Familia, 1875 (Anul 11, nr. 1-52)

1875-05-04 / nr. 18

Reflessiuni după unu baiu. Si inca totu vibreaza l’audiu-mi melodi’a, De si d’unu cuartu de ora salonulu am lasatu; Si par’ ca audiu inca cum muge vijeli’a, Si cum spumele albe pe oceanu se bătu. Dar ... era Aurora, e oar’a dimineții, In urm­a nopții care prea veselu a trecutu ; Si par’ câ totu vediu inca fiintiele frumsetii Sborandu cu nisce angeli in valtiulu inceputu. Si cum potu da uitării a balului splendoare, Prin care luni si june innoata in plăceri ? Candu unii se saluta, er alții cu amare Dant­eza, si cu ochii vedu numai primăveri. Candu unii cauta frumseti’a in talii mladioase, Se sbote împreuna la peptu imbratîsiati; Er altii au dorinti’a cu nimfele frumóase Si-unu secolu se s’avânte, dantiandu electrisati. Candu apoi o fiintia la alta solicita Ca ’n dantiu sâ se avânte cu pasii dantiatori; Er gratiile-i respunde cu mina multiumita, Pe buze cu sub­sulu, ca fi­i-va următori. Candu lumea adunata, avida ea privesce, Si vré ca se distingă frumosulu din frumosu; Er timpulu trece, trece, si nimeni nu gândesce Ca nóaptea e învinsa de soarele focosu. In fine, candu orchestr’a totu mai incetu resuna, Er radiele luminei palescu in giurulu meu: Candu lumea se raresce, ducendu-si „Nópte buna!“ Ei peptu-mi inca bate ... atunce plecu si eu! Eu nu potu da uitării a balului splendore, A ochiloru frumsetie, alu buzeloru carminu; Câ­ci bratie d’alabastru si-a peptului ardere Prod­ucu o fericire, la care eu me ’nchinu. Unu baiu a fostu acest’a ce ’neant’ pe dantiuto­riulu. Unu baiu e si viéti’a la care e ursitu; Traiesce, se resfatia, s’amuza moritoriulu. Dar câ-i o vanitate putînu elu s’a gânditu. Cu doi se ’ncepe valtiulu, cu doi se-si sfirsiesce; Er omulu candu se nasce, se nasce moritoriu; In baiu afli mulţime, dar nimeni nu gândesce Câ celu ce s’amuséza cu moarte e datoriu. Privimu după frumsetie, saltâmu cu bucuria, Compunemu la proiecte ce nóaptea le visâmu. Dar ori­ce fericire, si ori­ce veselia Dispăru fara de veste si tristi le contemplâmu.

Next