Familia, 1885 (Anul 21, nr. 1-52)
1885-05-19 / nr. 20
234 FAMILIA. Achillea Millefolium, germ. Schafgarbe, este bună, după spusa româncelor sciiitaare, de următorele locuri: de tuşă, de năduşălă, de friguri, de durere de mâni și piciore, de tăieturi, de buboaie și de alunele. Pentru tuşă culeg floarea de Céda şorecului, o uscă bine și apoi, fierbându-o intr’o ulcică cu apă curată, fac dintr’însa un feliu de ceaiu. Ceaiul acesta călduț il beu apoi cei ce pătimesc de tusă ori și când tușesc, și după aceea le trece tusa. O samă de femei mai amestecă pintre Coda-șorecului încă și Cimbrișor sau Gimbru-de-câmp lat. Thymus Serpyllum Fries. Cei ce au năduşălă se vindecă cu C0da-şorecului in următoriul mod : ieu C0da-şorecului de cea lăţită pe pământ, nu de cea crescută in sus, şi stroh de ten, care cresce pe ţelină, şi pe amăndoue acestea le pun intr’o oră curată umplută cu apă la foc ca să fierba. După ce au fiert de-ajuns tornă apa din fară intr’un ciubăraş şi ciubăraşul il acopăr c’un ţolişor. Nu mult după acesta cel ce are năduşălă sau durere-de-piciore se bagă cu picioarele in ciubăraş, se acopere cu un cogioc şi aşa stă acolo, acoperit peste tot corpul de numai ochii i se ved, până ce asudă cum se cade și până ce-i trec apoi și sudorile. Insă in același timp, când fac scaldatoarea aceasta, fac și un feliu de băutură, care o bea apoi cel bolnav in restimpul acela, când stă cu picioarele in scăldătore. Er băutura aceasta se face in următoriul mod : ieu o jumătate de ocă de bere, doue mere curățite de cegie şi de simburi, chiperiu-alb deun griţariu, ghimbiriu-alb (tot un fel de chiperiu alb), apoi zăhar alb, negru şi galbăn, câte de doi griţari, şi pe toate acestea le fierb la un loc intr’o oră curată. Zama aceasta apoi o be cel bolnav. Atât scăldătorea cât şi băutura se repeţesc mai de multe ori, adecă până atunci, până ce-i trece celui bolnav de năduşită.1) Pentru friguri in Coda-şorecului, o pisăză bine, o pun apoi in holercă şi când îi infiora şi-i scutură frigurile mai tare, atunci bea o măsură anumită din holercă de-acesta.2) Deca unuia sau altuia îi crăpă pielea de pe mâni și piciore așa că-l ustură forte tare, ie Coda-sărecului cu rădăcină cu tot, o pune intr’o ulcică ca să fiărbă, și după ce a fiert de-ajuns, iși spălă cu zamă de-acăsta mânele și picioarele, și ’n scurt timp după acesta se vindecă.*. Când cineva se taie său se sparge la vr’un picior cu un cep, seu cuiu, seu tisitură seu și cu vr’un alt ore și care obiect ascuțit, piseza mărunțel frundă de Céda-șorecului, stoarce sucul ei in locul atăcat și tot cu de-aceasta se și lăgă la piciorul vătămat, seu pune deasupra scamă, și după ce a făcut aceasta tăietura in scurt timp se vindecă, căci Căda-şorecului totă răutatea i-o scote din picior afară.4) Deca unul are vre-un buboiu şi déca va luă frunză de Căda-şorecului, va amesteca-o cu reşină şi amestecătura aceasta va pune-o sara pe buboiu, buboiul peste noapte se coace şi sparge şi aşa se vindecă de grabă.6) Tot cu Coda-sărecului se vindecă cu alunelele (Sommersprossen) de pe faţa oamenilor, de unde se vede că-i vine apoi şi numirea de »Alunele“ la Românii din Bănat.6) In fine mai este de amentit âncă şi aceea, că de 1) Diet, de Ilinca Buzilă din Frătăţii-vechi. 2) Diet, de Safta Roşea din Poieni. 3) Diet, de Alecsandra Ivanuţă din Frătăuţii-vechi. 4) Diet, de Z. Turiac din Crasna. 3) Com. de regret P. Spânul din Poiana-Stampil. 3) Simeon Mangiuca : De însemnătatea botan. op. cit. pagina 586. Anul XXL familia Codii-şorocului se ţine încă şi următorea plantă, care e românilor cunoscută după nume şi adecă: Rotoţele albe,1) lat. Achillea Ptarmica L., germ. Bertramgarbe, Niessgarbe. S. Fr. Marian. Doue întrebări: sciţi voi ce e moartea şi vieţa cras ce-i ? moartea-i noaptea, viaţa ta, dragii mei! voi, din aste două In giur ce-mi domineazá ? Nici cjiua, dar nici noaptea, Ci-acuma insereazá ! C. Boșcu. Victor Hugo. 1802—1885. 1 mai mare poet al Franciei, bardul acestui secol, Victor Hugo, a încetat din viață la 221. c. in Paris, in etate de 83 ani. Mortul e al națiunii francese, dar jalea e a omenimii întregi. Sublim ca Pindar, isteț ca Anacreon, satiric ca Juvenal, drept ca Tacit, pathetic ca Eschyle, Victor Hugo a fost sufletul liric al Franciei, și poetul omenimii intregi. El s’a născut la 26 febr. 1802 din o vechie familie nobilă. Părintele seu Sigisbert Hugo a servit in armată pe timpul republicei și a ajuns căpitan, mai târdiu general, or împăratul Napoleon I l’a numit conte; mamă-sa Sofia Trebuchet, a fost fiica unui fabricant de năi in Nantes. Micul Hugo dimpreună cu părinții sei s’a mutat din oraş in oraş, cutrierând astfel totă Italia, cu garnisoana in care se află tatăl său. Acesta eră napoleonist, er mamă sa royalistă. In etate de 7 ani părinții l’au dus la Paris, unde incepu să studieze in mănăstirea din strada Feuillantines, supt conducerea generalului Lahorie, pe care guvernul imperial l’a osândit la morte. Acesta făcu asupra băetului mare impresiune și i-a deșteptat sentimentul royalist, ce transpiră din operile lui din copilărie. In etate de 9 ani părintele seu l’a dus in Spania, unde l’a asedat ărăş in o mănăstire, de unde după patru ani s’a rentors la Paris in scéla de mai nainte, mai târdiu in institutul Cordier, unde petrecu patru ani. In intervalul acesta densul s-a si început activitatea literară. In etate de 10 ani scriea versuri, or in etate de 14 ani compuse prima sa dramă »Irtamene*. La 1817 a trimis Academiei o epistolă poetică »Despre avantajele studiului*, care a obținut lauda juriului, dar acela nu i-a acordat premiul, din causa că n’a vrut să cretia că autorul este un copil de 15 ani; cu primele lui ode insă a dobândit trei premii, incât Chateaubriand l’a numit »L’enfant sublime.* La 1822 a publicat un volum de ode și balade ; fondul religios şi monarchic al lor atrase atenţiunea cercurilor domnitare şi junele poet face cunoscinţa bărbaţilor de frunte ai restauraţiunii. Restauraţiunea, in 1) Dr. D. Brândză , Prodrom, op. cit. p. 278