Femeia, 1950 (Anul 3, nr. 1-11)

1950-01-01 / nr. 1

P­uteţi oare opri soarele care ră­sare?”, întreba tovarăşul Stalin pe cei care, în 1905, credeau că ar putea opri Revoluţia din , , mersul ei firesc. Aceste minunate, înţelepte cuvinte, reacţiunea din ţara noastră n’a vrut să le audă, n’a vrut să le înţeleagă sen­sul adânc. Agăţată cu disperarea ce­lui ce se îneacă de grumazul monar­hiei, ea nădăjduia încă, în preajma lui 30 Decembrie 1947, să poată opri din drum soarele care răsărise în ţară, la 23 August 1944, odată cu intrarea Armatei Sovietice care ne-a eliberat. Calculele reacţiunii s’au adeverit şi de astădată greşite. Ultima ei nă­dejde, ultima citadelă, monarhia, sus­ţinută de anglo-americani şi de slu­gile lor de aici, s’a prăbuşit în faţa forţelor populare, conduse de Partidul clasei muncitoare, înarmat cu teoria revoluţionară, marxist-leninistă-stali­­nistă, călit în lupte grele, luminat de strălucita experienţă a Uniunei Sovie­tice, îmbărbătat şi ajutat de marea ei prietenie. In condiţiile unei ascuţite lupte de clasă, cu moştenirea unui trecut de întuneric, sărăcie şi jaf, şi-a luat tâ­năra Republică Populară soarta in mâini şi, în frunte cu Partidul Mun­citoresc Român, a pornit să-şi clădea­scă o viaţă fericită şi demnă. Iată cum se explică sporul in muncă, avântul nemaiîntâlnit, entuziasmul în­trecerilor socialiste, înfăptuirile minu­nate, bilanţul fericit al celor doi ani încheiaţi. Iată cum se explică de ce sunt atât de strânse rândurile în lupta pentru pace. Poporul muncitor știe că, apă­rând pacea, apără efortul fiecărui ceas de muncă depus până astăzi, e­­fortul fiecărei clipe de muncă necesar mai departe la împlinirea Planului de Stat, adică la înfăptuirea unui viitor fericit pentru el și pentru copiii lui, viaţa însăşi a copiilor lui. Roadele obţinute de oamenii muncii din tânăra Republică Populară Româ­nă, încurajează pe fiecare, îl înar­mează mai departe în lupta pentru construirea socialismului, legată indi­solubil de lupta pentru pace. Copii cu cravate roşii — mugurii ti­nerei noastre Republici — tinerii — băieţi şi fete înflăcăraţi de exemplele eroice ale gloriosului Comsomol, fe­meile, pe zi ce trece mai conştiente de rolul însemnat pe care-l au de înde­plinit ca cetăţeni în drepturi şi datorii egale cu tovarăşii lor de viaţă şi lup­tă, —­ ştiu cu toţii că a lor e Republi­ca Populară Română, a lor draga lor Patrie, al lor viitorul ce se deschide măreţ. In anul cel nou, 1950, Republica Populară Română păşeşte cu fruntea sus şi cu sufletul plin de încredere în viitor. Primul nostru Plan de Stat — pe anul 1949 — realizat şi depăşit, — do­vedeşte că oamenii muncii de la oraşe şi sate, conduşi de Partid — bărbaţi şi femei în egală măsură — îşi pot întrevedea viitorul, şi-l pot croi sin­guri, şi-l pot împlini cu mâinile şi mintea lor, după socoteli dinainte chibzuite. După rezultatele obţinute, în pri­mele nouă luni ale anului trecut, pro­ductivitatea muncii a sporit cu 14%, întrecerea socialistă in cinstea tovară­şului Stalin a antrenat 40,2% din nu­mărul salariaţilor, indicele de creştere a realizărilor din industrie pe anul 1949 arată 40% faţă de anul 1948. Ţinăndu-se seama de rezultatele date de Planul încheiat, şi folosin­­du-se experienţa planificării sovietice, s’a putut trece la cel de al doilea Plan de Stat pe anul 1950, an care des­chide perspectivele cele mai luminoa­se poporului nostru muncitor. Planul de Stat pe anul 1950 prevede o creş­tere a producţiei cu 37 la sută faţă de realizările din anul trecut. Şi, ca să venim cu un exemplu care spune mult, numai maşini-unelte, vom avea cu 853 la sută mai mult. Iată o ci­fră care dărâmă vechea minciună a capitaliştilor că noi nu puteam fi o ţară industrială ci trebuia să rămâ­nem tributarii ţărilor din Apus. Pla­nul prevede întărirea şi lărgirea in­dustriei energetice şi extractive în special în sectorul petrolului şi al cărbunelui. Prevede continuarea dez­voltării industriei grele. Deasemenea producţia bunurilor de consum va creşte simţitor. Sectorul socialist in agricultură se va întări şi se va lărgi. Cooperaţia va lua o şi mai mare des­­voltare la oraşe şi sate. Prin punerea la dispoziţia oamenilor muncii a unei cantităţi din ce în ce mai mari de bunuri materiale, de o cât mai bună calitate, nivelul de trai se va ridica. Se va munci mai hotărit, pentru ridi­carea nivelului cultural şi sanitar, pentru creşterea acumulării socialiste, pentru ridicarea economică a regiuni­lor rămase în urmă din punct de ve­dere economic prin crearea de noui fabrici şi căi de transport şi executa­rea de mari lucrări de interes naţio­nal. Vom întări independenţa noastră naţională printr-o prietenie constantă şi o colaborare strânsă cu Uniunea Sovietică şi ţările de democraţie populară. Suma investiţiilor este de 145 mi­liarde. Aceste 145 miliarde vor fi re­partizate, în cea mai mare parte, in­dustriei extractive şi grele , dar sume mari sunt prevăzute pentru industria uşoară, alimentară, construcţii, agri­cultură, transporturi, comerţ, lucrări de interes social şi cultural. Salariul mediu al salariaţilor din industrie va creşte, până la sfârşitul anului în curs, cu 8 la sută şi, pentru că ci­frele sunt cele mai elocvente, nivelul nostru de trai va spori cu 15 la sută. Faţă de anul trecut, se va distribui populaţiei muncitoare bunuri de con­sum cu 51 la sută mai mult faţă de 1949. Vom avea mai multă pâine, mai multe ţesături, mai multă încălţămin­te, se vor construi mai multe locuinţe muncitoreşti şi, pentru anul viitor, da­torită marelui număr de şcoli con­struite şi refăcute, problema analfabe­tismului va fi cu desăvârşire soluţio­nată. In acelaş timp, în ţările capita­liste — în aceiaşi proporţie, dar în sens invers, în sens negativ — creşte mizeria şi foamea, creşte şomajul şi incultura, se întunecă toate perspecti­vele de viitor. Deslegarea, soluţia de a ieşi din beznă, afirmă capitaliştii de peste ocean, stă în război, în împuţi­narea populaţiei prin moarte, iar re­zolvarea şomajului, în expedierea ce­lor 40 milioane de şomeri în tranşee, pe front. Dar Uniunea Sovietică ne învaţă cu glorioasa ei experienţă că viaţa e fru­moasă, că fiecare poate fi fericit, că fiecare om poate şi trebuie să găsească de lucru, că legea firească a omenirii nu este războiul, ci pacea, că munca e un mijloc la îndemâna fiecăruia de a-şi face viaţa frumoasă. Zadarnic încearcă imperialiştii să întărească frontul disperat şi muri­bund al capitalismului cu trădători ca Tito, Rostov, Rajk şi alţii. Unită, vi­gilentă, hotărîtă să-şi demaşte duş­manii şi să-i doboare, clasa muncitoa­re de pretutindeni numără tot mai mulţi combatanţi hotărîţi să-şi apere cuceririle, să-şi valorifice revendicările, să apere pacea. Să ne gândim la puternica Uniune Sovietică, pe drumul construirii comu­nismului; să ne gândim la ţările cu democraţie populară care construesc socialismul; sa ne gândim la toate re­­publicele populare şi la ultima intra­tă în acest front, R. P. Chineză, cu 400 milioane de oameni căliţi în focul luptei de eliberare, China lui Mao- Tse-Dun; să ne gândim la Republica Democrată Germană, care s’a rupt din lanţul imperialismului şi care-şi fău­reşte o viaţă nouă. Să ne gândim la toate popoarele care luptă cu arma in mână, pentru a ieşi din robia de veacuri şi atunci ne vom de seama cât de puternic şi de unit este Frontul Păcii şi cât de aproape de pieire este sistemul capitalist. Lagărul păcii, lagărul socialist, pe a patra parte a globului, salută anul 1950 cu pumnul strâns, hotărit să a­­pere pacea. Femeile din lumea întreagă se află în arena păcii, ca luptătoare organi­zate în FDIF. In unele colţuri din lume ele luptă cu arma în mână. In ţările marshalizate ele sprijină prin toate mijloacele Federaţia Democrată Internaţională a Femeilor. In ţările de democraţie populară ele sunt factori activi în construirea so­cialismului. Şi, prima lor grije, cea mai de seamă îndeletnicire e să sus­ţină pacea, s’o apere. Cum? Prin munca lor de fiecare zi, prin sforţa­rea care trebuie să fie tot mai mare, prin conştiinţa care trebuie să fie tot mai clară, că acolo unde ţin în mână strungul, sapa, condeiul sau acul de cusut, acolo unde au îndeletniciri de seamă, unde învaţă să conducă tre­burile ţării, ele sprijină forţa conducă­toare. Partidul, care ne duce spre o Patrie puternică, spre pace. „FEMEEA” CU HOTĂRÎREA DE A APĂRA PACEA

Next