Familia, 1873 (Anul 9, nr. 1-44)

1873-01-28 / nr. 4

39 orbitorie i incungiurau faci’a alba ca nou’a, puse unu trandafirii de diumetate infloritu pe pieptulu seu care abié resufla, aruncă unu sialu pe gramadii sei, aduse o palaria cu velu desu pe capulu seu, si dîse: — Potemu plecă! Dara de­odata se intoarse inderetru , pasî la loganulu copilului seu dormindu, strinse la anim’a sa si sărută pe micutiulu seu , apoi cu surisu dulce pe buze pasî catra barbatulu seu, care farmecatu o admiră, i luă bratiulu, si duse: — Acum potemu merge, iubitulu meu! Ei inaintara pana in capetu pe boule­vardu ... Poporulu undulă conversandu cu sgo­­motu, si in amesteculu celu mai bizaru se im­­buldiea spre piatr’a lui Ludovicu XV. Acolo se tienea o festivitate pomposa. Pa­risulu serbă in diu’a aceea, 30 maiu 1770, cu­­nuni’a regelui! Cununa de mire pe corona de rege, frundie de mirtu in giurulu tronului jus­tiţiei , — patu de mire sub ceriulu tro­nului. Tiner’a regina, frumóasa ca si floarea pri­măverii, si plăcută ca inocinti’a copilareasca, eră sa se arete pentru antâi’a­ data in piatr’a lui Ludovicu XV inaintea multimii supusiloru sei stimatori. Mii si mii de oameni, barbati si femei, be­­trani si prunci, se indesau acolo cu bucuria, cercandu a se intrece unii pe altii. Si o ora mai tard cu cadavrele strivite si sfasîate a mii si mii de oameni, barbati si femei, betrani si prunci, acoperia cu acestu campu, prefacandu-lu in unu locu de suvenire dureroasa. Se zugravescu aare aceasta scena cutriera­­toria ?! Se descriu cum campulu stralucitu, care pucinu mai înainte eră loculu bucuriei si fericirii, deveni intr’unu singuru momentu, lo­culu morţii si pustiirii ? ! O mia doue sute de cadavre calcate in pi­ciore , strivite si sfasîate, acoperiau preste o ora după ast’a bucuria si veselia piatr’a lui Ludovicu XV. Dar celu mai inspaimantatoriu momentu alu grozăviei eră acel’a, in care caretele fure silite de marea imbulzeala a se opri la amen­­daue capetele porții royale. Intre tîpete infioratorie si strigate cum­plite se rupse puntea sub greutatea a mii de oameni, ce se afla pe ea. Seni’a se acoperi cu cadavre. Strigările după ajutoriu a moribun­­diloru, prorumperile dureroase a celoru striviţi, turburarea fioroasa aceloru de pe trermuri, in­­fatîsiau unu tablou inspaimantatoriu alu ju­decăţii din urma. Cadavre desfigurate, mori­­bundi imprasciati in toate partile, acoperiau piatr’a si straiele. Aici vedeai o femeia tinera cu fruntea sangeranda si cu micutiulu seu in bratie, aca­­tiendu-se de o scândura; colo o alta amabila femeia, a cărei bucle cărunte derangiate se le­gănau cu doiosîa in aeru; aci unu barbatu forte, a cărui poteri vise se fransera in ultim­a încordare; colo unu copilu strigă după mama­­sa, pe care mulțimea o smânci de langa din­­sulu... si poate o si strivi; pretutindene groaza si sgomotu,desperatiune si moarte! Caretele nu poteau merge nici inainte nici in deretru ; multîme de oameni se imbulziau de susu spre campulu morții, nepresupunendu ni­mica. Cele doue glote de popom, navalindu spre olalta, se loviră de olalta, asemenea a doue valuri bătute de orcanu, amenintiandu-se una pe alta cu perire estrema. Aici conduse baronulu Montagne pe so­­ci’a sa frumóasa si suferinda. înainte de ce ar fi observatu periclulu, ei deja se aflau in mij­­loculu labirintului infricosiatu, de unde nu eră cu potintia a esî si a scapă. Mulțimea inspaimantata, pierdiendu-si­ prin desperatiune raţiunea, fara de consciintia se svorcola incoace si încolo; pe strade perico­­lulu eră mai mare decâtu intre valurile fluviu­lui. Baronulu Montagne se află intre peritiune si moarte. Strinse la anima pe iubit’a sa socia si i­siopti la urechi cuvinte incuragiatorie. — Dara cu toate incuragiările bărbatului, groza­­vi’a si imbulzeal’a despoiara pe femeia de toate poterile, si ea lesînata cadiii pe umerii bărba­tului seu. Baronulu rogă si imploră cu totude adinsulu mulțimea, sa aiba pucina crutiare si delicatetia celu pucinu catra soci’a sa bolnava si suferinda, inse toate fure indesiertu. In astu­­feliu de mominte, in minutulu dubiosu alu mor­ții si nimicirii totale, in toate animele domnesce celu mai mare egoismu, înainte de toate eu ! — acestu cuventu dom­nesce in totu pieptulu. — Eu! — strigă atletulu, si cu nepăsare apucă pe copilulu dinaintea sa, spre a-lu calcă sub picioare dreptu ascernutu alu mântuirii dinsului. — Eu! — strigă in unu altu pieptu, ali­pirea catra vietia, si indiferentu se apucă de buclele argintie ale unui betranu capu sange­­randu. — Eu! — strigă neintreruptu unu versu, si cu mana poternica aruncă de la sine pe mum’a debila, ca sa se mantue pe sine. 4

Next