Evenimentul, iulie-septembrie 1920 (Anul 28, nr. 109-180)
1920-07-01 / nr. 109
Redacția »i IAȘI miA UNIRE! @fisi al partidului Democrat aaggg^naBa | fi mxSmmî țmsfrm 1 hsa. AmM Oh «Nspfai m $m# Protectorul Ocnașului Ședințele Camerei se urmează i se aseamăna. Mereu incidente, iereu scandaluri. Opoziția fedeilistâ nu renunță În ceva ce a trăist la dizolvatul Parlament, numai vorbărie goală, numai cerb de mahala. Cu drept cuvânt, a contrate din localitate face relatarea că opoziția parlamentă de astăzi imprimă întregului elament un caracter de vădită seriozitate față de Corpurile Leuitoare din trecut. Niciodată trecut discuțiile nu s’au coborâtât de jos. Adversarii păstrau banitatea cuvenită, in ^fără că esti mult, mult talentată de Iderii de astăzi ai opoziției, la ședința Camerei in care a si invalidat ocnașul M. G. Bujor, undáiul a atins culmea. Cer nndse votai pe față, au votat conpe lângă majoritate și liberalii. Federația. D rul Lupu insă atat pentru, in mijlocul indignăgenerale. Sa făcut astfel dor dacă d-rul Lupu, ca interne, a fost acela ministru care ars in țară pe revoluționarul jui, spre a-i înlesni propagați anarhică printre muncitori, timp doctorul de la Huși , titularul de la interne, Boj r a făcut in ragaz meseria de az provocator. Imediat asa ce eroul din care făcea parte votul de la Paris și Londra & lt, comisarul Hoeiurg a indăpe misionarul lui Racowsky a băgat la închisoare. Apare lent acum că pot fia știa de Ii de prezența lui Bujor in Ci»ia, dar că tiu-i era îngăduit ,se atingă de ei. lemn, prin votul său de la Cameră, doctorul Lupu se demască. Ia zidar sunt protestările sale zgomotoase că nu e bolșevic. Faptele îl desmint. *. j Dar faptul nu se termină aci. D. N. Iorga e acele care a s,dus la guvernul Vaida-Voivod pe doctorul Zmp» și încă la departamentul însărcinat cu paza ordinei publice. Csm păzea ordinea ministrul de interne de atunci, se vede din procedeele întrebuințate Ia doctorul Lupu, la vizitele ce făcea pe la greviști, unde era pri jmit cu steagul roș. ] Mai târziu, in campania electorala, fostul ministru de interne se ] purta ca și cel mai calificat anarhist. La Arsura, satul său natal, făgăduia sătenilor că le va da cite doi „ciocoi“, ca să le muncească , pănă vor implini 60 de m, după care vor fi dați de rîpă. Și astfel de oameni, se deau chemiți să prezideze la ere- refacerea Țarei .A fost o fericire pentru Țara noastră că guvernul Vaida s’a prăbușit la timp și a venit un guvern al ordinei publice și al armoniei sociale, Ipozitiv din toem Hete condusă de d. N. lorga ; d.a este acel care conduce trupa I vrea și când vrea. Trebuește zgoși scanda, d. lorga dă semnatrebuește Unește, d. lorga.. cere >«* liniște ■ și liniște se face. Vte clovnul care poate să pună la Cameră ori amuzament, ori 0 tragice după el, Tanase, celebrul Tanase Iași, in culmea disperărei, dar să știe de ce, strigă că i îi țipăm : Jos asasinii. Cine sunt asa !, și de ce sunt asasini, nici las nu știe. De altminteri e la loc ! Tarase la Cameră, iși are bazat printre socialiști, federa ■ și iorgiști. Omul iși păzește bipielea. lănc primește dânsul ordin ca și ceilalți să țipe țipă mereu, iar 1 d. lorga Ie cere liniște și al celor ce vrea sa spue, cu totac. Iată „opoziția“ din Cameră. 1—■—wm——— informații * % "*»*» tw» -Vi a sosit decretul cu No. 270424 Iunie, prin care excelentul, lc. dr. Tănăsescu, este unmedic șef al orașului Iași, in vacant, inginer Emil Nițegau, director 1 Migoărel din C. F. R Iași, s îferi dimineață la Stanislas, un*pe parte intr’o comiciune. La Huși un uragan puternic, a prăbușit dealul ași numit Coțo<, de la o înălțime de 100 metri, in vale, pe o întindere de 2000 m, distrugând com§ proat 15 case. Opoziția împiedecă guvernul să retragă din circulație coroanele și rublele. Adunarea Deputaților, din cauză scandalurilor zilnice, nu poate vota convenția cu Banca Națonală, pentru retragerea valutei străine, I La Roman.s’a deschis primul son fgres județean, sub președenția d-lui I C. Jameson, prefectul județului. Î F emienții distrugători se pun acum la calea guvernului Aversen și vor să-i zădărnicească opera. In acest scop aveau nevoeși de concursul ocnașului Bujor. Și de aceea, fără pic de rușine, doctorul Lupu și acoliții săi ceresu zgomotos la Cameră validarea ocnașului. Masca a căzut de pe fața periculosului demagog. Acum știm bine cu cine avem a face și vom lua măsurile necesare ca bolșevicul fost ministru să fie redus la neputiță. Astăzi are loc priderea ur ^ilor de tramvai și de electricitate din localitate, care, după tum se știe an trecut sub conducerea Co^cnei Iași Astăzi a avut loc producția de sfârșit de anialc, Sf fcav. Au avut loc directoarei, coruri darsuti, cuvântarea sub conduceri a drei Maria Grigorescu și a d lui Mihailescu, darea de sancă și clasificata Aseară la Teatrul Național a avut loc prdiccța elevilor și elevelor Conservator nici c’e ajost că. Urmarea produ'ției va svea loc &ăni știre tot la Tearul Național. DeBtine că, 4 Iulie p. o. ora 4 p. m. va avea loc, in sala Atheneului PopuUr, din â’atareș5, a patra șezătoare artetiă Cnstirsîă. Conferința va fi ținută de dl. profesor l. Smoneser, având ca subiect: „La ce este bună cartea“. Pertea artistică va avea concursul prețios r reputatului nostru compositor mnizicii dl. Eduard Denders, care va executa datoria, strâincita sa operă ,„Marea fantezie“ și cântece populare, cu ficosa p E numenu d-lul director al Conservatorului, Antonin Ciolan. Au binevoit să mai acorde sprijin șezătorei : cunoacutul bariton D. Onofrei, corul de copii al bisericei Nicoriță, sub conducerea preotului C. Dinescu, d-șorin Manesia Ținoopa (voce) și dníi N. Șubă și M. Stassate elevi ai Conservatorului de declaranții. Funcționarii telegrafe poștali diverși au fost ingtitțați ca d. general Văleanu, ministrul comunicațiilor ia| hotărât să acorda cota de 63 la sută și funcționari or poștali na și tuturor acelor ca depind de noul minister al comunicațiilor. ! K« furt sistematic ! D. Nestorică, depositarul da ziare ! din Piața Unire! a fost găoltă vreme victima unui furt sistematic pe care ! ! abia eri Va descoprr ! Persând cheia de la aasa de bani ! ! depozitarul a făcut altă chee. Da fapt cheia era găsită de servi-toare cara opera in fiacare zi ia oa I I sa da bani. Cum d, istorică I spune fără a le număra, panea in papă lipsa sa esi producea prin acest furt sistematic o I : resimțea dar nu § ’o putea explica. In ultimele zle insă băgă in pană aa»a da 50,000 lei A dona zi observă lipsa a 6 mii iei. Avizând poliția asa dintăi bănuială estie pe sservitoare Anasgta a mărturisește fapta restituind sasia da 6 mii lei. Servitoarea a fost arestată. Inspecțiile noului Procuror general Cicero D. Grgore Kessim noul Procuror genaral al Grilei de Apel din Iași, odată cu luarea postului d sale in primire, a ținut să se convingă personal de felul cum iși indeplinesc datoria magistrații de a căror activitate răs- opuunda d-sa. In primul rând a inspectat Gabimatele de Instrucție și Parohinul de Iași, precum și Penitenciarul Central. EH d-sa a fost la Vaslui, unde de asemenea a inspectat Penitenciarul ocupându-se in speciel de modat cum ne aplică decretele de amiig și dând obrective in această privință. In astă seacă d. Procuror generici Gr. Essim va pleca la Bacău și P. Neamț, unde va provsdagi la facerea unei sushete. N. urmă d sa va inspecta Penitenciarul din Tg. Ocna. Programul serbărei câmpenești de la Copou, dată da Sindicatul Herigiilor din Iași in seara zilei da 10 Iulie c.. va fi nn totul nou și origine. Toți ieșenii vor petrece Nu se va arata nici un mijloc de atracție pentru ca fostă mesei să fie mulțumită. Balul costumat și mascat se va face iitî’un mare și frumos pavilion, care se va construi in mod special. Pentru bal vor fi numai invitații speciale. Se va improviza ds asemenea o cărciumă rustică cu muziaa populară. In tot timpul va rănta muzica militară, iar pentru bil va fi o orchestră specială. Pe saăina alte surprize. Școala secundară „O tea Doamna“, mu țus’sște, răi, poete mai mult, diui director al Testului Național, pentru largul consum și bari șs voință necondiționată in care a întâmpinat multiplele perinițe’o producției de Dumineci 27 Iunie. Lucrătorii de la atelierile cu care au fost la grevă au acaparat cu sila un doc de bocanci sosit pentru toți lucrătorii și au exclus de la distribuție peucrătorii cari au continuat lucru in gupul grevei Dl. Scutaru directorul regional a trimes in judecată pe cei vinovați D- fl. Jorgstat a căsăpit Ziarul „îndreptarea11, oficiosul guvernului, ocupăndu se de grevă generală de la Regie, anunță următoarele : Fruntașii socialiști au declarat că la Regie ar fi fost sute de morți și răniți, femeiiebunite, femei cari au avortat, drept pentru care a fost mare întrunire la Dacia, grevă generală, etc. Ori, nu fost nici un mort, nici un rănit, nici un nebun, nici un avort. D. N. Iorga bate câmpii, după ce a declarat ziarului „Adevărul“ că „ar fi constatat amestecul unor elemente politice impure, in ceia ce se chiama sindicatele galbene“. I wm'niniu iiiiiiiiiiâ»miiii' i'iijiii înwiiiiiinji^Muwiwiiiiiiiiaiii Ziarul „Mișcarea remarcăm atitudinea „semnificativă“ a ziarului nostru, in chestiunea demisiei dlui Tuffli de la Primărie. Prietenul nostru d. R Tuffli a demisionat pur și simplu și atât, ceia ce am anunțat și noi la timp. Autoritățile locale eu primit comunicări oficiale in sensul că s’a hotărât imobilizarea lănei lăsăndu-și proprietaîdlor 30 la eută pentru trebuințele personale. * Poliția locală a fost sesizată, că lucrătorii de la atelierele c. f. din localitate lucrează la orele reglementare de merit puțite și chei universale pentru osee da fer. S’a deschis o anchetă. Aplanarea grevei lucrătorilor bărbieri este de fapt un armistițiu. O parte din patroni sa convenit să dea lucrătorilor 50 la sută din câștig. Lucrătorii susțin ca saăwe să fie generală g amenință ca o grevă generală,♦ Grevele de la fabricele de pielărie continuă din cauza recalcitrarei lucrătorilor. Autoritățile și au făcut convingerea că lucrătorii sunt mulțumiți cu condițiunile obținute de la patroni dar continuă greva fiind siliți de sindicatul revoluționar. Astăzi la orele 5 are loc la cimitirul Eternitatea înmormântarea regretatului Procrangescu fost funcționar la curtea de apel din Iași. La comisia IV se află depusă o geantă, cu mai multe obiecte, găsită pe stradă. D. Călugăru, un distins absolvent a facultății juridice, a cerut înscrierea in baroul din localitate. ♦ _ _ Direcțiunea Liceului Internat reaminteste elevilor de curs superior ci locuesc in Iași că foi Iule trebue să se găsească la Liceu la ora 8.30 dimineață Ministerul a acordat să iitoria gratuită în o sută studenți Basarabeni, care pleacă să viziteze nordul Moldovei și Mănăstirie istorice. Studenți plepcă sub conducerea d lui profesor P. Bogdoz. Incendiul din gara Chișinău Duminică 27 Iunie 1920 la ora 4 jumătate, un mare incendiu a izbucnit la depozitle din gara Chișinău, care a cuprins și vagoanele din apropiere, mistere din flăcările sale și depozitul intît derței Pagube e se evaluază la peste 20 minuate Printre vagoanele destinse sunt și aceea care conțineau stofă adusă de Directorul de Industrie pentru populație. Poeni, cu toate ajutoarele socalelor primăriei a continuat toata noaptea și mistuc incă depozitele pa care le-a Înghițit, Comandamentul a ordonat o anchetă spre a stabili răspundere. La CINEMA ELSAJ3ETA.—Aefă îi ia matinesm șî seers m represzintă : „INVIDFA“, dramă in 6 nota de Eng. Sua. In rolul prim apare grațiossa și celebra tragediană de la FRANCESCABERTINI. Simpatica artistă i spelează in această ultimă a ti creațiune. Justiția la Ardeal SC Sg judecătorii funcționează procurori delegați dintre candidații la judecător sau notar și para fac practică. Judecătorii de ocol pot autentifica unele actu ora» ar fi de pildă care dotale, dar numai dintre acelea oara prin lege nu sunt date spre autentificare notarilor publici, singurele organe oficiala de autentificare a actelor. Judecătorul de oodl poate face ca și la noi, investigații ca judecătorii de instrucție in materie de primă, insă in mod cu totul trecător , pot instrui cu acelaș caracter pe infractorii minori, de csre oa infracțiuni la poaisa de scestia sunt exalas’v disconpetința tribunalelor corecțioasle. Tribunalale de județ—jurisdicția cărora nu corespunda totdeauna cu aceea a județului—’și au reșadințele in căpitele, județului. Sunt conduse de un pregadinte și doi președinți de psa^t (c,Boțiune), precum și da mai mulți judecători de tribunal a căror număr variază, și este fixat bugetar. Judecă in prima instanță și ca instanță de apel procesele venite da la judacătoriile grupate in jurul tribunalului. La începutul fiecărui an judecătoresc (1 Ianuarie) se numesc de președinte, judecătorii ea vor alcătui următoarea senate : Paraivil Gomercial Senat civil Urabrial (fi discomise) Asigurări muncitorești Minier Pur criminal Senat criminal Ț Infractori minori Camera de acuzare contravenți da mono. Complectul este totdeauna de trei» cu prezidentul. Judecă in prima instanță tostă afacerile in materie ci.“vilă care exceda competința judecătorilG de ocoale , iar materia penală, tot ca trece peste competința instanței proase, in pas infracțiile toate săvârșite de minori. Curțile cu sori fiind suspendate, infracțiunile de competița acestora sunt trecute ia judecata tribunalelor. Camera de punere sub acuzație este totdeauna alipită de tribunale, in timp normal, curțle cu juri funcționând pe lângă tribunale Unul sau mai mulți judecători de la tribunal sunt delegați de minister ca judecători de instrucție. In mod excepțional gi pentru anumite sete Judecătorii pot iutentifica: Grefa tribunalului este condusă tot deauna de mai * ulți notari, precum și de d1*eeton de bureu eficieni, »creditori și ciemigii, ca funcționați de »Empuls de Por»ărai nu există pe lăngă tribunele și Curți da speci Ei fac oficiu numei In materie de «xcd»e silită și sunt slipți la judecătoriile de ocol. Sota a cres citațiilor in sivii, ta și p?targa părților in materie pmaîă, se fece da către mausulanții din grefă, după indicația președinților desenate la tribunale și aceea a zonei Storiior rslererț la Csrțila de spel. Citațiile sunt imenănete părților prin autorităția publica, de către așa numiții nemănuitori de citații. Tribunalele Alba lasie, Caransebeș și Satu Mare, judecă singure Sa prima instanță și acțiunile civile in materie minieră. Fiecare din aceste tribunele au fixate anumita teritorii ce țin in această materie de jurisdicția lor teritorială Parchetul, alipit de tribunal, cete condus de un prim-procuror și mai mulți procurori, al căror nume va