Flacăra Iaşului, aprilie 1962 (Anul 18, nr. 4844-4869)

1962-04-01 / nr. 4844

pag. S-S Carnetul de partid") Nu mai văzusem niciodată un carnet de partid. Tata nu mi-l arătase pe al lui şi eu, la 9 ani, nu mă gîndisem la aşa­ ceva. Pentru mine şi pentru gene­raţia mea războiul a început ca nişte mari manevre ori ca un joc. In curtea regimentului de grăniceri au fost instalate mitraliere, iar noi, copiii din oraş, ne urcam în pridvorul ca­sei vecine aşteptlnd in fiecare dimineaţă intrarea lor în acţiu­ne. Mitralierele trăgeau destul de des doborînd avioane năb­u­ţeşti, iar noi fermecaţi, urmăn­­eam exploziile Scurte care-şi luau zborul din cutia Inchizăto-­ rului. Intr-o zi mama m­i-am trimis să duc de mîncare tatei. Tata era dispecer şi telefonase că nu poate veni acasă, pentru că era de servici. îl socoteam­ un om foarte important, căci cu­noştea toate trenurile care tre­ceau prin sectorul lui, de la staţia noastră şi pînă la grani-,­ţă. Era obosit şi foarte ocupat. IMi-a făcut semn cu capul, apoi a continuat o convorbire, pe care o trecu şi In condică — Alo, Kovel — sínt Vladimir Voli­tski. Nemţii vin dinspre staţia Ianevici — luptele se dau în gară. Nu mai sínt trenuri pe linie. Arunc aparatura în aer. Salut. Bubuiturile­ şi împuşcăturile care se auziseră pînă atunci fură urmate de nişte explozii, după care se aşternu liniştea. Imediat tata chemă altă gară. — Rovel la aparat.^ — Vorbește Iagodin. Ultimul eşalon a plecat cu familiile lo­calnicilor şi cu utilaj. rGara e a­­tacată de tancuri şi motociclete. Plecăm in ajutorul grănicerilor. Noroc buni *) Din „Veac nou" nr. 685/1962. Din nou e explozie şi iar, li­nişte de moarte. Tata rămase încă hiultă vre­me la aparat chemîndu-1 pe Iagodin, apoi trecu totul în con­dică şi mai Încercui o staţia de cale ferată pe o schemă mare... Acasă se şi ştia că trebuie împachetate lucrurile strict ne­cesare în vederea evacuării. SCHIŢĂ de E. TARANOV Ultimul eşalon urma să plece la ora 15. Noi, copiii, ne purtam aproape la fel ca Valka, fratele cel mai mic, care-şi atîrnase de gir cuţia cu masca de gaze şi mărşăluia voiniceşte prin curte cintind: „Dacă mline răz­boiul“... Dar războiul şi era la poarta noastră. Mama pregătise geamantanul, un sac cu de-ale gurii, iar eu îmi împachetasem cărţile într-o basma mare şi îmbrăcasem o cămaşă nouă. Iri gară ne-am îngrămădit cu toţii în vagoanele pe care erau desenate uriaşe cruci roşii. Tata, cu o înfăţişare neobişnuită şi aspră, ne sărută îndelung. Ple­cam spre răsărit. Călătoria nu era deloc plăcută, fiindcă în fiecare compartiment se înghe­suiau cite trei-patru familii eu şi prietenii mei împărţeam pe din două băncile de sus. Trenul oprea tot mai rar; a­­vea cale liberă căci era ultimul eşalon care venea dinspre apus. Se spunea că trenul dinainte fusese distrus de un bombarda­ment. Noi am aţipit cum ne-am suit pe bănci, iar cei mai mici tăceau în braţele mamelor o­­bosite. Deodată se auziră nişte ex-­­plozii. Una, două, trei... Am scos capul pe fereastră şi am văzut cum ultimul vagon al trenului se desprinde de celelalte şi e aruncat pe marginea terasa­­mentului. Chiar în faţa feres­trei vagonului, luîndu-se la întrecere cu noi, zbura la mică înălţime un avion cu cruci. Un chip alb, cu ochelari mari, ne privea din carlingă. Pe neaşteptate, din acoperişi­şul muşcat de gloanţele mitra­lierelor săriră ţăndări. Un al doilea avion mitralia vagoane­le de persoane şi cele sanitare. Se auriră plînsete şi ţipete săl­batice. Mama înfundă fereas­tra şi urcă pe banca de sus toate pernele şi plăpumile cu speranţa că gloanţele nu le vor străpunge. , Trei avioane se ţineau scai de hol; pe acoperiş se cernea parcă mazăre iar din pereţii vagoanelor zburau aşchii. Ţipe­tele şi plînsetele deveneau tot mai puternice. Trenul înainta fără să-şi încetinească viteza. Mecanicul era după cum se vede, un om cu experienţă; ştiai că o ţintă mişcătoare e mai greu de atins. Apoi avioanele dispărură. Tre­nul continua să alerge cu vite­ză mare, răsunînd de ţipete şi gemete. Cineva ceru apă; copiii îşi deşteptau zgomotos mame­le; o echipă îmbrăcată în alb trecu prin compartimente. Tre­nul opri in staţia Körösien. Oa­menii aduseră apă, mîncare, şi-i ajutară pe sanitari. Ne-am apropiat de locomoti­vă. Acoperişul era ciuruit de gloanţe iar în cabină, întins pe jos, zăcea mecanicul:­ un ant bâtrîn în uniformă de feroviar O femeie arătă că mecanicul condusese locomotiva de unul singur după primul stac al avioanelor, cînd ajutorul lui fusese ucis. Mecanicul fusese și el lovit la amîndouă picioa­rele. Pierzînd sînge, mlnuise manivela de viteză In genunchi. Pentru ca să nu-l scape din mină, dacă și-ar fi pierdut cumva cunoştinţa, se legase de manivelă şi spori mereu viteza trenului. Apoi, un glonte l-a lovit în umăr. Şi a­ condus tre­nul mai departe cu o singură mînă..* Cînd a văzut clădirea gării, a oprit trenul la peron. Dar legătura­ nu şi-a mai putut-o desface. L-au scos pe braţe şi l-au întins pe peron; îngenunchind în juru-i oamenii îl priveau cu lacrimi în ochi. Dar­­el nu mai putea deschide ochii şi se îngălbenea tot mai tare. Apoi pleoapele II tresări­­ră şi îşi mişcă puţin degetele. Doctorul încercă să-l ia pulsul, dar mecanicul îşi ridică mina spre buzunarul de sus al tuni­cii. Doctorul căută In buzunar, scoase de acolo un carnet roșu și 1-1 puse In mină. Nu mai văzusem nicio­dată un carnet de partid, dar atunci mi-a fost dat să văd unul, nă­clăit de sîngele unul comunist aflat pe moarte. In romm­ette de ORANEA A1. Jebeleanu „Frumuseţi Simple“ Poetul timişorean este un clntăreţ liric devotat al transformărilor neîn­cetate, petrecute diurn, In epoca noastră socialistă. Prin acestea el vede frumuseţea simplă, Insă răscos­litoare, a devenirii. „Pămtntul — scrie poetul — a rămas tot zgîrcit, în­căpăţînaţi furtunos“, ptnd cînd oa­menii au d ţsfărîmat granitul Inerţiei“ individualiste, supunîndu-l datorită for­ţei lor unite. Elogiul acesta adus activităţii colective creatoare a omul lui — singurul In stare să desţele­nească energiile şi fru-­ museţiile materiei — are o expresie similară In poezia MPerspectivă“ţi Ideea p­reluată,­ mai nuanţat, In Scrisoarea iunui oţelar reşiţecn adresată simbo­lic „cîmpiilor gălăţene“. Industriali­­zarea socialistă nu modifică doar peisajul, ci şi conştiinţele, stilul de viaţă : „Oamenii Reşiţei alunecă, gră­biţi, prin anotimpul crud, /Fîlfîindu-şi şepcile in faţa dimineţii blajine! /In sufletul lor eu aud /Pulsul covîrşitoa­­rei uzine“. (Pe străzile Reşiţei). De aici acea perspectivă semeaţă, spri­jinită de certitudinile programului constructiv al clasei muncitoare şi tot de aici Imnul de slavă închinat Partidului clarvăzător al viitorului fe­ricit: „Primul meu gînd, Partidul­ ţi-l închin, /Ţie-ţi închin prima bă­taie a Inimii mele,/Cînd păşesc pe străzile oraşului brodate cu fier şi cu schele, /Pe care primăvara, cuceritoa­re, aruncă stropi cu senin“. In perspectiva limpede a devenirii socialiste poetul priveşte şi munca mi­nerilor din Anina (Drumurile Aninei, Fetiţa minerului) şi aceea a colecti­viştilor din ţara Banatului (In cimp, Semănătura, Cor în cimpie), fiind totdeauna atent să descifreze sensu­rile pozitive ale faptelor ce exaltă. Cel mai adesea se relevă sentimen­tul optimismului, al desăvîrşirii mora­le prin muncă, vitalitatea izvorîtă din certitudinea luminoasă a mişcării spre viitor: „Drumurile Aninei sînt fîşii ar­gintii de vis, /Pomire-nsetate/ Spre comunism“. In volumul Frumuseţi simple există un ciclu întreg dedicat priete­niei intre popoare, avînd titlul Laudă prieteniei, ciclu prilejuit, evident, de călătoriile poetului în Uniunea Sovie­tică, R. S. Cehoslovacă şi R. P. Un­gară, şi în care Schu­meratul amintit se impune, mai al^^S că acea răsco­litoare constatare, cui unor tovarăşi mai scris şi dlte dor tică asemănătoare, P’ ma Africii, deosebite !’ ficative pretexte de InS mai ales, com­pletează a fii In mijlo­­ci. Poetul a zil cu tema­­a şl In lill­prin semin­­iţie. Prima, dnios ideea subliniată de noi mai SUS. Ea trădea­ză nereţinuta mîndrie a poetului pen­tru toate realizările patriei lui so­cialiste, printre care se numără şi capacitatea industrială a ţării. Poe­zia debutează printr-o evocare caldă a grijii muncitorilor de a produce bunuri materiale de o desăvirşită ca­litate. Sentimentul patriotic al poetului a­­re o autentică vibraţie. Solidaritatea cu lupta da eliberare a popoarelor Africii, ideea reliefată in cealaltă poezie, se exprimă, poate prea mult declarativ, Insă energic, de pe po­ziţiile Imperativelor Istorice ale prezentului: „Cit de armonioase sunt dansurile voastre, /Oameni din Inima Africii! /V-ascult emoţionat mişcarîle, /Căci sub tălpile voastre mari şi ne­gre trosnesc /Verigile ultimelor lan­ţuri ale sclavajului...“ Necontenita tendinţă a poeziei lui Al. Jebeleanu spre exaltarea noului, a vieţii triumfătoare, a muncii constructive, ş. a. m. d. capătă Intensitate, lirică în mărturisiri directe cum ar fi aceasta: „Aştept primăvara, /Şi ascult, de departe, cocorii/ Cum ciocănesc în cojile zărilor“, dar ajunge la artifi­cios cînd poetul încearcă s-o obiecti­veze în elemente de peisaj­­ enu­merate cu platitudine cum ar fi In a­­cest caz: „Combinele tac ostenite, /Cu mirişti zăcind la picioare,/ Ci cîmpul cu voci înmiite /Slăveşte rodiri viitoa­re“.­ (Cor In cîmpie). Pericolul reto­rismului fără fond afectiv, al descrip­tivismului vog, al metaforizării neins­­pirate li pîndeşte uneori. De pildă, i­­maginea măreţiei faptelor omului con­temporan nu poate fi susţinută de­ metafora­­„tunelurilor lungi“ sfredelite „spre frumuseţi“... astrale. Pe Al. Jebeleanu îl stînjeneşte In momentul de faţă şi obsesia livrească (apăr Ci­taţi fără rost Dante, Liszt, Wagner, Picasso), concretizată, tototdată, In prozaisme pretenţioase (ex. „Cărămi­zilor de Jar /Cu fantezia mea am dorit să le fixez tipar“) şi In unele reminiscenţe directe din poezia Iul Eschin (Slărim In cioburi luna ro­tunjită", etc.), Arghezi („Sub dalta-mi ascuţită şi dibace /Ascunse forme se deprind să joace“ etc.), Labiş („Cu Inerţia n-o să mă împac“ etc.). Unele sensuri ale cuvintelor nu sunt proprii. Ex. „aştept primăvara grăbit"! „Umeri osteniţi... de dinamismul zilnic al cărbunelui". Negreşit, poezia lui Al. Jebeleanu va continua să exprime noul, mereu­­prezent şi activ, al vieţii noastre socialiste. Asta îl obligă la o mai atentă discernere a mijloacelor de expresie înseşi. LUCIAN DUMBRAVĂ RECENZIE L OPERA DE STAT IAȘI prezintă : miercuri 4 aprilie, ora 19.30 CĂLĂREŢUL DE ARAMA“ duminică 8 aprilie ora 19.30 „RAPIREA DIN SERAI“ duminică 8 aprilie ora 10 „TRUBADURUL“ 1111 i I i­II:, „ I î ¦ •, I h ‚ 1 s* ill i ii.. .i, I, ., 11 ,i I ii. t MACARI IASOLOI Seară literară VASLUI. (De la subredacţia ziarului „Flacăra laţului“). In colaborare cu biblioteca raio­nală, Casa raională de cultură Vas­­lui­ a organizat zilele trecute o sea­ră literară pe tema „Figuri de eroi comunişti In creaţia scriitorilor ieşeni”. Cu acest prilej, artişti amatori au citit fragmente şi poezii din volu­mele autorilor Ion Istrati, Dumitru Ignea, Horia Zilieru, Florin Mihai Petrescu şi Andi Andrieş. In cadrul serii literare a avut loc şi întîlnirea cu scriitorul ieşean Ma­noie Auneanu, care a citit un frag­ment din povestirea „Soarele de la miezul nopţii’* din volumul său, de curînd apărut „Cerul era aproape”. L ZUGRAVU ­oOo-In pregătire Membrii formaţiei de teatru din cadrul Institutului Agronomic, sub în­drumarea actorului V. Raiciu, pregă­tesc o seară de poezie Întitulată ,,Poeţii lumii'*. In cadrul acestei seri vor fi recitate cele mai frumoase poezii din literatura clasică şi con­temporană. In vederea sărbătoririi Zilei tinere­tului din patria noastră, aceeaşi for­maţie pregăteşte o seară de poezie închinată acestui eveniment. Echipa de dansuri a cămi­nului cultural din Stoişeşti - Birlad. Foto:­ V. BOTOŞANI Drum de vacanţă Slobozind corole­­de lumină, mugurii se vor deschide—acuşi —­­curcubee vor scopi-n grădină, pe aripi de, fluturi jucăuşi. Printre ţărmuri verzi, cu trup de şarpe, lunecă stratele, sprinţar, murmurind pe nevăzute harpe, vinturi line trec, in zbor, hoinar. Itu pornesc la drum, cu voi, prieteni orişiunde paşii v­or purta, pe cărări de munte, printre Cetini către piscul argintiu, de, nea, să privim cum trec buşteni pe­­jgheaburi, trenurile pufăind greoi, fluturinău­ şi coamele de aburi... Pretutindeni vreau să fiu cu voi, Ungă ţarini, unde Se-nfiripă holda "necuprinsă de priviri, unde simţi că-n fiecare clipă aerul puterii ti respiri; peste şesul larg Scăldat un soare ori un cringul viscolit de flori — orişiunde viaţa-nnoitoare dăruie miresme şi culori. Pretutindeni, marea frumuseţe ne pătrunde inima, vrăjită, pe cuprinsul tău de tinereţe şi de clinec - patrie slăvită1, CONSTANTIN SCRIPCA ii,..i ! ((, tn.t’s I u !> ii m l >* 11 11 i»ii s I fír: 4844 PRIETENI CU POEZIA Din nou am maldărul de poezii In faţă. Răsfoiesc, citesc, aleg. Mă bucur că sunt multe ; oamenii mun­cii (nici unul dintre cei care au tri-f mis nu-l scriitor profesionist), găsesc în activitatea lor, In viaţa lor Iz­voarele poeziei şi se străduiesc să le pună In valoare. Fireşte, unii cu mal multă, alţii cu mai puţină pricepere şi indemînare, dar toţi dornici să fa­că lucruri frumoase. Tehnicianul silvic C. BURUIANA, din comuna Sineşti, ne trimite o poe­zie însoţită de o scrisoare In care îşi arată dragostea lul pentru frumos, pentru poezie, şl dorinţa de a realiza poezii din ce in ce mal bune. Fără îndoială, dorinţa ii va fl împlinită căci prima lucrare In versuri pe ca­re ne-o trimite este destul de pro­­miţătoare. lat-o I PACEA Pacea ii simfonia holdelor legănate E munca cinstită, E pil nea I E dreptul la trai pe primint Să-l aibă mulţimea. E gindul curat ca Iubirea, E pruncul născut, fără nume­­ E glasul mamei ce strigă şi cere Dreptul la viaţă pe lume. Pacea e liniştea zărilor sărutate de soare, E cntecul nostru, E viaţa ! E dragostea cea scumpă cu care La muncă porneşti dimineaţa. Dar ca şi C. Buruiană, mai mulţi tovarăşi, printre care STINGU PETRU, învăţător din Romîneşti-Hirlău, SINCU MARIA, elevă din Vaslui, TIMOFTE VASILE, elev la Şcoala profesională viticolă din Huşi, DUMITRU MORCOV din Ţigănaşi-Iaşi ş.a., ne-au trimis versuri­­ multe din ele realizate . In care cîntă partidul, munca so­cialistă, pacea, patria înfloritoare, construcţiile de pe marile şantiere din ţară. Caracteristică în acest sens este poezia lui ION CIUCHI, muzeo­graf din Mirceşti-Paşcani. O redăm In întregime : AH, CUM VA FI ! Erau doar gropi de bombe-aici odată ! Se joacă vîntul molcom in perdele Şi un tavan, zvirlit un pumn de stele,’ Un candelabru-ntrezâresc din stradă. Ah, cum va fi­­ din mii şi mii de schele Cind şi-or nălţa sidefu-n ţara toată Palate cum nu au mai fost vreodată ! In clipa asta cind mă uit spre ele, Mi-i sufletul In ceas de sărbătoare, O navă cosmică ce-n larguri zboară ; Căci nu găsesc imagine mai rară Cu care aş putea tăia din zare,­ Pînă la stele, pâminteşti hotare Pe care urci şi urc cu tine, ţară ! învăţătorul TEODOR BODRUG, din satul Alexandru cel Bun, raionul Iaşi, cintă, cu mîndrie justificată frumuse­ţile şi bogăţiile patriei : Cine vrea să-mi vadă astăzi ţara II poftesc să vie şi s-o vadă . E ca o prisacă in livadă Cînd e-n toiul fiorii primăvara. Ne-au mai trimis poezii meri­torii ŞTEFAN STAN, sculer la Depoul CFR laşi, CONSTANTIN CODREANU, NASTASIA POPA şi GRIGORE MARIA din laşi. N-am putut opri nimic, deocam­dată, din versurile trimise de C. BU­­RAGA (Dăneşti), TIRON IONEL (Iaşi), NADA IONEL (Birlad), AMARANDEI ELENA (Iaşi), MIHAI HORHOGEA (Iaşi), GROSU NICOLAE (Huşi), ŞT. O. M. imi mii După premierele pe ţară cu „Poar­ta“ şi „Ochiul albastru“, consumate in cursul trecutelor stagiuni, Teatrul Naţional din Iaşi continuă să mani­feste preferinţe pentru dramaturgia lui Paul Everac. „Costache şi Viaţa Inte-­­rioară“ reprezentată de curînd la Iaşi (pentru prima dată in ţară) pune în evidenţă aceeaşi factură aparte, ace­eaşi arhitectură dramatică obişnuită autorului care a scris şi lucrările mai sus enumerate, dar şi „Ferestre des­chise“ - piesă mult mai reuşită, ju­cată de multe teatre din ţară (nu­ însă şi de Naţionalul ieşean). Există, nu unele din piesele lui E­­verac, o preponderenţă a „efectelor“ calculate parcă cu compasul şi rigla, există primejdia unui manierism în­ţepenit in consideraţii preţioase. In supralicitarea unor fapte sau situaţii care nu-l conduc totdeauna pe Spec­­tator acolo Unde ar defi dramaturgul. O altă dominantă a scrierilor lul Paul Everac se referă la tematică. Autorul se dovedeşte atras, In mal toa­te piesele sale, de relaţiile reciproce Intre latura socială a activităţii indi­vizilor şl viaţa lor personală. Carac­terul determinant şl pozitiv al celei din­ţii şl, în opoziţie, caracterul precar şi iluzoriu al Izolării intr-o aşa zisă „lume interioară" aparent lipsită de conti­­genţă cu problemele comune ale co­lectivităţii umane iată ce-şi propune să sublinieze dramaturgul şi în noua sa piesă. Inginerul Mălureanu de la Runcu III, supraveghează funcţionarea hidro­centralei de curînd pusă acolo în funcţiune, după ce participase cu în­treaga sa capacitate la lucrările de construcţie şi de Instalare. Din fur­nicarul fostului şantier nu a mai ră­mas nimic. In total, se mai află acum in acest punct izolat numai paispre­zece oameni, şi fiecare trăieşte o viaţă proprie, relativ închisă, preocu­pat mai mult de sine însuşi. Romulus Mălureanu este de felul lui un om taciturn, ordonat, precis în tot ce în­treprinde, puţin interesat de faptele ce depăşesc sfera profesiunii. Soţia sa, Felicia, are nostalgia şantierului, unde îşi găsise un rost ca învăţătoa­re. Acum încearcă unele stări bovari­­ce, puţin dulcege, agravate şi de sobrietatea, de lipsa unei sincere şi to­tale comuniuni sufleteşti cu soţul ei. In jurul acestui cuplu sunt alţi oa­meni la fel, închişi în cadrele prea strimte ale unei vieţi personale, sterpe. Dobrică îşi vede de micile lui in­terese egoiste. Tot ea parcurge prea des şi... nu fără efecte vizibile calea spre bufetul bine aprovizionat Cu băuturi, Paulina Orzaru are un „caz“ al ei, care i-a ratat timpuriu feri­cirea ş.a.m.d. Intre toţi aceştia so­seşte un sportiv inginfat, vărul Ingi­nerului. După ce Işi pune In aplicare fără rezultat „metodele“ sale de cu­ceritor de Inimi, verişorul Remus se dovedeşte la fel de singur şi nepre­gătit pentru viaţă. Cel care-i animă pe toţi, deschizîndu-le perspectivele unei vieţi cu adevărat tovărăşeşti, subliniind deci superioritatea eticii noi, este meşterul Coman Boţogan. In parte, contribuie la aceasta şi e­­xemplul lui Vătul, barajistul care tră­ieşte ca un sihastru, un vîrf de munte şi nu coboară decit arareori, călare pe măgăruşul Costache. Vărul e cel mai izolat din toţi şi totuşi nu se simte singur: citeşte, discută cu per­sonajele preferate, cu oamenii de şti­inţă, e conştient de prezenţa umani­tăţii întregi, a cărei conştiinţă o îm­părtăşeşte în ciuda singurătăţii de la locul său de muncă. Autorul construieşte, cum se vede, situaţii şi personaje contrastante, a­­proape simetric dispuse, urmărind să demonstreze o anumită teză. Există un efort de schematizare vicită. Un consimţit convenţionalism al in­trigii dramatice, prin care scriitorul caută să elimine detaliile considera­te inutile ale observaţiei naturaliste, atrăgînd atenţia asupra ideii de la care porneşte. Cu acelaşi scop folo­seşte metafora cu măgarul care, toc­mai prin lipsa ei de elevaţie, este menită să constituie obiectul unei sa­tire vesele prieteneşti, la adresa ten­dinţelor de izolare a indivizilor în ca­rapacea propriilor interese şi simţă­minte. Inginerul Mălureanu şi soţia lui, fiecare pe rînd, discută (aparent) cu măgarul Costache. In fond ambii mo­nologhează, analizîndu-şi gindurile şi impulsurile care-i despart, cînd mult mai logic (şi mai uman) ar fi să se destăinuie unul altuia (cum şi fac mai tîrziu, într-o scenă un adevăr reu­şită, insă tot prin intermediul presu­pusului măgar). Amestecul de „dramă şi comedie“ pe care l-a dorit auto­rul (a se vedea subtitlul piesei) ră­­mîne Insă nerealizat. Partea comică nu izbutește să fixeze obiectivul asupra părţii serioase punindu-se în serviciul ei, şi nu elucidează decit formal şi didactic dramele sau situaţiile drama­tice ale eroilor. încercarea de a plan­ta o piesă de idei în solul lipsit de consistenţă al unei butade sau al unui calambur (cum este de îla cu măga­rul) nu poate garanta rezultatul aştep­tat. împletirea oricăror situaţii drama­tice este posibilă, fireşte, dar reu­şita este condiţionată de amplitudi­nea şi de adîncimea unghiului de observaţie al creatorului. Personajele lui Everac nici nu au o biografie dramatică propriu zisă. Nu ni se explică destul pentru ce oa­meni tineri deprinşi cu disciplina muncii, cum sîunt soţii Mălureanu, a­­jung la un impas sufletesc atît de grav, care o duce pe Felicia chiar la gindul sinuciderii. Orientarea sănătoa­să opusă a lui Boţogan sau Vătui să fie numai rezultatul unor dispoziţii temperamentale? $! apoi, ce fel de om e acest secretar de partid? El caută să-şi explice la un moment dat atitudinea, Insă In mod ilustrativ, ca adaoS la peroraţiile pe care I le-a pus în gură autorul. Trebuie să fm­ai observăm Că acest personaj este lip­sit de evoluţie, că el apare şi dez­leagă ca la un semnal­ de baghetă cele mai delicate Situaţii. Regia şi interpretarea ieşeană a piesei lui Paul Everac pun un relief, de altfel, cit de dificilă este situaţia celor care se străduiesc să traducă Scenic încercări lipsite de Substanţă dramatică propriu zisă, lipsite de su­flu. Spectacolul este, la nivelul textu­lui, corect, vădind efortul de a trans­mite limpede in sală Intenţiile autoru­lui. Contribuţia lui Mircea Marosin este,­­ în acest Sens, apreciabilă, atît în ipostază de regizor, cit şi de sce­nograf. Remarcăm bunul gust al regi­zorului care a evitat să aducă pe sce­nă în „carne şi oase“ acel „scuter" al barajistului Vătui, măgarul Cos­tache. Aceasta a condus insă şi la o serie de inconsecvenţe: Costache a­­pare de cele mai multe ori proiectat pe Un perete, ca şi cum ar sta un­­­deva, priponit, dincolo de vederea noastră, dar actorii i se adresează in locuri diferite. Uneori proiecţiei, al­teori în culise. In final, Costache a­­pare totuşi după ce fusese vîndut ori donat de posesorul lui (inadvertenţă a autorului) ca... „personaj" împăiat (inconsecvenţă a regiei). Remarcăm delicateţea momentelor create de re­gie şi actori cînd cei doi soţi încep să se destăinuiască, timid, prin in­termediul lui Costache. Cele mai di­ficile roluri sunt acelea jucate de S.­ Taişler (care s-a mişcat cu maturi­tate şi cu o exactă apreciere a poli­­derei fiecărui moment, pe întregul tra­’­seu al unei partituri sărace şi decla­rative), şi de Adina Popa. Interpreta Feliciei a adus frăfflîntare veridică şi vibraţie lirică, jUstificîhd atît cit se putea din curiozităţile acestui perso­naj. C. DinUlescu l-a jucat pe in­ginerul Mălureanu corect, lipsindu-i totuşi aplombul cerut de un aseme­­nea personaj mai mult ursuz decit ci­vilizat şi bine crescut. Rolul nu mai puţin dificil (din cauza primejdiei şa­blonului) a sportivului Remus l-a jucet Dorin Varga cu destulă vervă, păstrînd totuşi o bună măsură şi cu haz co­­municativ (mai ales în actul I). In rest, am înregistrat linia convingătoa­re, totuşi confecţionată a ingenuităţii conferite Măriucăi Sas (Margareta Pogonat) ca şi contribuţia Virginiei Raiciu (joc delicat, însă o notă poate prea resemnată), aceea a lui Virgiliu Costin - interpret inteligent şi Uneori enigmatic al hîtrului (şi uneori miste­riosului) Vătui, şi a Aurorei Ardeleanu (Victoria). N. BARBU „Costache şi viata interioară" — Dramă şi comedie în 3 acte de Paul Everac — Sesiia din actul I ii í­í­i.. i I­i­í­i . i N­ 11- !:• 1­1 I , s 51 !

Next