Familia, 1873 (Anul 9, nr. 1-44)
1873-01-28 / nr. 4
39 orbitorie i incungiurau faci’a alba ca nou’a, puse unu trandafirii de diumetate infloritu pe pieptulu seu care abié resufla, aruncă unu sialu pe gramadii sei, aduse o palaria cu velu desu pe capulu seu, si dîse: — Potemu plecă! Dara deodata se intoarse inderetru , pasî la loganulu copilului seu dormindu, strinse la anim’a sa si sărută pe micutiulu seu , apoi cu surisu dulce pe buze pasî catra barbatulu seu, care farmecatu o admiră, i luă bratiulu, si duse: — Acum potemu merge, iubitulu meu! Ei inaintara pana in capetu pe boulevardu ... Poporulu undulă conversandu cu sgomotu, si in amesteculu celu mai bizaru se imbuldiea spre piatr’a lui Ludovicu XV. Acolo se tienea o festivitate pomposa. Parisulu serbă in diu’a aceea, 30 maiu 1770, cununi’a regelui! Cununa de mire pe corona de rege, frundie de mirtu in giurulu tronului justiţiei , — patu de mire sub ceriulu tronului. Tiner’a regina, frumóasa ca si floarea primăverii, si plăcută ca inocinti’a copilareasca, eră sa se arete pentru antâi’a data in piatr’a lui Ludovicu XV inaintea multimii supusiloru sei stimatori. Mii si mii de oameni, barbati si femei, betrani si prunci, se indesau acolo cu bucuria, cercandu a se intrece unii pe altii. Si o ora mai tard cu cadavrele strivite si sfasîate a mii si mii de oameni, barbati si femei, betrani si prunci, acoperia cu acestu campu, prefacandu-lu in unu locu de suvenire dureroasa. Se zugravescu aare aceasta scena cutrieratoria ?! Se descriu cum campulu stralucitu, care pucinu mai înainte eră loculu bucuriei si fericirii, deveni intr’unu singuru momentu, loculu morţii si pustiirii ? ! O mia doue sute de cadavre calcate in piciore , strivite si sfasîate, acoperiau preste o ora după ast’a bucuria si veselia piatr’a lui Ludovicu XV. Dar celu mai inspaimantatoriu momentu alu grozăviei eră acel’a, in care caretele fure silite de marea imbulzeala a se opri la amendaue capetele porții royale. Intre tîpete infioratorie si strigate cumplite se rupse puntea sub greutatea a mii de oameni, ce se afla pe ea. Seni’a se acoperi cu cadavre. Strigările după ajutoriu a moribundiloru, prorumperile dureroase a celoru striviţi, turburarea fioroasa aceloru de pe trermuri, infatîsiau unu tablou inspaimantatoriu alu judecăţii din urma. Cadavre desfigurate, moribundi imprasciati in toate partile, acoperiau piatr’a si straiele. Aici vedeai o femeia tinera cu fruntea sangeranda si cu micutiulu seu in bratie, acatiendu-se de o scândura; colo o alta amabila femeia, a cărei bucle cărunte derangiate se legănau cu doiosîa in aeru; aci unu barbatu forte, a cărui poteri vise se fransera in ultima încordare; colo unu copilu strigă după mamasa, pe care mulțimea o smânci de langa dinsulu... si poate o si strivi; pretutindene groaza si sgomotu,desperatiune si moarte! Caretele nu poteau merge nici inainte nici in deretru ; multîme de oameni se imbulziau de susu spre campulu morții, nepresupunendu nimica. Cele doue glote de popom, navalindu spre olalta, se loviră de olalta, asemenea a doue valuri bătute de orcanu, amenintiandu-se una pe alta cu perire estrema. Aici conduse baronulu Montagne pe soci’a sa frumóasa si suferinda. înainte de ce ar fi observatu periclulu, ei deja se aflau in mijloculu labirintului infricosiatu, de unde nu eră cu potintia a esî si a scapă. Mulțimea inspaimantata, pierdiendu-si prin desperatiune raţiunea, fara de consciintia se svorcola incoace si încolo; pe strade pericolulu eră mai mare decâtu intre valurile fluviului. Baronulu Montagne se află intre peritiune si moarte. Strinse la anima pe iubit’a sa socia si isiopti la urechi cuvinte incuragiatorie. — Dara cu toate incuragiările bărbatului, grozavi’a si imbulzeal’a despoiara pe femeia de toate poterile, si ea lesînata cadiii pe umerii bărbatului seu. Baronulu rogă si imploră cu totude adinsulu mulțimea, sa aiba pucina crutiare si delicatetia celu pucinu catra soci’a sa bolnava si suferinda, inse toate fure indesiertu. In astufeliu de mominte, in minutulu dubiosu alu morții si nimicirii totale, in toate animele domnesce celu mai mare egoismu, înainte de toate eu ! — acestu cuventu domnesce in totu pieptulu. — Eu! — strigă atletulu, si cu nepăsare apucă pe copilulu dinaintea sa, spre a-lu calcă sub picioare dreptu ascernutu alu mântuirii dinsului. — Eu! — strigă in unu altu pieptu, alipirea catra vietia, si indiferentu se apucă de buclele argintie ale unui betranu capu sangerandu. — Eu! — strigă neintreruptu unu versu, si cu mana poternica aruncă de la sine pe mum’a debila, ca sa se mantue pe sine. 4