Familia, 1896 (Anul 32, nr. 1-52)
1896-12-08 / nr. 49
578 FAMILIA Elena și acum ca și atunci, deși ea se măritase de aproape un an cu un altul. Din visurile in care cătuse îl deșteptă silueta căruțaşului care trecu pe la fereastra aruncând o privire nerabdatoare in camera unde George strângea lucrurile. Dar căruțaşul dispăru cricând de sigur in gândul seu: „ Ce-mi pasă, ce plătesce cu ciasul! Poate să întârzie cât i-o place“. George simţi o neresistibilă dorinţă de a reciti scrisoarea Elenei care cuprindea urmatoarele rânduri: George. Am primit scrisoarea la alaltăeri şi nu poţi să-ţi inchipuesti ce frică mi-ai pricinuit. Toată lumea din casă de la noi me întrebă: De la cine este ? Cine îţi scrie ţie? Şi eu eram aşă de distrată, aşă de zăpăcită incât tatii i-am spus că scrisorea este de la o prietină de pension din Brăila ; mamii i-am spus că este de la o prietină din Giurgiu; lui frate-meu, că este de la o prietină din Severin. Cum vegli, am înşirat toate porturile României. Şi nu înţeleg pentru ce eram aşa de încurcată? Peste o jumătate de oră am primit o scrisoare de la doamna Bourg, fosta mea profesoare şi la întrebările ce mi s’au făcut iar, am respuns foarte liniştită şi cât se poate de natural. Numai m’am roşit de loc la faţă şi mânile nu mai mi-au tremurat. Ce lesne puteam să mă trădez ! Am avut noroc că am eşit repede afară spre a întrerupe şirul intrebărilor. îmi scrii foarte puţin, numai câteva renduleţe. Creci că e de ajuns atât unei inimi plină de iubire? Aş vrea să citesc mult, mult de la tine. Să-mi scrii tot ce cugeţiIlina şi noaptea despre iubirea noastra. Te aştept să treci. Respunde-mi cât mai ingrabă. Scrie cât de mult. Iscăleşce scrisoarea numai cu o iniţială. Trimete-mi sărutări intr’însa. Eu ţi-am trimis in a mea ; caută-le. Aceea care te iubesce până la moarte“. Isprăvind de citit, George aruncă plicul cu scrisoare cu tot intr’un colţ al camerei şi şopti cu amărăciune: „Până la marte! . . Până la marte ! . . Mai aruncă câteva cărţi netrebuincioase şi in cele din urmă putu să închidă cum trebue cufărul. Căruţaşul lua in braţe legături şi cufere şi le aşecta in căruţă. George tocmai era gata să trecă pragul camerei spre a plecă, când, aruncându-şi ochii observă cu mirare că uitase in părete portretul pus in ramă de catifea verde al Elenei, portret pe care îl detese ea cu mâna ei şi la care George sta privind ore întregi, ca şi cum ar fi aşteptat să-i vorbască j ceva. îşi aduse aminte cum acesta fată frumosă îl înşelase, cum îi umpluse inima de ilusiuni şi de iubire şi se măritase apoi cu cel dintâi care-i ceruse mâna. îl iubise ea? îl urîse? Nu şciea nici el ce să crânilă. Dar in or ce cas era o nelegiuită! îşi rîsese de dânsul. Când a eşit din biserică după cununia sa, a privit lung in ochii lui având in figură un rîs batjocoritor ce trebue să-l fi observat totă lumea. Şi a trecut apoi veselă înainte şi a dansat mult in sora nunţii şi acum trăesce foarte fericită şi nepăsătore. Cam astfel se gândia George când in cele din urmă lua hotărîrea d’a lăsă portretul Elenei atârnat de cuiu in părete, in semn de dispreţ şi de ură Căruţaşul a pornit inainte şi George s’a luat după el mergând la oarecare distanţă şi dându-şi aerul că nici n’ar şei al cui este calabalîcul din căruţă. De multe ori când zăria pe vreun cunoscut, spre a nu se compromite, trecea cu paşi grăbiţi înaintea căruţaşului care se uită la dânsul cu ochi atenţi spre a nu-1 pierde din vedere. In noua locuinţă aşegla toate lucrurile la locul lor. Ca prin instinct îşi aruncă ochii pe părete spre a vedea portretul Elenei. I se păru păretele foarte trist. Florile intortochiate de la tapete păreau că se strîmbă la dânsul. îi trebuia un chip frumos și iubit in câmpul posomorit al păretelui. Pe cine iubise el mai mult in vieță dacă nu pe Elena ? Dar ea îl înșelase, se măritase, îl dispreţuise. Da, dar cine ştie sigur, sigur de tot, dacă ea nu l-a iubit şi nu-l iubeşte încă ? Scrisorile de la ea sunt o dovadă de iubire nebună. Cum se poate schimbă o inimă aşa de repede? . . Nu, nu se poate schimbă. Amorul e ca şi credinţa religiosă. Nu poate cineva să schimbe pe fiecare amorul după cum nu-ş poate schimbă pe fiecare gri religia. Aşă dar l-a iubit! Dar, ce s’a făcut atunci piticul său colosul acela care i-a sguduit fiinţa câtva timp ? Trăeşce el încă intr’însa ? Da, de sigur! Ar trebui să nu mai aibă memorie ca să nu mai ,aibă in minte noţiunea despre acest amor. Cam astfel de idei îi umblau prin cap până când lua hotărîrea de a se duce să ia înapoi portretul ce lăsase in fosta lui locuinţă. Fiindcă acolo trebuia noul chiriaş să se mute forte de diminaţă, el se duse cu noaptea in cap şi sculă pe toată lumea ca să-i deschidă. „Mi-am uitat camera !* (Jise proprietăresei care se uită la el mirată că-1 vede sculat aşă de diminaţă şi aşă de grăbit. Apoi intra in cameră, întinse mâna cam pe furiş şi repede, răpi portretul din cui, îl vârî in buzunar şi pleca cu paşi grăbiţi după ce îşi mai lua încă odatăziua bună. Iar bătrâna proprietărasă, vârjând din ce constă camora lui George, incepu să dea din cap și să zimbască cu bunătate picând: — Tinerețe ! tinerețe! . . . Dimitrie Teleor. Intre actori . — Când sânt pe scenă, uit tot. Nimic nu mai esistă pentru mine, afară de rolul meu. Publicul dispare . . . Amicul: — Cât despre asta, sânt sigur! Vânător esperimentat, Costică. — Uite, papa ! . . un iepure ! impușcăiute ! Tatăl. — Ce prostie! Dacă impușc după el . . . fuge. Se vorbesce de o fată bâtrână. — O vecji pe dsora de colo ? I se potefice foarte bine Diogene . . . — Diogene!. . De ce? — Pentru că caută un om... și nu-l găsesce. Cocoana (cătră servitoare.) Treji, ești un diavol impelițat. Ionel (copilul cocoanei): Mamă, dravjici, că e un diavol și tata îi glice: îngerașul meu. Anul XXXII.