Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)

1913-01-15 / nr. 252

aci).: Astfel a explicat d. Dan­ev pentru ca nu putem pretinde să ni se dea nimic în afară pentru că avem o ches­tie internă de rezolvit. Și d. Toma Dragu dă dreptate bulgarilor și se solidarizează cu judecata lor. Crede d. Dragu că România este singura țară care în timp ce este pre­ocupată de evenimente externe are mai multe chestiuni interne de rezol­­vit ? Dar nu este țară care să nu aibă ceva de îndreptat în corpul ei social. Și la noi există o chestie agrară pre­cum există și in Rusia, și în Irlanda și în Italia, și în Ungaria căci avem proprietate mare. Și la noi mai există și alte chestii economice cum de pil­dă chestia evreească. Aiurea ar fi existând altele poate care la noi nu sunt. Și așa mai departe. Apoi d-sa ar trebui să știe că alta a fost constituirea noastră istorică și alta a Bulgariei. Nu. Din acest punct de vedere dacă ne punem nu vom a­­junge la nici o concluzie serioasă. Ca­uza mărirei Bulgariei rezidă în patri­otismul lor și în conștiința lor na­țională. La dânșii nu vei găsi un sin­gur bulgar—ziarist, avocat, etc.—care la un moment dat să se apuce să se solidarizeze cu străinii în­potriva ui­nei stări de lucruri de la ei. Chiar „socialiștii1” lor în­ momentul suprem nu refuză serviciile patriei lor. Iar inferioritatea noastră dacă e vorba să căutăm este tocmai în un patrio­tism mai puțin conștient și mai puțin răspândit în toate clasele sociale. Oare vorbele tendențioase ale d-lui Dragu dovedesc patriotism? Oare cei ce se fac ecoul la noi al tuturor ca­lomniilor și obrăzniciilor străinilor sunt patrioți ? Și ce să mai zic de a­­cei anumiți străini de la noi cari ne fac atmosferă defavorabilă în străi­nătate când însuși români de-ai noș­tri dau o pildă atât de urâtă ? Iată care este adevărata bubă. N’avem însă a ne teme, căci sunt la noi și patrioți luminați și români adevărați cari vor ști la momentul oportun să dea dovada vitalităței neamului ro­mânesc. Theodor Râșcanu j |---li--11--li--1 „ Pesimismul“ lui Gr­gore Alexandrescu ani Cu ocazia, împlinirea a o suta­ de de la nașterea lui Grigore Alexandrescu, Societatea, scriito­rilor R­om­î­ni“ a­ luat inițiativa, unei serbări recunoscătoare, in aminti­rea marelui poet. Extragem di­n pătrunzătorul studiu „Meditațiile lui Grigore Alexandrescu“ cd d-lui profesor universitar Ion Găvăi­­nescul, un capitol referitor la așa zisul pesimism al poetului nostru. I­ Alexandrescu nu urăște. O singu­ră poezie respiră acest sentiment distrugător : Adio, adresată unui consul rus. Și acolo e mai mult re­volta, e sacra indignare a patriotului în contra tiraniei străine. Ura în contra râului moral nu este un sen­timent desgustător. Dar când e vor­ba de greșelile omenești mai comune, datorite educației, mediului social, fa­talității istorice, cum sunt moravurile politice, deprinderile și obiceiurile modei, defectele și apucăturile nera­ționale, Alexandrescu le privește fără ură, pentru că le înțelege. Iar la stîrpirea lor întrebuințează mijlocul de cauterizare prin ridicul. Durerea de a fi străin în lume se vede adesea zugrăvită în meditațiile lui. Miezul nopții, p. 101) precum și aceea suferită din răutatea oameni­lor. (Vieața câmpenească, p. 234). Or cât de sfâșietoare ar fi aceste dureri, ele nu pot contribui la o con­cepție pesimistă a vieții, decât dacă ar fi urmate de conc­uziile : 1) fiind­că este moarte, vieața e un rău, și 2) fiind­că sînt oameni răi în lume, nu pot fi și buni, nici în prezent, nici în viitor. La aceste concluzii, ori­cum s’ar judeca ele din punct de vedere logic, n’a ajuns Alexandrescu. Din contra, despre evoluției mo­rală a omenirii și a patriei lui,poe­tul nu are nici o îndoială. Când, în „u­mbra lui Mircea la Cozia 44, admiră eroismul vremilor de altă dată și scrie : Au trecut timpii aceia, timpi de fapte strălucite, Insă triste și amare, legi, năravuri se’ndulcesc. Prin științe și prin arte națiile înfrățite, In gindire și in pace drumul gloriei găsesc, înțelege și admiră trecutul, cu lup­tele lui glorioase , dar înțelege ase­menea și laudă măreția specială a veacului său, întrevede și arată linia de evoluție socială, care se desfășoa­ră către pace și înfrățire. Nu deplîn­­ge decăderea virtuților războinice, când le vede înlocuite cu virtuțile pă­cii și ale progresului. Pentru câți­va răi nu desperează de omenire. E mâhnit de existen­ța lor, EVENIMENTUL Dar tot se află încă virtuți,și viitorul în ele se încrede, așteaptă ajutorul ce îl aduc la nații bărbați mîntuitori. De alt­fel nu-și face nici iluzii „a­­supra repeziciunii progresului și a schimbării44. Tocmai aceasta îl apără de desiluzii și descurajare. El știe că omenirea merge mereu spre ideal, dar merge încet. Cât de încet merge omenirea, după părerea lui, se vede din micul termen de zece mii de ani, pe care îl cere, în glumă, cometei a­­nunțate pentru 13 iunie 1857, ter­men îndestulător: „Să ne ’ndreptăm purtarea, să ne spălăm de pete“. Știe asemenea foarte bine că și fa­bulele și satirele lui n’au un efect imediat, văzut cu ochii De când lumea e lume, ce carte omenească Putu de fapte rele pe oameni să oprească, Tiranilor să ’nsufle a patriei iubire, Pe cei fără de suflet să-i facă cu simțire, Pe toți să'i îndemneze cu cinste să trăiască Și cîți judec’ poporul să nu-i năpăs­tuiască ? Cînte lupii și urșii în pilde cît le place. Omul își caută treaba și tot ce-a ’n­vățat face. Povețele sunt vorbe, dar fapta e departe. Și prea puțini urmează morala dintr’o carte. Nu crede însă nici că scrierile sale nu au absolut nici un efect educativ. Dacă n’ar fi decât acei puțini, prea puțini, cari urmează morala dintr’o carte și tot vorba lui nu e zadarnică. Mai mult decât în efectul vorbei, el crede însă ne­apărat, în acela al faptei, și fapta cea mai efectivă e cea mai crezută, iar fapta cea mai crezută și mai reală este jertfa.. „Și mă gîndiam, zice el, privind „Mor­mintele de la Drăgășani44. Și mă gândiam la aceia ce umbra-i învălește, La Grecia modernă ce ei au sprijinit; Căci jertfa pentru nații la cer se primește, Căci sângele de martiri e plantă ce î­odește Curî­nd, tîrziu, odată,dar însă nelipsit ! Nici de vi­­ală nu are el o ideie preconcepută, n’o judecă, în mod ab­solut și de mai înainte, ca rea. Cînd vede o tînără femee că plînge, că-și blestemă vieața, că dorește să nu mai fie, el nu-i dă dreptate,nu-i zice, cum i-ar zice un pesimist : „ești d’a­­bia la începutul durerilor, așteaptă să vezi mai încolo ; piu’ aci n’a fost nimic. Dacă ai curaj însă, mai bine ai face să treci mai de grabă în Nir­vana! El nu-i spune astfel de orori, nu­­ ci o mustră. Tu n’ai deșertat cupa ce încă este plină . Tu iiu­ știi de-ți păstrează otravă sau nectar­ip. 125) Ea suferă; nu e nimic, e ceva tre­cător. Și apoi nu trebue numai decit, să se aștepte omul numai la fericire, natural că vor fi și zile triste. Desăvîrșitul bine nu-1 poate avea pământul. Ce mări fără talazuri, ce inimi fără chin ? Așa limpede vedere în soarta omu­lui e o lumină pentru minte, o mîn­­gîere pentru suflet. A nu insufla nici desperare, înnegrind peste măsură perspectiva vieții , a nu da nici spe­ranțe deșerte, promițind­ o­ vecinică fericire fără nori, este a pregăti, în adevăr, pentru vieața reală, a adap­ta spiritul și inima la condițiile vie­ții pămîntești. Virtutea, care isvorăș­­te din această atitudine înțeleaptă față cu relele inevitabile ale vieții, nu e alta decât resem­narea. E unul din semnele de forță ale acestui mare suflet că a fost în stare să ajungă la această concepție. A te împăca înțelept cu soarta, a ști să primești cu ochi resemnați tot răul ce se leagă în mod inevitabil de un bun mai mare,­de vieață, bună­oară, toate suferințele ce derivă în mod necesar din legile firești ale condiții­lor de existență, este a te ridica la cea mai înaltă posiție filosofică d’asu­­pra fenomenelor vieții, a da dovadă de incontestabilă maturitate intelec­tuală și de curaj sufletesc. La ce ar folosi o revoltă zadarnică în contra unor dispoziții supra-omenești, inde­pendente de voința și de sforțările noastre cele mai uriașe ? La ce ar folosi să ne ridicăm, bună­oară, îm­potriva legii gravitațiunii, care ne pricinuește adesea căderi și lovituri dureroase ? Cum judecăm noi revol­ta copilărească a lui Xerxe, care a pus de a bătut marea cu inele pen­tru că i-a înnecat corăbiile ? E păcat că Gr. Alexandrescu nu s’a putut susține în această înaltă pozi­ție sufletească în toate punctele ei de atac. Nu e vorbă, curajul lui a slă­bit într’o cestiune in care și cel mai tare suflet, slăbește. Dintre dispozi­țiile firii, cu una nu se putea împă­ca dînsul, mai ales aceasta îi făcea să-i sîngere inima, să i se întunece orizontul vederilor, să se îndoiască de bine, de vieață, de Dumnezeu. Moartea ! O, să nu-i vorbiți de această fatală lege a firii. El nu vrea să știe că, pentru vieața totului, moartea este ce este uitarea pentru individ. Câte gîn­­duri, câte dureri și impresii n’au tre­cut și au dispărut din noi ! Și noi zicem că am rămas aceiași, că ducem vieața mai departe. Ce ne pasă de uitarea câtorva, ba atâtor fapte su­fletești ? Ce ne pasă de moartea lor, dacă sufletul trăiește mai Conștiința distrugerii părții departe ? poate consola partea cu ideia că totul va continua de a fi ? Iată cestiunea, la care Alexandrescu nu­ se poate învoi a răspunde afirmativ. Neputința de a admite, ca o necesi­tate ineluctabilă, și a primi deci, cu resemnare înțeleaptă, moartea, des­ființarea conștiinței individuale a o­­mului,—iată marea cauză a celor mai adânci dureri ale lui Alexandrescu, iată ce-1 face câte-o dată a vedea toate lucrurile mai negre decât se știe singur că sunt. Cînd voește să zugrăvească „icoa­na durerii omenești44, el se gândește să-ți arate „un larg cerc de mormin­te în care dorm frați, rude, părinți44. Enumerându-ți ființele iubite, cîte i-a răpit lui moartea, el te privește în ochi, spre a-ți vedea uimirea compă­timitoare, zicîndu-ți : Să vezi ce e durerea, să vezi d’aveam cuvinte, Cînd chiar de provedință, nevrînd m’am îndoit. Dacă revolta în contra morții l’a adus în stare pe el, suflet credincios, să se îndoiască de D-zeu, să devină une­ori ateu, cum să nu admitem că durerea pricinuită de această lege nemiloasă a firii l’a putut face cîte-o dată să se îndoiască și de soarta și fericirea omenirii și să vadă totul în doliu ? Ast­fel ies din inima lui une­ori oftări sfîșietoare. Gîndirile din unele strofe, dacă le-am ceti isolat, în afa­ră de totalitatea operii lui, ne duc a­­proape sigur la concluzia că poetul era un disperat, un pesimist. Strofe de felul acesta găsim mai ales în poesia întitulată Meditație (p. .ST). Citez două : A, întorcând privirea spre vremile trecute Și neî ncetat pământul văzîndu-1 pustiit, Văzând tot aste rele,tot zile neplăcute, De soarta­­ omenirii din suftet m’am mu­­mit! Dacă în cartea soartei omu-ar ști să citească, Să-și afle fieș­care grozavul viitor, Cine-ar mai vrea, stupine, aicea să trăiască, Cînd lumea e de chinuri nedeșertat isvor ? Ar fi cel puțin tot așa de injust a trage de-aci concluzia că Alexandres­cu a fost pesimist, că credea în ne­fericirea organică și nelocuibilă a lu­mii, pe cât ar fi de injust a-i socoti ateu, pentru unele șovăeli în credința lui pe ici pe colo. Secretul și moti­vul posomorâtelor gânduri de mai sus îl găsim îndată ce, în loc de­ a le considera izolat, le punem în legătură cel puțin cu începutul poeziei. Poetul se află înaintea unui frumos apus de soare de toamnă. Frunzele galbene, semănate pe dealuri, îi aduc în su­flet, un roia de idei triste. De­odată căderea acelor frunze moarte îl face să se gândească la sfârșitul vieții o­­menești. O, cum vremea cu moartea cosesc fără ’ncetare! Cum schimbătoarea lume fugin o re’n­noiesc ! . Câtă nemărginită pune el depărtare între cei din morminte și aceia ce doresc. Unde atâți prietini plăcuți din tinerețe? Unde acele ființe cu care am crescut ? Abia ajunși în vîrsta frumoasei tinerețe, Ca ea, fără­ a se întoarce, ca dânsa au trecut! Iată vechia și cea mai adâncă rană deschisă ! In aceste dispoziții sufletești, comtemplând câmpia Brăilei, teatrul luptelor eroice, el vede ca o zădărni­cie copilărească totul: gloria, mări­rea, căutarea fericirii. Totul e negru înaintea lui. La ce bun toate, dacă murim ? iată ce reiese la fie­care rând din amarele lui versuri. Marea neno­rocire a lumii, e moartea. Mai e una , răutatea omului; dar răutatea e tre­cătoare. „Legi, năravuri se’ndulcesc". Moartea însă este eternă. Dacă ne gândim bine, nu vedem oare, tocmai în acest pasionat regret al morții, o probă că Alexandrescu numai pesimist nu era ? De ce ar de­plânge el moartea, dacă ar crede că vieața este un rău, că nu merită a fi trăită ? Pesimiștii, de alt­fel din sim­patie pentru omenire, ar voi distru­gerea ei,o simpatie patologică și de­plasată, nu e vorbă. Dar ei sunt con­­secvenți. Viața este o nefericire. Ce probă mai mare de prietenie adevă­rată pentru cine­va, de­cât a-i scăpa de nefericire, sau a-i arăta calea ce l’ar putea duce la acest rezultat ? Alexandrescu regretă că viața are sfârșit... Cum ar putea fi el pesimist ? Mimasimi . De la d. I. C. Ghițescu, mare pro­prietar din Fălticeni, primim urmă­toarea scrisoare, cu rugămintea de a o da publicităței : Ziarul­ „ Opinia“ hi darea, de sa­mă din numărul de la 16 Decem­brie, trecut, asupra banchetului po­litic oferit de d. Nicu Catargiu, prefectul județului Suceava, a tre­cut numele­­ meu printre comeseni, d­ar a neglijat a relata cele petre­cute cu ocaziunea zisului banchet. Eu și cu alți câți­va prieteni po­litici, am fost invitat și am venit la banchet fără a­ ști că va asista și d. Sebastian Moruzi, căruia mai de mult ii, făcusem știut în scris că­ nu mai admitem directiva d-sale, iar d. Nicu Catargiu ridicând un toast a spus că toți cons. democra­ți di­n localitate sunt datori a ur­ma necondiționat pe șeful local, d. Sebastian Moruzi. Față cu aceste am avut o expli­cație cu d­. Nicu, Catargiu in urma căreia am declarat că mă retrag din partidul cons.­d­emocrat și vă rog, d-le Director a acorda publi­­cațiunea în onor. dv. ziar a pre­zentei scrisori, prin care declar în mod formed că mă retrag din par­tidul cons..democrat, remânând fi­del ideilor conservatoare, însă in­dependente și mai ales protivnic ori­cărui compromis cu partidul liberal. Odată cu mulțumirile mele, vă vă rog d-le Director a primi în­credințarea înaltelor mele senti­mente de stimă. I. C. Ghițescu mare proprietar rural Comisariatul secției I-a, aduce la cunoștința tuturor persoanelor, că­rora li s’au furat obiecte de către bande de spărgători descoperită de poliția locală, să se prezinte la nu­mitul comisariat. „Viitorul 44 de astăzi brodează o mulțime de comentarii in jurul a­­șa zisului dezacord dintre cele do­uă partide în colaborare din Iași. ..Diferitele notițe di­n „Evenimen­tul“ pe cari le relevează foaia bră­­lienistă nu sunt de natură a adu­ce o „ruptură"d­intre colaboratori. De alt­fel spre a se vedea serio­zitatea reportajiului di­n „Viito­rul“, e destul să spunem că inci­dentul ce s’ar fi petrecut între d-nii V. Polla și l. Peretz nu ne priveș­te, întru­cât d. Peretz nu face par­te din organizația conservatoare di­n Iași. Cu acceleratul de aseară a plecat în Capitală, I. P. S. S. Mitropolitul Moldovei. Crima di­n Bădeni.—Fata Maria Gh­. Ungureanu din satul Bădeni com. Scobinți, având relațiuni de mai mult timp cu un flăcău din acel sat, a dat naștere la un copil, pe care l’a omo­rât, și împreună cu mama ei Paras­­chiva Ungureanu s’au ascuns în po­dul casei. Jandarmii aflând despre aceasta au făcut o cercetare la fața locului, cons­tatând cele de mai sus. Ambele criminale au fost arestate și înaintate parchetului. Cercetările continuă. In comuna Lețcani com. Cucuteni, declarându-se epidemia de scarlatină, școala din acea comună a fost închi­să pe timp nelimitat. D-na Constanța Palade învățătoare la Săbăoani a fost detașați la școala de băeți „Cuza Vodă 44 No. 3 din Iași. Cu trenul de aseară au plecat în Rusia 4 medici militari ruși. Toți a­­ceștia erau actualmente în Bulgaria și au primit ordine spre a se întoar­ce în patrie. Toți profesorii Un­iversita­ței noastre, au renunțat, lor pe timp de 2 zile, la beafa pentru flota națională. I. P. S. Mitropolitul Pimen al Mol­dovei a oferit 400 lei pentru sporirea flotei de război și a îndemnat pe sluj­bașii mitropolii, ca să ofere pentru a­­celași scop leafa pe o zi ceea ce s’a și făcut. Funcționarii de l­a vama Iași au re­nunțat la leafa pe o zi în folosul flo­tei naționale. D. D­ tru Voinea învățător la școa­la din comuna Bârnova a obținut un concediu de 15 zile, pentru boală. Bursa și cantina universitară se va achita studenților de di­rector al U­­niversităței, la 28 ianuarie, între 9—­ 10 dim. * Un început de incendiu s’a decla­rat aseară la casele din str. Palat 72, locuite de ceasornicarul Natan Ilanic și pălărierul Iancu Iancovici. Focul a putut fi localizat la timp de către mai mulți trecători. Eri după amiază locuitorul Const. Dănilă din com. Galata a încetat su­bit din viață. Din cercetările făcute reese că nu­mitul suferea de mai mult timp de o boală de inimă. Parchetul a autorizat înmormânta­rea cadavrului. DL Anibal Ciurea, ajutor de pri­mar, a inspectat astăzi dimineață pie­țele orașului. In corn. Brăești s’a declarat epide­mia de pojar. Pănă în prezent au fost 7 cazuri mortale. S’au luat măsurile sanitare dintre cele mai riguroase. Profesorii seminarului „Veniamin Costache 4“, au renunțat pentru o zi la seafa lor cuvenită pe luna Ianuarie, în folosul fondului „Apărarea națio­nală“ și aeroplanul „Iași“. Consiliul facultății de­­ științ i se va întruni mâine, Marți 15 Ianuarie, pentru a proceda la alegerea unui nou decan, in­ locul d-lui Aurel Mănescu a cărui mandat a ex­pirat, precum și a unui nou membru din partea acelei facultăți, în se­natul universitar. Dl. profesor dr. G. Bogdan, își va reîncepe mâine. Marți ora 4 p. m., cursul său de medicină legală, în lo­calul facultăței de medicină. D-sa va continua studiul asfixiilor din punctul de vedere medico-legal. Cu începere de eri în localul libră­riei Ionescu din strada Lăpușneanu, s’a deschis un fotoplasticum. De astăzi a început să se achite la administrația financiară, pensiile ci­vile și militare pe luna curentă. Astă seară Luni 14 Ianuarie 1913 va avea loc în Sala Teatrului-Circ Sidoli o mare reprezentație cinemato­grafică cu program nou, de remarcat: „Războiul pentru Independența Ro­mâniei“ (1877-78) executat de armata română cu concursul artiștilor Tea­trului Național din București. COLOSEUL BRAGA­DIRU, Cinema­­trograful „Union“, va da astă seară o mare reprezentație cu program nou, dintre care relevăm: „Tată“ inter­pretată d­e cel mai mare artist mon­dial Ermeti Zaconi, în 4 acte și pro­log, lungime 1500 metri. Din nou căzură toate câștigurile principale in norocoasa colectură Schröder, Lei 50.000 cu câș­tigul de: .Lei 5.000 total Lei 55.000 pe No. 52376­44, Lei 20.000 pe No. 33667 și nenu­mărate alte câștiguri. Cu adevărat loturi noro­coase se găsesc numai la Schröder, jn lot de cumpărare cl. III Lei 8.50, 7, lei 17. 7, lei 44, 7, Dei 68, Rob 7h. Schrö­der Iași str. Ștefan cel Mare No. 8. N M N 5QBOE»Z[IBIE4E4E»Z4E4Z^^ DOCTOR fISPOSIB SEVERIN a a □ SPEC­IA­LISTĂ DIN PARIS a­a­a­a n ° IN BOLI DE FEMEI $1 FACERI « a a CONSULTAȚII INTRE 1—4 p. m. STRADA PĂCURARI NO. 26

Next