Evenimentul, octombrie-decembrie 1913 - ianuarie-februarie 1914 (Anul 21, nr. 185-273)

1914-01-15 / nr. 254

_____­­­____________ -------------W­S—/ww Vorbind despre tratativele româno­­maghiare, d. Filipescu a declarat ur­mătoarele : Ultimile știri arată că tratativele pentru stabilirea unei înțelegeri între Români și Unguri vor da un rezultat favorabil. M’ași bucura din toată ini­ma, dacă pactul s’ar încheia. Nu cu­nosc în mod precis mersul tratative­lor, dar îmi dau sama că Românii din Ungaria știu ce vor și ce se poa­te realiza. Dacă tratativele vor avea un rezultat, acest rezultat se va ob­ține cu consimțimântul Românilor și numai ei vor fi în măsură să apreci­eze rezultatul. In ce mă privește, sunt de părere că încheierea pactului va contribui la restabilirea bunelor re­­lațiuni ce au existat între România și Austro-Ungaria înaintea războiului balcanic. Dacă tratativele vor fi za­darnice, vă declar cu toată sincerita­tea că restabilirea acelor relațiuni va fi imposibilă. Noi nu voim să ne amestecăm în chestiunile interne ale Ungariei. Din potrivă, a-și considera ca dușmani ai­ Românilor din Ungaria pe toți acei, cari ar încerca să se amestece sub o formă sau alta în această chestiune. Dacă vă declar că insuccesul tratati­velor de împăcare ar zădărnici res­tabilirea vechilor relațiuni între cele două state, aceasta nu înseamnă că consider ca imposibilă o alianță cu un stat, care nu recunoaște drepturi­le conaționalilor noștri deși acele drep­turi sunt înscrise în legile ungare. In ceea ce privește politica externă, diplomația austo-ungară n’a contri­buit la realizarea succesului deplin, la cari ne-am așteptat pe urma răz­boiului balcanic. Ne-a lipsit din par­tea monarhiei acel sprijin, pe care l’am scontat de mai înainte în vede­rea unor evenimente. Cauza înstrăi­­nării între România și Austro-Unga­ria este tocmai li­psa acestui sprijin întrebat cari sunt greșelile săvâr­șite de diplomația austo-ungară față de România, d. Filipescu a răspuns: „Dacă Austro-Ungaria ar fi fost de partea noastră, ea ar fi trebuit să susțină pretențiunile noastre minima­le cu aceași ener­gie ca și propriile ei interese ce le avea în chestia Alba­niei, a Scutarilor și în chestia portu­lui sârbesc din Adriatica. Sprijinul monarhiei s’a redus la sfaturi plato­nice și infructuoase. Monarhia n’a dat dovezi de mai multă bunăvoință ca ori­care altă putere străină. Intr’o anumită fază a crizei bal­canice am cerut consiliului de miniș­tri să se declare următoarele minis­trului austro-ungar din București : „Să nu ne sprijiniți, dar să declarați că socotiți pretențiunile noastre mi­nimale ca o „condiție sine qua non“ ca și chestiunile în cari monarhia e direct interesată. Asupra acestei ce­reri nu s’a publicat nimic până acum, eu însă vă autorizez s’o publicați. Cererea noastră a fost prezentată ministrului austro-ungar care ne’a de­clarat că monarhia a făcut un ultim demers la Sofia, fixând un termen pentru satisfacerea pretențiunilor noa­stre. Atâta tot. Demersurile monarhi­ei n’au avut pentru noi nici un re­zultat. Viena a cerut ca România să fie admisă la conferința ambasadorilor din Londra. Care a fost rezultatul ? Că ni s’a închis o ușă, la care nici nu am bătut. Cererea monarhiei relativ la revi­zuirea tratatului de pace din Bucu­rești nu se poate considera ca un act amical“. Revenind asupra Românilor din Un­garia, d. Filipescu a declarat urmă­toarele : „Ar fi de dorit ca Românii din Ungaria să fie socotiți ca buni cetățeni ungari ca să nu mai auzim plângeri. In cazul acesta relațiunile dintre România și Austro-Ungaria se vor îndrepta. Dacă însă plângerile se vor repeta, desigur că nici un gu­vern român nu va mai putea urma politica de până acum. Aceasta nu e numai părerea mea, ci a intregei o­­pinii publice Românești“. această operă se vede durată eternă a creștinismului. Mărirea și veșnicia acestei împărății stă neclintită în fața ruinelor împărățiilor prăbușite, a na­ționalităților dispărute, a dinastiilor strânse de mult. In haosul acesta de revoluții și de așezări împărăția lui Hristos stă mare, puternică și neclin­tită în strălucirea ei. Vaticanul, în ansamblul lui văzut de la Pincio sau de la Monte Mario, ți se pare un cub uriaș de piatră sură, greu masiv, făcut, mai mult pentru a resista veacurilor. El este opera ar­hitecților celebri: Bramante, Raphael, Petro Ligorio, Fontana, Carlo Mader­­na, Bernin. Aceștia în geniul lor au căutat să-i dea acestui palat, — salaș, al vicarului lui P­ristos, — măreția liniștită, imposantă, senină. După „Historia tempii Vatican­“ a lui Bossani palatul acesta al papilor are 13000 de camere. Acest palat cuprin­de 20 de curți în care se coboară 8 scări mari, 200 alte scări, un cârd de coridoare și galerii și 4422 de sa­loane. Pentru a descrie acest haos, spune un scriitor, ne-ar trebui 20 de volume în folio și viața unui om n’ar ajunge să isprăvească această operă. In ordinea cronologică cel dintâi pictor care a împodobit zidurile Va­ticanului cu lucrări de artă e Ange­lico de Fieole. Acesta era așa de e­­vlavios că nu punea mâna să lucreze până ce nu făcea o rugăciune fier­binte lui Crist, și nu făcea pictură Mântuitorului pe cruce până ce nu plângea. După el vine cel mai mare decorator al capelei Sixtine, Michel Anghelo, îngrozitorul creator a aces­tui tablou ce te înspăimântă, judecata cea din urmă. Raphael înpodobi zi­durile Vaticanului cu aceste capete de operă neperitoare obiect de admi­rație a lumei întregi, protecțiunea Pa­pilor le-a pus la adăpostul unei eterne îngrijiri. Apoi un cârd de generații de pictori celebri ca Perugini, Andrea del Sarto, Ghirlanda­io, Signorelli au decorat acest uriaș palat. Muzeul are peste zece mii de­ sta­tui, vase, base-relief­uri, înscripțiuni fără număr morminte, medalii, mo­­saice, vesele sfinte, relicve culese din Catacombe. Toate aceste urme a ve­chilor Romani, și au găsit un refu­giu și un adăpost în cuprinsul acestei stăpâniri a papilor. Când Barbarii au năvălit să prade Roma, n’au îndrăsnit să intre în a­­cest templu sfânt și Vaticanul a fost scutit de prădăciune și de incendiu. Sunt multe săli care cuprind aceste bogății colosale. Numai Galeria inscripțiunilor cu­prinde mai mult de trei mii de bu­căți strânse de papa Pius VII : Sala animalelor, galeria statuelor, Muzeul etrusc, șase Muzee egiptene, Sala grea­că, Sala busturilor, Salonul bronzu­rilor, Galeria candelabrelor, care cu­prind săli întregi populate cu bogății în fața cărora colecțiile cele mai mari din lume nu pot fi puse în comparație. Numai Pinacoteca are patru­zeci și cinci de tablouri minunate semnate de Raphael, Murillo, Guerchnn, Fra Angelico, Perugia, Leonardo de Vinci, Dominiquin, Titien, Guide și Pousin. Colecția aceasta ar însemna câteva milioane de franci în salonul unui a­­mator de artă celebră. Palatul acesta așa de imens își are locuitorii lui, Papa, un secretar pe stat, un major domn, un însărcinat cu caritatea, un maiatru de ceremonii, patru camerieri secreți, un secretar intim, un comandor, un mare inten­dent, un însărcinat de poliție gene­­nerală, un maistru de arme, ceia ce face în tot patrusprezece persoane. Bi­rourile sunt ocupate de șase zeci de servitori din care nouă la tipo­grafia secretă iar șase­sprezece în a­­teliere. Garda papei se compune din o sută de jandarmi ponticificați, o sută de el­vețieni, unsprezece ofițeri de gardă nobilă, trei sub­ofițeri și două­zeci și trei garde palatine. Pe lângă tot acest personal mai sunt una sută doi servitori, cămărași, por­tari, vizitei, ordonanțe, bucătari, cu­rieri, grădinari, lampagii. Toți aceștia ridică întreaga populație a castelului până la șase sute de persoane. De apoi biblioteca. De admirabilă necropolă a cărților cuprinde toată bogăția în dulapuri mari ce ocupă mai mult de zece sate. Sunt acolo două zeci și trei de mii cinci sute șapte zeci și șapte manuscrise de o mare valoare și peste cinci­zeci de mii de volume de opere celebre culese cea mai mare parte de papa Nicolai al V-lea care e privit ca un adevărat fondator al Vaticanului. Trebue o împărăție ca să populeze aceste săli imense fără număr, pline de bogății unde toată strălucirea unui împărat ar fi prea mică pentru aceste galerii mărețe. Saloane împodobite cu capete de operă de artă, trebue pen­tru toate acestea mulțimea de cardi­nali și de episcopi îmbrăcați în odăj­dii strălucitoare de pietre scumpe și de aur, corone de patriarh­i, togele de mătăsărit scumpe ca în tablourile lui Veronese amestecându-se cu îm­brăcămintea de stofe proaste a celor săraci, pelerini umiliți amestecându-se cu prinți și cu ranguri mari. In zilele de recepții mulțimea asta nebună, pasionată de măreția acestui sălaș se prosternează la picioarele bătrânului care-i bine­cuvintează și care reprezintă la catolici urmașul lui Sf. Petru. Cuvintele papei sunt ma­gice, mulțimea multă așteaptă în tă­cere și așteaptă cu o nemărginită e­­vlavie cuvintele înaltului prelat ce vorbește de creștinism de durerile și de păcatele oamenilor. Din durerile culturale ale Bucovinei .­ De la 1865 pănă la 1875 s’au în­ființat 13 școale românești, iar nu­mărul celor rutene s’a urcat de la 13 la 50; între 1875—1885 numărul școalelor românești a sporit pănă la 60 pe când numărul școalelor rutene a crescut în acelaș timp la 85. De aceea cu drept cuvânt scrie d. Iorgu Toma : In anul 1880 er­au în Buco­vina încă 149 de comune fără școa­lă. Dacă vom considera că unele din­tre aceste comune erau așa de mari încât ar fi trebuit să aibă chiar câte două sau mai multe școli, pe când altele, înzestrate cu câte un singur învățător, aveau trebuință de două sau trei puteri didactice, și dacă nu vom uita că mai toate aceste comune erau situate în părțile românești ale țării, atunci vom înțelege cât de rău­voitoare a fost stăpânirea față cu po­­pulațiunea română pe terenul școlar și câtă dreptate a avut un necunos­cut autor, dar Român de bine, care scria la 1889: „In anul 1780 se aflau în Bucovina șase școale românești, după 55 de ani, adecă în anul mân­tuirii 1865 nu se afla în țara aceasta nici o școală curat­ă românească. De aici vedem ce îngrijire vitregă a aflat pe timpul acela elementul românesc din Bucovina. Cine este în stare să scuze procedura guvenului de atunci față de Români, care a aflat de bine să înființeze pentru Ruteni măcar 13 școli, iar pentru Români nici una ? Românii nu numai că nu făcură nici un progres, ci pierdură chiar școalele care le avură în secolul trecut. Vai, ce părintească a mai fost oblăduirea de pe atunci!“. Azi sunt în întreaga Bucovină 179 de școale primare românești din 531 câte sunt de toate. Pe lângă aceste mai sunt 21 de școale românești utracviste, adecă astfel de școale în care pe lângă limba maternă a elevi­lor se m­a întrebuințează încă o lim­bă de predare, la noi aproape în toate cea germană. E o neghiobre pedagogică utrac­­vismul în școalele secundare, dar în cele primare e așa și una cu coarne. E o pată rușinoasă pentru școala ro­mânească și trebue ștearsă cât de repede. Altă lătare slabă a școalei primare românești e că în toate se predă o limbă străină elevilor, adecă limba germană. Și după lege se pretinde ca un elev, după absolvirea școalei primare, să se poată exprima în graiu și în scris în limba germană. Altă neghioare pedagogică, deși mai mică de­cât cealaltă. De aceea nici nu se ține nimeni de dânsa, din simpla cau­ză nu se poate împlini. Din cetatea eternă (VATICANUL) N’ai decât să te sui în cupola bi­sericii sfântului Petru, ca din această înălțime să vezi nemărginita clădire, palatul papei numit Vaticanul. Ochiul privește grădini vaste, boschetile cu masivurile de verdeață, înconjurate cu ziduri proptite de tunuri de apă­rare, zidite în primile veacuri a­le erei creștine ca pavăză împotriva a­­tacurilor dușmane. In mijlocul aces­tor grădini mari, un palmier solitar însamnă locul de unde Neron privea serbările ce se făceau, când creștinii muiați în petroliu, ardeau ținând loc de torțe. Aici papa Pius IX venea în fie­care zi și se ruga. Șeful creștinilor catolici, papa și-a ales acest palat ca reședință, unde astă­zi trăeșt­e în captivitate, singur numai vocea lui e liberă, se aude până la capătul pământului. Palatul acesta n’are pereche în lu­me. Cinsprezece papi l’au clădit, l’au mărit și l’au îmbogățit succesiv. In EVENIMENTUL "VKfíCWtW W«»»»«»* «W&MSHE»M ----------------CQOO---------------­ Corespondență din Botoșani Politice.­La instituirea comisiu­­nei interimare au fost serioase greu­tăți din cauza a două curente, cu în­verșunare opuse unul altuia. Era vorba să se aleagă între fostul pri­mar D. Urșianu și dl. R. Sovinescu. Fostul primar liberal, prin firea lui puțin simpatică și chipul stângaci cum a știut să se poarte cu funcțio­narii și cu publicul, era de așteptat să nu fie agreat de loc la o viitoare administrație comunală ; totuși dom­nia sa, cu puținii și puțin influenții amici ce are, a cercat din nou să es­caladeze primăria. încercare zadarnică. Dl. R. Sovinescu, simpatic,­­vrednic și agreat de toată lumea, a fost adus, mai mult împotriva voinței sale, să fie pus în" capul comisiunei interi­mare și sortit ca viitor primar. Dl. Urșianu, ca mângăere, i s’a rezervat un scaun de deputat la Col. I de Ca­meră; numai de n’ar păți ca rândul trecut. In comisia interimară sunt: R. Savinescu președinte, G. Cerchez vice-președinte, N. Obrejia, etc... * Iată și lista candidaților liberali la Cameră și Senat . Col. 1 Camera : Ciomag Benzig, N. Enășescu, D. Ursian. Col. 11 Jean Ulle, Al. Smeltz, N. Răutu. Col. III Jean Mavrocordat. Col. 1 Senat. C. Bucșenescu, Al. Enacovici. Col. 11 Senat, T. Buzdugan, V. D. Vasiliu. Lista conservatoare încă nu a fost definitiv fixată. -------------coco-------------­ Ni se va răspunde că în școala pr­i­­mară trebue să se învețe nemțește din cauza școalelor secundare, vom răspunde că și aceste trebue să fie curat românești, și e păcat apoi să muncești, pentru vr’o câțiva cari au să treacă la școala secundară, sute de elevi cu un lucru potrivnic ori și cărei pedagogii! Ni se va spune mai departe că școala secundară trebue să rămâne nemțească din cauza autorităților nem­țești. Vom răspunde că în țara ro­mânească și acestea trebue să fie ro­mânești ! Ni se va spune în sfârșit că unui Român nu-i stă deschisă o cultură generală mai mare numai cu ajutorul limbii românești, și de aceea e bine să se învețe o limbă de valoare cul­turală a limbii germane. Vom răs­punde : Nu tocmai! Limba germană s’o învățăm numai­de­cât! Pentru aceasta însă nu trebue să jertfim școala românească, prima condiție de traiu a unei culturi românești. Sun­tem Români, trebue să producem o cultură românească, dacă voim să în­semnăm ceva, de aceea ne trebue școală curat românească. Acesta ar trebui să fie principiul-axiomă pentru fiecare Român adevărat. Motive no­bile și serioase pentru susținerea școalei străine, hibride pe sama Ro­mânilor, nu se pot aduce. Și dacă se aduc, aceste sunt numai la aparență cu temeiu; motivele adevărate, dar nici de­cum nobile, sunt încă în par­tea cea mai mare, slăbiciunea, frica sau dorul de mărire la mulți dintre ai noștri. De tot rău stăm în privința insti­tuțiilor mai înalte de cultură pentru fetele noastre. Nu avem nici o sin­gură școală mai înaltă de fete, în care s’ar preda măcar o singură ma­terie în românește, deși în Cernăuți este un liceu de fete, susținut din fondul bisericii noastre, căruia deci consistorul, ca susțiitor i-ar putea impune după lege, limba de instruc­ție. Apoi mai sunt aproape în fiecare oraș licee particulare sau ale orașe­lor respective, apoi, pe lângă aceste, și o școală normală de fete în Cernăuți (Va urma) ---------coco--------­ J­ik &­a­tosSídsW ș i falija Noii Epitropi ai Spiridoniei Astăzi dimineață a sosit la Epitro­­pia Sf. Spiridon, adresa prin care se face cunoscut că prin decretul No. 133 din 13 ianuarie 1914, d-nii Nicu Gane, Const. Climescu și dr. M. Manicatide au fost numiți epitropi generali ai Casei Sf. Spiridon, în locul d-lor dr. Em. Riegler, N. Pogonat și Chr. T. Ch­ristea, demisionați. Instalarea noilor epitropi a fost fi­xată pentru astăzi la orele 2 p. m. la Epitropie. Membrii senatului universitar se vor întruni joi 16 ianuarie, ora 5 p. m., sub președinția d-lui rector. Membrii consiliului de igienă al orașului se vor întruni în ședință Vineri la ora 5, sub președenția d-lui dr. Fier, la ordinea zilei fi­ind de discut­at mai multe chesti­uni de salubritate publică. Duminică 22 c., s-a celebrat în Vas­lui cu deosebită ceremonie cununia de diamante a soților Haier, împli­nind 65 de ani de căsătorie. La această rară serbare, a luat parte numeroasa sa familie, împreună cu un număr restrâns de cunoscuți, petre­când de minune până dimineață, când tânăra pereche a părăsit ser­barea. Unirea Educătoarelor Ro­mâne își va ținea obicinuita șe­dință Joi, 10 Januar, orele 4 luni. — 6, în localul școalei se­cundare „Oltea Doamna“. Se va vorbi despre „Femeia in poeziile lui Alexandri“. Membre și membri sunt rugați a asista în număr mare, cu atât mai mult cu cât că după aceasta va urma o serie de conferinți asupra Fe­meii la diverșii noștri poeți mo­derni, iar la urmă Societatea va fi chemată să decerne o coroană — de iederă—acelui poet care va fi tratat femeia mai bine. Consiliul făcut țaței de medicină s’a întrunit afară și a hotărît să se dea suplinirea catedrei de Of­talmologie creată din nou, d-lui dr. Socor, care a mai suplinit a­­ceastă catedră timp de mai mulți ani, aceasta până la concurs, care se va publica în curând. Descoperirea unui mare furt Brigada de siguranță din localita­te descopere un furt de giuvae­ruri.— Cine sunt autorii și des­coperirea lor.—Arestările făcute. —Alte amănunte. Intr’una din zilele dinaintea Cră­ciunului, s’a prezentat d-lui I. En­­ghel ceasornicar din Piața Unirei un domn prezentabil, întrebându-l dacă nu cumpără aur, arătându-i mai multe giuvaere cu petrele scoase. Dl. Enghel, părându-i suspect ca­zul, s’a arătat indispus a intra cu el în tratative și acesta eșind l’a semnalat sergentului din punct, iar acesta la rându-i unui agent de siguranță care luându-l în urmărire și văzându-l in­trând la magazinul I. Reiner din str. Ștefan cel l’a invitat la Brigada de siguranță spre a i se stabili identi­tatea și proveniența giuvaerelor. Aci cercetat, s’a stabilit că este un negustor cu bună situație materială, a­­nume Henoch Leventer din Moinești, jud. Bacău și că giuvaerele le are de la un fiu al său spre a le desface fiind primite amanet de la un ungur din Moinești. Trimețindu-se imediat în acea lo­calitate pe comisarul de siguranță Gh. Urză împreună cu negustorul sus citat unde făcând învestigațiuni și cercetări, s’au găsit atât la fiul lui Leventer anume Solomon cât și la Ni­­ssel Katz din Moinești, un alt stoc de giuvaere de mare valoare, desfă­cute pe prețuri derizorii de către ungurul Iosef Galfi, de profesiune dubioasă de mecanic și ceasornicar oploșit de mai mult timp prin co­munele Comănești și Moinești din jud. Bacău, fără acte de supușenie. Arestat atât acesta cât și fiul lui Leventer, cel dintăi a negat că giu­vaerele ar proveni de la el; în urmă au făcut ambii declarațiuni com­plecte. Cu toate investigațiunile făcute pănă acum nu s’a putut da de urma păgubașilor acestor giuvaere, care probabil provin de la un furt comis în străinătate, detailează mai jos felul și nu­mărul lor pentru ca păgubașii să se prezinte la Brigada specială de sigu­ranță Iași cu facturile doveditoare de proprietate: Cinci ceasuri de aur bărbătești. Trei ceasuri de aur cu email și brilante femeești. Șase medalioane, cinci mărțișoare și 3 brelocuri de aur cu brilante și alte petre prețioase. Două­zeci și una verighete aur. Trei­zeci și șapte inele aur femeești cu diferite petre. Două­zeci și nouă inele aur bărbă­tești cu diferite petre. Două­zeci și patru diferite brau­le­­te cu petre prețioase și imitație. Șapte­spre­zece perechi cercei aur cu diferite petre prețioase. 6 lanțuri de aur pentru ceasornice bărbătești. Două ceasuri noui bărbătești de nichel de precisiune. Valoarea aproximativ 6—8000 lei. Ecou.—Sîntem informați că de la 1 Ianuar 1914, se deschide ma­rele depozite de cherestea înființate de „Bradul Moldovei“, societate în nume colectiv pornită sub cele mai frumoase auspicii. Din această societate face parte și d. Carol Michelshon un tânăr versat în această ramură și a că­­rii cinste și corectitudine este o ga­­ranție pentru publicul ieșan. Bibliografie A apărut No. 11 și 12 din revista „Viața Romînească“ pe lunele Noem­­brie și Decembrie 1913, cu următo­rul bogat sumar : M. Sadoveanu : Ne­cunoscuta ; G. Ibrăileanu: Opera lui Vlăhuță ; M. Codreanu : Sonet arte­­zian ; dr. N. Lapteș: Pericolul tuber­­culosei la sate; Maria Cunțan: Fără cuvinte (versuri); T. A. Bădărău : Bio­logia experimentală și „selecția natu­rală“ ; G. Galaction: Note pe margi­nea cărților; C. Tafrali: Evoluția Ar­heologiei și rezultatele explicațiunilor arheologice ; C. Hoisescu : Gestiunea industrială și comercială a statului și comunelor ; Hortensia Bengescu: Marea ; Oc. Botez : Cronica literară ; C. Alexandrescu : Cronica teatrală; G Topârceanu: Cronica veselă; V. M. Ioachim: Cronica economică; Gh. Răut: Scrisori din Paris ; Spectator : Scrisori din Bucovina; Miscellanea, recenzii, revista revistelor etc. etc. Dl. St. P. Safia din reg. 7 cavale­rie „Cuza-Vodă“ a fost decorat cu ordinul „Coroana Romîniei“ în gra­dul de cavaler. Doctor Th. Popovici Boli interne Consult. 11-12 a. m. și 5-7 p. m. Carol Lüeger 4

Next