Flacăra Iaşului, aprilie 1967 (Anul 23, nr. 6393-6418)

1967-04-08 / nr. 6399

FLACĂRA IAȘULUI PAGINA 2 * Perspective ale neurochirurgiei In medicină, de curînd, s-a reuşit transplantarea experimentală a creierului, una dintre victoriile cele­­mai importante ale medici­nei moderne. Pe marginea acestei realizări de­­presti­giu am iniţiat, pentru citi­torii noştri, un interviu cu prof. dr. NICOLAE OBLU, şeful clinicii­­de neurochi­rurgie din Iaşi. — Care este locul metodei transplantării organelor în me­dicina modernă ? — In general, chirurgia a căutat să elimine din organism în limita posibilităţii, complet sau incomplet, organele bol­nave, d­ad nici o altă posibi­litate terapeutică nu se între­vedea. Această chirurgie de extirpare a determinat și­­pre­ocuparea de înlocuire a unor organe a căror îndepărtare este incompatibilă cu viața. Dacă această problemă n-a fost prea dificilă în cazul organe­lor duble (rinichi, de exemplu), in cete unice însă nu s-a do­vedit a fi uşor de învins. To­tuşi, cercetătorii au continuat şi continuă eforturile şi pentru rezolvarea cu succes a înlo­cuirii organelor unice. De alt­fel, nu de mult, s-a afirmat că „chirurgia viitorului va fi a­­ceea a grefelor de organe" (J. Bemnard). — Care sunt primele încer­cări de acest fel ? — Primele încercări de a grefa ţesuturi sau porţiuni de organe s-au făcut spre finele secolului trecut : aceste grefe s-au plasat în alte organe bine vascularizate (în muşchi, de exemplu) şi care le asigura vi­talitatea. La începutul secolu­lui nostru, s-a­u făcut primele încercări de a transplanta or­gane şi cărora actul operator ie-a asigurat nutriţia prin a­­frastomoza (sutura) vaselor sale cu cele ale organismului pe care se transplanta. Aces­te încercări s-a­u aplicat pe rinichi, organ dublu, dar şi rezistent. După faza de expe­rimentare pe animale, în 19­94, s-a reuşit prima homo-trans­plantare de rinichi la om, în­tre doi fraţi gemeni, identici. Ulterior, tehnica s-a perfec­ţionat şi în prezent sîntem în posesia unor rezultate, e drept, rare, de supravieţuire de ani de zile. S-a trecut apoi la gre­fe de ficat sau de aparat val­vular al inimii. — Ambiţia cercetătorilor se ridică spre organe tot mai complexe. Deci şi la creier ! — In domeniul cercetării in neurofiziologie se cunoştea po­sibilitatea de a se studia pe animal, prin metoda aşa-zisă „a capului izolat", realizată iniţial de Humans şi perfecţio­nată, din punct de vedere al realizării tehnice, de către prof. Benetato la Institutul de fizio­logie din Cluj. In linia pre­ocupărilor de grefare însă a intrat în cîmpul experimen­tal pe animale şi grefarea capului. S-a reuşit să se gre­feze la cîine al doilea cap cu gît. Acest fapt a constituit o nouă treaptă în încercările ex­perimentale. Da­că în cazul gre­felor de alte organe, s-au rea­lizat mai devreme progrese apreciabile, în încercările de grefare a creierului se întil­­­neau­­dificultăţi enorme. Este suficient să notăm,­­între al­tele, faptul că în mod normal, creierul nu poate suporta o­­prirea circulaţiei sîngelui mai mult de 5 minute. Se ştie cu certitudine că o­ privare a cre­ierului de singe dincolo de 5 minute determină leziuni pe creier, leziuni care sînt cu atît mai grave cu cît se pre­lungeşte întreruperea circula­ţiei sangvine. Desigur, că, manevrele operatorii şi de scoa­tere a creierului de ier un animal, şi transferarea lui la un alt animal, necesitam un timp destul de lung, şi acesta­­nu era singurul obstacol. Totuşi, recent, literatura de specialitate vine să anunţe un succes cu totul excepţional în materie de grefe de organe . Robert Y. White şi colabora­torii săi (S.U.A.) au reuşit,­­pentru prima oară, să grefeze creierul la cîine. Creierul a fost luat de la clinele „dona­tor" împreună cu învelişurile meningeale şi craniu şi s-a tra­nspiflintat la un alt cîine „receptor", la nivelul gitului acestuia. Aici s-au făcut le­găturile vasculare între cre­ierul adus și vasele ca­roti­­dojugulare ale ciinelui recep­tor. In acest fel, s-a asigurat creierului grefat o oarecare vitalitate, desigur redusă în timp. De retinut că nu s-au făcut conectări între creierul transpus la gitul ciinelui re­ceptor şi sistemul nervos al acestuia. In aceste condiţii, creierul grefat a „trăit" la unele animale cel puţin 6 ore, iar la altele pînă la 6 zile. Încetarea lui din funcţie, deci „moartea" creierului grefat este atribuită constant unei alimentări necorespunzătoare cu singe. Totuşi, în noul său lăcaş, deşi creierul nu poate primi stimuli decit pe cale sanghină, el are o valoare funcţională, care este obiec­tivată prin înscrierea cu ajuto­rul electroencefalografului a activităţii sale electrice. Pînă acum s-au putut cerceta, pe lingă activitatea sa bioelec­­trică, circulaţia sîngelui, tem­peratura,, precum şi consumul de oxigen şi glucoză. Acest splendid rezultat experimen­tal, pe lingă marile posibi­lităţi de cercetare în dome­niul neurofiziologiei sau neu­­ropatologiei va stimula şi pe autorii încercărilor de pînă acum, dar şi pe alţii pentru a se perfecta şi depăşi această etapă experimentală. — Următoarea etapă se poa­te bănui ! — Aşa după cum în grefa de rinichi s-a reuşit grefarea lui la om, sperăm că viitorul, şi poate unul nu prea îndepăr­tat, ne va confirma speranţa unei transplantări a creierului la om. N. ALDIN Artişti demine cătină Efectele de lumină sunt cele care pun în valoare spectacolul, subliniază valorile textului şi interpreta­rea actorilor. Iată-l pe maistrul de lumini al Teatru­lui Naţional din Iaşi, Gheoreghe Leurzeanu, la orga de lumini, în timpul manevrelor de spectacol. Lapte care nu se strică Specialiştii englezi au cer­cetat ce se ir­tîmplă cu lap­tele in condiţii de igienă ex­cepţionale. Ei au construit o maşină specială, în care sticlele sunt sterilizate cu abur încălzit la 150°C, după care ele sunt um­plute imediat cu lapte pasteu­rizat. Laptele astfel îmbute­liat a stat în cameră timp de două săptămini, fără să se strice. Ca să nu-și piardă mi­rosul și gustul, s-au folosit sticle de culoare închisă. Călire fără oxigen Uzina termotehnică „Elkal" din Lodz (Polonia) a constru­it două prototipuri de genera­toare pentru reglarea atmos­ferei. Ele servesc la călirea metalelor intr-o atmosferă fă­ră oxigen. Pînă acum, supra­fața metalelor care se căleau intr-o atmosferă cu oxigen, pierdea din masă şi din luciu. Acest fapt avea o influenţă negativă, în special asupra rulmenţilor care trebuie să aibă o suprafaţă perfect ne­tedă. După călirea tradiţiona­lă, ei trebuiau prelucraţi a doua oară. La noul genera­tor, acest lucru este evitat. Grup statuar lîngă Biblioteca universitară „M. Eminescu", din Iași, din pă­cate, greu de văzut din stradă! Un monument al naturii: Dealul Repedea Prof. dr. docent I. GUGIUMAN În jurul oraşului Iaşi sunt multe dealuri, de pe fruntea sau de­­ pe plaiul cărora, se poate admira nu "numai, vechea capitală a Moldovei, aflată astăzi în plină şi viguroasă dezvoltare, ci şi priveliştea largă ce se în­tinde pînă la zeci de kilometri depărtare. Pe toate­­le întrece însă, ca frumuseţe şi ca poziţie, Dealul Repedea, situat la vreo zece kilometri distanţă spre sud de acest mare centru­­urban. El reprezintă, împreună cu masivul deluros Păun, din apropiere, partea cea mai de nord-est a subunităţii fizico­­geografice numită Podişul Central Moldove­nesc, înălţimea lui depăşeşte cu puţin cifra de 350 metri deasupra nivelului mării, spina­rea sa avînd forma unui platou neted ca masa. Marginea de miază-noapte şi de as­finţit a Dealului Repedea are aspect de a­­brupt puternic, care se continuă în jos prin învăluriri­­din ce în ce mai line, totul alcă­tuind un relief de cuestă (coastă) cu peisaj specific, in care crîngurile, podgoria și livada dau nota caracteristică. In buza priporoasă a dealului se vede ca­pătul rupt al stratelor alburii, stîncoase, aşe­zate aproape orizontal şi alcătuite din cal­care grezoase şi politice, în aceste straie sunt extraordinar de numeroase fosilele apar­­ţinînd lumii vieţuitoarelor care au trăit în apele Mării Sarmatice ce dăinuia pe aceste meleaguri acum aproape opt milioane de ani. Cu un­ veac şi ceva în urmă, pe la 1861, Grigore Cobâleescu, profesor la Uni­versitatea din Iaşi, a cercetat aceste strate cu lumea lor imensă de fosile, publicînd pri­ma lucrare românească de geologie intitu­lată „Colb­ariul de la Răpidea”. La baza stivei de roci calcaroase se alia un strat nu prea gros de nisipuri îmbibate cu apă bună de băut, care dă multe iz­voare ce curg l­a vale -peste faţa straielor argiloase aflate­­mai jos -ori sînt captate şi folosite de populaţie prin mijlocirea şipote­­lor, a fîntînilor şi a conductelor ce se în­dreaptă pină la Iaşi.­­Către acest­­deal impunător urcă­­de multă vreme vizitatori din ţară şi de peste hotare, ca să-i admire frumuseţea lui naturală, să vadă şi să-i cerceteze stîncile ori să-şi des­­fate sufletul privind cu nesaţ pînă departe, în zare, cum se unduiesc din dealurile joase dinspre miază-noapte şi asfinţit ale Cîmpiei Moldovei. Truda drumului pînă la Repedea nu a fost niciodată prea mare pentru cei îndrăgostiţi de frumuseţile pămîntului românesc. Astăzi, şoseaua modernă ce duce de la Iaşi la Vas­lui (şi de acolo mai departe) trece pe lîngă acest deal şerpuind agale, iar noul complex turistic „MOTELUL BUCIUM“, asigură celor doritor, de popas şi contemplare, adapost, hrană­­ şi loc de întremătoare odihnă. La Repedea, declarat de cîţiva ani monu­ment al naturii, se poate merge oricînd, tot­deauna avînd ce vedea şi ce admira. Prins în mantia albă a zăpezii de iarnă, înconju­rat primăvara de miile de pomi înfloriţi ase­meni unor candelabre uriaşe fixate pe coasta cu livadă din vale, mîngîiat toată vara de trilurile păsărelelor aciuate în crîngurile şi în codrul din apropiere ori cuprins toamna de aroma strugurilor daţi în pîrg şi de poli­­­cromia ipodgoriei ce se întinde pînă dincolo de oraşul Iaşi, Dealul Repedea ne îndeam­nă la o cît mai îndelungă zăbovire pe frun­tea lui pleşuvă cu necontenită adiere de vînt. De acolo, de sus, nu amurgurile cu cer senin, se poate vedea, departe, spre apus, silueta falnică a Ceahlăului dominată de vîrfurile Toaca, Ocolaşul Mare şi­­Panaghia. Ici, colo, ziua, ca şi în nopţile cu lună plină, pe covorul imens al ogoarelor desfăşurate pe dealurile scunde ale Cîmpiei Moldovei se vede sclipind alb-argintiul iazurilor recent construite, pe faţa cărora nu rareori îşi re­flectă lumina puzderia de be­curi electrice înşiruite pe margini de drum, pe pifţi de sate şi pe şo­selela ce urcă şi­ coboară do­mol. . în sfîrşit, tot de acolo de sus sau de pe te­rasa complexului turistic, avem una din cele mai frumoase privelişti asupră­­ oraşului Iaşi, învăluit ziua intr-o fină şi străvezie Ceaţă ur­bană, iar noaptea pare că­­întreaga lui va­tră se mişcă o detă cu lina Tremurare a mi­ilor de becuri multicolore Ce-i brăzdează tot cuprinsul în­­ lung şi lut. De la Rebedea se p­oate Uşor pătrunde în codrul dinspre miază-zi, cu poteci tainice, căprioare sprintene, cabane izolate şi poieni pline de soare. Spre răsărit, se poate a­­junge pe culmea cea mai înaltă a masivu­lui deluros Păun, de unde se poate vedea în toată larga ei deschidere lunca Prutului. La capătul unei drumeţii de o zi-două la Repedea, ne întoarcem acasă nu numai cu bucuria celor văzute, ci şi cu dorinţa de a reveni mereu aici, ca să admirăm priveliştile ce ne-au încîntat, poate pentru prima dată şi atît de mult sufletul, ne-au îmbogăţit min­tea cu atîtea lucruri noi şi ne-au întărit con­vingerea că multe se pot realiza în scumpa noastră patrie socialistă. TOT NEINSURAT AM RĂMAS! Nu ştiu ce mi-a venit mie sa mă însor tocmai cu tata lui Negru-împărat, divor­ţată de bărbatu-său pe mo­tiv de infidelitate. Dar, dorinţa-i dorinţă, aşa că m-am prezentat la viitorul tată-socru, mi-am umflat coşul pieptului ca să par mai voinic şi tuindu-mi i­­nima în dinţi i-am spus: — Sint deştept, isteț, frumos! Am bani ! Nu fu­mez şi nici nu beau! Vreau să-mi dai fata de nevastă, Impărate-Negru ! Atît ! întunecimea sa m-a mă­surat din cap pină-n picioa­re şi grăit-o astfel către mine : — Om la vremea însu­rătorii, în problema asta te vei descurca cu tiică­­riea cea mai mare pe care o găsești la Fabrica de tri­cotaje „Moldova". Ii aju­toare de maistru la agre­gatul 3. Ea știe cum să procedeze în astfel de ca­zuri. Cind m-a văzut, fata mai mare a împăratului a făcut ochii mari, crezind că nu-s pămintean, dar, dumi­­rindu-se, mi-a zis cu vorbă domoală : — Jumătate însurat, ju­mătate burlac, știu care­­i-i necazul. Eu sunt fiica cea mai mare a lui Negru­­împărat. După soț mă chea­mă Eleonora Ghinea. Tu vrei să te însori cu sora mea cea mai mică. Noi ne tragem dintr-o familie străveche de împărați în­chiși la culoare. Obiceiul la noi e că pentru orice în­lesnire sau serviciu ce ni-i facem trebuie să ne dai un plocon. Dacă vrei să reuşeşti, ia această găină, care face cite 30 de ouă pe zi (şi pe care eu am primit-o plocon de la Elena Iuraşcu) şi du-i-o împăratului. Am mulţumit, sărutind mina măriei sale, fiica mai mare a lui Negru-împărat, şi am plecat către curţile împărăteşti. Pînă să ajung acolo, găina s-a ouat de 30 de ori, aşa că i-am dat îm­păratului şi cete 30 de ouă. — Acum îmi dai fata ? l-am întrebat eu. In loc de răspuns, insă, viitorul meu socru mi-a întors spatele şi n-a mai scos nici o vorbă. Văz­ind aceasta m-am dus din nou la sora mai mare a alesei mele. Cină m-a văzut, a scos 10 kg. de vin, după care mi-a spus : — Du-te din nou la tai­­că-meu și spune-i că vinul acesta nu-i ca toate vinu­rile. Eu l-am primit de la supusa mea Elena Avătă­­ri­ei ca s-o menajez, că altfel îs foc și pară. Iar ea a adus vinul de la Huşi. Cu sacrificii. Am luat vinul, dar n-am apucat să ies pe poarta fabricii, cind s-a repezit spre mine, nici eu nu mai ştiu ce era, om sau nălucă, şi mi-a umflat damigeana. — Nu-i nimic, m-a liniş­tit Eleonora Ghinea, care apăruse ca din pămint lingă mine. Asta a fost bărbatu-meu. Să te fereşti de el că dă cu capul şi mai dă şi cu pumnii. Ţine carnea asta de porc şi a­­ceste pachete de ţigări ,,A­­roma". Eu te am de la Maria Racoviţă. Cu fumul de la tigari să aturni car­nea. Iar apoi, i-o duci lui taică-meu. La Negru-împărat l-am găsit şi pe ginerele mai mare, cel care-mi luase da­migeana. Beau împreună vin de Huşi. Cind m-au văzut, mi-au luat carnea din mină şi au dat poruncă slugilor să mă scoată în drum. N-a fost nevoie să mă scoată slugile. Am ieşit sin­gur, de frică. A mărit cum eram, am pornit-o pe jos spre Fa­brica de tricotaje să mă plîng din nou prea bunei fiice mari a Imparatului- Negru. Cum m-a văzut s-a și repezit la mine. — Om nerecunoscător ce ești! După ce ți-am făcut atitea servicii îndrăznești să vii la mine cu mina goală ? Ia întreabă supu­sele de la agregatul meu care-mi sint pretențiile cind le fac vreo înlesnire ? De ciorapi ai auzit ? — Am auzit! — De tefe de masă, ba­ticuri, ai auzit ? — Am auzit ! — De lichior, de ciocolată, ai­­auzit ? — Am auzit ? — Atunci... Şi mi-a ars o palmii cu ciudă de-am ajuns pe inima lui bărbatu-său, care fusese, se vede treaba, înştiinţat de venirea mea, fiindcă­­a repetat şi ei figura ne­vestei de-am ajuns din nou de unde am plecat. Şi uite aşa m-au purtat de vreo citeva ori pină a obosit fata mai mare a lui Negru­­împărat, fiindcă după pal­ma pe care mi-a tras ori nu am mai ajuns la bărbatu­­său, ci la comitetul sindi­catului din fabrică, unde se ancheta tocmai cazul Eleono­re­i Ghinea, care pretinde Plo­coane­­ de la muncitoarele de la agregatul 3 ,perim­i diversele „înlesniri" ce te face. Altfel trebuia să-i duc și eu un plocon ! P. AGACHI P. S. Era să uit. Tot ne­însurat am rămas. DIN LUNEA PLANTELOR O CIUPERCĂ uriaşă — Cal­­vatia­­gigantea — a fost desco­perită in munţii Liulin, din a­­propiere de Sofia, şi cintăreşte 2,5 kg. Ciupercile de această mărime sunt rare. Calvatia gi­­gantea creşte din august pînă in octombrie, izolată sau in grup, pe soluri fertile,­­păşuni, tinete.­­ PALMIERUL „Coco de mer" (cocos de mare) dă roade uriaşe — nuci care cintăresc cite 13 kg. Palmierul are o înălţime de 80 m. şi trăieşte pină la 1.000 de ani, şi chiar mai mult, dar intr-un singur loc pe globul pămintesc — pe Insula Preslin din grupul Insulelor Seychelles, din Oceanul Indian. ★ PENSIONARUL iugoslav Vorn Mi­fetid a cultivat in gră­dina sa de zarzavat castraveţi lungi de 1,5 m. PE INSULA Sab­atin creşte una din minunile botanicii —­­Lilia Gien —floare înaltă de circa 2 m., care înfloreşte la şase ani o dată. Ştiaţi că... ...SE PREGĂTEŞTE editarea primei enciclopedii naţionale bieloruse în opt volume ? Pri­mul volum va apare cu prile­jul celei de-a 50 aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. ...SPECIALIŞTII din Brazilia studiază posibilitatea construi­rii unei conducte de 400 km., pe care să se transporte mi­nereul de fier din interiorul țării în sportul Rio de Janeiro ? ...IN APROPIERE de Birmin­gham (Anglia) s-a construit unul din cele mai mari gara­je din lume ? In clădirea cu opt etaje se pot gara 3.300 de automobile. ...IN CUBA există peste 1.000 de peșteri înregistrate de Societatea speologilor cu­bani? ...SUDURA la rece (unirea a două suprafeţe metalice şlefu­ite printr-o apă­rire puternică) era cunoscută încă acum 2.000 de ani? ...RECENT s-a descoperit, in Austria, un cristal uriaş, cin- Tărând 618 kg ? Avancronica sportivă Superlativele grăbite şi judecăţile de valoare defi­niti­ve categorice sunt (bine­înţeles şi în sport) contra­indicate, dacă nu chiar ris­cante. Să mai amintim foarte recentul eşec al ho­­cheiştilor cehi in faţa blon­zilor finlandezi ? Sau, poa­te, înfringerile în serie ale răsfăţatei campioane Kiki Ca­ran ? Tocmai de ac­eea, cine spune azi că echipa femi­nină de volei Dinamo es­te,­­de fapt, invincibilă, c­ea mai puternică din ţară etc etc. comite o eroare la fel de regretabilă ca şi aceea a apreciatului scriitor Fă­­nuş Neagu care, intr-un ciclu de reportaje nu lip­site de farmec, dar şi de insinuări şi pe alocuri de un umor forţat,­­ciută de­ja proho­dul C.S.M.S.-ului şi îi vede de pe acum cam­pioni pe vecinii săi de lo­cuinţă din Giuleşti. Am urmărit, in iarnă, me­ciul de la Bucureşti din­tre Dinamo şi Penicilina şi în tribună, spectatorul de lîngă mine, altmin­teri un fin cunoscător al multor ramuri de sport, şi-a mărturisit surprinderea cum numai o singură jucătoare — Zahara (fiindcă celelalte erau timorate) a reuşit să reziste, să domine şi să pă­călească deseori întreaga e­­chipă gazdă. Fiindcă, da­că celelalte 5 ieşence­or fi jucat la valoarea lor, sco­rul nu era 1-3 ci,­­probabil, 3—0. Aşa incit revanşa de mîine nu ni se pare defi­nitiv tranşată în favoarea dinamovi­stelor, dacă ţinem seama şi de acel 0-3 în partida cu Rapid. Vin la rînd baschetbalis­tele (fiindcă, în paranteză fie spus, vom asista dumi­nică la un program unic prin ineditul său în sala Voinţa : 4 menţiuni femini­ne de volei-baschet). Fosta campioană a ţării, Rapid, nu este, fireşte, un „cinci" neglijabil, chiar şi numai dacă amintim că printre protagoniste se numără An­ca Racoviţă, Dorina Su­limon sau Ivanovici. Se poa­te considera, numai pentru aceasta, Universitatea Iaşi, în ascensiune de formă, fracului ş­ munţii... învinsă încă de azi dimi­neaţă ? Ar fi o naivitate, dacă mai luăm in conside­raţie şi cele trei infringed anterioare ale bucureşten­­celor. Şi acum, despre C.S.M.S., echipa poate cea mai con­troversată a campionatului, admirată de­­unii, trimisă, pe un ton sentenţios, să mai înveţe fotbal, de al­ţii. Desigur, sunt citeva a­­devăruri aflate in ultima cli­pă de unii epigramişti şi de vreo doi-trei prozatori : la Arad este un joc greu, situaţia în clasament a am­belor echipe este precară, în mod normal gazdele ar trebui­ să cîştige ş.a. Nu-i mai puţin adevărat însă că oas­peţii, care n-au strălucit de fel în toamnă,, au mai în­vins totuşi la Arad şi s-au eliberat, întrucîtva, zilele trecute, în compania olteni­lor de nişte false complexe de inferioritate. După cum nimeni nu poate şti cind va încerca, in sfîrşit, U.T.A. să obţină o a doua victorie, pe teren propriu, din a­­­cest campionat. A pierde la Arad nu es­te, fireşte, ceva ieşit din comun. A ciştiga, în schimb, din nou este posibil. Unii suporteri ai ieşenilor, gîn­­dindu-se la valoarea celor două puncte şi la implica­ţiile în clasament,au şi nu­mit eventuala victorie: mi­­raculum mundi - minunea lumii.­­E o exagerare, desi­gur, e aici un entuziasm care nu se stinge, idol şi o fă­rimă din sufletul de aur al spectatorului. Să nu anticipăm, totuşi, fiindcă judecăţile de valoa­re categorico-definitive nu fac casă bună nici cu for­ma sau capriciile unor spor­tivi, nici cu calculele exac­te, reci, meticuloase, ale u­­nor specialişti. AL. CERBU JOCURI MUZICĂ ITALIANĂ ORIZONTAL: 1. Violonist italian (1692-1770), autorul cunoscutei sonate „Trilul diavolului” — , fain tutte”, operă de Motort; 2. In rol I M — Operă de Verdi, după o­­ celebră piesă a lui Shakes­peare — Pomadă ; 3. Per­sonaj din opera ,/Bal mas­cat” de G. Verdi — „Pinii 'din . . .", poem simfonic de 'O ■fcespfghi ; 4. ’Punct cardinal — 'Lo­cuitor al Letoniei; 5. Nota muzi­­­ca­lă — In visi! — Ion Popa — ■Personaj feminin din opera „Don Juan” de­­Mozart ;­­6.­­instrument mu 45FC'al - Teoretician al frumosului -7. Operă­­de 'P. Vascagni - De cu­­­loarea aurului (pi.); 8. ,, ... Cezar”, operă de Mollipiero - Dumneata,­­între prieteni9. Alton­so Gas­tat di - Zece ! - Mathias Albani ; 10. Di­minutiv ’feminin — Personaj­­din opera „’Boema" de­­Puccîni ; TI. Tit­led uneii canțonete de Le a nea va Io *~ in trio I; 12. Una din operele ce­lebre ale lui G. Verdi. VERTICAL: 1. Compozitor italian, autorul unei celebre serenade — Operă de Verdi; 2. Personaj din opera 1.Lucia di Lamermoor" de Donizetti — Celebru violonist italian contemporan, cel mai Iltim ’interpret 'al lui Paganini ; 3. I rvcownem (abr.) - Vocea puil'or de jp'ă'-i&r-i — Alecu •M, 'Turca ; 4. T'oVcfrcCs ’(dfcfr,) - A spune barca în mişcare - Ioana Radu ; 5. Patria operei — Eroină franceză, personaj titular al unei o­­pere de Verdi ; 6. Unchi — Literat francez — Nume masculin; 7. Sclavi spartani — Plantă ... agățătoare ! ; ’8. Gen muzical reprezentat cu cin­ste de compozitori ca Verdi, Ro­ssini, Puccini, Mascagni, L'concavalo etc. — Fir; 9. Instrument muzical de suflat — 'Notă muzicala — Ana­tomie (abr.); 10. Nimic mai mult ; 11. „ ... Bocanegra”, operă tie Verdi - Nu lipseşte din 'Operele c­omice ; 12. Cureluşă de mesină — Foloseşte la cusut — Cea a calomniei din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini a ajuns celebră. R. DUDA

Next