Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)
1912-12-08 / nr. 226
ANUL XX No. 226 5 BANI ABONAMENTE Pe un an . Lei c20 Pe jumătate an . „IO Pe trei luni . „ i. In străinătate un an _ 30 Un număr vechi 30 bani EVENMENTUL ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVAT Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 SAMBATA 8 DECEMBRIE 1912-5 BANI ANUl CLURI Lt de .in șS Ac In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— TELEFON No. 88 O R ===== ------------ooo--------------- COLABORAREA In momentele de primejdie prin care trece țara ambele partide conservatoare și-au dat mâna pentru a putea ține față străinătății în legitimarea revandicarilor noastre, revandicări care întrupează aspirațiunile tuturor inimilor românești. Acesta este un lucru necontestat și știut de toată lumea ; nimene nici dintr'o parte nici din cealaltă nu bănuiește și nu-i este permis să bănuiască nimic din bunele intențiuni ale tuturor. Dacă actuala formațiune conservatoare de colaborare este menită, însă, să aibă o mai mare durabilitate și se capete reale succese și în chestiunele mari interne, chestiuni și ele vitale pentru această țară, — iată un lucru pe care nu-l știe nimeni și care dă loc la tot soiul de conjecturi și de bânueli. Să întreabă lumea și cu drept cuvânt, va urma actualului regim un guvern conservator, resultatul unei fuziuni reale, în care s’ar stringe într’un singur mănunchiu, cu o singură inimă, tot, dar „absolut tot“ ce este element conservator, care se aibă un singur gând, acela ca țara să propășască ? Ar fi un ideal, greu de indeplinit ca toate idealurile, pentru că înainte de toate partidele politice sunt alcătuite din oameni, și e greu de presupus — imprejurările au dovedit-o—că acești oameni se vor desbrăca de azi pe mâne, de tot ce este orgoliu, ambiții și deșertăciune și că în cumpăna hotărâtoare aceste nimicuri nu vor avea marea lor greutate. Și mai zice lumea, dacă ar fi numai fusiunea dorul unanim în guvernul de colaborare, ar fi trebuit, ca în afară de chestiunele mari externe, asupra cărora guvernul trebue să aibă încordată toată atențiunea lui—să nu dea cea mai mică importanță chestiuniior mici de organizare de partide, chestiuni infim de mici, astăzi când stau față’n față pe de o parte cu „mândria noastră de neam, pe de alta cu „mândria omului care urmărește un ideal“. realei cu puterea și corespundedintr'o fracțiune conservatoare ar fi trebuit să garanteze cu persoana lor că susceptibilitățile și drepturile membrilor grupărei celeilalte să nu fie atinse, ca astfel să nu se nască în suflete bănuiala,—că s’ar mai putea urmări astăzi și întăriri parțiale de situații. Tot ce este conservator ar fi trebuit să apară ca ceva uniform, ca oamenii datoriei, dându-se tuturora și fiecăruia numai atențiunea ce să dă soldatului pe câmpul de luptă. Atunci s’ar fi înrădăcinat în inimi credința, că toți din guvern urmăresc fără gânduri ascunse idealul fusiunei conservatoare. S’ar fi stabilit încet și pe tăcute în suflete o comunitate de idei și de sentimente care ar fi împins la succes. Gând însă rândurile unora se îngroașe zilnic, în dauna celorlalți, fără ca cercurile diriguitoare să fie străine, lumea se întreabă și cu drept cuvânt, dacă toți conservatorii, fără a voi să încalce drepturile nimănui, nu urmăresc decât fusiunea și rămân tot nedumeriți asupra viitorului. Pe cine să credem ? De și d. Emil Costinescu, leaderul minorităței din Cameră, a dat dovadă de tact și simț politic, atunci când s'a raliat la ideea respingerei demisiei d-lui Carp, totuși presa liberală, conform tradiției, se încearcă să răstălmăcească cu: __ 9 ■vintele d-lui Titu Maiorescu, rostite în calitatea sa de prezident al Consiliului. Făcând apologia marelui român, d. Maiorescu a scos în relief meritele d-lui Carp mai ales în chestiunea Dunărei. Toată lumea a înțeles, împreună cu d. Maiorescu, că, în actualele împrejurări externe, concursul d-lui Carp nu este numai necesar, dar și indicat, pentru că ilustrul nostru șef a dat dovezi că se pricepe în politica externă. Ei bine, presa liberală pretinde că d. prezident al Consiliului a găsit merite d-lui Carp numai în politica din afară și deci n ar fi nici o pagubă dacă deputatul colegiului I de Vaslui n’ar mai avea cuvânt hotărâtor în afacerile interne cle regatului! Reaua credință a foilor liberale e evidentă. Nu acesta e sensul discursului d-lui Maiorescu. D. Carp e omul politic român cel mai cunoscut de diplomația străină, prin activitatea sa rodnică în calitate de ministru plenipotențiar, când a adus imense servicii Țărei și deci astăzi, când atâtea probleme de politică externă agită întreaga Europă, șeful partidului conservator trebue să rămână în Cameră. Presa liberală n’a voit să țină seamă nici de cuvântul d-lui Emil Costinescu și a întregei minorități liberale, care, dacă a votat pentru respingerea demisiei d-lui Carp, desigur au făcut acest gest fiind că sunt convinși, ca și majoritatea, de necesitatea rămânerei d-lui Carp în sfatul Țărei. Pe cine să credem ? Pe d. Emil Costinescu, leadend minorităței sau presa liberală ? Cine e sincer ? D. Costinescu sau gazetele partidului său ? Am ținut să relevăm această nepotrivire, această contradicție flagrantă dintre partidul liberal, sau cel puțin deputații acestui partid, și dintre presa sa. Cetățenii să tragă singuri concluziile. ------------ooo----------- Ceea ce nu pricepe d. P. P. Carp Liberalii par să fie convinși că au găsit formula cu care să răstălmăcească și se justifice politica de gheșefturi pe care o practică în numele unui patriotism ad hoc sub firma de politică economică națională,liberal națională, adăugim noi. D. Banu, directorul „Viitorului“, explică prin ziarul său și se’nțălege în modul cum îi convine, pentru că d. P. P. Carp s’a retras și de la putere și de la șefia partidului conservator,afirmând că ilustrul bărbat de stat nu a înțeles și nici poate pricepe politica economică a partidului liberal, care consistă evident, în a înlătura societățile și capitalurile streine de la marile întreprinderi românești industriale și comerciale și a face ca aceste întreprinderi să revie exclusiv partidului liberal-național. E drept că noi, ca totdeauna, credem că d. P. P. Carp are destulă înțelegere ca să priceapă sau mai bine să deosebească o întreprindere corectă, de un gheșeft necinstit. De aceea d-sa a crezut totdeauna că nu trebuie numaidecât să facă naționalism și mai cu samă naționalism interesat, pe spinarea averei statului și a comunelor, du-se capitalurile interne preferâncare jefuesc bunurile publice, în locul capitalurilor streine care pot aduce foloase materiale țării. Și fiind că d. Carp nu pricepe astfel lucrurile, apoi marele director interesat în cauză tratează printre rânduri pe marele bărbat de stat de un om greu de cap, obtuz la minte și atribuie această cauză, faptului că d. Carp s’a retras din capul treburilor noastre publice și din șefia partidului. „România, zice d. Banu, are de „aparat situația capitalului românesc și preponderența lui în întreprinderile noastre economice. De „la acest punct de vedere a plecat „partidul liberal creind Banca Națională ; de acelaș punct de vedere am fost conduși în înjghebarea Societăței tramvaelor comunale, a Societăței Govora-Călimănești și a tuturor întreprinderilor, „cu caracter economic românesc, „creeate din inițiativa și munca „desinteresată (?...) a partidului liberal“. Ei bine d. Carp, așa de greoi la pricepere, nu vrea să’nțăleagă că celebrele capitaluri liberale sunt ca pitaluri românești, ca și cum liberalii naționali ar fi japonezi sau hotentoți.. Așa cel puțin pretinde d. Banul Ergo, jefuirea comunei București, concentrarea acțiunelor Băncii Naționale și toate gheșefturile colectiviste sunt opere și întreprinderi, care trebuesc pricepute și aprobate, deoarece sunt lucruri naționale!.. Iată ceia ce nu a priceput d. Carp și fiindcă a supărat pe liberali, a trebuit să se retragă din viața politică. Așa cel puțin explică lucrul d. Banu. ------------poc----------- Numirile dela Universitate „Viitorul“ mai emite pe ziua de er o îndrăzneală foarte caracteristică mentalităței partidului al cărui Monitor este. E vorba de ultimele numiri de la Universitate. In diferitele rânduri noi am arătat că un doctor de origină bulgară din Șiștov, grație legăturilor de rudenie cu domnul Pompilică Eliade și cu d. Haret, poftise la catedra de obstetrică de la facultatea de medicina din București. Nepregătirea candidatului, plus faptul că fusese demascat ca plagiator al lui Meunier au determinat pe profesorii din Senatul universitar ca să-l înlăture și să susțină pe un cunoscut practician și ca reputație stabilă pentru lucrările sale speciale. Dar doctorul Daniel nu degeaba este liberal și nu degeaba are rude liberale! Meritele și titlurile neprecumpănind cu lui Meunier s’a nimic pe plagiatorul adresat partidului, care având nevoe de un loc în plus în Senatul universitar, imediat s’a pus în mișcare. De aceea, ne spune „Viitorul“, că la adunarea Senatului profesorii liberali sadea , d-nii Petrini-Galați, Nacu, Angelescu, Râmniceanu, s’au opus aplicărei articolului 81 din legea Universităței. S’au opus, de ce, acești domni profesori liberali ? S’a opus ca o chestie de principiu, sau pentru că rușinea care s’a făcut universităței din Iași, care are în sânul ei un plagiator, să fie continuată la București ?—satisfăcând în acelaș timp și cerințele partidului. Chestia de principiu deja trebue înlăturată, deasupra început tuturor este legea și profesorii liberali răsvrătindu-se comit un act de anarhie. Ceea ce spune „Viitorul“ de oli este o enormitate, că profesorii nu vor mai lua parte la ședințele Senatului, dacă nu se va renunța la introducerea în Universitate a profesorilor pe baza art. 81. Va să zică „Viitorul“ cere ca „Universitatea“ să calce un articol format din legea ei organică, numai și numai să satisfacă apetitul unui plagiator ordinar al d-lui Daniel, ginerele d-lui Pompilică! E o îndrăzneală și o ofensă adusă Universităței. Credem însă că atât d. ministru al instrucțiunei cât și majoritatea Senatului universitar vor respecta litera legei și nu pentru candidatul din Șiștov se va abroga art. 31. -------------------OOOO— —— ICOANE DIN RĂZBOI de KARL ST0KLASKA Pradă de război Intr’un spital militar din Sofia, zace un soldat bulgar, căruia piciorul i-a fost smuls de o granată. Lângă căpătăiul lui pe o tăbliță de lemn e o pernă și pe ea înșirate patru decorații turcești. Din când în când ochii rănitului se plimbă asupra pernei de decorații, le privește cu ochii plini de mulțumire, cu o dragoste adâncă, apoi ochii lui se închid iarăși,și soldatul rănit adoarme. Oricine vizitează spitalul, aude, i se povestește ce s’a întâmplat cu cele patru decorații turcești. Și din cauza aceasta omul este punctul către care se îndreaptă privirile tuturor, și el este cel mai interesat rânit din spital. A fost acolo, undeva departe, la Bunar Hissar și acolo era el, în pădure, cam departe de compania lui când deodată a fost înconjurat de un detașament turcesc. Lui i s’au legat mâinele și l’au dus apoi departe. La un sat s’au oprit ca să se odihnească. Soldații turci au plecat în sat să găsească de mâncare și lemne, iar ofițerul care comanda detașamentul s’a lungit într’o căruță plină cu fân și apoi a adormit. Prizonierul a fost legat de roata de dinapoi a căruței, așa, ca să se poată culca la pământ. Mult n’a durat, și în sufletul bulgarului s’a născut dorul de libertate. La brâul lui, ca totdeauna purta un cuțit mare; dacă ar fi putut să-și aducă picioarele pănă la mâinile legate, ceia ce poate era cu putință el își scoase cuțitul și își tăia lațul. La început lucrul a mers greu, din cauza strângerii nu-și mai putea mișca mâinile. Dar după ce s’a sforțat câtva timp, a reușit. Atunci numai de câteva ori să tae și mâinile-i erau iarăși libere. Și mișcarea-i reuși. Atunci el voi să se strecoare pe furiș mai înainte ca soldații turci să se reîntoarcă. Atunci privirile lui se opun asupra ofițerului, a cărui mână în voe întinsă, ținea un revolver, încetișor i-a luat revolverul din mână, s’a gândit o clipă, apoi l-a pus la tâmpla celui care dormea și apasă trăgătorul. Nu era oare o lașitate să ucizi un soldat care dormea ? Ah, dar ce are a face aceasta, turcii au comis și alte bestialități. Numai de s’ar putea răzbuna toate! Cu o mișcare repede smulse ofițerului cele patru decorații de pe piept și dispăru apoi în pădure. Indreptându-se spre ai lui, spre seară ajunse aproape de pozițiile bulgărești. Cum alerga așa, prin câmpul liber, soldații l’au luat drept unul care vrea să fure și au împușcat în direcția lui. In acelaș timp o bombă explodă lângă dânsul. O sfărâmătură l’a culcat la pământ. Când s’a deșteptat era în spitalul de câmp și cum își reveni în fire se gândi la decorațiile lui care erau puse cu îngrijire într’un buzunar Și când regina Eleonora a anunțat o vizită la spital, primul lui gând a fost să i se înșire decorațiile pe o pernă și în chipul acesta să le poată privi și regina. I s’a făcut pe voe, și de ce nu i s’ar împlini oare voința mângâetoare a unui bolnav ? El însă își păzea cu gelozie și privea mândru la trofeele lui, prada lui de războiu... Nebunii In etajul de sus al unui alt spital militar din Sofia e o mare sală cu vre-o douăzeci de paturi. Acolo trăește o societate tristă, îngrozitoare. Nici unul dintre dânșii nu e rânit, dar, vai, toți și-au perdut mintea. Nebuni!... In mijlocul lor, făcând un sgomot teribil, a căzut o granată. N’a rânit pe nimeni grav. Dar ei au fost aruncați de puterea aerului la câțiva metri și toți au suferit un puternic „șoc“ nervos, și toți și-au pierdut mintea.... Unii, se crede că vor putea fi vin-