Familia, 1876 (Anul 12, nr. 1-52)

1876-10-24 / nr. 43

506 FAMILIA. Anulu XII. D’are in clabetiu o pétra, De ajunge tiéra ’ntréga. *) Éi despre lupt’a lui Gruia si Novacu cu turcii aceeasi balada canta astu-felu : — Gruia, Gruia, fetulu meu, Uita-te la tatalu teu, Si prepade turculeti, Că nu-su vrednici nici de-unu pretindu la margini tînete, Si la mijlocu lasa-me . . . Gruia stă intr’unu picioru, Taia turci ca la bujoru; Pan’ sta bine p’amendoue, A taiatu o suta ’n doue; Candu se radiemâ ’n călcâie, Turcii zăcu si peste-o mia. Novacu merge rotogolu, Culca turcii totu ocolu . . . Intr’unu cesu si jumetate Nu avea pe cine bate . . . **) Atâtea despre Novacesci, căci nu este scopulu nostru de asta-data să analisămu aceste figure eroice ale poesiei nóstre poporale. Dar apoi ceialalti viteji ! Iorgovanu,bratiu de buzduganu,“ — Erculeanu „capitanu Rîmleanu,“ — Paunasiulu Codriloru, — Grue Grozovanu, — Riscogelu, — Petru Viteazulu, — Marcu, — Radu, — Tuduru, si ceialalti nenumerati anonimi, — dimpreună cu haiducii Bujoru, Darie, Pintea si alții. Toți sunt câte o figura poporala, represintandu fiacare unu cercu de idei, o vietia particularia, o lume separata. Poporulu nostru inse nu canta numai pe dmenii sei. Elu esprima prin cântece si simtiemintele stirnite intr’insulu de catra dmenii altoru némuri. Vasl dîca, Romanulu canta pe toti dmenii cu cari vine in atingere. Déca aceia i-a facutu vr’unu bine, elu si traduce bucuri’a in cântece vesele; or déca aceia l’au impilatu, elu si vérsa amaraciunea sufletului seu in doine triste. Este unu ce caracteristicu pentru ingeniulu poeticu alu poporului nostru, că pe candu de es. poporulu ungurescu nu posede nici o balada despre vitejii sei, poporulu nostru canta si acuma niste balade despre câţiva regi unguresci.***) Ei de cumva voimu sb scimu cum iubesce poporulu nostru si sb cundscemu limb’a amorului seu, n’avemu decâtu sb cetimu doinele, romanitele si baladele lui de amoru. Din cele multe sb cetimu numai „Cuculu si turturic’a,“ acestu dialogu plinu de frumuseţi intre doi inamorati. Turturic’a dice cucului, ca l’ar iubi, dar se teme de iam’a lui, deci lu svatuesce să-i deie pace, căci la din contra se va preface o azimidra; inse cucului respunde, că atunce si elu se va face unu vatrarelu si va scote azimior’a din focu. Turturica continueaza, câ ea s’a preface o tresti’a ’n balta; cuculu respunde, câ elu inca se va face unu ciobanasiu doinasiu, si va scote tresti’a din balta, se-si faca unu fluerasiu. In urma apoi turturic’a spune, câ se va face o icoina in biserica; cuculu apoi i respunde prin aceste cuvinte inaurite de o poesia gingasia: Ori cum te-i preface, Totu nu ti-oiu da pace, Ca si eu m’oiu face : Unu micu dascalasiu La celu santu locasiu, Si pe la icone Voiu duce poclane, Si m’oiu închina, Si le-oiu saruta, De luni, care pica, Pana duminica. Ei candu te-oiu zări, Astu-felu ti-oiu grai : Santa iconica, Fâ-te paserica, Ca se ne iubimu, Se ne dragostimu, La nouri, la sere, In frundi la recere, La stele la luna, In veci împreuna !...*) Si de la limb’a iubirii să trecemu la acele fiintie cari stirnescu amorulu, la femei. Era cum ni se zugravesce farmeculu femeiloru, impressiunea loru asupra animei barbatesci: Graiulu dulce de muiere Vérsa ’n sufletu mângâiere, Si-i dâ omului putere, Ca se faca totu pe vrere. **) Este dara unu ce naturalu, câ poesi’a nostra poporala are o multime de figure femeiesci, care de care mai frumosa si mai admirabila. Aice gasimu pe „Ocna Braileana,“ care — aducându sclie fratelui seu, ca turcii voru taiâ capulu ei, de cumva dinsulu nu va inceta d’a-i omori, dice acestuia urmatdriele cuvinte: Las’ se-mi taie capulu meu, Tu se scapi poporulu teu ! ***) *—Marienescu, Balade t. I. ***) Marienescu : Balade I. II. ****) Alesandri. ***) Marienescu.