Familia, 1872 (Anul 8, nr. 1-52)
1872-06-11 / nr. 24
Pesta II 23 juniu. Va esî dominec’a. I Redact. : strad’a arborelui verde nr. 40. Nr. 24. Anulu VIII, 1872. Pretiulu pe anu 10 fi., pentru Romani’a 2 galbeni. Schitie din istori’a teatrului. (Discursu rostitu in adunarea gen, pentru teatru, tienuta in Satu-mare la 1 maiu.) (Fine.) Se insîrâmu acuma câteva notitie si despre istori’a teatrului romanii in Moldova ! Conducatoriulu primeloru represintatiuni teatrale in limb’a romana fu neobositulu poetu Gr. Asachi, carele cu câtiva iubitori de arti si câtiva scolari, represintu pe la anulu 1833 la Iasi cu succesu mai multe piese traduse. Mai tardiu vise jocara si o drama originala „Petru Raresiu“, una si o opera „Norma.“ Dar aceste intrecura poterile loru, si totu-odata periclitară si inclinatiunea publicului pentru teatru. Atunci guvernulu numi unu comitetu teatralu pentru conducerea scenei. Membrii acestuia fure: Vasiliu Alesandri, Mihaiu Cogalniceanu si Constantinu Negruzzi. Comitetulu era indetorata a tiené doue trupe: una francesa si una romana. Trupa francesa se găsi usioru in strainetate, si aducându-se la Iași, ea juca vodeville, drame si opere comice, cu multu succesu. Dar trupa romana nu se afla nicairi prin tiera, deci trebui a se compune una din inceputu. Se facil unu apelu catra junime, si in scurtu timpu o mulţime de tineri romani alergară sub flamura Thaliei. Membrii comitetului se făcură si traducători de piese, teatrulu incepu a inflori, canci intre actori se iviră adeverate talente ca : Poni, Teodorini, Luchianu, Sterianca, Gabriela, etc. Scen’a romana din Moldova se innaltia si mai multu apoi prin piesele originale ale lui Vasiliu Alesandri. Prim’a pies’a represintata a lui fu comedi’a „Iorgu de Sadagura“, care face unu mare efectu. După acéstea urmara altele multe. In fine acestu comitetu, multiamitu cu succesulu inceputului, se retrase, si Millo luă direcțiunea. Sub conducerea lui apoi atâtu actorii , câtu si repertoriulu, au facutu unu progresu giganticu. Artistu si autoru, insusi Millo a contribuitu mai multu pentru inflorirea teatrului romanu. Dorere ! inflorirea teatrului nu dură multu. Sprijinulu publicului incepu a lancedî, actorii cei mai emininti părăsiră scen’a, prejudetiele opriră pe tineri a se sacrifică pentru acesta cariera, — si in fine teatrulu se închise. Si pana tardîu remase totu inchisu. Asta di vise, o trupa escelinte respandesce iubirea artii si gustulu frumosu in teatrulu din a doua capitala a României. Acuma ar trebui se vi făcu istoriculu scenei romane in Bucovina, Transilvania, Ungăr