Familia, 1890 (Anul 26, nr. 1-52)

1890-07-22 / nr. 29

ORADEA-MARE fNAGYVARADJ Mse in fiecare duminecă.II. 29. ANUL XXVI. 22 iulie st. v. Redacțiunea : 1890. 3 august st. n. Strada principala 375 a. Prețul pe un an 10 fl. Pe Vs de an 5 fl.; pe */s de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei Tinerețe, nebunețe. — Novelă. — Noue neveste, — una mai frumosă ca alta.­­ Amendoue brunete, amendoue tinere sin­­tbujorate ; când te uitai la ele, se părea că ’n­­floresci. La­olaltă crescuse ; amendoue zălude și sburdalnice, — și de­odată se măritase amen­doue. Deosebirea intre ele eră: că Tinea eră ceva mai sfiiciosă, er­oinca mai curagiosă, și ceva răsfăţată. Altmintrenea intru toate erau : una Tinea, alta Linca. S’au măritat — amendoue după advocaţi. Ca şi când li-ar fi fost menit să remânâ şi mai departe de o categorie, ca nu cumva prietenia lor să devină cumva ştirbată. Prietene au fost ca fete şi prietene ca neveste. Dar bărbații lor nu erau pe o fire. — A Tincei eră un om serios, ai Lincei eră mai iute şi mai uşu­­ratec. Amândoi erau ei omeni de trăiră, dar nevestele se căiau una câtră alta, undă-undă. Linca era foc şi pară, căci o temea bărbatul. Tinea eră foc şi pară , căci pe ea nu o temea al ei. — Tu ! întrebă odată Ținea pe Linca, — cum o duci tu cu bărbatul tău ? Linca zimbi din buze. — Bine — dar . . . — Dar ce ? — Me teme, — me teme cât me bagă ’n pă­mânt. — Pe mine nu me teme — se gelui Ținea, șter­­gându-se la ochi. — Ni, că a plânge ! Uă, tu nebună. — Ești ti­­neră și frumosă, lumea-i largă și plină de dragoste; — ai ochi frumoşi, poţi privi cu ei; ai gură frumosă, poţi râde cu ea ; ai graţii, poţi amăgi lumea cu ele — —• şi tu plângi, că nu te teme bărbatul. — In zădar, — căci el — e rece; tot rece şi nepăsător. — Uă, tu ! — Să me lese pe mine de largul meu, aşa cum te lasă pe tine: florile s’ar inchină, frunza de pe pom ar cade la picioarele mele. Aş amăgi lumea ; şi bărbaţii s’ar tîri pe genunchi naintea mea şi eu aş rîde de ei ! Ţi-aş arătă eu de ce se ’ncăl­­­jesc bărbaţii! — Taci tu Lincă, nu te osendi. Nu ştii tu ce-i aceea: să ai un bărbat rece şi nepăsător. — Să iu­­besci, aşa precum iubesc eu; să simţi că inima ţi-i plină de foc şi de dragoste; să doreşci desmerdare, linguşire; să doreşci să fii iubită, sclavită şi adorată ; şi el, să fie rece, nepăsător, ingânduit; şi să nu-l mai vedi cald şi esaltat. — Să-l adu­, să-l guguleşci, s-­­ săruţi, — şi el, să se gândăscă la acte, la procese -i mâncat ar fi focul şi pojorul câte acte şi procese, câte scripte şi pricini a făcut D­ Jeu pe lume. — O, tu nu ştii ce-i aceea, să-ţi fie bărbatul­ rece şi nepăsător! — Ei — să te iubescă bărbatul, să fie cald; dar să nu te temă! — Ba să me târnă! Nu numai iubire cer; că-di — me iubesce el, éca așâ — io doresc să me témá. Să steie lângă mine, să-mi facă frumosul, și să me témá. Numai aceea-i dragoste care te teme. Și eu așâ doresc ca să me iubéascá. — Tu Tincă! Știi tu ce-i a fi iubită, dar te­mută ? Nu șeii! — Ascultă să-ți spun eu . Ești tinerâ și frumosă, lumea vede și te iubeşce ; zîmbeşci dulce — căci graţiile ni le-a dat mejeu să ’nveselim viaţa nostră şi a altora, să le folosim pe ce-s făcute ; — să fii vădută, sclăvită şi adorată, — şi tu să ’nchieji ochii, să nu vedi, să n’aucji, să nu simţeşti ; pentru pacea casei, pentru un capriţ al bărbaţilor, cari nu ştiu preţui ce plăteşce lumea ast frumosă, şi viaţa, şi tămâia aduse unei dame de stăpânitorii lumii, de bărbaţi. — Taci tu Tincă, tu nu ştii ce-i aceea, când te teme bărbatul. — Ba şciu. Şi vreu să me témá, să me témá cu dragoste înfocată, straşnică, nebună, şi nempâ­­cată. Ie-s o fiere tropică, făcută pentru sere ; am o dragoste estremă și ea pretinde dragoste estremâ. Recela, nepăsarea me ucide. — Totă ești inimă, ca socul. — Totă-s inimă, — dar n’ai să te miri. — Știi tu cum trăesce o femeie pe care nu o teme bărba­tul ? — Să-ți spun: — șeip intr’o odaie dința in­­trega ; singură, părăsită, ca şi sânta Genoveva in spelunca ei. Te pot mânca lupii, că el nu te teme; te pot fura furii, că el nu te păzeşce. Şi şedi, şi te uresci de morte, şi duci o viaţă sterpa, rigidă, pustie, — şi n’aueji o vorbă dulce, o şoptă tineră, ore ’ntregi. Că el — precum se esprimă adese — face bani, zî­­deşce pe viitor — şi tu se­ii ca o babă ’n ajun, ca o babă iertată, ca o văduvă părăsită. Şi vedi lumea petrecându-şi, trăind vesel, rrcjând şi glumind, iubind şi incăldându-se; — şi el, bărbatul, scrie scripte şi recurse, incurcă şi descurcă, descurcă lucrul altora, şi a lui îl lasă să se încurce, minţeşce, la alţii pe bani, ţie fără bani, şi te lasă se duci dor de ce ţi-i dor. Linca sări drept in piciore, şi ţinând degetul către Tinca, cu o mândrie copilărâscă duse: — Vecji, — vedi­ Tincă? Spusuţi-am ? Aşă-ţi trebue ! Nu ţi-am spus io ? Nu diceam eu: tu Tincă, aici, mergem, umblăm, glumim, rîdem, și mai pestri­­ţăm d'lele, mai nebunind cea lume ? — Dar tu — tu, 29

Next