Flacăra Iaşului, aprilie 1962 (Anul 18, nr. 4844-4869)
1962-04-01 / nr. 4844
pag. S-S Carnetul de partid") Nu mai văzusem niciodată un carnet de partid. Tata nu mi-l arătase pe al lui şi eu, la 9 ani, nu mă gîndisem la aşa ceva. Pentru mine şi pentru generaţia mea războiul a început ca nişte mari manevre ori ca un joc. In curtea regimentului de grăniceri au fost instalate mitraliere, iar noi, copiii din oraş, ne urcam în pridvorul casei vecine aşteptlnd in fiecare dimineaţă intrarea lor în acţiune. Mitralierele trăgeau destul de des doborînd avioane năbuţeşti, iar noi fermecaţi, urmăneam exploziile Scurte care-şi luau zborul din cutia Inchizăto- rului. Intr-o zi mama mi-am trimis să duc de mîncare tatei. Tata era dispecer şi telefonase că nu poate veni acasă, pentru că era de servici. îl socoteam un om foarte important, căci cunoştea toate trenurile care treceau prin sectorul lui, de la staţia noastră şi pînă la grani-,ţă. Era obosit şi foarte ocupat. IMi-a făcut semn cu capul, apoi a continuat o convorbire, pe care o trecu şi In condică — Alo, Kovel — sínt Vladimir Volitski. Nemţii vin dinspre staţia Ianevici — luptele se dau în gară. Nu mai sínt trenuri pe linie. Arunc aparatura în aer. Salut. Bubuiturile şi împuşcăturile care se auziseră pînă atunci fură urmate de nişte explozii, după care se aşternu liniştea. Imediat tata chemă altă gară. — Rovel la aparat.^ — Vorbește Iagodin. Ultimul eşalon a plecat cu familiile localnicilor şi cu utilaj. rGara e atacată de tancuri şi motociclete. Plecăm in ajutorul grănicerilor. Noroc buni *) Din „Veac nou" nr. 685/1962. Din nou e explozie şi iar, linişte de moarte. Tata rămase încă hiultă vreme la aparat chemîndu-1 pe Iagodin, apoi trecu totul în condică şi mai Încercui o staţia de cale ferată pe o schemă mare... Acasă se şi ştia că trebuie împachetate lucrurile strict necesare în vederea evacuării. SCHIŢĂ de E. TARANOV Ultimul eşalon urma să plece la ora 15. Noi, copiii, ne purtam aproape la fel ca Valka, fratele cel mai mic, care-şi atîrnase de gir cuţia cu masca de gaze şi mărşăluia voiniceşte prin curte cintind: „Dacă mline războiul“... Dar războiul şi era la poarta noastră. Mama pregătise geamantanul, un sac cu de-ale gurii, iar eu îmi împachetasem cărţile într-o basma mare şi îmbrăcasem o cămaşă nouă. Iri gară ne-am îngrămădit cu toţii în vagoanele pe care erau desenate uriaşe cruci roşii. Tata, cu o înfăţişare neobişnuită şi aspră, ne sărută îndelung. Plecam spre răsărit. Călătoria nu era deloc plăcută, fiindcă în fiecare compartiment se înghesuiau cite trei-patru familii eu şi prietenii mei împărţeam pe din două băncile de sus. Trenul oprea tot mai rar; avea cale liberă căci era ultimul eşalon care venea dinspre apus. Se spunea că trenul dinainte fusese distrus de un bombardament. Noi am aţipit cum ne-am suit pe bănci, iar cei mai mici tăceau în braţele mamelor obosite. Deodată se auziră nişte ex-plozii. Una, două, trei... Am scos capul pe fereastră şi am văzut cum ultimul vagon al trenului se desprinde de celelalte şi e aruncat pe marginea terasamentului. Chiar în faţa ferestrei vagonului, luîndu-se la întrecere cu noi, zbura la mică înălţime un avion cu cruci. Un chip alb, cu ochelari mari, ne privea din carlingă. Pe neaşteptate, din acoperişişul muşcat de gloanţele mitralierelor săriră ţăndări. Un al doilea avion mitralia vagoanele de persoane şi cele sanitare. Se auriră plînsete şi ţipete sălbatice. Mama înfundă fereastra şi urcă pe banca de sus toate pernele şi plăpumile cu speranţa că gloanţele nu le vor străpunge. , Trei avioane se ţineau scai de hol; pe acoperiş se cernea parcă mazăre iar din pereţii vagoanelor zburau aşchii. Ţipetele şi plînsetele deveneau tot mai puternice. Trenul înainta fără să-şi încetinească viteza. Mecanicul era după cum se vede, un om cu experienţă; ştiai că o ţintă mişcătoare e mai greu de atins. Apoi avioanele dispărură. Trenul continua să alerge cu viteză mare, răsunînd de ţipete şi gemete. Cineva ceru apă; copiii îşi deşteptau zgomotos mamele; o echipă îmbrăcată în alb trecu prin compartimente. Trenul opri in staţia Körösien. Oamenii aduseră apă, mîncare, şi-i ajutară pe sanitari. Ne-am apropiat de locomotivă. Acoperişul era ciuruit de gloanţe iar în cabină, întins pe jos, zăcea mecanicul: un ant bâtrîn în uniformă de feroviar O femeie arătă că mecanicul condusese locomotiva de unul singur după primul stac al avioanelor, cînd ajutorul lui fusese ucis. Mecanicul fusese și el lovit la amîndouă picioarele. Pierzînd sînge, mlnuise manivela de viteză In genunchi. Pentru ca să nu-l scape din mină, dacă și-ar fi pierdut cumva cunoştinţa, se legase de manivelă şi spori mereu viteza trenului. Apoi, un glonte l-a lovit în umăr. Şi a condus trenul mai departe cu o singură mînă..* Cînd a văzut clădirea gării, a oprit trenul la peron. Dar legătura nu şi-a mai putut-o desface. L-au scos pe braţe şi l-au întins pe peron; îngenunchind în juru-i oamenii îl priveau cu lacrimi în ochi. Darel nu mai putea deschide ochii şi se îngălbenea tot mai tare. Apoi pleoapele II tresăriră şi îşi mişcă puţin degetele. Doctorul încercă să-l ia pulsul, dar mecanicul îşi ridică mina spre buzunarul de sus al tunicii. Doctorul căută In buzunar, scoase de acolo un carnet roșu și 1-1 puse In mină. Nu mai văzusem niciodată un carnet de partid, dar atunci mi-a fost dat să văd unul, năclăit de sîngele unul comunist aflat pe moarte. In rommette de ORANEA A1. Jebeleanu „Frumuseţi Simple“ Poetul timişorean este un clntăreţ liric devotat al transformărilor neîncetate, petrecute diurn, In epoca noastră socialistă. Prin acestea el vede frumuseţea simplă, Insă răscoslitoare, a devenirii. „Pămtntul — scrie poetul — a rămas tot zgîrcit, încăpăţînaţi furtunos“, ptnd cînd oamenii au d ţsfărîmat granitul Inerţiei“ individualiste, supunîndu-l datorită forţei lor unite. Elogiul acesta adus activităţii colective creatoare a omul lui — singurul In stare să desţelenească energiile şi fru- museţiile materiei — are o expresie similară In poezia MPerspectivă“ţi Ideea preluată, mai nuanţat, In Scrisoarea iunui oţelar reşiţecn adresată simbolic „cîmpiilor gălăţene“. Industrializarea socialistă nu modifică doar peisajul, ci şi conştiinţele, stilul de viaţă : „Oamenii Reşiţei alunecă, grăbiţi, prin anotimpul crud, /Fîlfîindu-şi şepcile in faţa dimineţii blajine! /In sufletul lor eu aud /Pulsul covîrşitoarei uzine“. (Pe străzile Reşiţei). De aici acea perspectivă semeaţă, sprijinită de certitudinile programului constructiv al clasei muncitoare şi tot de aici Imnul de slavă închinat Partidului clarvăzător al viitorului fericit: „Primul meu gînd, Partidul ţi-l închin, /Ţie-ţi închin prima bătaie a Inimii mele,/Cînd păşesc pe străzile oraşului brodate cu fier şi cu schele, /Pe care primăvara, cuceritoare, aruncă stropi cu senin“. In perspectiva limpede a devenirii socialiste poetul priveşte şi munca minerilor din Anina (Drumurile Aninei, Fetiţa minerului) şi aceea a colectiviştilor din ţara Banatului (In cimp, Semănătura, Cor în cimpie), fiind totdeauna atent să descifreze sensurile pozitive ale faptelor ce exaltă. Cel mai adesea se relevă sentimentul optimismului, al desăvîrşirii morale prin muncă, vitalitatea izvorîtă din certitudinea luminoasă a mişcării spre viitor: „Drumurile Aninei sînt fîşii argintii de vis, /Pomire-nsetate/ Spre comunism“. In volumul Frumuseţi simple există un ciclu întreg dedicat prieteniei intre popoare, avînd titlul Laudă prieteniei, ciclu prilejuit, evident, de călătoriile poetului în Uniunea Sovietică, R. S. Cehoslovacă şi R. P. Ungară, şi în care Schumeratul amintit se impune, mai al^^S că acea răscolitoare constatare, cui unor tovarăşi mai scris şi dlte dor tică asemănătoare, P’ ma Africii, deosebite !’ ficative pretexte de InS mai ales, completează a fii In mijloci. Poetul a zil cu temaa şl In lillprin seminiţie. Prima, dnios ideea subliniată de noi mai SUS. Ea trădează nereţinuta mîndrie a poetului pentru toate realizările patriei lui socialiste, printre care se numără şi capacitatea industrială a ţării. Poezia debutează printr-o evocare caldă a grijii muncitorilor de a produce bunuri materiale de o desăvirşită calitate. Sentimentul patriotic al poetului are o autentică vibraţie. Solidaritatea cu lupta da eliberare a popoarelor Africii, ideea reliefată in cealaltă poezie, se exprimă, poate prea mult declarativ, Insă energic, de pe poziţiile Imperativelor Istorice ale prezentului: „Cit de armonioase sunt dansurile voastre, /Oameni din Inima Africii! /V-ascult emoţionat mişcarîle, /Căci sub tălpile voastre mari şi negre trosnesc /Verigile ultimelor lanţuri ale sclavajului...“ Necontenita tendinţă a poeziei lui Al. Jebeleanu spre exaltarea noului, a vieţii triumfătoare, a muncii constructive, ş. a. m. d. capătă Intensitate, lirică în mărturisiri directe cum ar fi aceasta: „Aştept primăvara, /Şi ascult, de departe, cocorii/ Cum ciocănesc în cojile zărilor“, dar ajunge la artificios cînd poetul încearcă s-o obiectiveze în elemente de peisaj enumerate cu platitudine cum ar fi In acest caz: „Combinele tac ostenite, /Cu mirişti zăcind la picioare,/ Ci cîmpul cu voci înmiite /Slăveşte rodiri viitoare“. (Cor In cîmpie). Pericolul retorismului fără fond afectiv, al descriptivismului vog, al metaforizării neinspirate li pîndeşte uneori. De pildă, imaginea măreţiei faptelor omului contemporan nu poate fi susţinută de metafora„tunelurilor lungi“ sfredelite „spre frumuseţi“... astrale. Pe Al. Jebeleanu îl stînjeneşte In momentul de faţă şi obsesia livrească (apăr Citaţi fără rost Dante, Liszt, Wagner, Picasso), concretizată, tototdată, In prozaisme pretenţioase (ex. „Cărămizilor de Jar /Cu fantezia mea am dorit să le fixez tipar“) şi In unele reminiscenţe directe din poezia Iul Eschin (Slărim In cioburi luna rotunjită", etc.), Arghezi („Sub dalta-mi ascuţită şi dibace /Ascunse forme se deprind să joace“ etc.), Labiş („Cu Inerţia n-o să mă împac“ etc.). Unele sensuri ale cuvintelor nu sunt proprii. Ex. „aştept primăvara grăbit"! „Umeri osteniţi... de dinamismul zilnic al cărbunelui". Negreşit, poezia lui Al. Jebeleanu va continua să exprime noul, mereuprezent şi activ, al vieţii noastre socialiste. Asta îl obligă la o mai atentă discernere a mijloacelor de expresie înseşi. LUCIAN DUMBRAVĂ RECENZIE L OPERA DE STAT IAȘI prezintă : miercuri 4 aprilie, ora 19.30 CĂLĂREŢUL DE ARAMA“ duminică 8 aprilie ora 19.30 „RAPIREA DIN SERAI“ duminică 8 aprilie ora 10 „TRUBADURUL“ 1111 i I iII:, „ I î ¦ •, I h ‚ 1 s* ill i ii.. .i, I, ., 11 ,i I ii. t MACARI IASOLOI Seară literară VASLUI. (De la subredacţia ziarului „Flacăra laţului“). In colaborare cu biblioteca raională, Casa raională de cultură Vaslui a organizat zilele trecute o seară literară pe tema „Figuri de eroi comunişti In creaţia scriitorilor ieşeni”. Cu acest prilej, artişti amatori au citit fragmente şi poezii din volumele autorilor Ion Istrati, Dumitru Ignea, Horia Zilieru, Florin Mihai Petrescu şi Andi Andrieş. In cadrul serii literare a avut loc şi întîlnirea cu scriitorul ieşean Manoie Auneanu, care a citit un fragment din povestirea „Soarele de la miezul nopţii’* din volumul său, de curînd apărut „Cerul era aproape”. L ZUGRAVU oOo-In pregătire Membrii formaţiei de teatru din cadrul Institutului Agronomic, sub îndrumarea actorului V. Raiciu, pregătesc o seară de poezie Întitulată ,,Poeţii lumii'*. In cadrul acestei seri vor fi recitate cele mai frumoase poezii din literatura clasică şi contemporană. In vederea sărbătoririi Zilei tineretului din patria noastră, aceeaşi formaţie pregăteşte o seară de poezie închinată acestui eveniment. Echipa de dansuri a căminului cultural din Stoişeşti - Birlad. Foto: V. BOTOŞANI Drum de vacanţă Slobozind corolede lumină, mugurii se vor deschide—acuşi —curcubee vor scopi-n grădină, pe aripi de, fluturi jucăuşi. Printre ţărmuri verzi, cu trup de şarpe, lunecă stratele, sprinţar, murmurind pe nevăzute harpe, vinturi line trec, in zbor, hoinar. Itu pornesc la drum, cu voi, prieteni orişiunde paşii vor purta, pe cărări de munte, printre Cetini către piscul argintiu, de, nea, să privim cum trec buşteni pejgheaburi, trenurile pufăind greoi, fluturinău şi coamele de aburi... Pretutindeni vreau să fiu cu voi, Ungă ţarini, unde Se-nfiripă holda "necuprinsă de priviri, unde simţi că-n fiecare clipă aerul puterii ti respiri; peste şesul larg Scăldat un soare ori un cringul viscolit de flori — orişiunde viaţa-nnoitoare dăruie miresme şi culori. Pretutindeni, marea frumuseţe ne pătrunde inima, vrăjită, pe cuprinsul tău de tinereţe şi de clinec - patrie slăvită1, CONSTANTIN SCRIPCA ii,..i ! ((, tn.t’s I u !> ii m l >* 11 11 i»ii s I fír: 4844 PRIETENI CU POEZIA Din nou am maldărul de poezii In faţă. Răsfoiesc, citesc, aleg. Mă bucur că sunt multe ; oamenii muncii (nici unul dintre cei care au tri-f mis nu-l scriitor profesionist), găsesc în activitatea lor, In viaţa lor Izvoarele poeziei şi se străduiesc să le pună In valoare. Fireşte, unii cu mal multă, alţii cu mai puţină pricepere şi indemînare, dar toţi dornici să facă lucruri frumoase. Tehnicianul silvic C. BURUIANA, din comuna Sineşti, ne trimite o poezie însoţită de o scrisoare In care îşi arată dragostea lul pentru frumos, pentru poezie, şl dorinţa de a realiza poezii din ce in ce mal bune. Fără îndoială, dorinţa ii va fl împlinită căci prima lucrare In versuri pe care ne-o trimite este destul de promiţătoare. lat-o I PACEA Pacea ii simfonia holdelor legănate E munca cinstită, E pil nea I E dreptul la trai pe primint Să-l aibă mulţimea. E gindul curat ca Iubirea, E pruncul născut, fără nume E glasul mamei ce strigă şi cere Dreptul la viaţă pe lume. Pacea e liniştea zărilor sărutate de soare, E cntecul nostru, E viaţa ! E dragostea cea scumpă cu care La muncă porneşti dimineaţa. Dar ca şi C. Buruiană, mai mulţi tovarăşi, printre care STINGU PETRU, învăţător din Romîneşti-Hirlău, SINCU MARIA, elevă din Vaslui, TIMOFTE VASILE, elev la Şcoala profesională viticolă din Huşi, DUMITRU MORCOV din Ţigănaşi-Iaşi ş.a., ne-au trimis versuri multe din ele realizate . In care cîntă partidul, munca socialistă, pacea, patria înfloritoare, construcţiile de pe marile şantiere din ţară. Caracteristică în acest sens este poezia lui ION CIUCHI, muzeograf din Mirceşti-Paşcani. O redăm In întregime : AH, CUM VA FI ! Erau doar gropi de bombe-aici odată ! Se joacă vîntul molcom in perdele Şi un tavan, zvirlit un pumn de stele,’ Un candelabru-ntrezâresc din stradă. Ah, cum va fi din mii şi mii de schele Cind şi-or nălţa sidefu-n ţara toată Palate cum nu au mai fost vreodată ! In clipa asta cind mă uit spre ele, Mi-i sufletul In ceas de sărbătoare, O navă cosmică ce-n larguri zboară ; Căci nu găsesc imagine mai rară Cu care aş putea tăia din zare, Pînă la stele, pâminteşti hotare Pe care urci şi urc cu tine, ţară ! învăţătorul TEODOR BODRUG, din satul Alexandru cel Bun, raionul Iaşi, cintă, cu mîndrie justificată frumuseţile şi bogăţiile patriei : Cine vrea să-mi vadă astăzi ţara II poftesc să vie şi s-o vadă . E ca o prisacă in livadă Cînd e-n toiul fiorii primăvara. Ne-au mai trimis poezii meritorii ŞTEFAN STAN, sculer la Depoul CFR laşi, CONSTANTIN CODREANU, NASTASIA POPA şi GRIGORE MARIA din laşi. N-am putut opri nimic, deocamdată, din versurile trimise de C. BURAGA (Dăneşti), TIRON IONEL (Iaşi), NADA IONEL (Birlad), AMARANDEI ELENA (Iaşi), MIHAI HORHOGEA (Iaşi), GROSU NICOLAE (Huşi), ŞT. O. M. imi mii După premierele pe ţară cu „Poarta“ şi „Ochiul albastru“, consumate in cursul trecutelor stagiuni, Teatrul Naţional din Iaşi continuă să manifeste preferinţe pentru dramaturgia lui Paul Everac. „Costache şi Viaţa Inte-rioară“ reprezentată de curînd la Iaşi (pentru prima dată in ţară) pune în evidenţă aceeaşi factură aparte, aceeaşi arhitectură dramatică obişnuită autorului care a scris şi lucrările mai sus enumerate, dar şi „Ferestre deschise“ - piesă mult mai reuşită, jucată de multe teatre din ţară (nu însă şi de Naţionalul ieşean). Există, nu unele din piesele lui Everac, o preponderenţă a „efectelor“ calculate parcă cu compasul şi rigla, există primejdia unui manierism înţepenit in consideraţii preţioase. In supralicitarea unor fapte sau situaţii care nu-l conduc totdeauna pe Spectator acolo Unde ar defi dramaturgul. O altă dominantă a scrierilor lul Paul Everac se referă la tematică. Autorul se dovedeşte atras, In mal toate piesele sale, de relaţiile reciproce Intre latura socială a activităţii indivizilor şl viaţa lor personală. Caracterul determinant şl pozitiv al celei dinţii şl, în opoziţie, caracterul precar şi iluzoriu al Izolării intr-o aşa zisă „lume interioară" aparent lipsită de contigenţă cu problemele comune ale colectivităţii umane iată ce-şi propune să sublinieze dramaturgul şi în noua sa piesă. Inginerul Mălureanu de la Runcu III, supraveghează funcţionarea hidrocentralei de curînd pusă acolo în funcţiune, după ce participase cu întreaga sa capacitate la lucrările de construcţie şi de Instalare. Din furnicarul fostului şantier nu a mai rămas nimic. In total, se mai află acum in acest punct izolat numai paisprezece oameni, şi fiecare trăieşte o viaţă proprie, relativ închisă, preocupat mai mult de sine însuşi. Romulus Mălureanu este de felul lui un om taciturn, ordonat, precis în tot ce întreprinde, puţin interesat de faptele ce depăşesc sfera profesiunii. Soţia sa, Felicia, are nostalgia şantierului, unde îşi găsise un rost ca învăţătoare. Acum încearcă unele stări bovarice, puţin dulcege, agravate şi de sobrietatea, de lipsa unei sincere şi totale comuniuni sufleteşti cu soţul ei. In jurul acestui cuplu sunt alţi oameni la fel, închişi în cadrele prea strimte ale unei vieţi personale, sterpe. Dobrică îşi vede de micile lui interese egoiste. Tot ea parcurge prea des şi... nu fără efecte vizibile calea spre bufetul bine aprovizionat Cu băuturi, Paulina Orzaru are un „caz“ al ei, care i-a ratat timpuriu fericirea ş.a.m.d. Intre toţi aceştia soseşte un sportiv inginfat, vărul Inginerului. După ce Işi pune In aplicare fără rezultat „metodele“ sale de cuceritor de Inimi, verişorul Remus se dovedeşte la fel de singur şi nepregătit pentru viaţă. Cel care-i animă pe toţi, deschizîndu-le perspectivele unei vieţi cu adevărat tovărăşeşti, subliniind deci superioritatea eticii noi, este meşterul Coman Boţogan. In parte, contribuie la aceasta şi exemplul lui Vătul, barajistul care trăieşte ca un sihastru, un vîrf de munte şi nu coboară decit arareori, călare pe măgăruşul Costache. Vărul e cel mai izolat din toţi şi totuşi nu se simte singur: citeşte, discută cu personajele preferate, cu oamenii de ştiinţă, e conştient de prezenţa umanităţii întregi, a cărei conştiinţă o împărtăşeşte în ciuda singurătăţii de la locul său de muncă. Autorul construieşte, cum se vede, situaţii şi personaje contrastante, aproape simetric dispuse, urmărind să demonstreze o anumită teză. Există un efort de schematizare vicită. Un consimţit convenţionalism al intrigii dramatice, prin care scriitorul caută să elimine detaliile considerate inutile ale observaţiei naturaliste, atrăgînd atenţia asupra ideii de la care porneşte. Cu acelaşi scop foloseşte metafora cu măgarul care, tocmai prin lipsa ei de elevaţie, este menită să constituie obiectul unei satire vesele prieteneşti, la adresa tendinţelor de izolare a indivizilor în carapacea propriilor interese şi simţăminte. Inginerul Mălureanu şi soţia lui, fiecare pe rînd, discută (aparent) cu măgarul Costache. In fond ambii monologhează, analizîndu-şi gindurile şi impulsurile care-i despart, cînd mult mai logic (şi mai uman) ar fi să se destăinuie unul altuia (cum şi fac mai tîrziu, într-o scenă un adevăr reuşită, insă tot prin intermediul presupusului măgar). Amestecul de „dramă şi comedie“ pe care l-a dorit autorul (a se vedea subtitlul piesei) rămîne Insă nerealizat. Partea comică nu izbutește să fixeze obiectivul asupra părţii serioase punindu-se în serviciul ei, şi nu elucidează decit formal şi didactic dramele sau situaţiile dramatice ale eroilor. încercarea de a planta o piesă de idei în solul lipsit de consistenţă al unei butade sau al unui calambur (cum este de îla cu măgarul) nu poate garanta rezultatul aşteptat. împletirea oricăror situaţii dramatice este posibilă, fireşte, dar reuşita este condiţionată de amplitudinea şi de adîncimea unghiului de observaţie al creatorului. Personajele lui Everac nici nu au o biografie dramatică propriu zisă. Nu ni se explică destul pentru ce oameni tineri deprinşi cu disciplina muncii, cum sîunt soţii Mălureanu, ajung la un impas sufletesc atît de grav, care o duce pe Felicia chiar la gindul sinuciderii. Orientarea sănătoasă opusă a lui Boţogan sau Vătui să fie numai rezultatul unor dispoziţii temperamentale? $! apoi, ce fel de om e acest secretar de partid? El caută să-şi explice la un moment dat atitudinea, Insă In mod ilustrativ, ca adaoS la peroraţiile pe care I le-a pus în gură autorul. Trebuie să fmai observăm Că acest personaj este lipsit de evoluţie, că el apare şi dezleagă ca la un semnal de baghetă cele mai delicate Situaţii. Regia şi interpretarea ieşeană a piesei lui Paul Everac pun un relief, de altfel, cit de dificilă este situaţia celor care se străduiesc să traducă Scenic încercări lipsite de Substanţă dramatică propriu zisă, lipsite de suflu. Spectacolul este, la nivelul textului, corect, vădind efortul de a transmite limpede in sală Intenţiile autorului. Contribuţia lui Mircea Marosin este, în acest Sens, apreciabilă, atît în ipostază de regizor, cit şi de scenograf. Remarcăm bunul gust al regizorului care a evitat să aducă pe scenă în „carne şi oase“ acel „scuter" al barajistului Vătui, măgarul Costache. Aceasta a condus insă şi la o serie de inconsecvenţe: Costache apare de cele mai multe ori proiectat pe Un perete, ca şi cum ar sta undeva, priponit, dincolo de vederea noastră, dar actorii i se adresează in locuri diferite. Uneori proiecţiei, alteori în culise. In final, Costache apare totuşi după ce fusese vîndut ori donat de posesorul lui (inadvertenţă a autorului) ca... „personaj" împăiat (inconsecvenţă a regiei). Remarcăm delicateţea momentelor create de regie şi actori cînd cei doi soţi încep să se destăinuiască, timid, prin intermediul lui Costache. Cele mai dificile roluri sunt acelea jucate de S. Taişler (care s-a mişcat cu maturitate şi cu o exactă apreciere a poliderei fiecărui moment, pe întregul tra’seu al unei partituri sărace şi declarative), şi de Adina Popa. Interpreta Feliciei a adus frăfflîntare veridică şi vibraţie lirică, jUstificîhd atît cit se putea din curiozităţile acestui personaj. C. DinUlescu l-a jucat pe inginerul Mălureanu corect, lipsindu-i totuşi aplombul cerut de un asemenea personaj mai mult ursuz decit civilizat şi bine crescut. Rolul nu mai puţin dificil (din cauza primejdiei şablonului) a sportivului Remus l-a jucet Dorin Varga cu destulă vervă, păstrînd totuşi o bună măsură şi cu haz comunicativ (mai ales în actul I). In rest, am înregistrat linia convingătoare, totuşi confecţionată a ingenuităţii conferite Măriucăi Sas (Margareta Pogonat) ca şi contribuţia Virginiei Raiciu (joc delicat, însă o notă poate prea resemnată), aceea a lui Virgiliu Costin - interpret inteligent şi Uneori enigmatic al hîtrului (şi uneori misteriosului) Vătui, şi a Aurorei Ardeleanu (Victoria). N. BARBU „Costache şi viata interioară" — Dramă şi comedie în 3 acte de Paul Everac — Sesiia din actul I ii ííi.. i Iiíi . i N 11- !:• 11 I , s 51 !