i-a zis în Senat, în ședința d­e la 17 Decembrie 1909 : „De ce, cu toată energia d-sale și iubirea de cinste și curăție, nu a stăruit pe lân­gă d. ministru să fiu dat judecății și băgat în pușcărie ? D-sa, care știe a­­cest lucru, oare de ce credință e as­tăzi când vine și aduce această ches­tiune înaintea onor. Senat, înaintea țării, înaintea fiilor mei duhovni­cești?... E, dar d-lor Senatori, o vă­dită nedreptate care mi-o face dl. Ministru al Cultelor și Instrucțiunei Publice cu chestiunea aceea“ („Docu­­m­ente-Apărare“,­­pag. 80). Dl. Haret „om de treabă“ Dl. Haret, crede că poate insulta și pe dl. dl. C. Chiricescu—alt marti al adevărului—pentru că „în ziua de 11 Ianuarie 1910“ (pag. 78)— deci cu 11 zile înainte de realizarea păcei bi­sericești de la 13 ianuarie acelaș an—i-a arătat „scrisoarea din 1899 a P. S. Atanasie, faimoasa scrisoare, piesa principială“ (pag. 58,­19,89,108), in care însuși dl. Haret recunoaște că era ceva care „putea face rău P. S. Atanasie“ (pag. 58), căci îl arăta nevrednic de arhierie. Dl. Haret nu­mește aceasta „un adevărat șantaj“ (pag. 58), deși știe bine că și această calomnie a fost spulberată pe cale judecătorească. Nu șantaj a făcut Domnul dr. C. Chiricescu, nici „tulburare în Biseri­că“ (pagina 58). Aceasta a făcut-o domnul Haret cu bunii săi prieteni Dl. Chiricescu și-a făcut datoria ca om și creștin față de cauza Bisericii și față de P. S. Gherasim Safirin,care era primejduit, de­oare­ce singur dl. Haret mărturisește că avea de gând „să-l caterisească și să-l închidă în­­scr’o mănăstire, sub pază bună“ (pag. ,80). Mărturisește chiar, că dacă nu a făcut aceasta, a fost din cauză că nu era sigur că opoziția l-ar fi lăsat (pag. 75, 138). Noi credem că Chiar de ar fi voit opoziția să-l lase pe dl. Haret, d-sa nu ar fi putut face un lucru pe care îl opresc Canoanele, Legile și Consti­­tuțiunea. Astfel de lucruri nu sunt cu putință astăzi nici în Asia. Și fie si­gur dl. Haret, că nici­odată înțelep­tul nostru Rege nu i-ar fi permis să încerce o călcare a principiului li­bertății individuale, garantat Romîni­­lor prin Constituție. Dl. Haret mărturisește că „legile noastre sunt făcute ca să apere pe cei răi, contra oamenilor de treabă“ (pag. 69). Cum d-sa se socotește „om de treabă“ a putut crede că răi sunt cei ce nu văd ca d-sa, și ne mirăm chiar că nu s’a gândit să-i „zdro­bească și să-i desființeze“ (pag. 69). Dar proec­ata sechestrare de per­soane nu o putea îngădui d-lui Haret nici partidul din care face parte,— partid, care cere un respect nemăr­ginit legilor, și care nu se expunea a se vedea un ministru din sânul său, că este condamnat la închisoare pen­tru o așa faptă. Precum dl. Haret se crede în drept a călca legile ca „să trăiască în țara sa“ (pag. 69), tot așa crede că are dreptul să omoare adevărul. Cinismul d-lui Haret D-sa mai spune de P. S. Gherasim Safirin: „Chiar de la început, toate învinuirile de erezie, de călcare de canoane, de plagiat... sunt părăsite în­dată“ (pag. 87). Totuși dl. Haret știe bine, că tot timpul P. S. Sa a susținut cu tărie și cu probe evidente, toate acuzările pe care și le-a împropriat și le-a ri­dicat contra fostului Mitropolit Ata­nasie Mironescu. Dacă d-sa ar reciti „Documentele și Apărarea P. S. Gherasim Safir in Episcopul Romanului“, nu ar mai în­drăzni să mai proclame un aseme­nea neadevăr pe care îl știe că este neadevăr, nici ar mai cuteza să vor­bească cu atâta inconștiență despre „chipul strălucit (!!) în care și-a făcut apărarea“ (pag. 126) „prea inteligen­­tului Mitropolit (pag. 127), cu care a avut convorbiri și în timpul proce­sului (pag. 124), în toate chestiunile ințelegîndu-se, numai,în una nu, căci pe cînd dl. Haret susține că „minis­­trul are și dreptul și datoria de a lua parte la dezbaterile Sinodului“ (pag. 108), clientul său cu care altă dată „avusese un conflict destul de serios“ (pag. 72), atît de serios incit dacă n­u-1 împedeca respectul de bă­­trîneț de Mitropolitului de atunci Io­sif Gheorghian, era să-l arunce afară pe una din ferestrele unui salon de la Mitropolie (pag. 20 a broșurii cu­prinde indicațiuni), clientul său, re­petăm, a rămas de altă părere pe ca­re a și pus-o în practică în ședința Sf. Sinod din ziua de 14 Iunie 1911, cînd a cerut Sf-lui Sinod să delibe­reze singur, fără asistența d-lui Mi­nistru al Cultelor „Monitorul Oficial“), No. 110(1911). Omenia d-lui Haret Dl. Haret zice, că scrisoarea de la 17 ianuarie 1909 a P. S­ Atanasie Mironescu „fusese adresată d-lui Theo­­dorian pe când acesta ținea încă as­cunsă apostasia sa, așa că nimeni nu o cunoștea1” (pag. 97). Totuși, în scri­soarea aceea citim: „Cu mar­e mâh­nire sufletească sunt ?i­nf­ormat că dv. ați fi trec­i la altă o­onfesiune... Lucrul acesta, canonicește, nu mi-ar îngădui a comunica mai de aproape cu dv.; totuși nu încetez a vă consi­dera—abstracție de religiune —ca om și ca un om adine cunoscător al stă­­rei actuale din biserică, precum și ca un energic luptător pentru în­dreptarea ei“ („Decu­mente-Apărare", pag. 232 și 233). In „Cuvântul Adevărului“ care a* părea la Rîmnicul-Vâlcea sub patro­najul fostului Episcop de Rîmnic A­­tanasie Mironescu, se anunțase cu mult înainte de data scrisorii P. 8. Atanasie Mironescu, către dl. Theodo­­rian, trecerea acestuia la altă confe­siune. Dl. Haret afirmă fără a dovedi, că d-ra Varlaam „Directoara institutului surorilor de caritate“ a dat Prea Sfințitului Episcop Gherasim Safirin, o fotografie a unei pagini dintr-un registru al acelui­ institut (pag. 98) și acuză pe dl. Ministru C. C. Arion că nu a pedepse-o (pag. 111). Dar P. S. Sa a arătat la vreme, că nu știe cine i-a trimis acea fotogra­fie („Documentele-Apărare“, pag.251), iar dl. Haret, cu bună știință învino­vățește pe nedrept pe dl. Arion, de oare­ce știe destul de bine, că d-ra Varlaam demisionase mai dinainte din directoratul institutului surorilor de caritate Regina Elisabeta. Nu nouă ni se poate cere să apă­răm guvernul conservator, dar fără a avea pretențiunea, că suntem pe de­plin cunoscători ai legilor, am înțe­les de ce nu s’a putut cerceta de că­tre Parchet, cei acuzați de mărturie mincinoasă , pentru că legea nu pe­depsește, d-le Haret, decât jurămân­tul fals făcut înaintea instanțelor ci­vile, și pentru că nu există nici un text de lege care să pedepsească pe cei ce jură strîmb în fața instanțelor bisericești. Credem și noi că este o lacună, dar care trebue să bucure pe fostul Mitropolit Atanasie Mironescu și pe ai săi buni prieteni, căci fără această lacună, lucrurile ar fi ieșit cu totul altfel.

Next