Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)

1912-12-08 / nr. 226

ANUL XX No. 226 5 BAN­I ABONAMENTE Pe un an . Lei c20 Pe jumătate an . „IO Pe trei luni . „ i. In străinătate un an _ 30 Un număr vechi 30 bani EVENMENTUL ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVAT Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 SAMBATA 8 DECEMBRIE 1912-5 BANI A­N­U­­l C­LURI Lt d­e .­in­ șS Ac In pagina a 2-a rândul 1 leu In­ pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— TELEFON No. 88 O R ===== ------------ooo---------------­ COLABORAREA In momentele de primejdie prin care trece țara ambele partide con­servatoare și-au dat mâna pentru a putea ține față străinătății în legitimarea revandicarilor noastre, revandicări care întrupează aspi­­rațiunile tuturor inimilor româ­nești. Acesta este un lucru necontes­tat și știut de toată lumea ; ni­­mene nici dintr'o parte nici din cea­laltă nu bănuiește și nu-i este permis să bănuiască nimic din bunele intențiuni ale tuturor. Dacă actuala formațiune conser­vatoare de colaborare este meni­tă, însă, să aibă o mai mare du­rabilitate și se capete reale suc­cese și în chestiunele mari inter­ne, chestiuni și ele vitale pentru această țară, — iată un lucru pe care nu-l știe nimeni și care dă loc la tot soiul de conjecturi și de bânueli. Să întreabă lumea și cu drept cuvânt, va urma actualului regim un guvern conservator, resulta­­tul unei fuziuni reale, în care s’ar stringe într’un singur mănunchiu, cu o singură inimă, tot, dar „ab­solut tot“ ce este element con­servator, care se aibă un singur gând, acela ca țara să propășască ? Ar fi un ideal, greu de indepli­­nit ca toate idealurile, pentru că înainte de toate partidele politice sunt alcătuite din oameni, și e greu de presupus — imprejurările au dovedit-o—că acești oameni se vor desbrăca de azi pe mâne, de tot ce este orgoliu, ambiții și de­șertăciune și că în cumpăna ho­tărâtoare aceste nimicuri nu vor avea marea lor greutate. Și mai zice lumea, dacă ar fi numai fusiunea dorul unanim în guvernul de colaborare, ar fi tre­buit, ca în afară de chestiunele mari externe, asupra cărora gu­vernul trebue să aibă încordată toată atențiunea lui—să nu dea cea mai mică importanță chestiu­­niior mici de organizare de par­tide, chestiuni infim de mici, as­tăzi când stau față’n față pe de o parte cu „mândria noastră de neam, pe de alta cu „mândria o­­mului care urmărește un ideal“. rea­lei cu puterea și co­respunde­­dintr'o fracțiune conserva­toare ar fi trebuit să garanteze cu persoana lor că susceptibilită­țile și drepturile membrilor gru­­părei celeil­alte să nu fie atinse, ca ast­fel să nu se nască în su­flete bănuiala,—că s’ar mai putea urmări astăzi și întăriri parțiale de situații. Tot ce este conservator ar fi trebuit să apară ca ceva uniform, ca oamenii datoriei, dându-se tu­turora și fie­căruia numai atenți­unea ce să dă soldatului pe câm­pul de luptă. Atunci s’ar fi înrădăcinat în i­­nimi credința, că toți din guvern urmăresc fără gânduri ascunse i­dealul fusiunei conservatoare. S’ar fi stabilit încet și pe tăcute în su­flete o comunitate de idei și de sentimente care ar fi împins la succes. Gând însă rândurile unora se îngroașe zilnic, în dauna celorlalți, fără ca cercurile diriguitoare să fie străine, lumea se întreabă și cu drept cuvânt, dacă toți conserva­torii, fără a voi să încalce dreptu­rile nimănui, nu urmăresc de­cât fusiunea și rămân tot nedumeriți asupra viitorului. Pe cine să credem ? De și d. Emil Costinescu, leaderul minorităței din Ca­meră, a dat dovadă de tact și simț politic, atunci când s'a raliat la ideea resping­erei de­misiei d-lui Carp, totuși presa liberală, conform tradiției, se încearcă să răstălmăcească cu­: __ 9 ■­vintele d-lui Titu Maiorescu, rostite în calitatea sa de prezi­dent al Consiliului. Făcând apologia marelui ro­mân, d. Maiorescu a scos în relief meritele d-lui Carp mai ales în chestiunea Dunărei. Toată lumea a înțeles, împre­ună cu d. Maiorescu, că, în actualele împrejurări externe, concursul d-lui Carp nu este numai necesar, dar și indicat, pentru că ilustrul nostru șef a dat dovezi că se pricepe în po­litica externă. Ei bine, presa liberală pretinde că d. prezi­dent al Consiliului a găsit me­rite d-lui Carp numai în poli­tica din afară și deci n ar fi nici o pagubă dacă deputatul colegiului I de Vaslui n’ar mai avea cuvânt hotărâtor în afacerile interne cle regatului! Reaua credință a foilor li­berale e evidentă. Nu acesta e sensul discursului d-lui Ma­iorescu. D. Carp e omul po­litic român cel mai cunoscut de diplomația străină, prin ac­tivitatea sa rodnică în calitate de ministru plenipotențiar, când a adus imense servicii Țărei și deci astăzi, când atâtea pro­bleme de politică externă agită întreaga Europă, șeful parti­dului conservator trebue să ră­mână în Cameră. Presa liberală n’a voit să țină seamă nici de cuvântul d-lui Emil Costinescu și a în­treg­ei minorități liberale, care, dacă a votat pentru respinge­rea demisiei d-lui Carp, de­sigur au făcut acest gest fiind că sunt convinși, ca și majo­ritatea, de necesitatea rămâne­­rei d-lui Carp în sfatul Țărei. Pe cine să credem ? Pe d. Emil Costinescu, leadend mi­­norităței sau presa liberală ? Cine e sincer ? D. Costinescu sau gazetele partidului său ? Am ținut să relevăm această nepotrivire, această contradic­ție flagrantă dintre partidul liberal, sau cel puțin deputații acestui partid, și dintre presa sa. Cetățenii să tragă singuri concluziile. ------------ooo-----------­ Ceea ce nu pricepe d. P. P. Carp Liberalii par să fie convinși că au găsit formula cu care să răs­tălmăcească și se justifice politica de gheșefturi pe care o practică în numele unui patriotism ad hoc sub firma de politică economică na­țională,­liberal națională, adău­gim noi. D. Banu, directorul „Viitorului“, explică prin ziarul său și se’nță­­lege în modul cum îi convine, pen­tru că d. P. P. Carp s’a retras și de la putere și de la șefia parti­dului conservator,­afirmând că ilus­trul bărbat de stat nu a înțeles și nici poate pricepe politica economi­că a partidului liberal, care con­sistă evident, în a înlătura societă­țile și capitalurile streine de la ma­rile întreprinderi românești indus­triale și comerciale și a face ca aceste întreprinderi să revie exclu­­siv partidului liberal-național. E drept că noi, ca totdeauna, cre­dem că d. P. P. Carp are destulă înțelegere ca să priceapă sau mai bine să deosebească o întreprindere corectă, de un gheșeft necinstit. De aceea d-sa a crezut totdeauna că nu trebuie numai­decât să facă na­ționalism și mai cu samă naționa­lism interesat, pe spinarea averei statului și a comunelor, du-se capitalurile interne preferân­­care je­­fuesc bunurile publice, în locul ca­pitalurilor streine care pot aduce foloase materiale țării. Și fiind că d. Carp nu pricepe astfel lucrurile, apoi marele direc­tor interesat în cauză tratează printre rânduri pe marele bărbat de stat de un om greu de cap, ob­tuz la minte și atribuie această cauză, faptului că d. Carp s’a re­tras din capul treburilor noastre pu­blice și din șefia partidului. „România, zice d. Banu, are de „aparat situația capitalului româ­nesc și preponderența lui în între­prinderile noastre economice. De „la acest punct de vedere a plecat „partidul liberal creind Banca Na­țională ; de acelaș punct de ve­­­dere am fost conduși în înjgheba­rea Societăței tramvaelor comu­nale, a Societăței Govora-Călimă­­­nești și a tuturor întreprinderilor, „cu caracter economic românesc, „creeate din inițiativa și munca „desinteresată (?...) a partidului li­­­beral“. Ei bine d. Carp, așa de greoi la pricepere, nu vrea să’nțăleagă că celebrele capitaluri liberale sunt ca­ pitaluri românești, ca și cum libe­ralii naționali ar fi japonezi sau hotentoți­.. Așa cel puțin pretinde d. Banul Ergo, jefuirea comunei București, concentrarea acțiunelor Băncii Na­ționale și toate gheșefturile colec­tiviste sunt opere și întreprinderi, care trebuesc pricepute și aprobate, de­oare­ce sunt lucruri naționale!.. Iată ceia ce nu a priceput d. Carp și fiind­că a supărat pe libe­rali, a trebuit să se retragă din viața politică. Așa cel puțin explică lucrul d. Banu. ------------poc-----------­ Numirile dela Universitate „Viitorul“ mai emite pe ziua de er­ o îndrăzneală foarte caracteristi­că mentalităței partidului al cărui Monitor este. E vorba de ultimele nu­­­­miri de la Universitate. In diferitele rânduri noi am arătat că un doctor de origină bulgară din Șiștov, grație legăturilor de rudenie cu domnul Pompilică Eliade și cu d. Haret, poftise la catedra de obste­trică de la facultatea de medicina din București. Nepregătirea candidatului, plus fap­tul că fusese demascat ca plagiator al lui Meunier au determinat pe profe­sorii din Senatul universitar ca să-l înlăture și să susțină pe un cunoscut practician și ca reputație stabilă pen­tru lucrările sale speciale. Dar doctorul Daniel nu de­geaba este liberal și nu de­geaba are rude liberale! Meritele și titlurile nepre­cumpănind cu lui Meunier s’a nimic pe plagiatorul adresat partidului, care având nevoe de un loc în plus în Senatul universitar, imediat s’a pus în mișcare. De aceea, ne spune „Viitorul“, că la adunarea Senatului profesorii libe­rali sadea , d-nii Petrini-Galați, Nacu, Angelescu, Râmniceanu, s’au opus a­­plicărei articolului 81 din legea Uni­­versităței. S’au opus, de ce, acești domni pro­fesori liberali ? S’a opus ca o chestie de principiu, sau pentru că rușinea care s’a făcut universităței din Iași, care are în sâ­nul ei un plagiator, să fie continuată la București ?—satisfăcând în acelaș timp și cerințele partidului. Chestia de principiu deja trebue înlăturată, deasupra început tuturor este legea și profesorii liberali răs­­vrătindu-se comit un act de an­ar­h­ie. Ceea ce spune „Viitorul“ de oli este o enormitate, că profesorii nu vor mai lua parte la ședințele Senatului, dacă nu se va renunța la introducerea în Universitate a profesorilor pe baza art. 81. Va să zică „Viitorul“ cere ca „U­­niversitatea“ să calce un articol for­mat din legea ei organică, numai și numai să satisfacă apetitul unui pla­giator ordinar al d-lui Daniel, gine­rele d-lui Pompilică! E o îndrăzneală și o ofensă adusă Universităței. Credem însă că atât d. ministru al instrucțiunei cât și majoritatea Sena­tului universitar vor respecta litera legei și nu pentru candidatul din Șiș­tov se va abroga art. 31. -------------------OOOO— —— ICOANE DIN RĂZBOI de KARL ST0KLASKA Pradă de război Intr’un spital militar din Sofia, za­ce un soldat bulgar, căruia piciorul i-a fost smuls de o granată. Lângă căpătăiul lui pe o tăbliță de lemn e o pernă și pe ea înșirate pa­tru decorații turcești. Din când în când ochii rănitului se plimbă asupra pernei de decorații, le privește cu ochii plini de mulțu­mire, cu o dragoste adâncă, apoi o­­chii lui se închid iarăși,și soldatul ră­nit adoarme. Ori­cine vizitează spitalul, aude, i se povestește ce s’a întâmplat cu cele patru decorații turcești. Și din cauza aceasta omul este punctul către care se îndreaptă privirile tuturor, și el este cel mai interesat rânit din spital. A fost acolo, undeva departe, la Bunar Hissar și acolo era el, în pă­dure, cam departe de compania lui când deodată a fost înconjurat de un detașament turcesc. Lui i s’au legat mâinele și l’au dus apoi departe. La un sat s’au oprit ca să se odihnească. Soldații turci au plecat în sat să găsească de mâncare și lemne, iar o­­fițerul care comanda detașamentul s’a lungit într’o căruță plină cu fân și apoi a adormit. Prizonierul a fost legat de roata de dinapoi a căruței, așa, ca să se poată culca la pământ. Mult n’a durat, și în sufletul bul­garului s’a născut dorul de libertate. La brâul lui, ca totdeauna purta un cuțit mare; dacă ar fi putut să-și a­­ducă picioarele pănă la mâinile le­gate, ceia ce poate era cu putință el își scoase cuțitul și își tăia lațul. La început lucrul a mers greu, din cauza strângerii nu-și mai putea miș­ca mâinile. Dar după ce s’a sforțat câtva timp, a reușit. Atunci numai de câteva ori să tae și mâinile-i erau iarăși libere. Și mișcarea-i reuși. Atunci el voi să se strecoare pe furiș mai înainte ca soldații turci să se reîntoarcă. Atunci privirile lui se opun asupra ofițerului, a cărui mână în voe întinsă, ținea un revolver, încetișor i-a luat revolverul din mână, s’a gândit o clipă, apoi l-a pus la tâmpla celui care dormea și apasă trăgătorul. Nu era oare o lașitate să ucizi un soldat care dormea ? Ah, dar ce are a face aceasta, turcii au comis și alte bestialități. Numai de s’ar putea răz­buna toate! Cu o mișcare repede smulse o­­fițerului cele patru decorații de pe piept și dispăru apoi în pădure. Indreptându-se spre ai lui, spre seară ajunse aproape de pozițiile bul­gărești. Cum alerga așa, prin câmpul liber, soldații l’au luat drept unul care vrea să fure și au împușcat în direcția lui. In acelaș timp o bombă explodă lân­gă dânsul. O sfărâmătură l’a culcat la pământ. Când s’a deșteptat era în spitalul de câmp și cum își reveni în fire se gândi la decorațiile lui care erau puse cu îngrijire într’un buzunar Și când regina Eleonora a anunțat o vizită la spital, primul lui gând a fost să i se înșire decorațiile pe o pernă și în chipul acesta să le poa­tă privi și regina. I s’a făcut pe voe, și de ce nu i s’ar împlini oare voința mângâetoare a unui bolnav ? El însă își păzea cu gelozie și pri­vea mândru la trofeele lui, prada lui de războiu... Nebunii In etajul de sus al unui alt spital militar din Sofia e o mare sală cu vre-o douăzeci de paturi. Acolo trăește o societate tristă, în­grozitoare. Nici unul dintre dânșii nu e rânit, dar, vai, toți și-au perdut mintea. Nebuni!... In mijlocul lor, făcând un sgomot teribil, a căzut o granată. N’a rânit pe nimeni grav. Dar ei au fost arun­cați de puterea aerului la câțiva me­tri și toți au suferit un puternic „șoc“ nervos, și toți și-au pierdut mintea.... Unii, se crede că vor putea fi vin-

Next