Evenimentul, octombrie-decembrie 1913 - ianuarie-februarie 1914 (Anul 21, nr. 185-273)
1914-01-15 / nr. 254
_________________ -------------WS—/ww Vorbind despre tratativele românomaghiare, d. Filipescu a declarat următoarele : Ultimile știri arată că tratativele pentru stabilirea unei înțelegeri între Români și Unguri vor da un rezultat favorabil. M’ași bucura din toată inima, dacă pactul s’ar încheia. Nu cunosc în mod precis mersul tratativelor, dar îmi dau sama că Românii din Ungaria știu ce vor și ce se poate realiza. Dacă tratativele vor avea un rezultat, acest rezultat se va obține cu consimțimântul Românilor și numai ei vor fi în măsură să aprecieze rezultatul. In ce mă privește, sunt de părere că încheierea pactului va contribui la restabilirea bunelor relațiuni ce au existat între România și Austro-Ungaria înaintea războiului balcanic. Dacă tratativele vor fi zadarnice, vă declar cu toată sinceritatea că restabilirea acelor relațiuni va fi imposibilă. Noi nu voim să ne amestecăm în chestiunile interne ale Ungariei. Din potrivă, a-și considera ca dușmani ai Românilor din Ungaria pe toți acei, cari ar încerca să se amestece sub o formă sau alta în această chestiune. Dacă vă declar că insuccesul tratativelor de împăcare ar zădărnici restabilirea vechilor relațiuni între cele două state, aceasta nu înseamnă că consider ca imposibilă o alianță cu un stat, care nu recunoaște drepturile conaționalilor noștri deși acele drepturi sunt înscrise în legile ungare. In ceea ce privește politica externă, diplomația austo-ungară n’a contribuit la realizarea succesului deplin, la cari ne-am așteptat pe urma războiului balcanic. Ne-a lipsit din partea monarhiei acel sprijin, pe care l’am scontat de mai înainte în vederea unor evenimente. Cauza înstrăinării între România și Austro-Ungaria este tocmai lipsa acestui sprijin întrebat cari sunt greșelile săvârșite de diplomația austo-ungară față de România, d. Filipescu a răspuns: „Dacă Austro-Ungaria ar fi fost de partea noastră, ea ar fi trebuit să susțină pretențiunile noastre minimale cu aceași energie ca și propriile ei interese ce le avea în chestia Albaniei, a Scutarilor și în chestia portului sârbesc din Adriatica. Sprijinul monarhiei s’a redus la sfaturi platonice și infructuoase. Monarhia n’a dat dovezi de mai multă bunăvoință ca oricare altă putere străină. Intr’o anumită fază a crizei balcanice am cerut consiliului de miniștri să se declare următoarele ministrului austro-ungar din București : „Să nu ne sprijiniți, dar să declarați că socotiți pretențiunile noastre minimale ca o „condiție sine qua non“ ca și chestiunile în cari monarhia e direct interesată. Asupra acestei cereri nu s’a publicat nimic până acum, eu însă vă autorizez s’o publicați. Cererea noastră a fost prezentată ministrului austro-ungar care ne’a declarat că monarhia a făcut un ultim demers la Sofia, fixând un termen pentru satisfacerea pretențiunilor noastre. Atâta tot. Demersurile monarhiei n’au avut pentru noi nici un rezultat. Viena a cerut ca România să fie admisă la conferința ambasadorilor din Londra. Care a fost rezultatul ? Că ni s’a închis o ușă, la care nici nu am bătut. Cererea monarhiei relativ la revizuirea tratatului de pace din București nu se poate considera ca un act amical“. Revenind asupra Românilor din Ungaria, d. Filipescu a declarat următoarele : „Ar fi de dorit ca Românii din Ungaria să fie socotiți ca buni cetățeni ungari ca să nu mai auzim plângeri. In cazul acesta relațiunile dintre România și Austro-Ungaria se vor îndrepta. Dacă însă plângerile se vor repeta, desigur că nici un guvern român nu va mai putea urma politica de până acum. Aceasta nu e numai părerea mea, ci a intregei opinii publice Românești“. această operă se vede durată eternă a creștinismului. Mărirea și veșnicia acestei împărății stă neclintită în fața ruinelor împărățiilor prăbușite, a naționalităților dispărute, a dinastiilor strânse de mult. In haosul acesta de revoluții și de așezări împărăția lui Hristos stă mare, puternică și neclintită în strălucirea ei. Vaticanul, în ansamblul lui văzut de la Pincio sau de la Monte Mario, ți se pare un cub uriaș de piatră sură, greu masiv, făcut, mai mult pentru a resista veacurilor. El este opera arhitecților celebri: Bramante, Raphael, Petro Ligorio, Fontana, Carlo Maderna, Bernin. Aceștia în geniul lor au căutat să-i dea acestui palat, — salaș, al vicarului lui Pristos, — măreția liniștită, imposantă, senină. După „Historia tempii Vatican“ a lui Bossani palatul acesta al papilor are 13000 de camere. Acest palat cuprinde 20 de curți în care se coboară 8 scări mari, 200 alte scări, un cârd de coridoare și galerii și 4422 de saloane. Pentru a descrie acest haos, spune un scriitor, ne-ar trebui 20 de volume în folio și viața unui om n’ar ajunge să isprăvească această operă. In ordinea cronologică cel dintâi pictor care a împodobit zidurile Vaticanului cu lucrări de artă e Angelico de Fieole. Acesta era așa de evlavios că nu punea mâna să lucreze până ce nu făcea o rugăciune fierbinte lui Crist, și nu făcea pictură Mântuitorului pe cruce până ce nu plângea. După el vine cel mai mare decorator al capelei Sixtine, Michel Anghelo, îngrozitorul creator a acestui tablou ce te înspăimântă, judecata cea din urmă. Raphael înpodobi zidurile Vaticanului cu aceste capete de operă neperitoare obiect de admirație a lumei întregi, protecțiunea Papilor le-a pus la adăpostul unei eterne îngrijiri. Apoi un cârd de generații de pictori celebri ca Perugini, Andrea del Sarto, Ghirlandaio, Signorelli au decorat acest uriaș palat. Muzeul are peste zece mii de statui, vase, base-reliefuri, înscripțiuni fără număr morminte, medalii, mosaice, vesele sfinte, relicve culese din Catacombe. Toate aceste urme a vechilor Romani, și au găsit un refugiu și un adăpost în cuprinsul acestei stăpâniri a papilor. Când Barbarii au năvălit să prade Roma, n’au îndrăsnit să intre în acest templu sfânt și Vaticanul a fost scutit de prădăciune și de incendiu. Sunt multe săli care cuprind aceste bogății colosale. Numai Galeria inscripțiunilor cuprinde mai mult de trei mii de bucăți strânse de papa Pius VII : Sala animalelor, galeria statuelor, Muzeul etrusc, șase Muzee egiptene, Sala greacă, Sala busturilor, Salonul bronzurilor, Galeria candelabrelor, care cuprind săli întregi populate cu bogății în fața cărora colecțiile cele mai mari din lume nu pot fi puse în comparație. Numai Pinacoteca are patruzeci și cinci de tablouri minunate semnate de Raphael, Murillo, Guerchnn, Fra Angelico, Perugia, Leonardo de Vinci, Dominiquin, Titien, Guide și Pousin. Colecția aceasta ar însemna câteva milioane de franci în salonul unui amator de artă celebră. Palatul acesta așa de imens își are locuitorii lui, Papa, un secretar pe stat, un major domn, un însărcinat cu caritatea, un maiatru de ceremonii, patru camerieri secreți, un secretar intim, un comandor, un mare intendent, un însărcinat de poliție genenerală, un maistru de arme, ceia ce face în tot patrusprezece persoane. Birourile sunt ocupate de șase zeci de servitori din care nouă la tipografia secretă iar șasesprezece în ateliere. Garda papei se compune din o sută de jandarmi ponticificați, o sută de elvețieni, unsprezece ofițeri de gardă nobilă, trei subofițeri și douăzeci și trei garde palatine. Pe lângă tot acest personal mai sunt una sută doi servitori, cămărași, portari, vizitei, ordonanțe, bucătari, curieri, grădinari, lampagii. Toți aceștia ridică întreaga populație a castelului până la șase sute de persoane. De apoi biblioteca. De admirabilă necropolă a cărților cuprinde toată bogăția în dulapuri mari ce ocupă mai mult de zece sate. Sunt acolo două zeci și trei de mii cinci sute șapte zeci și șapte manuscrise de o mare valoare și peste cincizeci de mii de volume de opere celebre culese cea mai mare parte de papa Nicolai al V-lea care e privit ca un adevărat fondator al Vaticanului. Trebue o împărăție ca să populeze aceste săli imense fără număr, pline de bogății unde toată strălucirea unui împărat ar fi prea mică pentru aceste galerii mărețe. Saloane împodobite cu capete de operă de artă, trebue pentru toate acestea mulțimea de cardinali și de episcopi îmbrăcați în odăjdii strălucitoare de pietre scumpe și de aur, corone de patriarhi, togele de mătăsărit scumpe ca în tablourile lui Veronese amestecându-se cu îmbrăcămintea de stofe proaste a celor săraci, pelerini umiliți amestecându-se cu prinți și cu ranguri mari. In zilele de recepții mulțimea asta nebună, pasionată de măreția acestui sălaș se prosternează la picioarele bătrânului care-i binecuvintează și care reprezintă la catolici urmașul lui Sf. Petru. Cuvintele papei sunt magice, mulțimea multă așteaptă în tăcere și așteaptă cu o nemărginită evlavie cuvintele înaltului prelat ce vorbește de creștinism de durerile și de păcatele oamenilor. Din durerile culturale ale Bucovinei . De la 1865 pănă la 1875 s’au înființat 13 școale românești, iar numărul celor rutene s’a urcat de la 13 la 50; între 1875—1885 numărul școalelor românești a sporit pănă la 60 pe când numărul școalelor rutene a crescut în acelaș timp la 85. De aceea cu drept cuvânt scrie d. Iorgu Toma : In anul 1880 erau în Bucovina încă 149 de comune fără școală. Dacă vom considera că unele dintre aceste comune erau așa de mari încât ar fi trebuit să aibă chiar câte două sau mai multe școli, pe când altele, înzestrate cu câte un singur învățător, aveau trebuință de două sau trei puteri didactice, și dacă nu vom uita că mai toate aceste comune erau situate în părțile românești ale țării, atunci vom înțelege cât de răuvoitoare a fost stăpânirea față cu populațiunea română pe terenul școlar și câtă dreptate a avut un necunoscut autor, dar Român de bine, care scria la 1889: „In anul 1780 se aflau în Bucovina șase școale românești, după 55 de ani, adecă în anul mântuirii 1865 nu se afla în țara aceasta nici o școală curată românească. De aici vedem ce îngrijire vitregă a aflat pe timpul acela elementul românesc din Bucovina. Cine este în stare să scuze procedura guvenului de atunci față de Români, care a aflat de bine să înființeze pentru Ruteni măcar 13 școli, iar pentru Români nici una ? Românii nu numai că nu făcură nici un progres, ci pierdură chiar școalele care le avură în secolul trecut. Vai, ce părintească a mai fost oblăduirea de pe atunci!“. Azi sunt în întreaga Bucovină 179 de școale primare românești din 531 câte sunt de toate. Pe lângă aceste mai sunt 21 de școale românești utracviste, adecă astfel de școale în care pe lângă limba maternă a elevilor se ma întrebuințează încă o limbă de predare, la noi aproape în toate cea germană. E o neghiobre pedagogică utracvismul în școalele secundare, dar în cele primare e așa și una cu coarne. E o pată rușinoasă pentru școala românească și trebue ștearsă cât de repede. Altă lătare slabă a școalei primare românești e că în toate se predă o limbă străină elevilor, adecă limba germană. Și după lege se pretinde ca un elev, după absolvirea școalei primare, să se poată exprima în graiu și în scris în limba germană. Altă neghioare pedagogică, deși mai mică decât cealaltă. De aceea nici nu se ține nimeni de dânsa, din simpla cauză nu se poate împlini. Din cetatea eternă (VATICANUL) N’ai decât să te sui în cupola bisericii sfântului Petru, ca din această înălțime să vezi nemărginita clădire, palatul papei numit Vaticanul. Ochiul privește grădini vaste, boschetile cu masivurile de verdeață, înconjurate cu ziduri proptite de tunuri de apărare, zidite în primile veacuri ale erei creștine ca pavăză împotriva atacurilor dușmane. In mijlocul acestor grădini mari, un palmier solitar însamnă locul de unde Neron privea serbările ce se făceau, când creștinii muiați în petroliu, ardeau ținând loc de torțe. Aici papa Pius IX venea în fiecare zi și se ruga. Șeful creștinilor catolici, papa și-a ales acest palat ca reședință, unde astăzi trăește în captivitate, singur numai vocea lui e liberă, se aude până la capătul pământului. Palatul acesta n’are pereche în lume. Cinsprezece papi l’au clădit, l’au mărit și l’au îmbogățit succesiv. In EVENIMENTUL "VKfíCWtW W«»»»«»* «W&MSHE»M ----------------CQOO--------------- Corespondență din Botoșani Politice.La instituirea comisiunei interimare au fost serioase greutăți din cauza a două curente, cu înverșunare opuse unul altuia. Era vorba să se aleagă între fostul primar D. Urșianu și dl. R. Sovinescu. Fostul primar liberal, prin firea lui puțin simpatică și chipul stângaci cum a știut să se poarte cu funcționarii și cu publicul, era de așteptat să nu fie agreat de loc la o viitoare administrație comunală ; totuși domnia sa, cu puținii și puțin influenții amici ce are, a cercat din nou să escaladeze primăria. încercare zadarnică. Dl. R. Sovinescu, simpatic,vrednic și agreat de toată lumea, a fost adus, mai mult împotriva voinței sale, să fie pus în" capul comisiunei interimare și sortit ca viitor primar. Dl. Urșianu, ca mângăere, i s’a rezervat un scaun de deputat la Col. I de Cameră; numai de n’ar păți ca rândul trecut. In comisia interimară sunt: R. Savinescu președinte, G. Cerchez vice-președinte, N. Obrejia, etc... * Iată și lista candidaților liberali la Cameră și Senat . Col. 1 Camera : Ciomag Benzig, N. Enășescu, D. Ursian. Col. 11 Jean Ulle, Al. Smeltz, N. Răutu. Col. III Jean Mavrocordat. Col. 1 Senat. C. Bucșenescu, Al. Enacovici. Col. 11 Senat, T. Buzdugan, V. D. Vasiliu. Lista conservatoare încă nu a fost definitiv fixată. -------------coco------------- Ni se va răspunde că în școala primară trebue să se învețe nemțește din cauza școalelor secundare, vom răspunde că și aceste trebue să fie curat românești, și e păcat apoi să muncești, pentru vr’o câțiva cari au să treacă la școala secundară, sute de elevi cu un lucru potrivnic ori și cărei pedagogii! Ni se va spune mai departe că școala secundară trebue să rămâne nemțească din cauza autorităților nemțești. Vom răspunde că în țara românească și acestea trebue să fie românești ! Ni se va spune în sfârșit că unui Român nu-i stă deschisă o cultură generală mai mare numai cu ajutorul limbii românești, și de aceea e bine să se învețe o limbă de valoare culturală a limbii germane. Vom răspunde : Nu tocmai! Limba germană s’o învățăm numaidecât! Pentru aceasta însă nu trebue să jertfim școala românească, prima condiție de traiu a unei culturi românești. Suntem Români, trebue să producem o cultură românească, dacă voim să însemnăm ceva, de aceea ne trebue școală curat românească. Acesta ar trebui să fie principiul-axiomă pentru fiecare Român adevărat. Motive nobile și serioase pentru susținerea școalei străine, hibride pe sama Românilor, nu se pot aduce. Și dacă se aduc, aceste sunt numai la aparență cu temeiu; motivele adevărate, dar nici decum nobile, sunt încă în partea cea mai mare, slăbiciunea, frica sau dorul de mărire la mulți dintre ai noștri. De tot rău stăm în privința instituțiilor mai înalte de cultură pentru fetele noastre. Nu avem nici o singură școală mai înaltă de fete, în care s’ar preda măcar o singură materie în românește, deși în Cernăuți este un liceu de fete, susținut din fondul bisericii noastre, căruia deci consistorul, ca susțiitor i-ar putea impune după lege, limba de instrucție. Apoi mai sunt aproape în fiecare oraș licee particulare sau ale orașelor respective, apoi, pe lângă aceste, și o școală normală de fete în Cernăuți (Va urma) ---------coco-------- Jik &atosSídsW ș i falija Noii Epitropi ai Spiridoniei Astăzi dimineață a sosit la Epitropia Sf. Spiridon, adresa prin care se face cunoscut că prin decretul No. 133 din 13 ianuarie 1914, d-nii Nicu Gane, Const. Climescu și dr. M. Manicatide au fost numiți epitropi generali ai Casei Sf. Spiridon, în locul d-lor dr. Em. Riegler, N. Pogonat și Chr. T. Christea, demisionați. Instalarea noilor epitropi a fost fixată pentru astăzi la orele 2 p. m. la Epitropie. Membrii senatului universitar se vor întruni joi 16 ianuarie, ora 5 p. m., sub președinția d-lui rector. Membrii consiliului de igienă al orașului se vor întruni în ședință Vineri la ora 5, sub președenția d-lui dr. Fier, la ordinea zilei fiind de discutat mai multe chestiuni de salubritate publică. Duminică 22 c., s-a celebrat în Vaslui cu deosebită ceremonie cununia de diamante a soților Haier, împlinind 65 de ani de căsătorie. La această rară serbare, a luat parte numeroasa sa familie, împreună cu un număr restrâns de cunoscuți, petrecând de minune până dimineață, când tânăra pereche a părăsit serbarea. Unirea Educătoarelor Române își va ținea obicinuita ședință Joi, 10 Januar, orele 4 luni. — 6, în localul școalei secundare „Oltea Doamna“. Se va vorbi despre „Femeia in poeziile lui Alexandri“. Membre și membri sunt rugați a asista în număr mare, cu atât mai mult cu cât că după aceasta va urma o serie de conferinți asupra Femeii la diverșii noștri poeți moderni, iar la urmă Societatea va fi chemată să decerne o coroană — de iederă—acelui poet care va fi tratat femeia mai bine. Consiliul făcut țaței de medicină s’a întrunit afară și a hotărît să se dea suplinirea catedrei de Oftalmologie creată din nou, d-lui dr. Socor, care a mai suplinit această catedră timp de mai mulți ani, aceasta până la concurs, care se va publica în curând. Descoperirea unui mare furt Brigada de siguranță din localitate descopere un furt de giuvaeruri.— Cine sunt autorii și descoperirea lor.—Arestările făcute. —Alte amănunte. Intr’una din zilele dinaintea Crăciunului, s’a prezentat d-lui I. Enghel ceasornicar din Piața Unirei un domn prezentabil, întrebându-l dacă nu cumpără aur, arătându-i mai multe giuvaere cu petrele scoase. Dl. Enghel, părându-i suspect cazul, s’a arătat indispus a intra cu el în tratative și acesta eșind l’a semnalat sergentului din punct, iar acesta la rându-i unui agent de siguranță care luându-l în urmărire și văzându-l intrând la magazinul I. Reiner din str. Ștefan cel l’a invitat la Brigada de siguranță spre a i se stabili identitatea și proveniența giuvaerelor. Aci cercetat, s’a stabilit că este un negustor cu bună situație materială, anume Henoch Leventer din Moinești, jud. Bacău și că giuvaerele le are de la un fiu al său spre a le desface fiind primite amanet de la un ungur din Moinești. Trimețindu-se imediat în acea localitate pe comisarul de siguranță Gh. Urză împreună cu negustorul sus citat unde făcând învestigațiuni și cercetări, s’au găsit atât la fiul lui Leventer anume Solomon cât și la Nissel Katz din Moinești, un alt stoc de giuvaere de mare valoare, desfăcute pe prețuri derizorii de către ungurul Iosef Galfi, de profesiune dubioasă de mecanic și ceasornicar oploșit de mai mult timp prin comunele Comănești și Moinești din jud. Bacău, fără acte de supușenie. Arestat atât acesta cât și fiul lui Leventer, cel dintăi a negat că giuvaerele ar proveni de la el; în urmă au făcut ambii declarațiuni complecte. Cu toate investigațiunile făcute pănă acum nu s’a putut da de urma păgubașilor acestor giuvaere, care probabil provin de la un furt comis în străinătate, detailează mai jos felul și numărul lor pentru ca păgubașii să se prezinte la Brigada specială de siguranță Iași cu facturile doveditoare de proprietate: Cinci ceasuri de aur bărbătești. Trei ceasuri de aur cu email și brilante femeești. Șase medalioane, cinci mărțișoare și 3 brelocuri de aur cu brilante și alte petre prețioase. Douăzeci și una verighete aur. Treizeci și șapte inele aur femeești cu diferite petre. Douăzeci și nouă inele aur bărbătești cu diferite petre. Douăzeci și patru diferite braulete cu petre prețioase și imitație. Șaptesprezece perechi cercei aur cu diferite petre prețioase. 6 lanțuri de aur pentru ceasornice bărbătești. Două ceasuri noui bărbătești de nichel de precisiune. Valoarea aproximativ 6—8000 lei. Ecou.—Sîntem informați că de la 1 Ianuar 1914, se deschide marele depozite de cherestea înființate de „Bradul Moldovei“, societate în nume colectiv pornită sub cele mai frumoase auspicii. Din această societate face parte și d. Carol Michelshon un tânăr versat în această ramură și a cării cinste și corectitudine este o garanție pentru publicul ieșan. Bibliografie A apărut No. 11 și 12 din revista „Viața Romînească“ pe lunele Noembrie și Decembrie 1913, cu următorul bogat sumar : M. Sadoveanu : Necunoscuta ; G. Ibrăileanu: Opera lui Vlăhuță ; M. Codreanu : Sonet artezian ; dr. N. Lapteș: Pericolul tuberculosei la sate; Maria Cunțan: Fără cuvinte (versuri); T. A. Bădărău : Biologia experimentală și „selecția naturală“ ; G. Galaction: Note pe marginea cărților; C. Tafrali: Evoluția Arheologiei și rezultatele explicațiunilor arheologice ; C. Hoisescu : Gestiunea industrială și comercială a statului și comunelor ; Hortensia Bengescu: Marea ; Oc. Botez : Cronica literară ; C. Alexandrescu : Cronica teatrală; G Topârceanu: Cronica veselă; V. M. Ioachim: Cronica economică; Gh. Răut: Scrisori din Paris ; Spectator : Scrisori din Bucovina; Miscellanea, recenzii, revista revistelor etc. etc. Dl. St. P. Safia din reg. 7 cavalerie „Cuza-Vodă“ a fost decorat cu ordinul „Coroana Romîniei“ în gradul de cavaler. Doctor Th. Popovici Boli interne Consult. 11-12 a. m. și 5-7 p. m. Carol Lüeger 4