Flacăra Iaşului, noiembrie 1969 (Anul 25, nr. 7196-7221)
1969-11-01 / nr. 7196
FLACĂRA IAȘULUI PAGINA 2*. PULSUL CREAŢIEI NOASTRE LITERARE Ion ISTRATI Neiudoios lucru, după un sfert de veac de cind literatura noastră se află sub zodie nouă, ne găsim în prezent într-o perioadă în care valorile artistice autentice au început să se decanteze şi să se clasifice mai bine. Anumite nu bune deprinderi sînt pe cale de dispariţie din cîmpul preocupărilor , scriitoriceşti, după cum, fără a se renunţa la spiritul novator altoit pe tradiţii, o explicabilă vogă ultra-modernistă a şi prins să cedeze terenul, făcînd loc creaţiilor veritabile. De altminteri, era şi timpul, fiindcă departe de a accepta iară distincţie tot ceea ce se scrie şi se publică în presa noastră literară, ori ceea ce se traduce, cititorul de astăzi a ajuns la nivelul înalt al posibilităţii de a cîntări şi a deosebi autenticul de factice şi permanentul de efemer, ochiul său critic şi discernămintul estetic permiţîndu-i să opereze selecţiile necesare şi să rostească judecăţile de valoare cuvenite. Aşa fiind lucrurile, sarcinile noastre, ale celor ce scriem, nu sînt cîtuşi de puţin uşoare, proporţiile responsabilităţii noastre fiind din ce în ce mai vaste şi mai dificile În a conferi viabilitate şi trăinicie operelor pe care le elaborăm spre a câştiga stima şi dragostea celor cărora ne adresăm. Cum anume trebuie să procedăm spre a reuşi e greu de spus. Mai lesne şi mai adevărat ?* de susţinut faptul că scriitorii, fu special, cei mai tineri, dar nu numai ei, toţi pot şi trebuie, spre a izbuti, să Înveţe de la clasici. Fireşte, acordând cultul respectiv predecesorilor noştri şi, în genere, tradiţiei nu îndeamnă că trebuie să ne conformăm întocmai, orbeşte, manierei şi procedeelor lor proprii, ştiut fiind că nu puţine au fost curentele care au trecut ca vântul şi nu s-a ales mai nimic din bruta lor. Tradiţia nu este transmisă ca un drept de moştenire, ci trebuie dobândită mai ales prin muncă, cu migala noastră proprie, ea presupunind un sens istoric care ne e indispensabil şi care, implicind măcar percepţia, ne ajută să apreciem trecutul şi, mai cu seamă, caracterul prezent al acestui trecut. Cum bine spunea T. S. Eliot Încă în urmă cu cinci decenii, sensul istoric la care mă refeream ne obligă să scriem nu numai tresăltîndu-ne în fibrele fiinţei noastre ardenţa generaţiei căreia îi aparţinem, ci cu sentimentul că Întreaga literatură de la Homer Încoace şi, inglobînd, evident, In ea, întreaga literatură""a propriei tale ţări, coexistă intr-o unică durată şi alcătuiesc o succesiune unică. Acest simţămint alimentat de fiorul regenerator al trecutului şi al tradiţiilor Înaintaşe dăruieşte scriitorului conştiinţa sensibilă a locului său un timp şi îi conferă totodată propria lui contemporaneitate. Trăim un timp tumultuos şi eroic, încărcat de milioane şi milioane de fapte cotidiene, din cele mai semnificative, adesea greu de sesizat, insă depinde numai de talentul nostru, de percepţia istorică şi de intuiţia pe care ni le cişligăm şi ni le dezvoltăm, depinde de transpiraţia fiinţei noastre spirituale şi, aş zice, depinde de dăruirea noastră înfăţişarea artistică a lumii in care trăim, a societăţii din care facem parte, a crezului concepţiei noastre despre viaţa pe care o făurim şi pe care o dorim cit mai paşnică şi cît mai Înfloritoare. Pretutindeni pe unde ne poartă paşii, la Iaşi, ca şi în celelalte centre urbane ale ţării, în satele pe care le cutreierăm, ca şi departe, în creierii munţilor, ca să nu ieşim dincolo de coordonatele contemporaneităţii noastre româneşti, pulsează energic capacitatea de muncă şi de pricepere a unui popor harnic şi înzestrat care ne duce faima şi mult dincolo de fruntarii. Este pulsul socialist al istoriei noastre noi ! E pulsul creator care trebuie să se simtă bătînd tot mai sănătos și in lucrările noastre literare ! În curînd, la Iaşi Un turneu al Teatrului din Weimar Intre 13 şi 13 noiembrie, oraşul Iaşi va primi vizita unui colectiv al Teatrului din Weimar (R.D.G.), care va prezenta cu acest prilej spectacolele cu piesele „Visul unei nopţi de vară" şi „Aula". Aceste manifestări se înscriu pe linia schimburilor artistice stabilite între Teatrul Naţional din Iaşi şi cel din Weimar, relaţii ce s-au dovedit deosebit de fructuoase. Expoziţie volantă de artă plastică Ieri Muzeul de artă plastică din Iaşi a trimis la Piatra Neamţ expoziţia volantă „Nicolae Popa", care va fi deschisă timp de o lună la muzeul din localitate. Această expoziţie cuprinde peisaje din Iaşi şi împrejurimile sale, portrete de muncitori şi ţărani, precum şi compoziţii din ciclul Răscoala din 1907. Tînăra solistă de muzică populară Elena Macovei din Vlădeni a cucerit locul I la fazele judeţene ale concursurilor in 1967 şi 1969. CĂRŢI In curlnd va apare In librării volumul de poezii »Contrapunct, In toamnă", semnat de Haralambie Ţugui. Cartea cuprinde lirică de meditaţie şi atmosferă, precum şi calde versuri cu prolil cetăţenesc-patriotic. Poeziile se remarcă prin aceea că urmăresc o exprimare deschisă a stărilor sufleteşti trăite, cu mijloace artistice uşor accesibile, dar in acelaşi timp elevate. 144 pagini, lei 7,25. Recent a apărut volumul I al romanului »Vîntul din faţa soarelui!" de Traian Filip. Lucrarea cuprinde pagini emoţionante din lupta unui grup de utecişti, in preajma zilei de 23 August 1944 şi in primele luni ce i-au urmat, fiind străbătută de forul autenticului, de entuziasmul puternic şi spiritul de abnegaţie al unor tineri înaintaţi. 333 de pagini, lei 10. Bucuriile mele Bucuriile mele, cocoare de soare, Sînteţi voi, frumoase dimineţi, Cu pomi înspicaţi de brumă. Clipă sărutată fugar de păsări călătoare, Pline-s de vis şi lunci şi pădure ! Boarea mîngîie smaragdul în cîmp Proaspăt ieşit, după ploaie, din humă. Via cîntec învie în cramele sure ... Vouă mă-nchin, dimineţi! Vis şi podgorii, pădure şi boare, Cîntec, lumină, lanule fraged, Bucurie sînteţi, cocoare de soare ! Ion PUHA Km Huli inil! HM niti li Iiin, Upti trisai - 18 li aii li la izlutnirea n „Pin-a fost Horea imparat Domnii nu s-au desculțat Nici în pat nu s-au culcat Prinz la masă n-au mincat". Cînd armatele habsburgice intrau, In 1688, pe pâmîntul Transilvaniei, unii locuitori au sperat că s-a încheiat un capitol întunecat din istoria acestei provincii. Faptele aveau însă să demonstreze că, pentru marea majoritate a populaţiei, noua stăpînire nu aducea nimic bun. Sarcinile iobăgeşti, deosebit de grele şi pînă atunci, aveau să devină, treptat, strivitoare. Ţăranii trebuiau să dea stăpînului de pămînt dijme din toate produsele agricole, să-i dea censul și numeroase taxe în bani. Robota, care fusese fixată în 1514 la o zi pe săptămină, crescu mereu ajungînd în 1769 la trei zile pe săptămână pentru iobagii care lucrau cu vitele și la patru zile pentru cei ce lucrau cu braţele. Aceste sarcini erau frecvent agravate prin abuzurile la care se dedau nobilii, unii dintre ei pretinzînd iobagilor să le lucreze toate zilele săptămînii. La numeroasele şi grelele obligaţii impuse de nobili se adăugau cele faţă de stat. Iobagii trebuiau să achite diferite taxe faţă de fisc, să contribuie apoi cu însemnate sume de bani la întreţinerea aparatului funcţionăresc şi militar, să ţină în casele lor pe soldaţii armatei imperiale, să execute numeroase munci pentru construirea şi întreţinerea drumurilor şi cetăţilor. Deosebit de grea devenise situaţia locuitorilor din Munţii Apuseni, unde, din cauza sărăciei solului, pe lingă agricultură, iobagii trebuiau să aibă şi alte îndeletniciri. In condiţiile dezvoltării mineritului, iobagii au fost supuşi unor obligaţii in muncă, mereu sporite, la care se adaugă numeroase taxe. Abuzurile aparatului administrativ, frecvente, întreţin continuu viu spiritul de revoltă al locuitorilor. Ei îşi trimit adesea delegaţii la Viena să ceară dreptate de la împărat şi în fruntea acestora apar mereu Horea, un ţăran din Albac, şi Cloşca, un iobag din Cărpiniş. Unele incidente, ca cel de la Cîmpeni, din 24 mai 1782, reprimat cu o deosebită severitate de autorităţi, arătau că furtuna se apropia. Iosif al ll-lea, care dorea să-şi întărească forţele militare din Transilvania, hotărî să admită înscrierea voluntară în armată a iobagilor din satele situate în preajma regimentelor grănicereşti. Cei ce se înscriau în aceste unităţi scăpau de sarcinile iobăgeşti. Copleşiţi de nevoi, ţăranii se înscriu în număr foarte mare în regimentele grănicereşti refuzînd să-şi Lector univ. V. NEAMŢU mai achite obligaţiile faţă de nobili. Aceştia interveniră însă pe lingă guvern şi obţinură sistarea înscrierilor. Horea, care plecase pentru a patra oară la Viena, avea să aducă moţilor ştirea că împăratul ar fi poruncit ca iobagii să nu mai facă atitea slujbe, dar nobilii se opuneau şi de aceea luase hotărîrea să-i transforme in militari. Credinţa greşită că losif al ll-lea le înţelegea suferinţele şi voia să-î ajute îşi făcu loc in minţile iobăgimii din Transilvania şi In special la cei din Munţii Apuseni. După ce, la Mesteacăn, Crişan comunicase ţăranilor poruncile împăratului, se hotăriră să se adune la 1 noiembrie la Curechiu şi de aici să plece la Alba lulia pentru a se înscrie ca grăniceri. Autorităţile locale, făcînd uz de arme, încercară să-l prindă pe Crişan. Ţăranii ripostară însă energic ucigînd doi dregători şi un gornic, dezarmînd pe soldaţi. A doua zi, Crişan ceru ţăranilor să-l urmeze, să prade şi să stingă pe toţi nobilii, susţinînd că aşa e porunca împăratului. Sub conducerea lui Crişan fură atacate curţile de la Crişcior, Ribiţa, Baia de Criş. Nobilii erau ucişi sau siliţi să accepte hainele şi credinţa iobagilor, iar documentele, pe care se fundamentau privilegiile erau distruse. Pornită din Zărand, răscoala se întinse cu mare repeziciune în alte comitate, în Hunedoara, Arad, Sibiu, Oradea etc. Numeroase localităţi, printre care Abrudul şi Roşia, atacate de Horeci şi Cloşca, căzură în miinile răsculaţilor. Numărul acestora crescusimţitor, la acţiunile lor alăturindu-se, in unele regiuni, şi iobagii unguri. Iobagii atacară cetatea Devei, dar fură intîmpinaţi de soldaţi cu gloanţe; unii fură ucişi în timpul luptelor, iar prizonierii fură executaţi. Disensiunile dintre guvernatorul Transilvaniei, baronul Samuel Brukenthal, şi comandantul armatei, baronul Preisz, ca şi spaima care cuprinsese pe nobili au făcut să crească încrederea ţăranilor în victorie. La 11 noiembrie răsculaţii adresară nobilimii un ultimatum. Se cerea ca: „Nobili să nu mai fie, ci fiecare, dacă va putea găsi undeva o slujbă împărătească, din aceea să trăiască. Nobilii stăpîni de moşii să-şi părăsească o dată pentru totdeauna moşiile. Şi ei să plătească dare ca şi poporul de rînd. Pămînturile lor să se împartă între poporul de rînd, după porunca ce o va da înălţatul împărat*. Dacă aceste cereri ultimative ale ţăranilor ar fi fost acceptate, s-ar fi ajuns la răsturnarea orînduirii feudale. Dar ţăranii nu apreciaseră just nici poziţia împăratului, in care continuau să aibă încredere, nici perfidia nobilimii şi nici forţa înspăimîntătoare a aparatului de represiune. Pentru a cîştiga timp, în vederea primirii unor instrucţiuni precise de la Viena şi a concentrării trupelor, comandanţii militari începură tratative cu răsculaţii, ajungînd la încheierea unor armistiţii cu Cloşca, Crişan şi alţi comandanţi ai răsculaţilor. Ţăranii ceruseră să nu mai fie iobagi, să fie militarizaţi şi să fie eliberaţi cei închişi. Poruncile venite de la „prea bunul împărat" erau acum foarte limpezi. Se ordona intervenţia armatei şi mai ales folosirea artileriei împotriva răsculaţilor, o recompensă de 300 galbeni pentru cel care i-ar prinde pe capii lor, „nelegiuiţi" şi „blestemaţi", ce urmau să fie judecaţi şi pedepsiţi. Ţăranii, slab înarmaţi şi neinstruiţi, primiră totuşi lupta cu armata imperială, obţinind unele succese la Brad, Hălmagiu, Rîmeţi şi Lupşa. Curînd însă situaţia deveni favorabilă armatei imperiale care ocupă la 7 decembrie Mihăilenii şi apoi, pe rînd, Abrudul şi Cîmpenii, unde luptau Horea şi Cloşca. In condiţiile existenţei unei zdrobitoare disproporţii de forţe, continuarea luptei devenea fără sens. Horea şi Cloşca dădură poruncă oamenilor lor să se împrăştie şi apoi îşi căutară adăpost în pădurea Scoruşet din munţii Gilăului. Aici ei au fost însă prinşi, cu ajutorul unor trădători, de trupele imperiale. La 30 ianuarie 1785 a fost prins şi Crişan. Ţinuţi închişi în celulele de la poarta cetăţii din Alba lulia, conducătorii răscoalei au fost supuşi unui îndelungat interogatoriu. Aici Crişan şi-a curmat zilele spînzurîndu-se cu nojiţele de la opinci. Horea şi Cloşca au fost, potrivit poruncii împăratului, purtaţi sub o puternică strajă prin satele care se răsculaseră, ca să se încredinţeze toţi că erau în miinile stăpînilor. Sentinţa, care prevedea fringerea cu roata a lui Horea şi Cloşca, fusese pronunţată la 26 februarie 1785, la recomandarea lui Iosif al ll-lea. Ea a fost adusă la îndeplinire două zile mai tîrziu, pe platoul din faţa cetăţii din Alba lulia, unde fuseseră adunaţi cu forţa şi peste 2.500 de ţărani din 419 sate, cu scopul de a le servi ca pildă: învingători, nobilii nu şi-au putut ascunde spaima ce a pus stăpînire pe ei încă din primele zile ale răscoalei. Represiunile care au urmat au fost combinate de autorităţi cu măsuri menite să potolească spiritele, să împiedice o nouă ridicare a ţărănimii, a celei româneşti mai cu seamă, care avusese curajul să se ridice în fruntea luptei împotriva asupririi sociale. Horea, iobagul din Albac, a devenit un simbol în lupta de emancipare socială, naţională şi religioasă a românilor transilvăneni. Numele lui Horea, întocmai ca al marilor voievozi Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, s-a gravat adine in inimile, în cintecele şi legendele românilor, din care nici timpul, nici împrejurările vitrege nu l-au putut şterge. Este poate cel mai trainic monument pe care poporul, căruia i-a aparţinut, a ştiut să i-l ridice. A In II PE SCENA NAŢIONALULUI IEŞEAN LUMPATIUS VAGABONDUS" comedie muzicală în trei acte de Eohann Nepomuk Nestroy Programul de sală la recenta premieră cu piesa „Lumpatius vagabondus", montată pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi, oferă spectatorului o seamă de date absolut necesare pentru considerarea la obiect a spectacolului amintit. El află astfel că „Lumpatius vagabondus", comedie de Johann Nepomuk Nestroy, dramaturg vienez de mare popularitate in prima jumătate a secolului trecut, figura in repertoriul teatrului românesc încă din stagiunea 1852 —■ 1851. Se mai precizează, de asemenea, un program, că „alături de un alt cunoscut al vremii, Ferdinand Raimund, Nestroy (autor al 83 de piese, mergînd de la improvizaţii pe teme actuale, la teerii fantastice, parodii, farse etc.) este consemnat de istoria literară drept clasicul comediei populare vieneze, comedie care a constituit un moment literar şi artistic oarecum simultan şi asemănător cu acela marcat la noi de apariţia dramaturgiei satirice semnată de Alecsandri, Jurillo, Russo, Negruzzi şi alţii." Ar mai fi fost, poate, necesară — după această încadrare in epocă — o subliniere a specificului comediei populare vieneze, atît ca tonalitate, cît şi ca arie tematică de cuprindere. Aceasta deoarece succesul unui asemenea spectacol ţine nu numai de valoarea respectivelor texte, ci şi de afinităţile publicului spectator şi ale colectivului teatral care îşi propune să-l monteze. In parte, am putea spune că „Lumpatius vagabondus* răspunde ambelor exigenţe. Textul se bucură de notorietate în literatura dramatică universală, iar Teatrul Naţional din Iaşi dispune de forţele necesare, adecvat dotate pentru a parcurge cu efect partiturile, nu numai actoriceşti, dar şi muzicale. Şi totuşi, din capul locului trebuie să o spunem, de astă dată, rezultatele nu răspund Intrutotul aşteptărilor Aceasta, In mod paradoxal deşi, In ansamblu, distribuţia este judicios alcătuită, deşi există reale momente de antren sau de atmosferă proprie comediei vieneze, deşi aranjamentele muzicale sunt agreabile, iar decorurile şi costumaţia — în spiritul genului teatral muzical abordat. Ce-i lipseşte, totuşi, spectacolului? Probabil, o mai fermă racordare la sensibilitatea spectatorului contemporan. Ceea ce s-ar fi realizat printr-o considerare mai detașată a textului, într-o notă de jovială parodiere. De altfel lucrări de specialitate vorbesc de „Spiritul rău »Lumpazivagabundus" ca despre o lucrare în care Johann Nepomuk Nestroy „a ironizat feeriile la modă". Aşa se şi explică prezenţa în prologul comediei (prolog la care, în mod inexplicabil, s-a renunţat) a zonelor Fortuna şi Amorosa. Ne îndoim că ele ar fi "personificări naive" care „încercau să sugereze cu procedee şi la nivelul propriu acestei dramaturgii" un răspuns sau altul la Întrebări privitoare „la probleme sociale" rostul lor fiind numai unul parodic. Renunţînf la acel prolog, care prin apelul la o falsă mitologie ar fi putut da tonul de parodie întregului spectacol, realizatorii acestuia l-au Înlocuit cu altul, convenţional, căruia îi răspunde în final un epilog asemănător. Specificăm că acesta din urmă cuprinde şi unele surprinzătoare „actualizări" („omul a păşit pe lună" etc.) evident inadecvate. Din păcate, datorită unei inconsecvente tratări a textului cele mai atractive momente — tabloul doi, acasă la Zwirn, cupletele interpretate foarte în notă de Puiu Vasiliu etc. alternează cu scene monotone, excesiv lungite, ritmul molcom fiind principalul păcat al acesteimontări. De adăugat lunecările spre dramoletă în actul final şi inadecvarea viziunii regizorale, care şi-a însuşit cu prea mult zel litera şi nu spiritul acestei comedii. Vom înţelege astfel de ce, eterogenă ca modalitate şi cu un relief tocit de vreme în ce priveşte verva şi milriarnfli trtVmn Ini I C :: f 11 I o ir ducerea nu i-a putut şi nu i-ar fi putut restitui întreaga savoare a originalului) „Lumpatius vagabondus" rămîne, pe scena Naţionalului ieşean, o experienţă interesantă, poate utilă, dar fără ecoul scontat. Nu ne rămîne decit să consemnăm, alături de regie (Mauriciu Sekler, artist emerit, şi Virgil Raiciu), scenografie (Marga Ene) şi muzică (Richard Oschanitzky), interpretarea notabilă a actorilor George Macovei (dinamic, dezinvolt şi ... „în voce" !) şi Puiu Vasiliu. Valentin Pompiliu-Ionescu este din păcate excesiv sedus de aparenţele melodramatice ale rolului, ca şi mai toţi interpreţii ultimului act. Reuşită este prezenţa, în actul doi, a Virginiei Carabin- Raiciu, Lianei Mărgineanu şi Valer Marinescu. Să amintim şi alte contribuţii (Sergiu Tudose, Adrian Tuca, Saul Taişler, Lidia Nicolau, Virgil Raiciu etc.), bineînţeles, cu rezervele de mai sus. Spectacolul este servit cu participare de către cor şi orchestră, în ciuda unor nesincronizări — sperăm accidentale. încheind cam tardiv sezonul estival, „Lumpatius vagabondus" ne lasă în faţa unei noi stagiuni a Teatrului Naţional din Iaşi, al cărei repertoriu — Cehov, Moliere, Goldoni, Voiculescu etc. — justifică aşteptările publicului, vădind preocuparea pentru o atentă echilibrare a cerinţelor care stau în faţa unei atari prestigioase instituţii de artă. I. FRIDUŞ CRONICA TEATRALA Ceramică de Tansa în Muzeul etnografic al .iv.. ei din Iași. de 24 ore Radio Iaşi EDIŢIA DE PRINZ (1 NOIEMBRIE): 12.00 Revista presei 12.10 Solişti de frunte al muzicii populare româneşti 12.30 Prezenţe româneşti peste hotare: 12.40 Raliul melodiilori 13.00 Buletin de ştirii 13.10 Varietăţi muzicale 13.30 Scena 13.45 Muzică uşoară orchestrală. PROGRAMUL DE SEARA' 16.00 Buletin de ştiri) 18.10 Dialog cu ascultătorii noştri) 16.30 Magazin muzical) 17.00 Lecturi dramatizate) 17.30 Muzică de dans» 18.15 Amintirii amintiri (program de romanţe)) 18.30 Radiojurnal) Actualitatea în agricultură» 18.43 Melodii de succes din muzica uşoară românească. PROGRAMUL DE DIMINEAŢĂ (2 NOIEMBRIE): 6.00 Buletin de ştiri, 6.10 Valsuri şi porci executate de fanfară) 6.30 Unde mergem astăzi , 6.40 Pagini alese din operetei 7 00 Satul românesc contemporan, 7.20 Cîntă formaţia vocal-instrumentală „Coral"!, 7.30 Matineu folcloric muzical 8.00 Buletin de ştiri, 8.10 Interpreţi de muzică uşoară, 8.30 Cutezătorii (emisiune pentru elevi). Televiziune 18.00 Buletin de ştiri, 18.05 Fragment din spectacolul „Papuciada" de Camil Petrescu, 18.30 Bună «ceva, fete ! Bună seara, băieţi !» 19.30 Telejurnalul de seară, 20.00 Filmul serial „Răzbunătorii“, ,Visuri nemărturisite" , 20.50 Tele-enciclopedia, 21.50 123 de minute şi un secol — reportaj filmat; 22.15 Varietăţi pe peliculă, 22.45 Telejurnalul de noapte, 23.00 Program de romanţe. Cinematografe VICTORIA: „Corabia nebuni lor“ ambele serii, cinemascop, orele : 8.45 , 11.35 » 14.45, 17.45, 20.45. REPUBLICA: .Testamentul doctorului Mabuse*, orele: 9 15» 11-15» 14.45» 16.45 , 18.45 , 20.45. COPOU : „Un glonte pentru general", orele 9, 11.25, 14, 16.25, 18.50, 21.15» ARTA: „In fiecare zi sărbătoare**, orele 9, 11, 15, 17, 19, 21. TATARASI: Program de filme pentru copil si tineret, ora 10. „Comisarul X și banda „Trei clini verzi", cinemascop, orele 15,50, 18,10. NICOLINA 1 .O chestiune de onoare", orele: 16, 18, 21. PAŞCANI: „Comisarul X »i banda .Trei clini verzi", cinemascop. TG. FRUMOS: „In umbra coltului", cinemascop. HIRLAU: "Creola, ochi-ţi ard ca flacăra". PODU ILOAIEI : „Lovitură puternică", cinemascop. Teatrul Naţional LA ORA 19.30, un «pectacol cu piesa : „OPINIA PUBLICA". Sunt valabil, bilete!» cu ieri» 110. Casa de cultură a tineretului şi studenţilor LA ORA 20.00, la Casa de cultură a tineretului şi studenţilor va avea loc o seară de DAJE PENTRU TINERET. Agenţia C. N. T. Agenţia judeţeană de turism organizează O EXCURSIE LA BUCUREŞTI PENTRU VIZIONAREA MECIULUI DE FOTBAL DIN CADRUL PRELIMINARIILOR CAMPIONATULUI MONDIAL INTRE ECHIPELE ROMÂNIEI ŞI GRECIEI. Plecarea va avea loc in ziua de 16 noiembrie, ora 6.00, cu autocarul, iar întoarcerea în ziua de 17 noiembrie, ora 21.00. Se asigură bilet de meci, o cazare în ziua de 16 noiembrie şi un mic dejun în ziua de 17 noiembrie. Preţul biletului pentru o persoană este de 160 lei. înscrierile se începină în ziua de 10 noiembrie, la sediul agenţiei ONT, din Iaşi, Piaţa Unirii, bloc 12, telefon 15236. foto Extragerea I : 67 52 73 12 8 49 78 23 5 20 77 81 Fond de premii lei 541.076 Extragerea a II-a: 15 30 33 76 Fond de premii lei 289.150 Timpul probabil Vrem© schimbătoare CU rprul variabil la acoperit. Local va ploua slab. Vîntul va sufla slab la potrivit din sectorul nordic. Temperatura aerului staţionară , minimele vor oscila între minus 2 grade şi plus 4 grade, iar maximele între 10 şi 19 grade. i