Evenimentul, octombrie-decembrie 1913 - ianuarie-februarie 1914 (Anul 21, nr. 185-273)

1913-12-08 / nr. 229

­ ANUL XXI NO. 229 5 BANI ABONAMENTE 'ti un an Pe jumătate an Pe trei luni Le­i 20 . 10 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bai'î EVENIMENTUL ORGAN A­L PARTIDULUI CON­SERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 DUMINICA 8 DECEMBRIE 1913 -5 BANI A l­A­N ü­N­C­I­U­R­I* inserții și iRastrame In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 8-a rândul 50 b. In pagina a1-a rândul 30 b.­­o — TELEFON No. 88 Pentru apărarea libertăței și a proprietăței \ In „Epoca“ de ori a apărut, sub titlul de mai sus, un articol iscălit de d. N. Filipescu. In buimăcială generală a incăl­­cărei drepturilor fundamentale, o minte sănătoasă și o judecată a­­dâncă, ajutată de cea mai desă­vârșită competință, pune ’n ade­vărata ei lumină valoarea liber­taiei și a proprietăței. Pentru a se vedea cât e de sinceră și salutară reforma libe­ralilor, privitoare la extinderea dreptului de vot, dl. Filipescu pune și paralel libertatea co­munală, cu sufragiul universal. Se știe că prin actuala lege, întoc­mită tot de liberali, și asupra că­ruia nu se spune nicăeri că vor reveni, să ia țăranului ori­ce drept de a interveni in comună, ade­vărata lui patrie ; el nu are cu­vânt nici asupra drumurilor, nici asupra școlilor, el este epitropi­­situl Statului, reprezintat prin no­tar. Rămâi încremenit, zice dle Filipescu, față de o atare concep­ție : Tu țaran nu ești vrednic să hotărăști nimic hi sat la tine, dar ești suveran pe desti­nele țărei. Credem că nu se poa­te antiteză mai sugestivă, probă mai nediscutabilă de demagogie liberală. Primul lucru de care are ne­­voe țăranul este „libertatea lo­cală cât de întinsă, descentra­lizarea împinsă până la ulti­­mile limite permise, opera de cultură și educațiune, cea mai temeinică. Venind la dreptul de proprie­tate, dl. Filipescu, după ce arată ce însamnă acest drept în țările civilizate, citează cuvintele lui Ko­­gălniceanu de la 3 Februarie 1886: „proprietatea mare a pastrat naționalitatea și patria română. Acei bătrâni,proprie­tari mari, care erau în tot mo­mentul amenințați să-și piar­dă capul sau să fie surghiu­niți peste nouă mări și nouă țări, aceia au aparat țara a­­ceasta “. Și apoi astăzi, România singu­ră în lume își are asigurată toa­tă asistența publică prin marea proprietate. Să mi se arate care sunt burghejii și parveniții îmbo­gățiți care au lasat o singura mo­șie pentru spitale? Să amuțească, zice dl. Fili­­pescu, afaristul lacom și totuși cârtitor, care face speculă prin politică și politica prin finan­ța, îmbogățitul misterios și sus­pect, făuritor de legi sociale pe care le calcă chiar când le-a iscălit ca ministru, cu ghiara de cămătar, să facă cumulardul la pace generos la tribuna și hra­­în daravelile sale, care nu știe de existența macar a unui așezământ de binefacere, de­cât ca salariat al săracilor, ca avocat sau ca epitrop“. Proprietatea cu 5 hectare, ca model de proprietate ideală este, ori ce s’ar zice cea mai nebunea­scă iscodire. Gândiți vă d-stră, tot pământul arabil românesc ciopâr­țit în petece de câte 5 hectare,pe care să dezvoltăm o agricultură sistematică, uniform sistematică, căci ca țara eminaminte agricole, va trebui să luptăm cu procedele mereu lacite ale culturei intenzive, a concurenților noștri din străi­nătate. Liberalii nu pomenesc ma­car de proprietate mijlocie. Dar ce vor face țaranii noștri, rămași fără pământ, pe-o proprietate de 5 hectare. Țaranul, la vreme de nevoe, își găsește salvarea pe o proprietate mare, de pe­ o proprie­tate de 5 hectare va fi nevoit să emigreze, cum se întâmplă astăzi cu Bulgarii, care emigrează la noi. I­. Filipescu, arată cu cifre că sunt disponibile peste un­ milion de hectare de dat fără să fie ne­voe de a ataca pe marii proprie­tari în drepturile lor și aceste pă­mânturi prin­ o cultură bună, prin o muncă mai spornică, prin în­lesniri de credite ar constitui o adevărată reformă civilizații. Preforma ideală propusă de de­magogia liberală, are ca refren­­ luarea fără nici o trudă bunul din buzunarul vecinului. „In far­mecul exclusiv, al unei astfel de reforme s’a pironit mintea țărănimei noastre Pământul poate fi pentru ță­rani, dar expropiarea e uneltă de asuprire, râvnită de o oligarhie fi­nanciară, pentru întemeierea atot­puterniciei sale. Priviți concepția Casei Rurale. Activitatea ei afirmă neted pre­­ferența stăpânirei comune prin obște asupra proprietăței indivi­duale. Socializmul aice e luat în an­trepriză de un consorțiu de capi­taliști. Aceștia, până aici, s’au distins, nu prin vânzarea pă­mântului, ci prin sporirea dis­­dendelor. Socializmul pus pe acțiuni! Ce invenție și câtă imaginație. Dar chiar în teoria expropierei liberalii au o concepție... liberalul Statul poate expropia pe ru­rali, dar statul poate fi expropiat de drepturile sale în favoarea Ca­sei Rurale sau a Băncii Națio­nale. Privilegiul aceștia din urmă es­te o adevărată expropiere. Aci Statul expropiază­ dincolo partidul expropiază Statul. Vom încheia această analiză a articolul d-lui Filipescu, chiar cu fraza domniei sale : „Și vom îndura toate acestea 1 „S’au văzut popoare amețite de­­ glorie, jertfindu-și constituția. „Dar in fața unei dictaturi de zo­­graf, socotesc că țara va reacțio­na. Când în Anglia libertatea a „fost primejduită în existența pro­­­prietăței amenințate, s’a organi­zat rezistența prin Liga pentru „apararea libertăței și proprie­­­taței. „Triumful a urmat. Iată o pildă și o indicație. Ev.' D-Stroja decorat de d. Take lonescu ?! Ori­cât ar părea de parado­xala ideia aceasta, ea a fost con­cepută de ziarul „Seara“ cu toată spaima, bine­înțeles, că așa ceva sar putea întâmpla. Ziarul „Seara“,­ vorbind de întrunirea de dăunăzi, scrie: „Iată de ce prefectul Strofa, care nu numai că n’a luat­ mă­suri ca ordinea să nu fie tul­burată și muncitorii și cetățe­nii ieșeni (muncitorii nu sunt cetățeni ? N. R.s vă poată să’și spună cuvântul într’o sală pe care o închiriaseră, dar a orga­nizat chiar el bande de studenți care au năvălit în sala de în­trunire, rămâne în fruntea poliției ieșene, va fi decorat, avansat poate“. Cei de la ziarul „Seara“ pot să doarmă liniștiți. D. Stroja nu va fi decorat nici o dată de d­. Take Ionescu, pentru că d. Stroja nu e tateist, motiv pen­tru care, “Adevărul“, „Opinia“ etc.­­l-au înjurat și toate îm­prejurările. Să ne folosim însă ele pri­lejul ce ni-l dă ziarul „Seara“ pentru a povesti un fapt ca­racteristic. Acum câte­va luni Marele Duce Neculai Mih­a­ilovici mer­gând spre București spre a în­mâna M. S. Regelui bastonul de mareșal, s’a oprit o jumă­tate de oră în gara Iași, und­e a fost primit de prefectul poli­ției și de autoritățile militare. La întoarcere Marele Duce a făcut o preumblare prin Iași condus­ele d. Stroja. Era natural­—nu este așa?— ca la împărțirea decorațiilor rusești să se rezerve una și pentru prefectul poliției, care-și dăduse osteneala ca primirea să fie ireproșabilă și care a el­uat în primul loc întreaga răs­pundere cu privire la persoa­na Marelui Duce din momen­tul ce acesta a pus piciorul în Iași. Ei bine­ t­o­a­tăi lumea a fost decorată, începând cu d. Ne­­gruzzi, actualul prefect al ju­dețului și sfârșind cu subco­misarii din București. Numai dl, Stroia n’a primit nici un semn care să amintească vizi­ta și atențiunea înaltului oas­­pe față de cei ce s’au ostenit să-l primească. De­sigur că indelicateța nu poate fi atribuită Marelui Du­ce, care a cerut doar lista nu­melor cum se obicinuește în asemenea împrejurări. Este deci o răutate de ma­hala venită de la aceia ce și-au zis: „ăsta nu-i de-ai noștri, hai să-l prelucrăm“ crezând că vor face shige rău d-lui Stroia. D-sa însă nu a făcut nici un caz de acest neajuns al co­laborarei, ci s’a mărginit nu­mai la a povesti faptul unor amici politici ca o dovadă de dragostea ce-și poartă colabo­­ranții unii altora. Prin urmare, încă o dată cei de la ziarul „Seara“ pot să doarmă liniștiți, d. Stroja nu va fi­ decorat de d. Take Ionescu. Ion! Șefilor D. Ionel Brătianu pe cât e d­e în­drăzneț pe atât e de ușurel, pe cât e de înaintat pe atât e de „vieux jeu“, pe atât e de demagog. Ne-am fi așteptat la discursul de la Senat să se pronunțe asupra di­rectivei viitorului, să-și arate ideile domniei sale asupra viitoarei poli­tice externe a României. Nu se facă oficiu de advocat și să critice —vorba d-lui Maiorescu—ceia ce ar fi fost dacă n’ar fi fost ce a fost, sau dacă ar fi fost ce n’a fost. Când C. Brătianu a ajuns la po­litica partidului liberal, nimeni din sală nu se mai simțea la locul lui. S’au plictisit și adversarii și par­tizanii să mai audă de acapararea dreptului tuturor monopolurilor de patriotizm și aspirații naționale de către partidul Național liberal Ce demagogizm sec, ce beșici de săpun într’o vreme când România caută să iasă din faza epitropisirei politice, și mai ales când vorbește ca șef de partid. Cine le-a prevăzut pe toate ? Ionel Brătianu ! Pentru că din 1912 el a spus unor reprezentanți străini că într’un conflict balcanic România își va spune cuvântul său: Auziți, mă rog, ce culme de prevedere, ce geniu politic. Intr’un viitor conflict Balca­nic, România își va spune cuvântul său. Cine ar mai fi putut în Româ­nia, să prevadă și să spue un a­­semenea lucru. Ce a resultat din această prevedere ? Pacea de la București! Cine, deci, a făcut pacea de la București? Domnul Ionel Bră­­tianu, care a votat protocolul de la Petersburg! La acest discurs copilăresc a răspuns șeful guvernului, care de cum s’a ridicat, de la primele cu­vinte a sdrobit vasta trufie și pu­țintică personalitate politică a lui Ionel. Un liberal serios, cu multă so­coteală și luminat patriot, ne spune că de la faimosul discurs al ferului roș, rostit de marele P. Carp, n’a mai fost discurs care să fi lovit așa de exact și decisiv ca discursul d-lui Maiorescu. Logica strânsă, forma artistică, argumentarea filozofică și aluziile sarcastice ale d-lui Maiorescu au dat o dovadă de neînfrântă putere a marelui orator, pe cât de modest român pe atât de mare patriot. Dacă în locul d-lui Maiorescu ar fi prezidat aceste evenimente îngâm­fatul Ionel, ar fi clocotit țara de izbânda partidului liberal, de genia­litatea șefului, de aspirațiile naționale, de gloria cea mai imensă a celui mai imens partid Național liberal. Dar așa, cine le-a făcut toate: întâmplarea, no­rocul! întâmplarea a fost însă ca lui Ionel i-a răspuns cum se cuvine d­l Maiorescu, care a redus la a­­devăratele proporții faptele și pe d. Ionel, noroc va fi pentru parti­dul liberal, faptul că trăim într’o țară ca a noastră, unde tot Ionel este și rămâne cel mai tara. % # —-—­oQLZjQc----—— Un apel Am primit și publicat apel­ul func­ționarilor Ad­ției Finan­ ore locale adresat deputaților no. ni, prin car­e­­ cer înbunătățire­­ situ­l o lor. Din cauza i­­btdzelo­i do materie l’am publicat al.btsVn. ff», fi însă s­e ocupa de el. A­­t izi însă ii vom da importa­nț» care o mentă și găsi­m de datorie nu numai sa’i su­ținem, dar să’l reco­mandăm cu căldura atențiunei celor în drept. Se mișcă tot felul de o degorii de fu­ncționari, începând cu micii func­­ț­i'îari ai gr, vetor de judo­ctorii. Dreptate au cu toții și d t o ia statu­lui e să i ajute în limitele posibilită­­ții, dar în primul rând se cuvine o grijă deosebită pentru cei care sa trudesc și adună ban lângă ban spre a-1 încredința în manele marelui vis­tiernic. Harnici ca albinele, conștiincioși și devotați serviciului, oameni cari’au serbători și Duminici, care n’au Crft­­ciun și Paște, care de multe ori mun­cesc noaptea și muncesc din greu, funcționari care au o răspundere ca nimeni alții, merită de­sigur o soar­tă mai bună. Apelul lor e aproape disperat și e de datoria noastră ca presă cinstită și care trebue să plece urechile la nevoile celor apăsați, să-i ajutăm. E de necrezut cum de nu s’a făcut nimic de treizeci de ani pentru oa­menii aceștia. Avem înainte cifrele budgetare și ne întrebăm cum pot funcționari cu răspunderi așa de mari, să fie așa de prost retribuiți și cum pot să trăiască. Da, acesta e adevărul ! Dacă n’am avea în fața noastră ci­­frele, care vorbesc singure, am­­ cre­zut că apelul lor e exagerat și ce­rerile lor absurde. Dar să le vedem salariile. Un șef de secție clasa I-a primește 289 lei și 20 bani. Un șef de secție clasa II-a primeș­te 240 lei și 05 bani. Un șef de secție clasa III-a pri­mește 201 lei și 90 bani. Un subșef de secție primește 218 lei și 25 bani. Un impiegat definitiv clasa I-a pri­mește 180 lei. Un impiegat definitiv clasa II-a pri­mește 135 lei. Un impiegat auxiliar clasa I-a pri­mește 108 lei. Un impiegat auxiliar clasa II-a pri­mește 90 lei. Controlorii asimilați cu subșefii și șefii de secție primesc aceleași salarii, plus o biată diurnă. Șefii de secție, oameni ajunși cu titluri, cu diplome universitare, după ani de zile de muncă, au un salar cu drept cuvânt derizoriu, 201 lei și 90 bani­­ mare șef de secție, mai pu­țin de­cât un subșef de secție, căci șefilor de secție li se oprește 60 lei lunar pentru garanție. Garanția a­­ceasta mare se urcă la suma de 6000 lei, care e formată când funcționarul ajunge să-și împlinească anii de pensie. Oamenii care mănuesc sute de mii de lei lunar, care au sub fiecare tră­sătură de condei o cifră și o răs­pundere, ajung a fi plătiți cu 201 lei și 90 bani. Cererile lor sunt drepte, apelul lor e legitim și îl recomandăm cu toată seriozitatea d-lui Ministru de Finanțe, rugându-i să ch­ibzuiască cum va cre­de mai bine, ca acești nenorociți func­ționari să aibă dreptul la o viață mai bună. ________I "­U ’"'SI II 1 ........... ^ ^ III ;il hl miJ

Next