Evenimentul, iulie-septembrie 1912 (Anul 20, nr. 99-171)
1912-09-26 / nr. 167
—ANUL XX No. 167 5 BANI — 6 — ABONAMENTE Pt* uh an . . I«ei c20 Pt‘ jumătate an . .. IO Pe trei luni ... 5 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani Of^GAH PARTIDULUI CONCEPGT Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 MERCURI 26 SEPTEMBRIE 1912 5 BANI stNANCIURI Insariji și i?afc a»13 In pagina a 2-a rândul 1 h-. In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. — ő — T E L £ F O N No. 33 0 R------ „CRIZA“ Cu toată criza politică de care se întrec în a face caz ziarele opoziției, două fapte sunt certe și anume : Liberalii nu pot veni actualmente la guvern și nici nu vor să se riște a încerca în clipele actuale marea cu degetul, iar de o guvernare takistă nu poate fi vorbă nici măcar în glumă. Dată fiind certitudinea acestor două fapte, e ușor de înțeles că ceia ce se taxează drept criză, nu e decât frământarea ambelor grupări opoziționiste pentru ca de deoparte să prezinte realitatea sub un aspect fals, iar pe de altă parte să încerce a forța mîna factorilor constituționali, împingînd la combinațiuni ce n’au altă bază deci ambiții și interese personale. Faimoasa criză dar departe de a rezulta din vre-un impas în care s’ar găsi partidul conservator, nu e decit o creațiune a cartelului liberalo-takist, liberalii urmărind a guverna din opoziție prin d. Take Ionescu care e convins de imposibilitatea faptului acesta, punîndu-și în această „criză“ ultima speranță a unei concentrări mai convenabile ambițiilor d-sale. Intr’adevăr ce s’a petrecut în ultimul timp? Față de complicațiunile de ordin extern cari ne impun a fi bine pregătiți în toate direcțiile și gata în orișice moment pentru a face față oricărei eventualități, fruntașii partidului conservator au găsit că nimeni nu poate fi mai indicat a avea pe mină situația decît șeful partidului conservator, d. Petre Carp, care dacă la un moment dat s'a retras împreună cu d-nii Filipescu și Marghiloman din formația guvernamentală pentru unele considerente de ordin politic intern, acum în fața gravelor evenimente externe, e de datoria lor să revină pentru a lua răspunderea situației, căci ar fi o stupiditate să creadă cineva că intrigile și animozitățile dintre partide ar putea să primeze atuncea cînd țara întreagă e în joc. Poate fi vorba doar cel mult de o remaniare în sinul guvernului conservator, o remaniare în care să intre șeful partidului și oameni de o necontestată valoare, ca d-nii Filipescu și Marghiloman. Or, în ce privește remanierile, în statul major al partidului conservator se găsesc, nu unul, dar cinci rînduri de ministere destoinice și cu autoritate morală, incît nu încercarea unei remanieri ar putea provoca o criză. Crizele îndeobște sunt provocate de politica guvernelor, de imposibilitatea la un moment dat a unui guvern de a face față unor împrejurări cu caracter imediat și partidul conservator nu se găsește nici în una din aceste situații. De criză prin urmare nu poate fi vorba în partidul și guvernul conservator, ci cel mult se poate spune că partidele de opoziție sunt acelea cari încearcă să forțeze o criză; sforțările lor însă au rămas până astăzi cu totul zădarnice. Gălăgioși inconștienți Vai de țara care s’ar conduce după părerile celor cari inspiră unele ziare prea puțin conștiente de adevărata stare și urmare a evenimentelor actuale! Vai de cetitorii cari momentan, interesându-se de acele evenimente, își fac capul tobă de cele ce debitează în special presa liberală ! Negreșit, în țările Balcanice se petrec de mult frământări cari amenință din moment în altul să isbucnească sub forma unei declarări de război Turciei, și odată cu știrile cele mai alarmante ce au făcut circuitul presei universale, statele mari ale Europei au și luat atitudine, asupra căreia toate atențiunile sunt îndreptate. Oricât de îngrijitoare ar părea așadar situațiunea politică externă ce ne interesează de potrivă și pe noi ca națiune și ca factor important în concertul European, nu e însă mai puțin adevărat că presa în cestiune voește să atribue României, față de acele evenimente, un rol ce nu poate fi nici acela al prudenței, nici al apărărei intereselor reale ce trebuesc să ne conducă și să ne pasioneze. Acele ziare împrumutându-și unele altora păreri ce le sunt caracteristice și personale, cearcă pe deoparte a porni un curent destul de prematur ca România să ia atitudinea voită de dânsele, iar pe de alta scontează intențiunile guvernului, care, în înțelepciunea și tactul ce-l deosebec de agitatorii lăuntrici ai intereselor noastre, nu crede necesar a preta urechia la descântecele gălăgioșilor cari nu țintesc decât să-și facă jocul unor atacuri pătimașe. In ce privește politica noastră externă, amestecul lor descoperă unele dedesupturi echivoce și tendențioase și ținta intrigașă ce de astă dată urmăresc cu și mai vădit nepatriotism, nu numai că n’are nici un efect în opinia publică, dar, din contra, adaugă la prestigiul guvernului, căci reiese odată mai mult că intre reprezentanții regimului conservator și agitatorii din partidele de opoziție este o distanță ca de la cer la pământ. Nici nu se poate compara înțelepciunea, tactul și prevederea bărbaților din fruntea guvernului, cu lipsa de cumpăt, incoherența și stângăcia opozanților! ------co o înfrățire creștinească, și de bună înțelegere între toți, sfârșește d. Stere „sincera și entuziasta sa cuvântare“, cum zice Mișcarea. Negreșit d. Stere a avut grija să spună că „ Deșteptarea" nu face politică și de aceia toți bunii români să i-i dea sprijinul, ele, ele. Noi credem că d. Stere își perde vremea degeaba. De ce să mai înființezi ligi, cu sucursale în județ, când ai înființat clubul liberal ? Ca să bat cotizații de două ori, ori ca afiliații să aibă un „titlu“ mai mult ? Cunoaștem pe adversarii noștri și nu credem o iată din cuvântările lor entuziaste. Mai bine ar face ceva pentru țărănime, când sunt la putere, decât să-i relesem soarta-i nenorocită pe vremuri de opoziție. Decât liberalii nu fac nimic în chip platonic. Când nu sunt cointeresați cu Statul și Comunele, apoi au în vedere cel mai egoist interes politic. Dar de la o vreme, lumea sa învățat minte și face gol în jurul ligilor liberale, ligi cari nu sunt decât adevărate guști politice, de procopseală repede și fără muncă. Gașca d-lui Stere Lumina ce-o radiază .. Deșteptarea a d-lui Hare a ajuns și la Vaslui și la Iași. La Vaslui,d-nii Eduard Ghica și V. Sassu au pus bazele unei secții a ligei; la Iași d-nii C. Stere și S. Halița au făcut acelaș lucru. Liberalii vor să aibă aparența că în opoziție agită idei și luptă pentru țară! In realitate dânșii se gândesc la crearea de citadele politice, căci de cele economico-financiare nu mai au nume. D. Stere a făcut și luxul unui discurs. Șeful liberal local a declarat că „chestia țărănească formează azi principalul obiect de îngrijire pentru toți acei care-i preocupă viitorul acestei țări“. Tot discursul d-lui Stere e plin de astfel de generalități și de locuri comune. Liga d-lui Hard, e o instituției?!) de COTIDIANE Succes gazetăresc Gazda d-lui Smille a mai înregistrat încă un succes . A publicat un interwieo cu d- Carp . II reproducem în extenso : "Să nu mă intervievezi, am spus d. Carp lui Smit", că nu sunt acasă. Un redactor al Adevărului, care e și corespondentul opiniei, s'a grăbit să telefoneze gazetei takiste locale această fioritură" gazetărească ! \ Răspuns d-lui Spiru Haret v Dl. Haret ateu trivial In adevăr dl. Haret dă dovadă de „necompetența cea mai desăvârșită" (pag. 18), în tratarea chestiunei, când zice : „Se întâlnesc în canoane, nenumărate contradicții“ (pag. 42). Sau „canoanele apostolice prevăd că toate afacerile bisericești să se trateze în întreaga adunare a credincioșilor“ (pag. 43), pe când în acele canoane se spune lămurit, că „de două ori pe an să se facă Sinod al Episcopilor și să cerceteze între dânșii dogmele bunei cinstiri de Dumnezeu, și întâmplătoarele bisericeștile împotrivă zicemi să dezlege“ (can. 37). Adunare de Episcopi, d-le Haret, iar nu „întreaga adunare a credincioșilor“. Sau: „dacă s-ar trece cuiva prin minte să spună că ceea ce este permis Rusiei și altor țări ortodoxe, nu este permis României, aceasta ar însemna că, canoanele nu au în ele nimic absolut" (pag. 45), etc. Nu ne putem aștepta la mai mult de la dl. Haret, care, atâta respectare de sentimentele noastre religioase străbune incât zice, fie și d-lui Ministru C. C. Arion: „ce ar mai căuta d-sa pe pământ, pe câtă vreme împărăția cerului, a d-sale ar fi ?“ (pag. 110); sau, că niște informațiuni promise de dl. C. C. Arion, în privința unui martor în procesul sinodal „rămân amânate la ziua judecății de apoi“ (pag. 113). Acestea sunt blasfemii demne nu de un fost ministru ortodox de Culte în România, ci de un ateism trivial. Și totuși, cu astfel de pregătiri și cu astfel de porniri contra Bisericii, dl. Haret a avut tristul curaj să profaneze sfânta noastră Biserică și să înviforeze conștiința religioasă a întregului popor român de pretutindeni. Alte falsificări ale d-lui Haret Acest „om nefast“ (pag. 102)—dl. Haret—afirmă că P. S. Episcop Gherasim Safirin „a mers până a acuza de calomnie odioasă pe dl. Sturdza“ (pag.24, 55), când știe bine, că P. S. Sa a spus tocmai contrariul, că dl. Sturdza a fost indus în eroare de rău-voitorii Bisericii noastre creștine ortodoxe de răsărit și de niște calomniatori ai P. S. Sale, și s’a rugat lui Dumnezeu să ierte și să miluiască pe dl. Sturdza penumui că l a nedreptățit, indus în eroare fiind („Documente-Apărare“, pag. 205—221). Pe atunci, anul 1885, dl. Haret era Secretar general la Ministerul Cultelor („Documente-Apărare“, pag. 80) și in măsură de a ști cum au stat lucrurile. De aceea când d-sa a dat drumul răutății sale, reeditând în Senat, în 1909, odioasa calomnie de la 1885,—o reeditează și în broșură.— P. S. Sa i-a zis în Senat, în ședința de la 17 Decembrie 1909 : „De ce, cu toată energia d-sale și iubirea de cinste și curăție, nu a stăruit pe lângă d. ministru să fiu dat judecății și băgat în pușcărie ? D-sa, care știe acest lucru, oare de ce credință e astăzi când vine și aduce această chestiune înaintea onor. Senat, înaintea țării, înaintea fiilor mei duhovnicești?... E, dar d-lor Senatori, o vădită nedreptate care mi-o face dl. Ministru al Cultelor și Instrucțiunei Publice cu chestiunea aceea“ („Documente-Apărare“,pag. 80). Dl. Haret „om de treabă“ Dl. Haret, crede că poate insulta și pe dl. dl. C. Chiricescu—alt marti al adevărului—pentru că „în ziua de 11 Ianuarie 1910“ (pag. 78)— deci cu 11 zile înainte de realizarea păcei bisericești de la 13 ianuarie acelaș an—i-a arătat „scrisoarea din 1899 a P. S. Atanasie, faimoasa scrisoare, piesa principială“ (pag. 58,19,89,108), in care însuși dl. Haret recunoaște că era ceva care „putea face rău P. S. Atanasie“ (pag. 58), căci îl arăta nevrednic de arhierie. Dl. Haret numește aceasta „un adevărat șantaj“ (pag. 58), deși știe bine că și această calomnie a fost spulberată pe cale judecătorească. Nu șantaj a făcut Domnul dr. C. Chiricescu, nici „tulburare în Biserică“ (pagina 58). Aceasta a făcut-o domnul Haret cu bunii săi prieteni Dl. Chiricescu și-a făcut datoria ca om și creștin față de cauza Bisericii și față de P. S. Gherasim Safirin,care era primejduit, deoarece singur dl. Haret mărturisește că avea de gând „să-l caterisească și să-l închidă înscr’o mănăstire, sub pază bună“ (pag. ,80). Mărturisește chiar, că dacă nu a făcut aceasta, a fost din cauză că nu era sigur că opoziția l-ar fi lăsat (pag. 75, 138). Noi credem că Chiar de ar fi voit opoziția să-l lase pe dl. Haret, d-sa nu ar fi putut face un lucru pe care îl opresc Canoanele, Legile și Constituțiunea. Astfel de lucruri nu sunt cu putință astăzi nici în Asia. Și fie sigur dl. Haret, că niciodată înțeleptul nostru Rege nu i-ar fi permis să încerce o călcare a principiului libertății individuale, garantat Romînilor prin Constituție. Dl. Haret mărturisește că „legile noastre sunt făcute ca să apere pe cei răi, contra oamenilor de treabă“ (pag. 69). Cum d-sa se socotește „om de treabă“ a putut crede că răi sunt cei ce nu văd ca d-sa, și ne mirăm chiar că nu s’a gândit să-i „zdrobească și să-i desființeze“ (pag. 69). Dar proecata sechestrare de persoane nu o putea îngădui d-lui Haret nici partidul din care face parte,— partid, care cere un respect nemărginit legilor, și care nu se expunea a se vedea un ministru din sânul său, că este condamnat la închisoare pentru o așa faptă. Precum dl. Haret se crede în drept a călca legile ca „să trăiască în țara sa“ (pag. 69), tot așa crede că are dreptul să omoare adevărul. Cinismul d-lui Haret D-sa mai spune de P. S. Gherasim Safirin: „Chiar de la început, toate învinuirile de erezie, de călcare de canoane, de plagiat... sunt părăsite îndată“ (pag. 87). Totuși dl. Haret știe bine, că tot timpul P. S. Sa a susținut cu tărie și cu probe evidente, toate acuzările pe care și le-a împropriat și le-a ridicat contra fostului Mitropolit Atanasie Mironescu. Dacă d-sa ar reciti „Documentele și Apărarea P. S. Gherasim Safir in Episcopul Romanului“, nu ar mai îndrăzni să mai proclame un asemenea neadevăr pe care îl știe că este neadevăr, nici ar mai cuteza să vorbească cu atâta inconștiență despre „chipul strălucit (!!) în care și-a făcut apărarea“ (pag. 126) „prea inteligentului Mitropolit (pag. 127), cu care a avut convorbiri și în timpul procesului (pag. 124), în toate chestiunile ințelegîndu-se, numai,în una nu, căci pe cînd dl. Haret susține că „ministrul are și dreptul și datoria de a lua parte la dezbaterile Sinodului“ (pag. 108), clientul său cu care altă dată „avusese un conflict destul de serios“ (pag. 72), atît de serios incit dacă nu-1 împedeca respectul de bătrîneț de Mitropolitului de atunci Iosif Gheorghian, era să-l arunce afară pe una din ferestrele unui salon de la Mitropolie (pag. 20 a broșurii cuprinde indicațiuni), clientul său, repetăm, a rămas de altă părere pe care a și pus-o în practică în ședința Sf. Sinod din ziua de 14 Iunie 1911, cînd a cerut Sf-lui Sinod să delibereze singur, fără asistența d-lui Ministru al Cultelor „Monitorul Oficial“), No. 110(1911). Omenia d-lui Haret Dl. Haret zice, că scrisoarea de la 17 ianuarie 1909 a P. S Atanasie Mironescu „fusese adresată d-lui Theodorian pe când acesta ținea încă ascunsă apostasia sa, așa că nimeni nu o cunoștea1” (pag. 97). Totuși, în scrisoarea aceea citim: „Cu mare mâhnire sufletească sunt ?informat că dv. ați fi treci la altă oonfesiune... Lucrul acesta, canonicește, nu mi-ar îngădui a comunica mai de aproape cu dv.; totuși nu încetez a vă considera—abstracție de religiune —ca om și ca un om adine cunoscător al stărei actuale din biserică, precum și ca un energic luptător pentru îndreptarea ei“ („Decumente-Apărare", pag. 232 și 233). In „Cuvântul Adevărului“ care a* părea la Rîmnicul-Vâlcea sub patronajul fostului Episcop de Rîmnic Atanasie Mironescu, se anunțase cu mult înainte de data scrisorii P. 8. Atanasie Mironescu, către dl. Theodorian, trecerea acestuia la altă confesiune. Dl. Haret afirmă fără a dovedi, că d-ra Varlaam „Directoara institutului surorilor de caritate“ a dat Prea Sfințitului Episcop Gherasim Safirin, o fotografie a unei pagini dintr-un registru al acelui institut (pag. 98) și acuză pe dl. Ministru C. C. Arion că nu a pedepse-o (pag. 111). Dar P. S. Sa a arătat la vreme, că nu știe cine i-a trimis acea fotografie („Documentele-Apărare“, pag.251), iar dl. Haret, cu bună știință învinovățește pe nedrept pe dl. Arion, de oarece știe destul de bine, că d-ra Varlaam demisionase mai dinainte din directoratul institutului surorilor de caritate Regina Elisabeta. Nu nouă ni se poate cere să apărăm guvernul conservator, dar fără a avea pretențiunea, că suntem pe deplin cunoscători ai legilor, am înțeles de ce nu s’a putut cerceta de către Parchet, cei acuzați de mărturie mincinoasă , pentru că legea nu pedepsește, d-le Haret, decât jurământul fals făcut înaintea instanțelor civile, și pentru că nu există nici un text de lege care să pedepsească pe cei ce jură strîmb în fața instanțelor bisericești. Credem și noi că este o lacună, dar care trebue să bucure pe fostul Mitropolit Atanasie Mironescu și pe ai săi buni prieteni, căci fără această lacună, lucrurile ar fi ieșit cu totul altfel.