Evenimentul, octombrie-decembrie 1921 - ianuarie-februarie 1922 (Anul 29, nr. 179-291)
1921-12-08 / nr. 234
n AN VL Ah •tea No. meR și IAȘI PIAȚA UNIREA Orban - partii ilui Democrat OLĂNEȘTII De câtva timp localizate« Olănești» din jad. Vâlcea a căpătat o oarecare celebritate Un modest medic al băilor de acolo,care lucrează de vreo 20 de ani in laboratorul său particular, ar fi descoperit un ser care vindică tuberculozi. S’a făcut multă vivă in jurul acestei descoperiri. Negreșit presa a dat o mare importantă faptului, consacrând numeroase articole drorii Puțureanu. Ia lamei medicală părerile sunt impărțite. D. dr. D. Tatușescu, fost sub-director general al Serviciului sanitar, se arată entuziast de efectele serului de la Olănești. D. dr. S. Irimescu, vechia practician in bolile de piept, pune la Îndoială descoperirea. Se spune că vindecata prin ser a tuberculozei e ceva î anti$tiintific. Numai bolile cu un caracter acut si ca durată scurtă ca turbarea, anghina difternă, etc au putut fi învinse prin inoculări c u ser, pe când tuberculoza, maladie de lungi durată, e de natura a rezista oricărui ser. Nu suntem specialiști in materie si de aceea așteptăm curtatul autorizat al oamenilor de știință. Datoria noastră insă e de a cere ca să se dea toată atenta descoperirei doctorului Put«re»nu, să se pună la dispoziția lui toate mijloacele trebuitoare pentru experimentări. In ședința de eri, atât la Cameră, cât și la Senat, s'a cerut guvernului să se dea tot concursul doctorului Pojareanu. In alte țări si stat și particulari se intrec in a ajuta pe descoperitorii in materie științifică. Să se numească imediat comisiuni medicale, cari să cerceteze efectului serului anti-tuberculos, prin aplicarea lui in cât mai multe cazuri. Ar fi o crimă să ne manifestăm neîncrederea numai pentru că e vorba de un modest medic de provincie. Marele Pasteur nici nu era măcar medic. Faptul ca e descoperitorul e un român nu trebue să ne mire. Mai avem un român care a descoperit microbul influenta!, doctorul Bîleaș. Cum suntem iasă eftini la ironii și serrazine, am și început să ne exercităm verva asupra „Midanei da la Olănești“, căutând a acoperi de ridicol „pretinsa“ descoperire, pe căt șd măcar un chestiunii de asemenea natură ar trebui să arătăm mai multă seriozitate. Să nu ne pronunțăm pentru sau contra prin antcipație, iar luptele politice înverșunate de la ordinea zilei să nu ne facă să neglijăm „Gazul de la Olănești“, care a fi având o importanță ceva mai mare decât „Căderea guvernului“". Situația liberalilor Un ziar de dimineață, care te crede a fi bine informat, «* nunți că întrunirile de prezentare organizate de Partidul liberal pentru Duminica viitoare urmează a fi contramandate. „ Mișcarea “ de aseară dezminte această știre și anunță știrea intra nivetei. Aceste intraniri de protestare sunt in legătură cu pretinsele declarații ale d lui general Averescu la consfătuirea majorităților și era un motiv puternic pentru liberali de a da un nou asalt puterii. Panul le a fost dejucat și s’a putut vesta și de data aceasta reaua credință și de eterismul acestui partid, care nici odată n’a avut o cale dreaptă, nn luptele politice, ci întotdeauna prin manevre oculte au uneltit contra adversarilor. Dar acum li s’a înfundat. Țara acum cunoaște că legenda liberalilor s’a terminat. Venirea la putere la termen fix, anunțată cu aroganță mai dinainte, nu mai poate avea loc. Și cu drept cuvânt li se poate spune, că ultimele lor decorații au fost cântecul lebedei. Țelul lor era să vină la putere pentru a schimba imediat legea electorală, și cu aju tonul stârd de asediu, să-și făurească un parlament cu majorități scrobitoare cii să le asigure o guvernare de lungă durată. Der vorba românului, socoteala din târg nu se potrivește cu cea de atacă. Actualul parlament vă lua in curând in di state re reforma electorali și la viitoarele alegeri, liberalii se vor prezenta din nou in fețe matelor mase ale alegâișrilor, carii vor limite din bomn la primblare ca și un aleger de trecute. Chestiunea alegerior și a modificării legei electorale, era pentru dânșii punctul culminant. Pierzănd acest tren, ei pierd cu desăvârșire orice posibilitate de a se mai reîntoarce vreodată la cârma statului. INFORMAȚII D. Petrovici, Ministrul lucărilor publice, printr -o adresă trimită Primăriei, cere cu stăruință a te începe refacerea străzii Soroa, reperăndute cu suma de 1,200000 lei dată de acest minister. Construirea definitivă a federalei «ro^fetfțsi recțioi rr lor publici și alegerea unui ei in tet romne, va avea loc după congrevii de la .Bucuiești, care are log la zîlee de 18 §1 19 Decembrie 7— Birod justiției sociale t’a oorstruit in definitiv Trie] celor fără decapețiene, te va face in niște camers sub’mîte la un otel de lângă gară [UNK] 7 — Mare are loc la Prefectura de județ, consfătuirea membrilor diferitelor societăți da br »freer» in vederea retozărei populației nevoiașe, in prilejul sărbătorilor. Incorporarea contingoniului 1922 a fost fixată deinsiv pentru 21 Ianuarie 1922. Autoritățile militare au luat toate dispoziunile pentru efectuarea o persărilor de interforare. SS13IP —s*-ra Joi 8 Drmmbrie IQJ&l — Criza internă engleză la toate sforțurile pe care la face guvernul englez mai bine de șase luni pentru a razolva problema irlandeză, cea mai grea problemă internă a Angliei, criza politică l’a protins. Situația operată de această criză este atăt de gravă, incăt primul ministru nu a netot părăsi țara, pentru a merge la Washington, cu toată dorința pe cara o avea și o ssanifsstasp. Adversarii irlandezi al d lui Lloyd George, spun oăi acesta se servește de problema irlandeză ca de namilos pentru atingerea țelnilor politicai britanice Lloyd George a fost singurul om politic englez ccre a privit fățiș problema irlandasă și a voit cu orice preț să o rezolve. El a putut sfi’șî apropie și pe șefii opozțței: Lord Grey,Argnth, Robert, Cecil și Henderson, pentru acordarea autonomiei de dominion Irlandei revoltate și de Iani de *>se face silnic sforțări pentru a defini condițiun fie in cari acest regim ar putea fi primit de irlandesi. La toată stăruința secretarului de Stat pentru Irlanda, Sir Hamar Greenwood, s’a renunțat definitiv la politica de represuni de păni acum, In timpul lunei iulie pe cind Lloyd George se găsea in audiență la suveranul râu regate Angliei, discutând despre problema irlandeză, i-a spus: până când vor continua masacrele din Irlanda ? Această frază ipocrită se prezintă sub un dublu aspalt. Mai intru, arată marea «olicitudine a regelui Angliei pentru soarta Irlandei și, al doilea, câștigarea guvernului lui Lloyd George pentru o politiei de coneatiuni rit mrri. Astfel intervenția regelui in conflictul veaular dintre cele două insule a dat cege mai frumoase recoltate. Insă, dificultățile intSminate pentru stabilirea unei intelegeri sunt nsma* nsfirste și rea cu -: dargra’e. Msi ttităi, primul ministru a trebuit să câșt'ga de partea sa pe ceilați miniștri cari erau unioniști Apoi, a cft§' t’guț calelaita partide politice și chiar preaa, Northeliffe, fiiind sprijinit de asentimentul moral al intregei opinii pubice. La 20 Iulie a sosit la Londra primii delegați si inseniști urcând apoi tratativele de la Osrloit și Inverness, pentru a fi reluate la Longra in mijlocul lui Octombrie. De o lună de zile sa deibats la Dorming street noul statut destinat să oonoieze „Bioefița Irlandeză" cu comunitatea celorlalte mțiuni cari formează Imparul brianic. Rezultatele nu sunt terminate dacă, dar se știe că Irlanda de Sud a primit autonomia dominionurilor, sub suveranitatea Coroanei, cu condiția ca unitatea Irlandezefi nn fie știrbită, adică și bistsrul să ptimessest sceles regim. Cu toate frumoasele rezultate obținute până acum, unioniștii au deschis lupta contra lui Lloyd George și in congresul dela Live apoi din 17 Noembrie s’au declarat teategoria impotsiva politiei Iui irînndeire. Actualmente primul ministru enges face numele sforțări pentru a convinge Ostern! să primească noul statut și nu pașul săud nu va reuși, va dizolva Camera Comunelor și va face alegeri gecerile fiind convins că intreaga opine publică englissi si a* probă I*alitica pacifistă drsă foist ds Irlande, DB151 Găt'va vizitetori a concertelor simfonice grasse, că ar fi bine să schmbe benii din costale contrabaselor, de oarece au influența desastrasă asupra retinei vizitatorilor din sală. și în ziua de 9 Decembrie p icepa porcu stil pentru ocuparea locurior vacante de medici pesanduri, specialitatea chirurgiei, pendinte perfrigă spitalele rasei Sf. Spiridon. După informațiunile puiraite venitul net al Căilor ferate pe anul vcista a sad ridicat cu 44 la 3t>ă față decât cei de anul trecat, — a — Aii s’au inceput la Budapesta, dezbaterile procesului Hrrryi in legături cu declararea republicei maghiare. Precum am anunțat, vagonul cu moatre din Ceho-Slovacia, va sosi In localitate, in luna de 8 Decembrie c D. Matei Cantacasino publică in ziarul „Epoca" un remarcabil articol, cu privire la ultimile declarațiuni făcute da d. C. Stere, la congresul țărănist din Capitală.~ a ] Discuția la adresa de răspuns la Mesaj, începe măni Joi la Gumară. Din partea opoziției vor lua cuvântul dinii Stere, Mihaich? și Madgeary. Sosirea vagonului cu mostre Eri a sosit in localitate &. Wilian Harsina, delegatul specal pentru conducerea trenului de mostre cehoslovac. Trenul sosește la ieșimăni dimineață și va fi spalat in fața antrepositalor. La orele de dimineață va avea loc o solemnitate la care vor participa an*taritațile, după nara tranul va putea fi ghutat de amatori. In oraș ei au deslayet in cursul lunei Ncembrii 67 cazări se Prietină, iar in județ 114 casări. Toate aceste casări sa fost izolate spre a se evita contaminaținea iar oasele in care s’au delarat boala au fost desinfectate. Celelalte boli sunt aproape «tfinae. — B —. Consiliul de răsboi și-a suspendat ședințile pină Luni 12 Noembrie, spre a avea tot timpul necesar complectăralantelor celor judecați Spre a se evita și la noile intoamir! de tablouri de Împărțirea pământurilor in vederea noilor exproprieri de a fi omiși din Tablouri-Casa Centrală a Ministerului agricultural a invitat Prefecinra de județ de a aviza la timp pe sgtania se prezintă comidanei ca acte'e in regulă spre asigurtan drepturile Tot odată Cercul de recrutare a fost invitat să sarcineze la cerere, notele tuturor demobilizaților, orfanilor și văduvelor. Mercuria spart la Gicj din Paris d. Jves Anger, noul profesor de limba și literatua franceză de Universitatea din Cluj D și tânăr, d. Anger are o frumoasă activitate didactică îndărătul d sale colaborator al dlui Lucien Lachsire la Florența, la institutul francez al Universiății din Grenoble, — fost elev al școalei normale superioare, — d. Auger mai intâi la acel institut a profelat din Florența al Universității din Grenoble șapte ani de-alăndoi. In urmă d sa a fost chemat să țină cursuri de limba și literatura franceză la Universitetea din Neapoli, de unde a’s intora din Florența. Invitarea Consiliului Fecultăței da Stare de a ocupa catedră da limba și literatura fresceză de la Universitetea nostră l'a găsit in acest din urmă oraș. s- Atentatorii de la Senat S’a vostit și s’a scris de ajuns asupra atentatului criminal dela Senat, prin care en tăzat victims *piscopul Dimtrie Radu, al Ursdei Mari, ucizi și sfărmat in bucăți; moldoveanul nobil grieșanul de elită D’mitrie Grecianu, ministru de Justițe al țării, ca și senatorul Spiru Gheorghiu, cari in urma robilor eu murit peste cftteva zile, in urmă, celorlalte victime, D. general Coandă, președintele Senatului, P. S. Nifon și P. S. Roman Cicrgariu Dimreziu dăruindu-se vindecire. Totuș, cu prilejul întâii aniversări a zilei prin care a’zu cernit inimile tuturor romanilor, oarecari considari ț vnîi de ordin moral soc’al din punctul de vedere al nidiuiei vor putea să nu fie inutile, mai alea după ce oameni - fiare, ceri au pus ’arele atîntstel, după vt-’o 11 luni, n’au mai mass ascunși. Trei oameni, mai bine nume de oameni, Mix Goldstein, Leon Lichtblau și Osas Sari sunt descoperiți ca autorii nemijlociți al atestetului, ei Indeplinind funcția nespus da triat! de a INSERȚII ȘI RECLAME 2 lei rândul Un numar vediciu 1 leu a m pune in atare de funcționare si așezu bombele la locul perimai. Trei oameni, dintre cari Goldstein e capul ier, care nn B’a dat înlături de a mai făptui o crimă să «parăm ultima, prin impușcarea unui soldat, a bravei santinele, in momentul efind ara «I fia prina la Giurgiu, oameni din ale căror ființă a dispărut orice urmă din simțirile cu cari omul e înzestrat din fire. Suntem mirați că aceste trei fiare, după nume, sunt evrei, sau cel puțin au fost, se trag din familii evreiești. Nu miră și ne doare că din mijlocul evreilor cari trăiesc cu noi pe acest pământ, n’a putut să ni sa procurs printr’arăta ră atata o durere Așteptăm de ,la așa de mari evreii carl trăesc intr’acest stat și sunt cetățeni-name’e de „catățean* a fost aproape sinonim cu „român"- să considera aspirațiunile națiunii să nu identifici cu ele ți să le respecte. Așteptăm descalificarea formală și o deplină reprobare din partea evreilor in oaia ca privește marea durere ce s’a produs națiunei romăne prin instrumentul cilor trei rătăcirin ziua de 8 Decembrie 1920. In ceea ce privește mobilul atentatului primitar, adică răsturnarea ordinai in stat, dovedirea legăturilor acelor criminali cu romaniștii (teroriștii) din Rusie, in servieta cărora ce gânau, descoperirea efti se poate di vorbitoare. Iutii, se arată dumii Întregi prin ea mijlos ca acei pretinși noi fericitori ai lumii, din Rusia, voi să așase omenirea pe noi temelii eosiala. Pretextul, ridicarea celor de jos și coborărea celor de sus. Dar oare aar putea crede că lumea se va aranja pe noi principii de mai multă și echitabilă umanitate, dacă acei invertori sociali nu ne sfiesc de așa mijloace . Oara, tocmai umanitatea elei chiar de umanitate e vorba, de mai multă umanitate față da cătă sate — ce *va putea obținea prin cea mai adăncă disprețuirea ei! Adâncă ;a convingerea că numai prin mijloace umane și cinstitate poate realiza aera de preț și durabil. Singuri n’au condamnat protagoniștii asigurării noii ordini aperale. Prin descoperirea autorilor și elucidarea calității lor se aduce și un serviciu prețios referințelor noastre interna și dorinței in mijlosul greutățlor prin cari trecem, de a ne consolida și da a putea să baneficiem de marea izbăndă ce am obținut in noua aranjare a lumii și a popoarelor. Mai presus de orice învoială, in România nouă va trebui săt poată trăi omenaște și cel mic și cel mare, sufletul emis împreună cu el a de a ține sau mănuUșta o putere oarecare. Prin lumina ei sa făcut asupra atentatului, ni se aplică insă rea mai elocventă lecție că oar%inoasa noastră ar fi admisibilă [aducerea de arbitri de peste granițe ! Singura soluție și singurul gând, ne vom aranja prin noi. Ne amintim de cei ce erau inoftuteți de lumina de lia răsărit, „lumina vine de la răsărit", sau și da doctoral [din Fulelu, ministru de interne, care a acceptat primirea la „Monitorul Oficial" cu steagul roșu, al catrui ministeriat a fost everificat de arma de doi parlamentari ai Ieșului. Grija și dorința unui viitor fericit al acestei națiuni e recunoscătoare descoperire!autorilor atentatului da’a Senat, prin care sa indolissa întreg poporul și care a da natură , servi invățăminte pe făt de dureroase, pe atăt de utile. Preot Bodnărescu Toți Proprietaii Urbani, chiar și cei c«ri n’tu apartamente d»te cu chirie, sunt cu insistență rugați u iu lpsi DUMINICA ora S p. m. in locului Sindicatului, Str. Cuza Vodă 52 (*‘ntr«re prin boltă) pentru consfătuiri, relativ la legile, ce se făuresc, noile impuneri și apelurile, ci urmează a fi institute. Comitetul