Familia, 1873 (Anul 9, nr. 1-44)
1873-01-28 / nr. 4
I: Candu nóaptea vinii se cugetu p’aeaste mandre maluri, Si ochiu-mi ratacesce pe splendidele valuri, O ! tu cea mai frumoasa fecioara din Cerneti, Tu ce-ai sburatu ca visulu somnei dimineti, O Despoti-vedu umbr’a fantastica, nebuna, Sburandu din sinulu apei in radiele de luna ! Vini tu, cereasca umbra, p’acestu frumosu pamentu, Se ne incanti vederea cu farmeculu teu santu ? Seu cauti pe acel’a ce, incarcatu de lantiuri, Vediutu-l’ai trecandu-lu paganii p’aste valuri, P’acela ce odata era iubitulu teu, Ei tu a lui viétia, lumina, Dumnedieu ? Pe dinsulu tu lu cauti in fiacare nóapte, Si Dunarea-ti ingana suspine, plângeri, siepte, Si eculu ti-respunde ... si-unu seculu a ’mplinitu, De candu paganulu barbaru din bratie-ti l’a rapitu! II. Era o dî senina, o dî de serbatoare, Candu sorele reversa divin’a lui splendore, Candu muntele si valea cu flori se incununa, Candu ceriulu si pamentulu iubirea loru si spunu. Era ’n Cerneti multîme de lume adunata, Venise ca se voda o nunta laudata, Caci Despa cea frumosa si tinerulu Sorinu Aveau se vina ’n fati’a altarului divinu, Si binecuventarea Eternului părinte Din ceriu se consacreze iubirea loru ardinte. III. O ! câta bucuria lucesce ’n fati’a loru! Nimica nu mai vede din câte-i incungioru. Sorinu cu ce ardere contempla pe mirésa ! Ati crede ca-i unu sóre ce poleie o lésa De flori, ce-si pleca fruntea timida, rumenindu, Candu ochii lui cei negri ardiend’o-i intélnesce, Ce gingasiu ea se ’nclina, suride si rosiesce! Ei sinulu ei sub ie’a cu fluturasi de auru Svîcnesce si ti adeza alu inimei tesauru ! O ! câte dulci promisii si facu ei in tăcere! Unu viitoriu de auru, o viétia de plăcere Li ride înainte... Speranti’a, focu divinu, Pe fati’a loru reversa ceresculu ei carminu. Candu muritoriulu inse se crede domnu pe sorta, Restrostea fioroasa isbesce l’a lui porta, Si velulu de mirésa se schimba in lintiolu, Si dintre flori apare elu morții capu schidolu. IV. Dar eta-i sunt se plece cu totii la altaru, Mireas’a sfiicioasa se urca ’n mandrulu caru, Er mirele s’arunca p’unu negru calu de munte, Cu frânele ’nstelate, c’o stema alba ’n frunte, Convoiulu nuntii pleca in cântece, strigări. Din mani arunca buchete, din guri ferbinti urări, Ori câți asceptu in cale ... Dar clopotulu din turla, Ca glasulu unui angeru divinu in aeru urla, Si urletu-i descepta in sinulu tuturora Despa din Cerneti.