Familia, 1895 (Anul 31, nr. 1-52)
1895-11-26 / nr. 48
ORADEA-MARE (N. VARAD) 26 novembre st. v. 8 decembre st. n. Ese in fiecare duminecă Redacţiunea : Strada principală 171 a.Nr. 48.ANUL XXXI. 1895. Preţul pe un an 10 fl. Pe V2 de an 5 fl. Pe ‘/pe de an 2 fl. 70 cr. Pentru Rmânia pe an 25 lei. Despărţiţi. r 5 l ’au cunoscut demult, şi totuş abia la despărţire au ginceput să se iubeascâ ! Numai in momentul desvg^părțirii au veglut și ei că prietenia lor proprie e^2'amor, și că Domne greu e să se despartă pentru L ca să nu se mai revedâ ! I Când s-au strâns mâna, ochii li s’au umplut de lacremi, iar când au rostit ultimul adio, s-au căitat in braţe, şi ascunsa lor iubire isbucni in valuri din mintele lor — şi s’au destăinuit! „Adio!“ tu tristă lozincă a despărţirii, mult amară eşti tu pentru inimele iubitoare! Ea s’a dus, şi El iarăş s’a dus, pornind amândoi despărţiţi de saarte pe căi opuse, având de soţi nedespărţiţi in pribegie — desevârşita lor dragoste! *** Ce a simţit El când s’a vetjut singur? Cine ar putea descrie durerea lui! A plâns o noapte intregă, cât in lacremi s-a scăldat aşternutul, şifile întregi singur cu chinul şi cu dorul lui, fugit de lume pribegia prin locuri tăinuite ! Din visător ce a fost s’a făcut şi mai visător, din palid s’a făcut umbră ; sub povara ascunsei jî lui dureri, privirea stinsă a negrilor lui ochi, pururea inundată in lacremi, te umplea de milă şi compătimire! Durerea lui semon şi capet nu avea, sortea i-a despărţit pentru totdauna, şi El şciea că n’are s’o mai revedă! N’are s’o mai revedă ! ... Ce dureros i resunau lui prin minte aceste cuvinte! Cu vremea inse s’aEleonora Duse, dedat cu durerea ca şi cu un tovarăş bun şi credincios, ea i-a devenit elementul de traiu, şi nebăgând in semă povara ce-i apesa inima — El uită că sufere! I se părea că fără durerea lui nu ar mai putèa trăi, cugetul la Ea eră hranajilnică a inimei sale, şi precum altora iubirea, aşa lui durerea iubirii, incepu a-i da viéja! Numele Ei îi şoptiâ arborilor din pădurea prin care rătăciâ des, iubirea şi dorul şi-l destăinuia zefirului, florile şi paserile ştiau durerea lui, şi in mijlocul atâtor martori compătimitori, lui i se părea că nu e singur! In societatea damelor şi la petreceri mergea rar, şi atunci numai şi numai să se convingă, că: „nu-i ca Ea nici una“, şi acesta convingere îl făcea vesel şi mândru in suferinţe! S’a făcut o petrecere la care nu a putut să lipseasca, trebuia să margă, unele impregiurări îl siliau ! S’a dus! La început a stat indiferent. Cu ochii privind in gol o vedea pe Ea, și nu voia să danseze . . . mai bine îşi petrecea el astfel. Deodată privirea lui aiurită se aţinti asupra unei copile, care semăna cu Ea, dar puţin de tot.. Numai ochii copilei păreau a fi ochii Ei, aveau aceeaş blândeţă inchiegată in aceeaş lumină particulară! A simţit deodată un dor fierbinte de a-ş petrece cu acea copilă. Cât a ţinut petrecerea, numai cu ea a dansat! Era bătător la ochi, toţi priviau cu mirare, şi copila oarecum fermecată privia cu drag in ochii lui plânşi, cari de astadată lucrau in vraja unei dulci mulţămiri! Era vals, şi ei dansau 48