Făclia, octombrie-decembrie 1971 (Anul 25, nr. 7742-7820)

1971-10-14 / 7753. szám

PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNIȚI­VAL ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN CLUJ AL P.CR. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Anul XXVII-IMI. 7758 Joi 14 octombrie 197Î 4 pagini 30 bani După 9 luni la Industria Sîrmei Cîmpia lunii Comuniștii, în primele rînduri, raportează Recent ne-am oprit prin cîteva secții ale Uzinei Indus­tria sîrmei, consemnînd scur­te convorbiri și date care ilustrează modul cum înțeleg comuniștii — și prin puterea exemplului personal și a în­demnului lor toți salariații în­treprinderii — să traducă în fapte cuvîntul partidului, să-și concretizeze mîndria de a se număra printre constructorii prezentului și al viitorului lu­minos al României socialiste. LA OȚELĂRIE Maistrul principal, Mihai Blag, Erou al Muncii Socia­liste, secretarul comitetului de partid pe secție, a ținut să accentueze chiar de la înce­putul dialogului că „în urma dezbaterii în organizațiile de bază a măsurilor privind îm­bunătățirea educației socialis­te, oamenii oțelăriei acționea­ză mai ferm, efortul profesio­nal este orientat mai hotărât către rezolvarea problemelor majore ale secției“. Ca urma­re, așa cum ne-a relatat ing. Alexandru Lișcan, șeful sec­ției, oțelarii raportează că în 9 luni au depășit planul cu 740 tone, îndeplinindu-și ast­fel angajamentul luat pe în­tregul an, iar la economiile suplimentare angajamentul a­­nual a fost întrecut cu peste­ 500 000 de lei, încă la înche­ierea bilanțului pe 8 luni. Cu toate greutățile pe care le-a ridicat trecerea la turnarea în lingouri de 800 și 3 000 kg — a subliniat în continuare tovarășul Mihai Blag — stăm bine cu producția și cu cali­tatea. Firesc acest lucru. Co­muniștii și-au înțeles pe de­plin menirea, imprimînd un spirit creator în echipele din care fac parte. Rezultate deo­sebite obțin topitorii șefi Iosif Nemeti, de la cuptorul elec­tric nr. 4, Ignat Miron, cup­torul nr. 2, Iuliu Deji, cupto­rul electric nr. 1, Gheorghe Chiorean, cuptorul nr. 3 și alții. LA BARE TRASE — Dacă ar fi să mă refer la cei care semnează rezulta­tele schimbului condus de maistrul Sergiu Petrescu, din care fac parte și eu, ne­­ spu­nea secretarul organizației de partid din această formație de lucru, tovarășul Augustin Chiorean, ar nominaliza cîți­­va oameni de șoc ai acestui colectiv. Tinerii Nicolae Feti­ța și Teodor Zaiu, de pildă, sînt comuniști care excelează prin pricepere, ambiție și vrednicie. Urmîndu-le pilda, muncitorii de la secția bare Vasile CHICU (Continuare în pag. a ll-a) u g I.A.S. Dej. Combine CT-2-R, la strîngerea porumbului La C.A.P. Cojocna se impun măsuri ferme de urgentare a recoltatului și msămînțatului In orice parte a județului te-ai duce, în orice unitate agricolă te-ai opri, te în­­tîmpină acel iureș de muncă specific­i toamnei. Acum to­tul trebuie făcut rapid și bi­ne. Impresia aceasta am a­­vut-o vizitînd cele patru coo­perative agricole de producție din raza comunei Cojocna. De la președinți și specialiști, pînă la ultimul cooperator, toți sînt preocupați de recol­tări, de însămînțări, de adu­natul în hambare a recoltei tîrzii de toamnă. Numai că, pe lingă preocupare, munca este însoțită de îngrijorare datorită faptului că zilele trec, lucrările sunt aglomerate, epo­ca optimă de însămînțare se apropie de limita maximă. Excepție — dacă o putem numi așa — fac cooperatorii din Iuriu de Cîmpie, unde au fost însămînțate 140 din cele 310 hectare cu grîu. Aici, me­canizatorii au la îndemînă te­ren liber, astfel că pot lucra in voie la fertilizări, arături, pregătirea terenului și insă­­mînțări; printr-un efort mai mare de organizare s-ar putea ca la încheierea celei de-a­­ doua decade a lunii octombrie însămînțările de toamnă să fie terminate. Acest lucru ar fi, fără îndoială, în avantajul celorlalte cooperative: Cojoc­na, Cara și Boju, întrucît mij­loacele mecanice disponibile, ca și cele­ de transport, ar pu­tea să le vină în ajutor. La cooperativa agricolă din Cojocna — cea mai mare dintre toate — situația în­­sămînțărilor în seara zilei de 11 octombrie se prezenta ast­fel: din cele peste 700 hectare prevăzute a fi însămînțate în această toamnă — din care 100 hectare masă verde iar restul grîu — nu erau însă­mînțate decît 200, din care 100 hectare cu masă verde. Dacă ar exista teren pregătit, nu ar fi motiv de îngrijorare; în cîteva zile griul ar fi în­sămânțat. Numai că în această unitate mai sunt de arat cir­ca 350 de hectare pentru în­­sămînțări. Chiar dacă trac­toarele puse la dispoziția uni­tății ar lucra continuu, în schimburi prelungite, n-ar pu­tea efectua mai mult de 30 hectare arături zilnic, ceea ce ar însemna încă 12 zile bune de ani înainte. Asta în cazul cel mai bun, după cal­cule matematice ideale. In realitate, mersul arăturilor este împiedicat de lipsa de teren liber. 400 hectare cu grîu urmează a fi însămînțate după 200 hectare cu trifoi de sămînță și aproape 200 după porumb. Or, trifoiul de-abia a fost cosit, iar o parte din el n-a fost transportat. Pe tere­nul cultivat cu sfeclă se mai află grămezi de colete care trebuie transportate. In ceea ce privește porumbul, din 633 hectare n-au fost recoltate decît 100 hectare. Față de vo­lumul mare de muncă ce tre­buie efectuat, rapid, numărul brațelor de muncă este des­tul de mic, iar al mijloacelor de transport foarte restrîns. La cooperativa agricolă din Cara se lucrează ceva mai bine, dar nici aici lucrurile nu stau tocmai pe raze. Din 240 hectare cu grîu au fost semănate doar 90. Există și ceva teren liber, astfel că mijloacele mecanice au „cale liberă“ la arat, discuit, semă­nat. Lucrările ar putea fi mai avansate. Din păcate, pînă a­­cum tractoarele n-au fost u­­tilizate cu randament, șeful secției de mecanizare de aici s-a dovedit un slab organiza­tor și a fost înlocuit cu unul din tractoriștii fruntași de la C.A.P. Apahida și anume cu Dumitru Suciu. Rău este că și în prezent, din cele 10 tractoare, doar 7 lucrează, două sunt defecte de mai mul­te zile, iar unul nu are trac­torist. S-ar putea ca „frontul de lucru“ al tractoarelor să se îngusteze sau să se lichi­deze" dacă nu vor fi luate măsuri urgente pentru recol­tatul porumbutei, 4niuncîi rit­mul de desfășurare a acestei lucrări este cu totul nesatis­făcător: din 240 hectare n-au fost culese decît 10. Este ade­vărat că numai 30 hectare vor fi însămînțate cu grîu după porumb, dar totuși este nevoie de un volum mare de muncă la recoltat și eliberatul tere­nului, iar forța de muncă este insuficientă. Aceleași proble­me se pun și la C.A.P. Boju, unde s-a semănat puțin, iar suprafețele destinate însămîn­­țărilor de toamnă sînt încă ocupate cu porumb. La sediul comitetului co­munal de partid am discutat cu tovarășul Sándor Simion, secretar, cu tovarășul Chifor Aurel, primar, despre situa­ția muncilor agricole din C.A.P. Cojocna, despre modul cum sînt ele organizate și în­drumate. In atari situații, de obicei se aduc fel de fel de argumente, care să justifice rămînerea în urmă. Argumen­tul principal, după cum spu­neau interlocutorii, ar fi lip­sa dotării cu mijloace meca­nice la nivelul necesităților, ținînd cont de suprafața de teren pe care o are coopera­ Al. SOMEȘAN (Continuare în pag. a ll-a) Pe Someșul Cald, la lotul 5, Fereastra Leșului — Mărișel Fotografia; S. TAMAS > Tovarășul Nicolae Ceaușescu a primit pe Mario Zagari, ministrul comerțului exterior al Italiei Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat al Repu­blicii Socialiste România, a primit, miercuri după-amiază, pe ministrul comerțului exte­rior al Italiei, Mario Zagari, care face o vizita în țara noastră. La primire a luat parte Cornel Burtică, ministrul co­merțului exterior. A fost de față Niccolo Mos­cate, ambasadorul Italiei la București. In cadrul convorbirii care avut loc au fost abordate problema privind stadiul ac­tual și perspectivele dezvoltă­rii schimburilor comerciale, ale cooperării economice și tehnice româno—italiene. S-a subliniat că, în planuri mul­tiple, relațiile dintre Româ­nia și Italia se dezvoltă favo­rabil și s-a exprimat dorința comună ca acestea să înre­gistreze în continuare un curs pozitiv, în interesul ambelor state, al colaborării și progre­sului general. Au fost discu­tate, de asemenea, unele aspecte ale situației interna­ționale. întrevederea s-a desfășurat într-o atmosferă cordială. Imagini de la cel de-al V-Iea Pavilion de mostre, București 1971 In Editură Politici a apărut: _________________________________ Nicolae Ceausescu Cuvîntare la plenara lărgită a Comitetului municipal București al Partidului Comunist Român. 11 octombrie 1971 După ce a făcut lectura ce­lor două cereri depuse de ti­nerii strungari Nicolae Bol­­boacă și Nicolae Onău, în fa­ța inginerului Andrei Bocsar­­di s-a limpezit o enigmă: cei doi proaspeți absolvenți ai șco­lii profesionale — după cum mărturisesc în cererile depu­se — nu au dorit și nu do­resc să lucreze în meseria de strungar­­i — Deci nu maistrul Gheor­ghe Suluț este de vină cum am presupus — își spunea in­ginerul Bocsardi, șeful secției de prelucrare. Dar să reconstituim succint scurta istorie a celor doi ti­neri de la uzina Tehnofrig. Cu patru luni în uzm­ă, ca proaspeți absolvenți ai școlii profesionale, Bolboacă și O­­nău au fost repartizați într-o echipă de strungari. Prima lună s-a încheiat pentru cei doi — respectiv pentru buzu­narele lor — cu un rezultat acceptabil: cite 1000 de lei cîștig. Coechipierii lor însă au protestat. „Băieții“ nici nu au încercat măcar să pună umă­rul la îndeplinirea sarcinilor ce le reveneau formației res­pective. Să dovedească prin fapte — au cerut ei — că sunt apți pentru a lucra într-o formație, în care la cîștigul general trebuie să aducă con­tribuții fiecare om în parte. Altfel devin niște profitori de per­firma muncii altora. Conducerea secției a găsit o soluție: Bolboacă și Onău săf l­ucreze individual. Astfel, vor avea posibilitatea să-și dove­dească calitățile profesionale și să recîștige încrederea to­varășilor de muncă. Au urmat trei luni de expe­riențe. Cei doi însă abia rea­lizau cîte ceva, iar cîștigul lor lunar oscila între limitele cele mai scăzute din uzină. După cea de a patra lună de experiențe tinerii au depus cereri să fie transferați la alte secții fiindcă — repetăm nu au dorit și nu doresc să lucreze în meseria de strungar. Acceptămi — preci­zau în cererile depuse — ori­ce altă muncă. Conducerea secției — după consultarea celor doi tineri — s-a transferat la atelierul de vulcanizare. Este un caz, din fericire, rar întîlnit, dar nu unic. Tineri cu diplome de absolvenți ai școlilor profesionale, după confruntarea cu viața în me­seria pe care au învățat-o, dau bir cu fugiții. Onău și Bom­­boacă nu au căutat refugiu în altă parte ci — mărturi­sind cinstit că nu le place meseria învățată — au cerut să fie transferați în alte munci. Oricum însă cazul lor reprezintă o pierdere serioa­să. S-au irosit cei trei ani de muncă depusă pentru ca­lificarea lor în meseria de strungar; uzina a fost lipsită de aportul lor în cele patru luni cît au durat încercările; s-a irosit o mare cantitate de materiale, energie și scule da­torită rebuturilor pe care le-au produs; recalificarea lor necesită încă un timp apre­ciabil ... Cine este vinovat pentru a­­ceste pierderi și derută a ce­lor doi tineri și — probabil — a altora care se află în situa­ția lor? Să începem cu per­soana care s-a părut cea mai răspunzătoare pînă la depune­rea cererilor — maistrul Gheorghe Șuluț. — Prima lună — declară maistrul Șuluț — nu mi s-a părut edificatoare. Ar fi o greșeală de neiertat să iden­tifici timorarea, lipsa de aco­modare, complexele pe car­e le produc primele contacte cu locul de muncă și cu colegi noi, cu nepriceperea sau lip­sa de conștiinciozitate. Aceas­ta a fost cauza pentru care mi s-a părut motivată hotă­­rîrea luată de a-i lăsa să lu­creze cîtva timp în mod inde­pendent. Pentru mine era o dezamăgire cind am constatat că cei doi tineri — după trei ani de școală profesională — nu cunosc nici instrumentele de măsurat, nici desenul nici modul de manevrare și a strungului. Pot fi învinuit pentru că nu le-am acordat suficient ajutor. Nu pentru motivarea mea, ci pentru cla­rificarea situației doresc să fac cîteva precizări: la repar­tizarea lucrului le-am creat posibilitatea să aleagă din mai multe comenzi. Să execute ce li se pare mai ușor sau ce le place. După ce au ales, le-am demonstrat practic mo­dul de execuție, confecționînd personal primele piese. Apoi i-am urmărit și le-am dat ex­plicații. Cind au rebutat — și au rebutat foarte mult — nu i-am certat și am încercat să-i încurajez și să le explic din nou cum trebuie să proce­deze. Rezultatul: efectuau lu­crări buni­ ( echivalente­­ cu 2 ore de lucru din cele 8. A­­cub), după 4 luni de experien­țe declar că străduințele noas­tre au fost zadarnice. Bolboa­că și Onău n-ar fi devenit strungari niciodată. Prin urmare, vinovați, sînt Nicolae Bolboac^ și Nicolae Onău, respectiv eroii articolu­lui de față? Să vedem. I-am găsit șezînd (în timpul lucru­lui!) lîngă strungurile lor. — Noi am declarat în repe­tate rînduri că nu ne place meseria de strungar. La în­scriere la școală am cerut să fim calificați în meseria de lăcătuș. Nu știm din ce moti­ve, am fost transferați la sec­ția de strungărie. Un timp am bătut la diferite uși să fim trecuți la alte meserii dar nu am fost ascultați. Vă faceți strungari... în altă parte nu avem locuri — ni se­ spunea de fiecare dată. Nu avem chef nici de învățătură și nici de lucru. De ce sîntem siliți să învățăm o meserie care nu ne place? — ne-am întrebat zil­nic. In timpul practicii nu am lucrat la strung decît foar­te puțin. Le-am pus o întrebare cam delicată: cum ați trăit în ul­timul timp din puținii bani pe care i-ați primit pe lună? Interlocutorii ne-au mărturisit sincer: stăm la părinți care ne ajută. Dar noi am cîștigat încă mult față de alții — a­­dăugați la mărturisire. Doreî Purcil lua și mai puțin. El însă a plecat din uzină. Punem din nou întrebarea) sunt vinovați cei doi tineri? Ce avem să le reproșăm? Tre­buia să protesteze mai ener­gic împotriva deciziei (arbi­trare după cum declară ei) a școlii care i-a transferat de la secția de lăcătușerie la cea de strungărie? Trebuia să se a­­puce, totuși, de învățătură. Chiar dacă meseria impusă nu ,vie era pe plac? Strau obligați să ceară intervenția altor or­gane cînd au constatat că­ nu sunt ascultați? Un lucru este cert. Nu trebuia să accepte să treacă din viața lor trei ani fără nici un rost. Dar toate aceste reproșuri sunt tardive. Este de apreciat că Bolboacă A. VARGA (După o scrisoare ■ tov. A. Bodor) (Continuare în pag. a Il-a) DE CE SE RECALIFICĂ DOI TINERI STRUNGARI? întreprinderea de prefabricate Turda. Vedere­a stației de agregate, în pagina a III-a: Reportajul publicitar: „O PREZENȚA ACTIVĂ PE ȘANTIERELE DE CONSTRUCȚII" Cine oare ar putea evalua investiția de sentimente, de efort material, de generozita­te pe care un părinte o face pentru copii? Dragostea, gin­gășia, plenitudinea dăruirii, duse uneori pînă la sacrificiu, pentru a contura personalita­tea și drumul în viață al co­pilului e greu să le așezi în balanță. Toate aceste trăsă­turi de înaltă profunzime înal­ță ființa umană, conferindu-i o aureolă de elevată noblețe. Cu ajutorul copiilor, părin­ții rememorează activ o par­te din viață, propunîndu-și, de data aceasta, prin ei să atin­gă o treaptă superioară, evi­­tînd greșelile făcute, înlătu­­rînd ceea ce în propria lor existență a fost balast. Irosi­rile de energie, eșecurile, ur­mează să fie transformate în reușite permanente. Senti­mentul de plenitudine, de îm­plinire, este determinat de reușita copilului în viață, de afirmarea lui în societate, în raport cu posibilitățile perso­nale și cu condițiile oferite de părinte. Se pune întrebarea: cu ce pot răsplăti copiii uriașa in­vestiție afectivă și materială făcută de părinți, ani în șir? In foarte multe cazuri, părin­ții se mulțumesc cu un mini­mum de căldură, de dragoste, care le sînt atît de necesare, mai ales o dată cu apropie­rea vîrstei senectuții, cind o legătură sufletească strînsă înlătură sentimentul de sin­gurătate. Aceste gînduri ne-au fost mărturisite de un tată aflat într-o situație neobișnuită. „Nu mi-am putut imagina niciodată că e posibil ca pro­priul meu copil să se înstrăi­neze de mine, să socotească că nu îmi datorează nici mă­car nu mulțumesc pentru ceea ce am făcut pentru el“. Tatăl în cauză se întreba cînd și cum a greșit ln cei 18—19 ani, timp în care a făcut totul pentru a-i oferi copilului condiții optime de viață, de învățătură. „Eu am pornit de jos ,și mi-am croit drum în viață prin muncă îndîrjită. Eram frați mulți, iar în timpul răz­boiului și în perioada imediat următoare ne părea bine da­că aveam strictul necesar. In afară de afecțiune, părinții n-au prea avut ce să ne ofe­re. Am înțeles acest lucru și am procedat în consecință: fiecare și-a croit drum în via­ță cu propriile forțe, fără sprijin din afară. Munceam și făceam școală în același timp. Am renunțat la distrac­ții, în situația în care mă aflam nu aveam altă soluție. Am reușit să termin un in­stitut de învățămînt superior; rînd pe rînd, am avut prilejul să-mi realizez proiectele pe care mi le-am propus. Dar a­­ceastă situație nu mi-a slăbit nici o clipă respectul pentru părinți, nu mi-a știrbit sen­timentul datoriei de a-i aju­ta, atunci cînd a fost nevoie. Au venit pe urmă căsătoria și copilul. Mi-am propus și consider că am reușit, în mare măsură, să-i ofer totul pentru a se dezvolta armonios, pen­tru a dobîndi tot ce-i era ne­cesar realizării lui în viață. El trebuia să nu simtă nici o clipă că i-ar lipsi ceva și pentru aceasta nici un efort nu mi s-a părut prea greu sau prea­­ mare. Am asigurat fa­miliei condiții bune de locuit, mașină, o atmosferă plăcută în casă. Bucuriile mele pro­veneau din satisfacțiile pe care le trăia familia. Eram mulțumit Nu contau orele de muncă In plus, renunțările. Mă mîndream față de colegi pentru faptul că fiul meu în­vață bine, se comportă cuviin­cios. Acum, însă, nici nu mă salută, în aceeași casă, trăim mai rău ca doi străini. Mă chinui și acum să înțeleg: ce s-a putut întîmpla?“ Am reparcurs, împreună cu tatăl, care ne-a solicitat aju­torul într-un moment de ase­menea cumpănă, cîteva mo­mente mai importante, în mă­sură să pună în lumină reală atitudinea fiului. Tatăl recu­noaște că în decursul anilor, datorită problemelor de ser­viciu care-i răpeau întreaga zi, uneori noaptea pînă tîr­­ziu, s-a ocupat mai puțin de copil, lăsîndu-l mai mult în grija mamei, care nu a avut nici un serviciu, tocmai pen­tru a-i putea da o educație corespunzătoare. El a asigurat familiei toate cele necesare, copilului în mod deosebit con­diții excelente pentru studiu. Cu toate că era un elev bun, pentru a avea certitudinea u­­nei bune pregătiri, a intrării în perspectivă în facultate, a plătit multe ore de meditație pentru copil. Dar, se pare că, asemenea eforturi, duse une­ori pînă la sacrificiu, nu au fost suficiente — și realitatea de azi demonstrează acest lu­cru — pentru a crea și ci­menta trainic o legătură afec­tivă între fiu și tată. Un con­flict mai puternic între cei Ion BUS Emil POP (Continuare în pag. a ll-a) SUNT VINOVAȚI NUMAI COPIII PENTRU INGRATITUDINEA LOR? CONDIȚIILE CERUTE PENTRU STABILIREA DOMICILIULUI ÎN ORAȘE MARI Printr-un recent Decret al Consiliului de Stat, au fost reglementate condițiile cerute pentru stabilirea­ domiciliului în orașele care, potrivit legii, sunt declarate orașe mari a persoanelor provenite din alte localități. Conform prevederilor noului act normativ, Consiliul de Miniștri stabilește anual, pe baza propunerilor ministerelor și celorlalte organe centrale, cu avizul comitetelor executi­ve ale consiliilor populare ju­dețene și al municipiului București, numărul de persoa­ne ce pot fi angajate sau transferate din alte localități în orașele mari, necesare pen­tru aparatul central și cel al unităților în subordine. Tot Consiliul de Miniștri fixează anual, pe baza propunerilor comitetelor executive ale con­siliilor populare județene și al municipiului București, nu­mărul persoanelor calificate necesare consiliilor populare și unităților subordonate ce pot fi angajate sau transfera­te din alte localități în orașe­le mari. Miniștrii, ceilalți conducă­tori ai organelor centrale, pre­cum și președinții comitetelor executive ale consiliilor popu­lare județene și al municipiu­lui București, în limita numă­rului de persoane stabilit de Consiliul de Miniștri, dau a­­probări nominale pentru per­soanele care vor fi angajate sau transferate, pe durată ne­determinată, asigurînd caza­rea acestora și a membrilor de familie pe care îi au în întreținere în locuințe cores­punzătoare. Prin același decret sunt re­glementate condițiile în ca­re anumite categorii de per­soane pot să-și stabilească domiciliul în localitățile de­clarate orașe mari, în afara cazurilor de angajare sau transferare în serviciu. Ast­fel, soțul care se mută la ce­lălalt soț, părinții care se mu­tă la copii, și copiii care se mută la părinți, precum și minorii care se mută la per­soanele care potrivit legii au obligația să-i întrețină au dreptul să-și stabilească do­miciliul în orașele mari, în suprafața locativă a persoa­nelor la care se mută, dacă acestea au domiciliul în ora­șul respectiv. Absolvenții in­(Continuare în pag. a ll-a)

Next