Familia, 1906 (Anul 42, nr. 1-41)

1906-01-15 / nr. 3

Numerul 3 Oradea-mare 14 28 ianuarie 1906. Anul XLII. Apare dumineca. Abonamentul pe an 16 cor., pe 1/2 de an 8, pe 3 luni 4. Pentru România pe an 20 lei. Desilusionarea şi după moarte. Multe sunt pe lume şi oamenii tot înnaintează. Cu telegraful şi cu telefonul, poţi să vorbeşti cu lu­mea întreagă, dar cine ar fi crezut vreodată, — că prin o masă, fără nici un cuiu, se va putea comunică cu lumea cealaltă, — cu lumea spiritelor? — Şi aceasta e fapt. Eu am învăţat modul de comunicaţie şi drept rezultat am aflat de la spiritul unui Moţ următoarele: Pe care vreme, nu vă pot spune, dar destul atât, că a fost odată un mare proprietar — cu numele Anibal Spiridon. Un om să-l cauţi cu luminarea. Ca creştin, eră unul dintre cei mai buni. Cercetă biserica regulat, încă de când eră copil. Ajutară pe cei săraci şi lipsiţi şi nu eră nicăiri durere, la care el să nu fi luat parte din inimă, şi să nu fie gata a mângăiă. Ca cetăţan şi român eră cel mai devotat cauzei naţionale. Luptă ziua noaptea pentru binele naţiu­­nei sale, dar nu aşă cum fac alţii, să strige numai cu gură mare ş’apoi să-şi umple buzunarele, să facă din chestia naţională chestie de gheşeft — ferească Dumnezeu! El eră acela, căruia nici laudele nici ovaţiunile nu-i plăceau, dar unde eră vorbă de jertfe naţionale în tot locul îl găsiai. Şi ca soţ — oh! aici ajungea la culmea nobleţei sale. Onest, bun, harnic, gingaş şi iertător, dar în privinţa aceasta avea şi el ca toţi muritorii o mare greşeală, şi anume: Când s’a însurat n’a căutat nimic alta, decât frumuseţe, şi apoi ştiţi dvoastră cu fumuseţea câţi gărgăuni stau în strânsă legătură. Aşă dară el s’a însurat cu o brunetă fermecătoare, şi când zic aceasta, aşă cred, că e de prisos a spune ce ochi strălucitori, ce păr buclat, şi ce guriţă roşie avea, ci adaug numai aceea, că şi talia ei eră ca un cedru, dar dacă te-ar fi întrebat cineva: „E drăgălaşă? e cultă? e bună econoamă? e nobilă? e sinceră? e harnică?“ — la toate acestea ar fi trebuit să respunzi: — „E frumoasă“, căci afară de aceea ce natura i-a dat, nimic nu avea. Pentru model la vre­un pictor ar fi fost admirabilă, dar ca soţie o veţi vedea. De la căsătoria lor trecuseră abia 2 ani şi pe dl Spiridon adese­ori îl vedeam adâncit în gânduri, — gânduri cam­ zi de zi formau cu o creaţă mai mult în faţa lui plină de bunătate, iar părul alb se sperie cu câte cinci-şese (5-6) fire la zi; dar în fine un suflet bun, câte nu rabdă şi un bărbat jingaş câte nu iartă? iar fiind şi cu minte, pentru pacea casei cele mai multe le trecea cu vederea, căci cum şi putea altfel la aceea, care e atât de frumoasă de să o sorbi cu ochii. Ce greşală e aceea dela o frumuseață, dacă n’are inimă? — Căci doară nu cu inima se fericește omul, — și în fine dacă e prădătoare pe lucruri luc­ioase — e aceea crimă la o frumuseță? Ce? — Să nu strălucească ea în mătasă? Să nu aibă ea tot­deauna pe cineva să o admire? — Când bărbatul e ocupat cu afaceri — pentru esistență — ca să se plic­tisească singură? Cine dar i-ar luă în nume de reu la un inger pentru că are curtesani? — Ş-apoi tiran trebue să fie bărbatul acela, care pe o ființă jingașă ca o floare, o pune ca să fearbă, mai cu seamă când ea nici idee nu are despre gustul mâncărilor. — Şi bunul Spoindomioare'acestea se ştiea şi perstru aceea suportă în tăcere toate furtunele ce îi veniă pe cap, căci între noi fie zis, la Madame Spiridon, când i­ se deslegă limba pe strigare, apoi numai cu atari lucruri preţioase o putea aduce bărbatul la legătură mai scurtă.­­ Şi astfel timpul trecea. — Dl Spiridon răbdă, dar în fine simţiă acea bucurie, pe care o află scrisă în sf. Scriptură adecă: Bucuraţi-Ve şi Ve veseliţi, că plata Voastră multă este în ceruri“. Şi dl Spiridon speră, şi sperarea îi întăriă credinţa,­­ iar credinţa.

Next