Familia, 1885 (Anul 21, nr. 1-52)

1885-05-26 / nr. 21

244 F­A­M­I­L­I­A. Petrică (îngălbenind) Alt ginere! Hagi-Pană. Spusu-ți-am­­să ne dai pace? Du-te mai bine de vinde afurisita aceea de Revalisieră . . . Petrică (o parte cu desperare.) Ori ce să fac, tot n’o scot la capâtâiu. Pe semne că așa mi-e zodia! (ese.) SCENA XIV. Plăgi-Pană și tf­randafira. Hagi-Pană (aşedându-se) Şedi, cocono Trandafiră, ş-o să vorbim cum se vorbesce, românesce şi negusto­­resce. ţ­iceai, pare-mi-se, că vei fi a­vend un dascăl? Trandafira (aşedându-se.) Un profesor, vecinică. Un profesor! Lucru mare! Nu că densul ar vrea să se căsătorască, dar eu, kir-hagiule . . . Hagi-Pană (cu mirare) Vrei să te căsătoresci dta ? Trandafira (cochetând.) Nu eu! Măcar că nu mi-a trecut timpul; şi mulţi, dragă Doamne, vor fi umblând să me scotă din minte; dar tot încă me mai respân­­desc. Nu-i glumă, vecinică, să te legi pentru totdeauna! O viaţă vitrega! Bărbaţii mai toţi sânt cam ai dracu­lui, să nu fie cu supărare . . . Dar să venim la vorba nostră. Aş vrea să fac fericită pe odoraşul meu de Ma­­riţa. Ginerică mai de ispravă nici că se găsesce . . . Hagi-Pană. C­­ea fără zestre? Trandafira. Fără zestre? Nu ţi e greu, vecinică? Unde ai mai vădut pe lumea asta, in Ziulica, noistră, mireasa fără părăluţe? Bărbaţii s’au scumpit, kir-ha­­giule. S’au scumpit de tot! Nu te mai apropii! Un ser­gent, şi tot ancă cere doue-trei mii de gălbenuşi, dar apoi un coşgogea-mi-te profesor . . . Hagi-Pană. Doue-trei . . . Atunci nici că mai vor­bim ! Trandafira. Lasă bănişorii mai in­colo. O să ne tocmim mai la urmă. Să-ţi spuiu eu acuma, că ce fel de om este. Să-l audi, şi să te iei de cap ! Minunat, vecinică! minunat! Scie dece limbi! Latinesce, spă­­nesce, tălienesce, lătinesce, franţuzesce, lătinesce . . . Hagi-Pană. Dar de unde-1 cunosci așa de bine, co­cono Trandafiră? Trandafira. Să nu-1 cunosc eu ? Sânt trei ani de când şede cu chirie la mine, fiece pași de aice ... Ce om, kir-hagiule! ce om! vr’o patru-ezeci de ani­șori . . . Hagi-Pană. Noui? Trandafira (cu mirare.) Cum noui ? Hagi-Pană. Are patru-deci mii de lei noui ? Trandafira. Dar nu era vorbă de lei, vecinică! G zi­­ceam că are patru-deci de a­ni-șori . . . Hagi-Pană. A! patru-i deci ? Trandafira. Numai patru-deci! tocmai bunicel! Șeii: nici pre-pre, nici foarte-foarte . . . Hagi-Pană. Dar cum il chiamă ? Trandafira. Numa Consule. Hagi-Pană. Numai consul ? Ce fel de nume ? Fost’a consul vre-odată? Trandafira. Ba nu, vecinică. Să-ți spui eu tată și­retenia. înainte îi cjicea Nichifor Vătaf­u, insă de când s’a făcut profesor . . . vetji bine ... me pricepi . . . Dar să lăsăm numele, că nu-1 prea înțeleg nici eu . . . La Români scii că omul işi schimbă numele numai după o bolă grea, ca să nu se mai imbolnăvăscă. Se vede că şi el va fi fost bolnav . . . Ajungâ-ţi atâta că e un om de aur! O sculă ! Ş-apoi iconom ! iconom! Nu chel­­tuesce mai nimic . . . Hagi-Pană: A-a! ia să aud­em . . . Nu cheltuesce nimica ? Trandafira. Strînge, strînge, strînge. Mănâncă, dră­guţul meu, câte o bucăţică de slănină şi tot citesce, mereu citesce, şi tot scrie, mereu scrie, de poţi cjice că trăiesce numai din hârtie! Vorbesce puţin. . Hagi-Pană. Are dece limbi şi vorbesce puţin? Trandafira. Iconomie, vecinică! iconomie la vorbă ! Hagi-Pană: Aşa este, ai dreptate . . . Dar ce să faci decă vrea zestre! Trandafira. O să ve împăcaţi, kir-hagiule! o să ve împăcaţi! E om de înţeles . . . Cinci, şese mii de galbeni . . . Hagi-Pană (sărind in sus.) M’ai omorît! Ajutor! M’ai omorît! Trandafira. Nu te speria, vecinică! Nu in bani . . . Hagi-Pană (liniscindu-se.) Nu in bani? Apoi cum? In bonuri ? Trandafira. Nici aşă ! Trată zestrea o lasă la dta. Hagi-Pană. Şi ? Trandafira. Cu bănişorii aceia intră cu dta in to­vărăşie la negoţ. Hagi-Pană, înţeleg ! Ne facem cum se dice: Hagi- Pană et Compania. Trandafira. Asta-i, vecinică, asta-i! Companie și eră și companie ! Nimic mai mult. Numai că el nu pri­­mesce cuvântul de companie. z­ice că nu-i destul de latinesce . . . Hagi-Pană. Dec! Trandafira. Nu vrea nici cuvântul de hagiu, că-i greco-turcesc . . . Hagi-Pană. Ce va fi și asta! Trandafira. El doresce să se scrie pe blană: Pe­­regrin-Panoniu et Consorțiu. Hagi-Pană. Peregrin ? Eu Peregrin ? Neam de néa­m­ul meu nu s’a chiemat așă! Odată cu capul! Auz­i vorbă! Trandafira. Nu te supără, kir-hagiule .. Hagi-Pana. Eu Panoniu ! Trandafira. Lasă asta! O să-l facem să ințe­­legă . . . Hagi-Pană. Eu Cu­ șorțu ! Trandafira. Nu te năcăji! Vei remâne Com­panie . . . Hagi-Pană. Și Hagi! Trandafira. Și Hagi! (a parte.) Mi se pare că n’o să esu la căpâtâiu. Hagi Pană (aședându-se.) Vrea să di­că, nu voiu da, bani pe­șin. Trandafira. Nici un bănuţ! Hagi-Pană. Dar dacă va cere să ne socotim la sfîrşitul anului? Trandafira. Ve veţi socoti, şi părăluţele cu folos cu tot vor remâna la dta . . . Hagi-Pană. Adecă partea tovarăşului să crescă din an in an . . . Trandafira. Ca şi partea dtale . . . Hagi-Pană. Dar la desfacerea tovărăşiei? Trandafira. Până peste cinci ani, nici un cuvinţel despre asta . . . Hagi-Pană. Cinci ani . . . trei mii de galbeni. Trandafira. Ba şese, vecinică, şese . .. Hagi-Pană. Ei, fie patru . .. Trandafira. Mai adaugă una, kir-hagiule! Pentr’un cuiu să nu pereţi potcava . . . Nu că dascălul meu ar fi o potcova, dar aşa vorba vine . . . SCENA XV. Aceiaşi şi Jorj. Hagi-Pană (sculându-se şi mergând înaintea lui Jorj care intră prin uşa din fund.) Ce poftesci, domnule? Anul XXL

Next