Flacăra Iaşului, octombrie 1972 (Anul 28, nr. 8097-8122)
1972-10-14 / nr. 8108
PAGINA A Răspundem la întrebările adresate redacţiei, despre: Prezentul di viitorul ţării într-o viziune realistă şi unitară Moment remarcabil în viaţa partidului şi poporului, Conferinţa Naţională a P.C.R. din iulie a.c. a dezbătut probleme de importanţă crucială pentru dezvoltarea construcţiei noastre socialiste. Prin abordarea ştiinţifică a problematicii economico-sociale în actuala etapă, prin claritatea cu care jalonează înaintarea ţării pe calea progresului. Raportul tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, la Conferinţa Naţională reprezintă un aport de seamă la tezaurul gindirii şi acţiunii revoluţionare, la îmbogăţirea învăţăturii partidului cu privire la construcţia socialistă în România. Reţine atenţia în această privinţă definirea ştiinţifică a stadiului actual de dezvoltare a economiei noastre naţionale. Subliniind succesele obţinute în construcţia socialistă, desprindem marile distanţe ce ne despart de cel mai înalt nivel antebelic. Producţia industrială a atins în 1971 un volum de 21 ori mai mare decit cel din 1938, iar venitul naţional — de 7,6 ori mai mare. România contemporană dispune de o puternică bază materială de producţie. Totodată, din punctul de vedere al relaţiilor de producţie, ţara noastră s-a înscris în rîndul ţărilor cu un sistem social şi economic avansat în care socialismul a învins deplin şi definitiv. Deci, atît în ce priveşte forţele de producţie cît şi relaţiile de producţie, România socialistă este net superioară României capitaliste. Lichidînd starea de înapoiere, de la care am pornit, ne-am ridicat la un alt nivel de dezvoltare. Dar nu trebuie trecut cu vederea că intre nivelul actual de dezvoltare a economiei noastre naţionale şi cel al ţărilor avansate continuă să existe un decalaj ce îndreptăţeşte caracterizarea României contemporane ca o ţară socialistă în curs de dezvoltare. Venitul naţional pe locuitor, structura populaţiei active, producţia industrială şi agricolă pe locuitor, structura exporturilor noastre ca şi volumul exportului pe locuitor ne înscriu în rîndul ţărilor cu o economie în curs de dezvoltare. Astfel, deşi industria a devenit ramura conducătoare a economiei, structura populaţiei noastre active este tipică ţărilor în curs de dezvoltare. Industria şi-a sporit contribuţia la crearea venitului naţional de la 44 la sută în 1950 la 60,3 la sută în 1970, dar populaţia ocupată în industrie s-a ridicat doar de la 12 la sută la 23 la sută din totalul populaţiei ocupate în economia ţării. In aceeaşi perioadă, agricultura şi silvicultura şi-au redus ponderea în venitul naţional de la 28 la sută la 19,9 la sută, iar populaţia ocupată în acest sector a scăzut de la 74,3 la sută la circa 47 la sută din totalul populaţiei ocupate. Cifrele relevă nu numai productivitatea muncii mai redusă în agricultură faţă de industrie, dar şi faptul că, în prezent ţara noastră are încă o parte, disproporţionat de mare, din populaţia activă ocupată în agricultură. Faţă de statele industriale avansate, unde populaţia ocupată în agricultură reprezintă doar 10—15 la sută din totalul populaţiei ocupate unde nivelul productivităţii muncii este de cîteva ori mai ridicat decît la noi, unde venitul naţional pe locuitor este de 4—5 ori mai mare, este limpede că ţara noastră mai are de parcurs un drum ce impune concentrarea eforturilor pentru realizarea unei dezvoltări intr-un ritm foarte rapid, singurul care poate contracta un proces ce, în epoca noastră, pare să capete noi dimensiuni : creşterea distanţei dintre ţările dezvoltate şi cele slab dezvoltate. Constatarea că România este o ţară în care socialismul a biruit şi care s-a angajat în dezvoltarea multilaterală a noii orînduiri şi aprecierea că ea continuă sâ fie o ţară în curs de dezvoltare nu trebuie contrapuse ca aflîndu-se în contradicţie una cu cealaltă. Aşa cum precizează tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU : „Trebuie spus că între ceea ce am realizat şi ceea ce ne propunem să realizăm nu numai că nu există nici o contradicţie, dar tocmai aceasta arată, pînă la urmă, că sîntem o ţară în curs de dezvoltare". Succesele pe care le-am obţinut nu trebuie să ne facă să uităm rămînerile în urmă pe care le mai avem de recuperat. Sub raportul relaţiilor sociale, ne situăm printre ţările cele mai înaintate, dar sub raportul potenţialului economic, continuăm încă să fim cu mult în unna. „A considera suficient faptul că am lichidat clasele exploatatoare, că am făurit o economie socialistă unitară şi relaţii socialiste de producţie — subliniază tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — fără a ne preocupa de nivelul dezvoltării forţelor de producţie ale industriei, agriculturii, ştiinţei, culturii ar fi o greşeală de neiertat; aceasta ar putea să determine încetinirea ritmului dezvoltării ţării noastre, ceea ce... ar condamna România pentru o lungă perioadă de timp la stagnare şi, implicit, la rămînere în urmă". Făcînd această constatare, Raportul tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Conferinţa Naţională a partidului trage concluzii mobilizatoare pentru poporul nostru, este necesar ca într-o perioadă istorică cît mai scurtă cu putinţă sâ ne apropiem de nivelul dezvoltării economice a ţărilor avansate. Pentru aceasta e nevoie să ne preocupăm de accelerarea progresului economiei noastre naţionale, în primul rînd de ridicarea nivelului dezvoltării forţelor de producţie, al industriei, agriculturii, ştiinţei, culturii. Determinînd deci în mod ştiinţific locul pe care-l ocupă astăzi România, putem elabora programul de transformare a ţării pe o perioadă de 13— 20 de ani într-o ţară avansată economiceşte. Este tocmai ţelul spre a cărui înfăptuire programul elaborat de Conferinţa Naţională a partidului reprezintă o etapă decisivă. Principalele orientări ale înaintării ţării noastre în următoarele două decenii răspund cerinţelor pe care le impun depăşirea stadiului de ţară socialistă în curs de dezvoltare şi edificare a socialismului multilateral dezvoltat, întemeiate pe cunoaşterea realităţilor, dar şi a posibilităţilor pe care le oferă epoca în care trăim şi orînduirea pe care o făurim, opţiunile au în vedere o transformare profundă a economiei pe baza industrializării pentru a o face aptă progresului rapid pe toate planurile ; construirea unei agriculturi moderne, de înaltă productivitate, care să devină o variantă a activităţii industriale ; ridicarea nivelului de trai potrivit exigenţelor linei societăţi care ştie că eliberarea de exploatare este numai un aspect al unei vieţi omeneşti şi că bunăstarea este tot atît de necesară. Stabilind direcţiile principale decisive pentru edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, partidul nostru s-a angajat încă o dată, în faţa întregului popor, să-şi îndeplinească mandatul încredinţat. Iar toţi cei ce muncesc, prin sarcinile ce şi le-au asumat, pentru , îndeplinirea cincinalului în patru ani şi jumătate, dovedesc, nu, nu diai acordul faţă de politica partidului, dar şi hotărîrea lor fermă de a o înfăptui. C. DROPU ÎN SPRIJINUL PROPAGANDEI ȘI AL MUNCII POLITICE DE MASĂ CURIER JURIDIC • Transferarea în altă localitate a angajaţilor, în interesul serviciului. Indemnizaţii. Informaţii cerute de CLAUDIA POPESCU, Iaşi. Angajatul transferat în interesul serviciului în altă localitate este îndreptăţit, printre altele, la o indemnizaţie egală cu cîştigul săumediu pe o lună, precum şi la Indemnizaţii egale cu o pătrime din cîştigul mediu lunar pentru fiecare membru de familie ce se deplasează. Aceste indemnizaţii se calculează pe baza cîştigului mediu realizat în ultimele trei luni premergătoare ordinului de transfer, iar nu mutării efective în altă localitate. Cîştigul mediu se determină în conformitate cu dispoziţiunile art. 135 Codul muncii. Indemnizaţiile de transferare se acordă pentru a compensa cheltuielile suportate de angajat cu prilejul mutării definitive în altă localitate. In consecinţă, indemnizaţiile se plătesc angajatului care, ca urmare a schimbării locului de muncă, s-a mutat efectiv în altă localitate şi numai dacă postul atribuit are caracter permanent şi a fost luat în primire de către angajat. In schimb, angajatul transferat în interesul serviciului în localitatea unde el şi membrii săi de familie au domiciliul permanent nu este îndreptăţit la Indemnizaţiile de transferare. In asemenea situaţie, angajatul transferat are dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate cu transportul său, al membrilor de familie şi al mobilierului folosit In vechea localitate. • Absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior. Ajutoarele materiale in cadrul asigurărilor sociale de stat. .Relaţii cerute de ELENA MIHAILESCU ROTARIU, domiciliată în Iaşi, str. Păcii nr. 9 bis, şi IOANA MIHAI, absolventă a Facultăţii de chimie industrială Iaşi). Din întreaga economie a Decretului nr. 158/970 rezultă că absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior cursuri de zi dobîndesc calitatea de angajaţi în momentul încheierii contractelor de muncă cu unităţile la care au fost repartizaţi. Avînd în vedere că ordinele de repartizare sunt acte premergătoare naşterii raporturilor de muncă, se ajunge la concluzia că drepturile de asigurări sociale decurg de la data încadrării în unităţi în temeiul contractelor de muncă. Prin urmare, absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior cursuri de zi, repartizaţi în producţie, au dreptul la ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat de la data încadrării în unităţi, chiar dacă nu-şi pot începe activitatea salariată datorită incapacităţii de muncă (boală, accident etc.). Absolventele instituţiilor de învăţămînt superior, care au născut, sunt îndreptăţite la ajutoare materiale pentru sarcină şi lehuzie tot de la data la care s-au încheiat contractele de muncă. • Cumulul pensiilor. Inadmisibilitate. Excepţii. (Consultaţie cerută de ION I. MURARU, domiciliat în comuna Vînători). In conformitate cu dispoziţiunile art. 63 al. 2 din Legea nr. 27/966, nimeni nu poate primi decît o pensie, indiferent de fondul din care aceasta este plătită ori de legea în care este prevăzut dreptul la pensie. Se exceptează copiii orfani de ambii părinţi (părinţii au lucrat în sectoare diferite cu sisteme proprii de pensii), care au dreptul la pensia de urmaş de la ambele sectoare, precum şi pensionarii invalizi şi accidentaţi de război, încadraţi în gradul I de invaliditate sau mari mutilaţi, care beneficiază — pe lingă pensia I.O.V.R. — de orice altă pensie cuvenită, potrivit legii, pentru activitatea desfășurată după invaliditate (a se vedea Decretul nr. 871/969). In cazul în care o persoană, care are dreptul la pensie în cadrul asigurărilor sociale de stat, a lucrat o perioadă de timp ca membru în cooperativa agricolă de producţie, va putea primi — pe lîngă pensia de asigurări sociale de stat — şi pensia de la sectorul cooperativelor agricole de producţie pentru perioada cît a lucrat în acel sector. Menţionăm că numai pensionarii, iar nu și beneficiarii de ajutor social, au dreptul să primească pensii de la cele două sectoare. Vă mai informăm că art. 63 al. 3 din Legea pensiilor prevede că cei ce beneficiază de o pensie nu pot opta pentru ajutorul social. • îndeplinirea temporară a unei funcţii superioare. Dreptul la diferenţa de salariu. (întrebare adresată de EMILIAN SĂVEANU, domiciliat în comuna Răducăneni). Conducerea unităţii poate încredinţa temporar angajatului o altă muncă decît aceea corespunzătoare funcţiei în care a fost încadrat. In atare situaţie, angajatul are dreptul la salariul mărit, dacă munca încredinţată este prevăzută în nomenclator cu un salariu mai mare. Salariul mărit poate fi plătit numai dacă unitatea are la dispoziţie fondul de salariu aferent funcţiei superioare, fie că postul este vacant, fie că titularul postului este retribuit din alt fond (de exemplu, din fondul asigurărilor sociale de stat). Decizia Tribunalului Suprem nr. 1.822/967. Traian BOTEZ consilier juridic Premiera orchestrei „Doina Moldovei" Zilele trecute, orchestra de muzică populară „Doina Moldovei“ a prezentat în premieră, la Casa de cultură a sindicatelor, spectacolul „Cîntecul care mi-e drag“. Cu un repertoriu nou, cu o bună evoluţie a soliştilor Maria Bararu, Ştefan Pintilie, Vasile Lică, Maria Munteanu etc., concertul „Doinei Moldovei“, dirijat de Ionel Gotescu, s-a bucurat de un binemeritat succes. FLACĂRA IAȘULUI Cind cei mai mulţi abia pot face faţă culesului (urmare din pag. 1) " . ......... rumb „în picioare“. Am aflat însă că ştiuleţii au fost recoltaţi de pe întreaga suprafaţă de 38 de hectare. Cum ? In apă, pînă la glezne. Cei din brigăzile I şi II Dumeşti, conduse de Mihai Sîrbu şi Vasile Nechifor, au răspuns ca unul la chemarea comuniştilor. Şi-au suflecat pantalonii pînă la genunchi şi au transportat porumbul cu spatele pînă la drum, de unde a fost luat cu remorcile. Recolta a fost salvată. Acum, profitîndu-se de vremea frumoasă, porumbul a fost întins pe un platou de beton din curtea C.A.P. pentru a se usca. Felicitări celor 150 de cooperatori care au dovedit atîta grijă pentru avutul obştesc ! ■ Preşedintele nu s-a lăudat, toţi cooperatorii erau pe tarlale Petov. Frăţiţă Pintilie, preşedintele C.A.P., l-am întîlnit în drum spre locul unde se recolta porumbul de sămînţă. Venea de pe alte tarlale. — Cîţi cooperatori aveţi astăzi la lucru ? — Toată lumea, de la mic la mare. Cel puţin 1.200 de braţe de muncă la recoltatul porumbului. Preşedintele nu se lăuda. Pentru că un sat n-am văzut oameni, decît tot cu treburi. Care încărcate cu porumb, unele dintre ele chiar remorcate de tractoare, se îndreptau spre pătule. In schimb, tot cîmpul împînzit de membri cooperatori. Şi ca o dovadă că aici se lucrează cu sîrg este faptul că din cele 940 de hectare cu porumb, 680 au şi fost recoltate, producţia de pe 400 de hectare a fost depănuşată, s-au transportat la pătțle 240 de tone de porumb. Recoltatul viei, a fasolei de sămînţă de pe 100 de hectare, a florii-soarelui, a cartofilor este de domeniul trecutului. Fiecare mijloc de transport, la datorie Abia se terminase, cu o zi înainte, transportul de borhot de la Podu Iloaiei şi din nou alertă. In gară la Leţcani aşteptau 6 vagoane cu îngrăşăminte. 4 autocamioane de la G.A.P., alte două de la I.T.A. au transportat toată ziua îngrăşămintele. Un autocamion al C.A.P. plecase cu cartofi la Iaşi. Cinci remorci transportau porumbul de pe cîmp, o alta — masă verde pentru sectorul zootehnic. Erau la lucru şi cele 100 de atelaje ale cooperativei, semn că toate mijloacele de transport se utilizează chibzuit. A nu se uita însilozarea furajelor şi semănatul Ceva tot nu era pe placul preşedintelui unităţii. Rămînerea în urmă a însilozărilor de furaje şi semănatul griului. Căci, din planul de 3.100 tone de furaje de însilozat se realizaseră abia 1.600 tone. — Trecem imediat cu forţe sporite şi la însilozat, a declarat tov. Pintilie. Vom lucra cu 12 remorci deodată. Pe lingă cele două tocători, ni s-au mai promis două, aşa că... Va trebui să se recupereze, de asemenea, rămînerea în urmă la semănat. Oricum, de la 120 de hectare pînă la 700, cît este planul, e diferenţă destul de mare. C. A. P. LEŢCANI ■ Ing. Traian Meniu era necăjit Oprim şi la C.A.P. Leţcani. La grădina de legume — activitate în toi. Se recoltează ultimele 2 hectare cu ardei, varza de toamnă, ultimele 5 hectare de cartofi din cele 56 plantate. Ni s-a spus că la ardei lucrează 65 de cooperatori, alţi 45 la cartofi. La sediul C.A.P. asistăm la o discuţie telefonică a ing. Traian Meriu, preşedintele unităţii. Delegatul C.A.P. ajunsese la C.L.F. Iaşi cu un autocamion cu ardei şi raporta preşedintelui o situaţie. — Cum, ardei aşa de frumoşi şi să-i treacă la calitatea a doua ? — se mira acesta din urmă. Să le facă cum trebuie recepţia, nu aşa din ochi. încearcă să rezolve problema cu alte telefoane. Poate o fi reuşit. “ Strategie, ca la o adevărată luptă De la ing. Lucia Dobrotă, şefa fermei nr. 5 Cogeasca, aflăm că s-a rămas în urmă cu predarea cartofilor şi a cepei, care se află în bună parte pe cîmp. Mai sunt de predat 400 tone de cartofi, iar din 130 tone de ceapă s-au predat doar 4 tone. Abia după numeroase intervenţii C.L.F.-ul a catadixit să trimită lădiţe pentru ceapă, ne informează tov. Constantin Ştefan, secretarul comitetului comunal de partid. — Şi acum ce faceţi ca să adăpostiţi recolta ? — Se intră foarte greu pe tarla, declară șefa fermei. Intr-o căruță scoatem doar cîte 3—400 kg. de cartofi. Cu remorcile aplicăm o strategie, ca la o adevărată luptă. Ocolim pe deal, pentru ca apoi să putem coborî cu plinul. Un tractor de rezervă ajută cele 3 remorci să iasă de pe tarla. — Ce să-i faci ? Greu, dar recolta nu poate rămîne pe cîmp. ■ Cînd la recoltări e prezentă doar o treime din sat, realizările nici n-au cum fi mai bune C.A.P. Leţcani dispune de 1.250 de braţe de muncă. In ce proporţie participă la lucru ? Un calcul rapid făcut de secretarul comitetului comunal de partid şi ing. Dobrotă pe ferme şi brigăzi apreciază că ieri erau la recoltatul porumbului doar 380 de cooperatori. Mult prea puţini. Circa o treime. Aşa că nu pot să surprindă rezultatele, care se menţin pe aceeaşi măsură. Ce folos că s-a tăiat porumbul de pe 615 hectare din cele 740 de hectare, dacă nu s-a depănuşat decit producţia de pe 150 de hectare ? încearcă o mobilizare mai masivă, dar nu e păcat de vremea pierdută pînă acum? De la secretarul comitetului comunal de partid am aflat că seara urma să aibă loc o nouă şedinţă cu birourile organizaţiilor de bază, cu factorii de răspundere din C.A.P. Pentru a doua zi, (astăzi), s-au planificat adunări cu cooperatorii pe ferme şi brigăzi pentru a dezbate situaţia campaniei agricole şi a se încerca o mobilizare mai masivă la lucru. Se preconiza, de asemenea, mobilizarea tuturor salariaţilor şi elevilor din comună la recoltare. Măsuri bune, care trebuiau să-şi dovedească eficacitatea de la început. Căci e păcat de timpul pierdut pînă acum. „în ce măsură participă femeile din judeţul nostru la activitatea economico-socială?“ In urma acţiunii cu titlul de mai sus, începută de ziarul nostru la 18 august a.c., prin interviul tovarăşului I. Apăvăloaie, directorul Direcţiei judeţene pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale („Comoditatea unor organizatori n-a primit încă o replică hotărîtă") am primit la redacţie cîteva scrisori de răspuns din partea unor întreprinderi. In cele ce urmează ne vom referi la acestea. Inni de mineeiu „apărarea lui Tovarăşul ing. Gheorghe Cioacă, directorul Uzinei mecanice „Nicolina“, apreciază că problemele ridicate de ziarul nostru în legătură cu participarea femeilor la activitatea economico-socială sunt importante şi trebuie să stea în atenția conducerilor întreprinderilor ieșene. Problema participării femeilor la activitatea productivă preocupă conducerea Uzinei mecanice „Nicolina“, dovadă că în momentul de faţă 7,7 la sută din numărul salariaţilor sunt femei. Incepînd din 1971, în uzină s-a acordat o atenţie sporită creşterii ponderii femeilor în producţie. Astfel din 454 ucenici, 78 sunt fete care se califică în meseriile de sudor, strungar, frezor. Conducerea uzinei consideră că procentul de fete este bun avînd in vedere specificul producţiei. Citim în final că este în atenţia uzinei de a spori şi în viitor procentul de fete angajate în producţie. Cît despre o pretinsă comparaţie (desigur nefavorabilă) a Uzinei mecanice „Nicolina“ cu întreprinderile industriei uşoare, nici pomeneală de aşa ceva în interviul publicat. De la întreprinderea „Victoria“ ne scrie tovarăşa Viorica Giosa, preşedinta comitetului sindicatului, care ne arată de la început că media de vîrstă a muncitoarelor fiind de 21 de ani, se ridică probleme speciale, cum ar fi de exemplu grija pentru familiile tinere. Astfel, ţinîndu-se seama de închegarea în timp scurt a unui număr mare de familii, s-a analizat posibilitatea organizării unei creşe pentru ca tinerele mame să-şi poată continua activitatea în producţie în mod normal. Creşa s-a dat în folosinţă în aprilie a.c. şi are deocamdată 60 de locuri în două schimburi. In încheiere, ni se arată că organizatorii şi conducătorii producţiei din întreprindere manifestă o grijă deosebită faţă de condiţiile de lucru ale muncitoarelor. Nu ne propunem să răspundem printr-o analiză amănunţită a temeiniciei afirmaţiei de mai sus, ci vom semnala doar că în ţesătorie este un curent rece care provoacă îmbolnăvirea frecventă mai ales a muncitoarelor care lucrează în zonele de margine ale secţiei. Din scrisoarea semnată de tovarăşul Ion Staicu, directorul Uzinei de fibre sintetice, aflăm că din personalul muncitoresc al uzinei 35 la sută sunt femei, care îşi desfăşoară activitatea în secţiile fire şi fibră, la C.T.C., în laboratoarele Ecoul criticii noastre de cercetări şi un număr mai restrîns în atelierul mecanic. Absolventele Liceului industrial de chimie nu au întîmpinat greutăţi din partea uzinei la angajare, cu toate că liceul nu a avut contract de şcolarizare cu uzina. In ceea ce priveşte pregătirea viitoarelor cadre prin şcoala profesională de chimie, conducerea uzinei consideră că aceasta nu este avantajoasă pentru meseria de operator (pregătirea în uzină la locul de muncă este mai economică şi mai operativă), ci numai pentru meserii mai pretenţioase. Fără îndoială că şcoala poate şi trebuie să ţină seama de această opinie. In încheierea scrisorii, se arată că în uzină există preocupare pentru promovarea femeilor în toate sectoarele de activitate şi se consideră util ca uzina să fie sesizată de aspectele negative, ziarul să spună lucrurilor pe nume astfel ca lipsurile sâ fie eliminate sau preîntîmpinate. Rezumînd informaţiile primite din cele trei întreprinderi, rezultă că totul merge strună, că nu sînt nici un fel de probleme, nu nerezolvate, dar nici măcar controversate. Nu e greu de observat că fiecare scrisoare are ca obiectiv principal „apărarea reputaţiei uzinei“, scăpîndu-se din vedere faptul că o astfel de reputaţie se cîştigă înainte de orice prin „a spune lucrurilor pe nume“. Scrisorile la care ne-am referit aduc informaţii de valoare, dar ocolesc problemele spinoase ,ridicate în interviul publicat de ziarul nostru. Promovarea In funcţii de răspundere a femeilor, problemă la care s-a referit interviul publicat, nu este abordată în nici o scrisoare, deşi nu putem spune că In privinţa aceasta nu mai sunt neajunsuri. De asemenea, în scrisorile primite nu se pomeneşte nici un cuvînt despre activitatea femeilor din aparatul economico-administrativ, despre preocuparea insuficientă a unora dintre funcţionare de a-şi ridica nivelul profesional şi de a-şi îndeplini cu toată răspunderea obligaţiile încredinţate, despre împăciuitorismul unor şefi de compartimente care îngăduie actele de indisciplină. In interviul publicat de noi, aceste probleme erau doar semnalate şi ne aşteptam ca în scrisorile din întreprinderi ele să fie analizate cît de cît. Ocolirea unr probleme reale nu elimină existenţa acestora, ci doar împiedică rezolvarea lor în spiritul exigenţelor actuale. Socotim că comitetele ele partid au datoria de a se ocupa mai îndeaproape de modul cum participă femeile la activitatea economico-socială, să vadă mai departe decît arată unele cifre statistice, să se apropie de practica cotidiană descoperindu-i neajunsurile adeseori considerate ca ceva normal. MicroMOZAICI ECONOMICI Premiat Cibinium '72“ „Dozarea constantă a avivajului pe fibra poliesterică“. Aceasta este denumirea inovaţiei cu care ing. Ion Golovcenco de la Uzina de fibre sintetice a cîştigat un premiu special la concursul de invenţii şi, inovaţii, ediţia „Cibinium ’72“. Inovaţia, care vine să se adauge altor realizări de acest gen ale tânărului inginer ieşean, soluţionează una din cele mai importante probleme din secţia fire: ea duce la dispariţia efectului de încărcare electrostatică a firelor, le face mai omogene, asigură fluenţa procesului tehnologic. Efectul în cifre se traduce in cei 800.000 de lei care vor fi economisiţi anual, ca şi in reducerea unor importuri. la I I Distanţa e de vină? Mulţi ingineri şi tehnicieni sunt angajaţi in unităţile economice ieşene. Dar unde lucrează acest valoros potenţial tehnic ? Este el utilizat la nivelul exigenţelor şi cerinţelor actuale ? Din păcate, nu ! Din 880 ingineri şi 822 cadre medii tehnice, care lucrează în întreprinderile ieşene, numai 365 ingineri şi 273 tehnicieni îi poţi găsi in secţiile productive, restul fiind glosaţi în servicii tehnice, economice şi administrative. In aceste condiţii este firesc ca la Uzina metalurgică, in schimburile II şi III să nu lucreze nici un inginer, iar din cei 39 de tehnicieni, doar 3 să-şi desfăşoare activitatea în secţiile de bază. La Uzina de fibre sintetice, din 108 ingineri existenţi, doar 30 lucrează în secţiile de bază şi numai la primul schimb, iar la U.R.A. Iaşi toţi cei 24 ingineri ai uzinei lucrează în serviciile tehnice şi, funcţionale. Situaţii aproximativ similare intilnim şi la întreprinderea de produse ceramice. Uzina de utilaje, piese de schimb şi reparaţii, întreprinderea „Victoria", întreprinderea „Ţesătura“ ş.a. Că această optică trebuie radical schimbată, este clar pentru toate conducerile unităţilor economice. Se acţionează insă greoi, se tergiversează prea mult aplicarea unor măsuri hotărite de folosire mai eficientă a potenţialului uman şi tehnic de care dispune industria ieşeană. Să fie oare aşa de mare distanţa dintre birouri şi secţiile productive ? înapoi, la căruţa cu cai Trustul de construcţii se străjuie permanent să-şi mărească zesstrea tehnică, să aibă in dotare utilaje şi maşini moderne, eficiente. Pentru aceasta nu de puţine ori se fac intervenţii la organul tutelar, la diverşi furnizori din ţară sau din străinătate. Pînă aici toate sunt bune. Ca prin minune însă, după sosirea acestora şi punerea lor în funcţiune, nu se mai interesează nimeni de soarta lor, de modul cum sunt folosite. Iată un exemplu. In depozitul de mijloace fixe al Şantierului nr. 3 finisaje din cadrul Trustului de construcţii ruginesc de mai multă vreme şase dumpere pitice, achiziţionate din import şi din ţară. Intrăm în discuţie cu tov. Vasile Amuntenei, şeful acestui depozit. — De cit timp s-au adus aceste dumpere în depozit ? — Eu le-am primit de doi ani şi de atunci nu le-a mişcat nimeni. — Şi nu ştiţi care-i soarta lor ? — Să le păstrez vreo 10 ani, perioadă după care se pot preda la fier vechi (I.C.M.). Deci, de peste doi ani nu s-a putut găsi o întreprindere de specialitate cu care să se colaboreze pentru redarea acestor utilaje in circuitul economic. Timp in care, multe din şantierele trustului, la transportul materialelor, au înlocuit aceste dumpere cucăruţa cu cai. Cit costă această substituire ? In primul rind, stau imobilizaţi 278.000 de lei, costul utilajelor. Apoi amortizările care se plătesc şi grevează preţul de cost, cheltuielile ocazionate de cărăuşi, precum şi lipsa de operativitate în transportul materialelor pe şantiere. Faceţi un sumar calcul, tovarăşi din conducerea compartimentelor vizate, şi vă veţi da seama ce fonduri se irosesc. Oricum, avem convingerea că organul tutelar va face acest calcul. Numai că atunci va trebui să se răspundă la întrebarea: cine suportă pagubele ? Un răspuns pe care-l așteptăm şi noi. Z. M. P. II II 1 1 I ! III II.////////////////////////////////////////////////zz///. I ■. i