Evenimentul, februarie-martie 1923 (Anul 31, nr. 550-594)

1923-03-22 / nr. 586

mm CRONICA JURIDICA Apărătorii și noua lege a avocaților Daca revin asupra acestei chestiuni, e că sunt încă unii, care par nedumeriți asupra drepturilor pe care le acordă Apărătorilor, noua lege a avocaților și nedumerirea constă in faptul de a se ști, dacă Apărătorii au, ori nu, dreptul de a prezintă, spre autentificare, acteT la ori­ce autoritate și nn specie, la Tribu­nal, ori dacă acest drept e rezervat nu­mai Avocaților. In articolul publicat in „Evenimentul" din 17 ale lunei curente, 'susțineau că față de textele legei astfel după cum fusese votate, acest drept nu mai lasă nici o umbră de îndoială. Art. 37 din lege fiind categoric și fără putință de a fi interpretat altfel. Cănd susțineau aceasta insă, mărtu­risesc că-mi lipsea o armă puternică și anume: dezbaterile parlamentare din șe­dințele de la 10 și 12 ale lunei Febru­arie a Camerei Deputaților, atunci cănd legea a suferit schimbări in urma amen­damentelor propuse și pe care pană a­­cum, nu le-am putut avea, fiind apărute , cu întârziere in Monitorul Oficial. Așa că susțineam legea, numai după interpretarea care se putea da, din punct­­ de vedere juridic, textelor astfel după­­ cum fuseseră votate. In Monitorul Oficial 171 din 16 Mar­­­­tie a. c. insă, am dat și de dezbaterile­­ parlamentare urmate in Ședințele Ca­­­­merei Deputaților de la 10 și 12 Fe­­­­bruarie a. c. și iată ce găsesc: La întrebările puse de Dl. Deputat­­ Șerbănescu și alții, Dl Ministru de jus­tiție I. Th. Florescu răspunde: „Nu se desființează Apărătorii actuali, „nu putem trece peste drepturile câști­gate și nu s’a atins nimeni de dreptul „Apărătorilor. Au fost lasați de lege „odată pentru totdeauna cei din trecut. „Prin urmare nu luăm dreptul nimă­­­nui, iar cei de azi au drepturi câștigate „și respectate. „Procurile date Apărătorilor le con­­­feră, in limita competinței lor, aceleași „drepturi ca și avocaților. „Mă grăbesc să vă confirm că toc­­­mai aceasta a fost intențiunea noastră „la redactarea art. 36 fiindcă este m­inte­­„teresul împricinaților, rămâne deci sta­bilit că așa trebue înțeles acest arti­­­col " „In ceia ce privește ideea de la art. „37, adică dreptul Apărătorilor de a au­­„tentifica acte ca și advocații la ori-ce „autoritate, ea se găsește exprimată ca­­„tegoric in lege. De unde a venit con „fuziunea ? „Cu prilejul votărei legei la Senat, in „sgomotul intreruperilor, un răspuns al „meu a fost rău reprodus de stenografi „și așa, s’a trecut in desbaterile sena­tului, că Apărătorii, nu ar avea dreptul „Să redacteze acte autentice la Tribunal, „cănd in realitate, in lege este clar scris „contrariul și evident, eu nu puteam să „declar decăt cele ce pusesem in lege. „Prin urmare Apărătorii păstrează drep­tul de redactare actelor la ori­ce ins­­­tanță, drept pe care l’au avut pană acum „conform art. 18 din legea avocaților in­­ vigoare. După cum se vede, lămurirele d-lui Ministru de justiție I. Th. Florescu, pe care le-am reprodus întocmai după Mo­nitorul Oficial, sunt atăt de categorice in această privință, incăt nici textele de lege, de altmintrelea și ele, după păre­rea noastră, destul de categorice, nu su­făr nici o altă interpretare. Și dacă pâ­nă acum, era o umbră de îndoială in această privință, in urma interpretărei și explicațiunelor date de făuritorul le­gei, textelor in discuție, ori­ce nedume­rire trebue să dispară și la rândul meu sunt satisfăcut de a fi văzut bine și lă­murit lucrurile. Arthur O. Sion D. PENNESCU LA REGE Cl. C. B. Pennescu, directorul tea­trului Național a fost primit în au­diență de M. S. Regele. D. Pennescu a pus în curent pe Su­veran de nevoia imperioasă a restau­rări localului teatrului din Iași, EVENIMENTUL Ultime Informații Deputații opoziției excluși acum o săptămână de zile, pentru 3 și 4 ședințe, se reîntorc astăzi la Cameră. Epitropia generală a Casei spitalului și Ospiciilor Sft. Spiridon din Iași. Face cunoscut ca în ziua de 2 Aprilie a. c. stil nou carele 10—12 dimineața se va ține în camera acestei Epitropii licitație publică cu oferte închise pen­­­­tru furnizarea încălțămintelor, adecă bo­tinelor necesare depoului Central pen­tru orfanii Casei și anume­­­i 30 (sută cinci­zeci) perechi botine de 3 mărimi de piele neagră sau galbănă cu șireturi, capse, după modelele ce se vor depune de d-nii concurenți cu 3 zile înainte de licitație și aprobate de Epitropie. Licitația se va ține conform Art. 72— 83 din legea contabilității generale a statului.­­ Garanția provizorie va fi de 500 lei, iar cea definitivă de 10 la sută asupra sumei rezultată la­ licitație. Condi­țiunile și ori­ce alte informații se pot vedea și lua în orice zi de lucru la serviciul Ac­tiv al Casei. RECOLTA Săptămâna viitoare, dacă vremea este favorabilă, se încep arăturile și semă­năturile pentru orzoaica și griul dej-pri­­măvară. Aceste din urmă din nefericire se cul­tivă în cantități neapreciabile în județul nostru, în schimb în Basarabia se sa­­mănă în de ajuns. După iarna ce am avut, perspectivele unei bune recolte unt aproape asigurate. In vederea campaniei agricole care încep zilele aceste, sfătuim pe toți să­tenii și proprietarii să se gândească pen­tru expoziția agricolă ce va ave loc în tomna aceasta. Ar fi de dorit să se facă culturi de plante selecționate care să poată fi prezentate la expoziție. Este impus să arătăm și noi străinătăței că suntem capabili de a ne folosi de pă­­mînt întocmai cum­­ știm să-l folosească și plugarii din țările occidentale. Suntem cu toți datori să arătăm bo­găția solului nostru, precum și mijloa­cele științifice de cultură, de cat știm să ne folosim. UN PROCES INTERESANT Timp de aproape o zi întreagă s’a­­ dezbătut în fața tribunalului secție a II-a­­ chestia dărăb­ărei samavolnicești al u­­­­nui părete de scânduri din cofetăria Iani, situată în strada Ștefan cel Mare. Localul e sub sechestru judiciar și lupta, se dă între 2 chiriași. Prăvălia avea în interior un perete de scânduri, partea cea mai mare a­­parținând lui lani cofetarul, încăperea mai mare aparținea comerciantului Pas­máník­er. Moare chiriașul încăperei celei mici și până să se dumerească moștenitorii de drept, d. iani obține o autorizație a serviciului sanitar și desființează pe­retele. De aici procesul Moștenitorii Pas­­mand­rei apărați de d. avocat Simio­­­­nescu, dovedește drepturile clientului­­ său, de o­potrivă chiriaș cu d. iani, iar­­ d. D. Dimitriu apără pe d. Iani, că a­­­cesta ar avea toate drepturile.­­ Tribunalul a remas să se pronunțe. 1 Cu trenul de­­ p. m. azi a ple­­­­cat spre Italia Dl. Petru P. Bog-­­dan. D-sa se duce in Milano, Roma,­­ Neapole, pentru a trata cu un con­­­­sorțiu de financiari și industriași,­ cari vor să-și plaseze capitalurile­­ in țara românească, pentru diverse industrii. Dl. Bogdan va lipsi din Iași 3 săptămâni. Odată cu d. Bogdan pleacă ș­i. profesor universitar Ottin, Vineri 23 Martie ora 6 p. m. Dl. Inginer Cassetti își va d­esvolta conferința sa despre „Situația Uzi­nelor Electrice din Iași“ in sala Cercului Inginerilor din Str. Ștefan cel Mare No. 4 etaj. Rugăm stăruitor pe toți cama­razii și pe toți cei care urmăresc cu interes problemele de refacere ale Iașului să asiste la această con­ferință. —s— Cetim in „Epoca“. „Suntem in măsură să afirmăm că prima persoană cu care Regele s’a consfătuit intorcăndu-se in Bu­curești Duminecă seara a fost Prin­țul Știrbey. Acesta a fost adus cu un­­ automobil regal de la șosea unde lua masa la Palatul Cotro­­ceni.­­ț Dacă ni se cer precizări le vom Regina Maria a plecat alaltăeri la Belgrad. Carnea de vacă care s’a pus in vânzare astăzi in piețe, este adu­să din Basarabia. Ni se denunță faptul că, mai mulți comercianți refuză să vândă zahar la români. Să fie oare adevărat ? Ar fi foarte trist. S’a închis brităria Hună Colin, din Str. Sf. Lazăr 32, pe trei zile, contra­venient la dispozițiile comunale. Comuna a luat­­ dispozițiuni, să nu se elibereze la brutari făina pe viitor de căt­re proporția măcinișului—adică 25 la sută făină albă și 50 la sută făină neagră, aceasta spre a se asigura pâi­nea neagră pentru populația săraca, bru­tarii preferând până acum­, să fabrice mai mult pătica albă. —s— L’a trimis in judecată pe brutarul Ca­rol Rosenberg din Str. Anastasiu-Panu 61 fiindcă fabrica pâine lipsă la cântar. —s— „ Din cercurile opoziției, ni se a­­firmă că in tot timpul acestei săp­tămâni se vor ține întruniri de protestare. Pe de altă parte cercurile gu­vernamentale spun ca guvernul e decis a continua desfășurarea for­țelor precum a făcut-o ori, atâta vreme cât împrejurările o vor cere. In legătură cu acest lucru, un schimb de vederi a avut loc a­­seară între primul-ministru­l și mi­nistrul de interne. Un mare bal­ mascat și cos­tumat va avea loc în seara zilei de Duminică 25 Martie 1923 la Societatea de gimnastică sport și muzică. Va fi ultimul bal din iarna aceasta și desigur cel mai reușit care s’a dat la Societatea de gim­nastică din localitate. Biletele la agenția­­ teatrală Brașov. Examenele de practică, de pe lângă Direcția Mișcarei C. F. R., au în­cepu­t de astăzi. O scrisoare—redactată în limba fran­ceza- ne atrage atențiunea că d. Ni­­colae Teodorescu profet din Iași, a făcut o prezicere extraordinară, de un interes general. D-sa în prezicerea sa spune că pacea se va încheia pe pă­mântul țarei românești la Câmpulung Vineri 12 Mai 1923, ora 1­0 dimineața, j Pacea va dura 50 de ani. I Societatea pensionarilor, roagă cu in­­­­sistența pe d-nele și d-nii membri a se întruni negreșit Duminică 25 Martie ora 3, în localul Primăriei, fiind a doua convocare. . . Persoanele caii au­ reținut­ lucrări de la Expoziția Frima din sala Expresul sunt rugate a se ridica, de­oare­ce Ex­­p­­­poziția se­ închide. -------—s— ! NENOROCIREA DIN BUCIUMI O nenorocire s’a întâmplat în co­muna Buciumi, în următoarele îm­prejurări : Frații Filip și Constantin Dumitru, primul în vârstă de 14 ani și al doilea de 12 ani, găsind un tată și jucându-se cu el, focos de gra­­acesta a ex­­ploadat, rănind grav pe ambii copii, cari au fost transportați la spital. ALA TEATRUL­ NAȚIONAL Pentru ziua de 31 Martie pre­gătiți-vă costume. Asociația­ Ar­­tistică „Belle-Arte dă cel mai grandios Bal Mascat Costumat pentru închiderea carnavalului. i La „TEATRUL NAȚIONAL“. — I joi 22 Martie „MAURA“, f * I La 12 și 13 Aprilie, Compania Tony I­I Bulandra va juca „l­aig­ion și Diavol­ul“. Biletele la Agenția Brașcu. ■ I Banchetul pe care funcționarii ce­feriști ii vor da, în onoarea d-lui Scu­tară, a fost fixat, pentru 31 Martie, în sala Societăței de Sport și Gimnastică. Vor fi 360 de invitați. D. C. Banu, ministrul cultelor ar de­pune zilele acestea în Parlament un proect de salarizare a preoților, în care se vor specifica condițiunile de sa­larizare. IN JURUL TURBURARILOR DIN BUDAPESTA . Toate gazetele continuă să se oc­upe­* de turburările din Budapesta. Se constată că au fost 3 râniți, în mcăerările dintre poliție și studenți. Po­lițiștii se apără prin aceia că au atacat pe studenți cu săbiile fiindcâ studenții au început cei dintăîit atacul și au lri­vit pe comisarul de politie Marta. MIȘCAREA DE LA DIRECT­A RE­GIONALA C. F. R. * Pe ziua de 1 Aprilie, următoarea mișcare s’a făcut între personalul Di­recției Regionale C. F. R.: D. Ch. Cimpoiu, actualul șef de sta­ție în Ciu­rea, a fost transferat în aceiași calitate în stația Adjud, în locul d-lei Meran, care a fost scos la pensie. D. Ghițescu, șeful stației Banca, mar­tot în aceiași calitate la Ciurea, în Itr­eni d-lui Gh. Cimpoiu. D. Controlor Dodu­, mutat la Banca în locul d-lui Ghițescu. D. controlor Pintile­scu a fost avansat sub inspector. ÎNTRUNIREA UNIVERSITAR­ Senatul universitar s’a întrunit aseară sub președinția d-lui dr. Bacaloglu, pro­rector. S’au discutat diferite chestiuni ad­ministrative. S’a sporit cota de întreținere ia co­misiuni, de la 10 la 12­ lei pe zi pen­tru studenți, aceasta din pricina că nu­mărul studenților s’a micșorat. S’a luat act de adresa­­ administrației financiare, după care, pentru conferințele cu plată ce se țin în aulă, trebuesc achitate cuvenitele taxe, ca în ori­ce altă sală. S’a convenit, ca pentru ședința spe­cială, în care Senatul se va ocupa de bibliotecă, să ia parte și delegații fa­cultăților din comisiunea pentru bi­bliotecă, care însă va fi administrată de Senat. SENATULUI UN BUTOIU URIAȘ O fabrică din Baden a construit un butoiu pentru vin de 2500 hectolitri, având o înălțime de 6 jum. metri și o lungime de 7 jum. metri. Acest butoiu uriaș întrece cu 300 hectolitri celebrul butoiu din Heidelberg.

Next