Familia, 1878 (Anul 14, nr. 1-98)
1878-01-15 / nr. 5
26 FAMILIA. Anulu XIV. Scheletele de omu, aflate în pesterile de la Eugis din Soare si valea Neander etc. la unu locu cu ose de la animale antediluviale, le pretiuesce Sir Charles Lyel la 240,000 de ani. Pornindu acuma de la aceste putîne esemple, si luându în bagaje de sema, că cele mai multe urme de omu se afla din epoch’a formațiunii mai noue, adeca din cea diluviala până in partea cea mai noua a epocei tertiare, asia numita pliocena : venimu la consecinti’a, că etatea periodului diluvialu alu pământului se poate taxa celu putînu la 224.000 ani. Aceasta computare se sprijinesce între altele d. e. si bancele de corale de la Florida, a căror crescere cade în etatea diluviala, si numera celu putîiu 135.000 de ani. Despre etatea formaţiunilor, ce premergu epocei diluviale, la Ferd. Siegmund (Umgang der Welten, Wien 1876 pag. 74) cu provocare la calculatiunile geologilor făcute pana acum, aflămu urmatoarele : „Deca trecemu de scurti’a pământului ce s’a formatu mai pe urma d’asupra, din sedimente aluviale si diluviale, si de aceea ca cea mai recenta si astadistă încă în schimbare continua, — venimu la epoca formaţiunii tertiarie, care pe lângă o grossime aproximativa de 3000, până a o ajunge i-a trebuitu celu putînu 350,000 de ani. Sub acésta partia urméza stratele din epoca de formațiune asia numita secundaria, care fiindu de cinci ori mai groasa decâtu formațiunea precedenta, adeca circa 15,000, pe lângă unu relativu asemenea avutu trebuintia celu putînu de 1.700.000 de ani.*) —iera intreg’a formațiune din epoc’a asia numita primăria de circa 42.000 a recerutu unu timpu celu putînu de 5.250.000 de ani.“ După socotelile lui Bischof, pamântulu, care pe la începutu a trebuitu sâ constea din o massa candenta, numai până s’a recoritu de la 2000° până la 200° a petrecutu celu putînu 350 milione de ani. Carol Siegwart (Alter des Menschengeschlechtes, Berlin 1874, XVI) susţine părerile celor ce mergu cu multu mai departe în calcularea susu amintitelor perioade. Elu duce: „Etatea diferitelor strate ale formaţiunii tertiare si secundarie, în rosu până la stratele cele mai vechi ale formațiunii primărie, se proportioneza în relatiune cu quadratura distantiei, ceea ce s’ar releva până la optu miliarde de bilioane de ani.“ Cam la analoage resultate ajunge elu, când duce despre etatea genului umanu, că după legile generale ale desvoltârii, genulu umanu încă areta graduri a desvoltârii sale, si anume : 1) starea cea dura a unei fete selbatice; 2) starea semi-selbatica; 3) starea culturei începetoare; si a 4) starea civilisatiunii superioare. Durarea timpului pentru o civilisatiune superioara a unei natiuni o putemu mesura conformu timpului de înflorire a Greciei si a Romei — cu sutele de ani. Timpulu progressului catra cultura, caracterisata prin trecerea din periodulu de petr’a poleita la periodulu de bronza, se poate pretrui cu miile (până la 7000) de ani; starea semi-selbatica, caracterisata prin începerea periodului de petra, se poate extinde la sute de mii de ani; iera starea cea primitiva a omului selbatica, care afara de mâni, cu care prindea lemne si petre, spre a se aperâ, nu sciu a se folosi de alte arme, până când a învetiatu cum sâ faca si sâ foloseasca securea seu vârfulu lancei din petra ascuțita etc. a pututu dura milioane de ani. (Va urma.) *) Ceea ce e prea putînu, deca socotimu, câ cretea si varulu se compune din cruste si ghiocei de animale marine tiesute un’a peste alt’a, si câ numai pentru formațiunea stratelor de cărbuni de petra, după calculii mai noi, se recere peste noue milioane de ani. LACRIMIOARE. 1. Dîst-ai, bade, scii tu bine — Câ nu-i traiu fara de mine, Pentru dorulu meu câ-i trece Tiera calda, munte rece, Si-ai peri pe fieri strainu Leganatu pe-alu mândrei si nu! Vedi, ca duti’a mea-i caldutia, Lumea-i buna si dulcutia, Mândr’a juna-ti duce dorulu, — Dar s’a dusu în lume-amorulu . . . Asta-i sortea mândrelor, Ce iubescu mândrii cu doru ! II. Déca-ai sei tu, mei baditia, Câtu doru duce-o mândrulitia, Punete-ai pe vântu calare, Si-ai sburâ si peste mare, — Doru-alerga până maare ! Ca din dorulu meu de-o seara, Face-ai focu s’aprindi o tiera; Si din lacrimile mele, Face-ai doue isvoarele, Se te ’neci baditia ’n ele!