Familia, 1874 (Anul 10, nr. 1-51)
1874-05-05 / nr. 18
Despartîrea p arasitu-am, parasitu, Satulu meu cu focu iubitu, Unde am copilaritu, Unde-am fostu totu fericitu. Si 'nainte de plecare, Am simtîtu durere mare, Căci maicuti’a maic’a mea Asta-data nu plangea. N’o vedeam pe langa mine, Versandu lacremi si suspine, Nu me petrecea la porta, Căci iubit’a era — marta. Si la cintirimu in vale Dusu-m’am in sinu cu giale, Si-am imbratîsiatu oftandu Crucea ei de la mormentu. Si-am plecatu, plecatu in lume, Chinulu sta se me sugrume, Căci n’aveam maicutia care Se mo planga la plecare. Si-oiu amblâ, câtu ’oiu amblâ, Er aci m’oiu rentornu, Si voiu saruta plangendu Crucea ei de la mormentu. Iosifu Vulcanu. Pentru o sărutare. — Novela originala. — (Fine.) VII. Schimbarea sortii. Soimu deja de mai nainte, ca, Heregey si amiculu seu Kálmán erau deplinu multiumiti cu succesulu, care l’au avutu, era candu petreceau numai singuri la cate unu pocalu de vinu, ceea ce se intempla cam desu, nu lipsiau nici odata, a nu inchina si spre perirea Romanasiului nostru Nicolae. Miserii nu au fostu indestuliti cu sórtea, ce i-au pregatit’o, mai trebuiau se-si bata inca si jocu de dinsulu ! Asié intr’o seara ei petreceau intr'o ospetaria la o mesa incarcata de vinu. Erau mai multi ospeti in odaia, in care se aflau ei, precum si in cea laterala, cari inse mai tard nu se departara cu totii, unulu după altulu. Numai ungurasii acestia mai remasera, după cum erau indatinati, in ospetaria.