Flacăra Iaşului, decembrie 1972 (Anul 28, nr. 8149-8175)

1972-12-07 / nr. 8154

PAGINA A II A Piliţi nun resirsă dt tarile an In­ ml Mie nisi In film­ In judeţul Iaşi există circa 100.000 de hectare de pajişti naturale a căror pro­ducţie de masă verde variază între 4—6 t­ ha, adică o cantitate globală de circa 500.000 t masă verde. Cu această produc­ţie pajiştile naturale participă intr-o pro­porţie mică (30—40 la sută) la furajarea animalelor existente. De aceea pentru completarea necesarului de nutreţuri gro­siere, suculente sau concentrate, se mai cultivă pe teren arabil plante furajere perene şi anuale pe o suprafaţă de peste 50.000 de hectare, în toate sectoarele a­­griculturii judeţului. Cercetările întreprinse în ultimii ani in cadrul Laboratorului de cultura pajiştilor de la Staţiunea experimentală Podu­ Iloa­­iei au demonstrat că prin cultivare şi exploatare raţională se poate spori pro­ducţia pajiştilor naturale de cel puţin 2—10 ori. De aici reiese că in judeţul Iaşi există o resursă furajeră încă foarte puţin valorificată care, exploatată judi­cios, ar contribui mai mult la dezvolta­rea zootehniei şi ar degreva o parte din terenul arabil în favoarea culturilor ali­mentare sau tehnice Punerea cit mai deplină în valoare a acestei rezerve se impune cu atît mai inuit cu cit însuşi secretarul general al partidului, la plenara C.C. al P.C.R. din 20—21 noiembrie a.c., a atras atenţia asu­pra necesităţii de a se promova cit mai larg experienţa îndelungată şi economică a ţărănimii noastre de a creşte bovinele şi ovinele pe păşuni bine organizate. Lucrările de inventariere şi cartare a pajiştilor efectuate în judeţul Iaşi au scos de asemenea în evidenţă potenţialul productiv al pajiştilor naturale, precum şi posibilităţile de transformare a lor eta­­pizat, în pajişti cultivate. In prima etapă trebuie abordate pajiştile cu cel mai mare potenţial productiv şi care reacţionează puternic la măsurile de ameliorare sim­ple­­ de suprafaţă (fertilizări, curăţiri, nivelări etc.). Astfel de pajişti ocupă cir­ca 30 la sută din suprafaţa totală şi sunt situate în zonele cu precipitaţii mai a­­bundente din preajma pădurilor şi în a­­propierea înşeuării de la Ruginoasa-Strun­­ga. Covorul ierbos al acestor pajişti este ceva mai bine încheiat şi este alcătuit din unele specii furajere valoroase (fi­inţa de livezi, păiuşul de livadă, golomăt, raigras etc.). Ca exemplu se poate da pajiştea „Osoi" de la Ruginoasa, care fiind fertilizată in primăvara acestui an cu o cantitate de 300 kg azotat de amo­niu la hectar şi-a sporit producţia de la 4 la 17 tone masă verde la hectar. In a doua etapă se vor putea ameliora pajiştile care au covorul ierbos descom­pletat sau care este alcătuit din specii fără valoare furajeră (bărboasa, păiuşul stepic, firuţa cu bulbi, peliniţa etc.) ce reacţionează slab la fertilizări. După ce se vor produce pe Plan local seminţele necesare judeţului nostru, adică peste 2—3 ani, se va putea înnobila cu specii valoroase şi covorul ierbos al acestor pajişti. Deocamdată ele reprezintă circa 36 la sută din suprafaţa totală a pajiş­tilor din judeţ. In acest caz, ca exemplu de eficienţă se poate da Pajiştea „Do­­roşcani” din comuna Popeşti, care în ur­ma fertilizării cu 300 kg azotat de amo­niu la hectar şi reînsămînţării cu un a­­mestec alcătuit din : obsigă nearistată — 30 la sută, golomăţ — 20 la sută, pir crestat — 10 la sută, sparcetă — 30 la sută şi ghizdei — 10 la sută, a produs 21 tone masă verde la hectar faţă de numai 3 tone la hectar cu­ producea înainte. In ultima etapă se vor putea aborda şi pajiştile degradate, afectate de eroziune, înmlăştinite sau sărăturate care ocupă în judeţ peste 34 la sută din suprafaţa to­tală. Deoarece ele au în majoritatea ca­zurilor covorul ierbos distrus (peste 40 la sută), iar solul este degradat, vor fi nece­sare unele lucrări de refacere ceva mai complexe şi costisitoare. O eficienţă mare în condiţiile secetoa­se ale judeţului Iaşi vor avea însă pa­jiştile semănate în regim de irigare. Re­zultatele obţinute la Staţiunea experi­mentală agricolă Podu­ Iloaiei au demon­strat că pe o pajişte însămînţată cu un amestec de ierburi alcătuit din golomăţ 50 la sută, păiuş de livadă 30 la sută şi ghizdei 20 la sută, se realizează în medie 40—60 tone masă verde la hectar în ca­drul a cinci cicluri de păşunat. Prin iri­garea acestor pajişti se înlătură influ­enţa secetelor frecvente, iar producerea ritmică a nutreţurilor în cantităţi mari şi de calitate superioară asigură fluxul de producţie al vacilor de lapte din fer­me sau complexe industriale. Trebuie de menţionat insă că tehnolo­gia pajiştilor cultivate se deosebeşte foar­te mult de agrotehnica culturilor obiş­nuite (grîu, porumb etc.), atît în ce pri­veşte sistemul de lucrare a solului şi de fertilizare, cit mai ales prin procedeele moderne de exploatare. Deoarece o pa­jişte cultivată durează 5—10 ani şi chiar mai mult, se aplică uneori în acelaşi pe­rimetru, aproape simultan, un complex de lucrări. Aşa de exemplu unele par­cele se fertilizează, altele se recoltează, se păşunează sau îşi refac ciclul biologic într-o anumită perioadă de repaus. Chiar păşunatul unei pajişti cultivate se realizează intr-un alt mod. In acest caz animalele nu se mai deplasează toată ziua pe „islaz“, în căutarea „unui colţ de iarbă“, ci se introduc într-o parcelă delimitată şi cu o cantitate suficientă de nutreţ pe care o consumă într-o pe­rioadă determinată de 3—4 ore. După aceasta, ele se reîntorc intr-un loc de odihnă, unde se execută Si­mulsul, apoi trec din nou pe pășune. Intr-o fermă obișnuită, acest procedeu se realizează ceva mai simplu ; în com­plexele industriale de taurine, va fi ne­cesară însă instruirea îngrijitorilor pînă ce se va asimila tehnologia adecvată şi la animale se va stabili reflexul condi­ţionat. Prima pajişte organizată in acest mod va lua fiinţă în anul 1973 la „Osoi“ în comuna Ruginoasa, unde lucrările de tar­­lalizare s-au şi terminat. Organizarea pajiştilor cultivate va ne­cesita însă şi existenţa unui utilaj speci­fic : maşini de semănat, de recoltat, des­hidratat, garduri electrice, maşini pen­tru împrăştiat muşuroaie, pentru distrus arborete etc. De asemenea, va trebui să existe un sortiment de seminţe în can­tităţi suficiente care să se folosească di­ferenţiat în condiţiile pedo-climatice va­riate ale judeţului Iaşi. Un rol important în transformarea pa­jiştilor naturale slab productive în pa­jişti cultivate productive îl are întreprin­derea judeţeană pentru execuţia lucrări­lor de îmbunătăţire şi exploatare a pa­jiştilor. Dr. ing. Anatol GRÎNEANU şeful Laboratorului de cultura pajiştilor al Staţiunii experimentale agricole Podu­ Iloaiei Şcoala. Intr-un amplu proces (urmare din pag. 1) trawl nr. 6 s-a transformat în liceu cu pie­­rderefl in limba germana, iar la majoritatea liceelor din Iaşi numărul claselor speciale a crescut de la 2 la 32, clase unde se stu­­diasa în mod deosebit fizica, matematica, chimia etc. care vor asigura facultăţilor de specialitate studenţi bine pregătiţi şi cu pre­­­ocupări ştiinţifice deja formate. Cifra de peste 150.000 elevi (fără invăţă­­mîntul^ preşcolar), raportată la populaţia ju­deţului nostru, indică un tablou spiritual care se detaşează total de cel din trecut, (adăugind­ şi faptul că şcoala de azi nu este concepută ca avînd un scop în sine, ci fiind o componentă a edificării socialiste, princi­pal factor de instrucţie şi educaţie. Şcoala, instituţie educaţională organizată, se defineşte prin durata parcursă de la cauză la scop. Am văzut cauza care deter­mină amplul tablou al şcolii româneşti şi fiecare dintre noi poate preciza şi scopul­­ de a da societăţii cadre bine instruite şi educate, capabile să desfăşoare cu compe­tenţă şi dăruire o activitate practică, utilă societăţii. Pentru aceasta este nevoie de o bază materială corespunzătoare, de o con­tinuă modernizare şi perfecţionare a pro­cesului de învăţămînt. Din acest punct de vedere, judeţul nostru a avut o situaţie des­tul de grea şi ca atare s-au făcut eforturi mari pentru a se asigura condiţiile impuse de un învăţămînt modern. Dacă ne referim la învăţămîntul liceal şi profesional din ju­deţul nostru 90% din localurile existente sunt noi, cu un funcţional adecvat, modern, dotate cu laboratoare, cabinete, ateliere etc. Şi pentru reţeaua preşcolară ca şi pen­tru învăţămîntul general de 10 ani situaţia este oarecum asemănătoare - deşi, faţă de cerinţele actuale mai sunt multe de făcut, înzestrarea laboratoarelor şi cabinetelor din şcolile de cultură generală din judeţul nos­tru, fără a lua în consideraţie autodotarea şi transferul, depăşeşte suma de 2 milioane anual, ceea ce demonstrează eforturile care se fac în această direcţie. Baza tehnică-didactică nu este însă sufi­cientă pentru realizarea unui învăţămînt mo­dern. Trebuie adăugate şi alte elemente - unele aparţinînd ministerului de resort : programe, manuale, indicaţii metodice ori­entative etc. - altele aparţinînd inspectora­tului, conducerilor de şcoli şi fiecărui cadru didactic : pregătirea ştiinţifică-ideologică permanentă, cursuri de perfecţionare, o con­cepţie pedagogică nouă, folosirea metode­lor şi procedeelor moderne etc. Esenţial în problema modernizării invăţă­­mîntului, a perfecţionării sale continue ra­mine insă educatorul care să dubleze per­manent specialistul pentru că învăţămintul are nevoie nu numai de specialişti, ci şi de educatori care să imprime elevilor suflul nou, militant, combativ al vieţii spirituale din pa­tria noastră. Casa corpului didactic a judeţului Iaşi, printr-un program variat şi corespunzător, pune la dispoziţia tuturor cadrelor didactice posibilitatea cunoaşterii problemelor mo­derne ale psiho-pedagogiei, ale metodolo­giei etc., contribuind astfel la perfecţiona­rea educatorilor. Fără îndoială că toate formele organizate pentru perfecţionarea cadrelor didactice sunt relative şi valoarea cea mai mare o are studiul individual per­manent şi sentimentul responsabilităţii sociale pe care o are corpul pro­fesoral în plămădirea omului nou. Cadrele noastre didactice, studiind cu atenţie problemele modernizării învăţămîn­­tului, aplică experimental unele metode, periodic făcînd analiza rezultatelor obţinute. Sunt demne de amintit cele 2 experimente care se fac pe această linie la Liceul nr. 5 din Iaşi, cit şi la alte licee şi şcoli gene­rale, merită să fie remarcat şi faptul ca, începind cu acest an şcolar, unele şcoli au trecut la predarea pe cabinete : Liceul nr. 7, Liceul nr. 8, Şcoala generală nr. 2 din Iaşi - parţial însă numărul şcolilor unde se predă pe cabinete este mult mai mare, constituind astfel un început bun in această direcţie. Pentru cadrele didactice din judeţul nos­tru, imperativul major al contemporaneităţii este de a ne uni forţa, capacitatea şi pri­ceperea, pentru ca, alături de slujitorii şco­lii din întreaga ţară, să asigurăm­ ridicarea mai rapidă a spiritualității românești la care programul partidului ne îndeamnă, iar noi ne obligăm. SPORT ■ SPORT Mtine încap« !» !»şi o mare competiţie. Finala campionatului naţional sătesc de trînte Aşa după cum am mai anunţat, mîine, 8 decembrie, începe la Iaşi o mare com­petiţie republicană, cu profunde tradiţii în istoria sportului românesc : finala campionatului naţional sătesc de frînte, organizat de C.C. al U.T.C întrecerile, care se vor desfăşura timp de trei zile în Sala sporturilor, vor reu­ni 240 de tineri din toate judeţele ţării şi din municipiul Bucureşti, campioni ai „Cupei tineretului de la sate“ la cele 6 categorii de greutate. Ele anunţă spec­tacole sportive pasionante, în pri­mul rînd pentru că trîntele au suscitat un larg interes, întot­deauna, în rîndurile sătenilor noştri şi, în al doilea rînd, deoarece concursul este deschis acelor sportivi care nu prac­tică luptele. Competiţia se va desfăşura pe 3 saltele, în paralel — ceea ce conferă un plus de atractivitate. Pregătirile în vederea acestui intere­sant campionat naţional sunt aproape ter­minate. Organizatorii amenajează o vi­trină cu trofeele ce vor fi oferite — şi ele vor fi acordate cu discernămînt şi generozitate. Astfel, C.C. al U.T.C. va o­­feri premii în obiecte, cupe, medalii, diplome şi insigne ; Federaţia Română de lupte — diplome şi medalii ; Comitetul judeţean U.T.C.—„Centura Iaşului“, cîşti­­gâtorului la fiecare categorie ; C.J.E.F.S. — Cupa pentru cel mai tehnic sportiv. Vor mai acorda trofee şi premii Consiliul sindical judeţean şi U.J.C.A.P., precum şi alte organe centrale şi locale. Pentru a­­ se da posibilitatea ca între­cerile să fie urmărite­ de­ cît mai mulţi spectatori s-a hotărît ca intrarea să fie gratuită. : •••­­In vederea acestei competiţii de am­ploare, judeţul Iaşi speră într-o com­portare meritorie a reprezentanţilor săi, mai ales că trîntele se bucură şi pe a­­ceste meleaguri de o îndreptăţită repu­taţie — exprimată, de altfel, şi prin exemplul tînărului Constantin Roman, din Prisăcani, deţinător al titlului naţi­onal la categoria 55 kg., în anul 1970, în concursul de la Constanţa. De data a­­ceasta fostul campion va fi în sală, spec­tator şi va urmări, alături de entuziaştii iubitori ai trîntelor, evoluţia altor tineri din judeţul nostru în care se pun spe­ranţe : Iulian Timofte, în vîrstă de 23 de ani, de la Probota, Constantin Mustaţă, în vîrstă de 38 de ani, de la Prisăcani, preşedintele asociaţiei sportive, precum şi, desigur, alţii. Iată, de altfel, programul primei zile de întrecere : Vineri, 8 decembrie: orele 9 — 12,30: turul I la categoriile 55 kg., 61 kg şi 68 kg. ; orele 16 — 16,30: deschiderea fes­tivă ; orele 16,30 — 19, turul I la cate­goriile 76 kg, 84 kg. şi peste 84 kg. Uvînd succes deplin acestei promiţă­toare competiţii naţionale, sîntem siguri că vom asista la întreceri de valoare, care vor scoate la lumină noi talente şi noi virtuţi ale unui sport strămoșesc plin de vitalitate și de autentică adeziune in rîndul maselor. Al. C. CĂRŢI Mircea Radu Iacoban: „Altfel despre sport De clţiva ani, săptăminal, In „Cronica“, Mir­cea Radu Iacoban zugrăveşte în cu­lori ce stat numai ale lui lumea cea lar­gă a sportului. In această săptămînală în­­tîlnire, pentru cei mai mulţi dintre noi o dulce desfătare, M.R.I. îşi continuă pledoariile din vremea cînd ne binecu­­vînta cu vorbe de duh în duminici cu transmisii radiofonice. El ne propune, asemeni şi altor confraţi ai săi, să vedem altfel sportul, el detectează freamătul vieţii, ne îndeamnă să ne reconsiderăm punctele de vedere despre sport, care es­te, după cum spunea P. Vialar, citat aşe­zat ca motto: „Ceea ce-i mai bun din tine de-a lungul întregii existenţe". Din tabletele publicate în „Cronica“, care probabil sînt acum o stivă respecta­bilă, Mircea Radu Iacoban a ales „52 de însemnări in 52 de săptămîni ale celui mai obişnuit dintre anii obişnuiţi“ şi a alcătuit cu ele o frumoasă carte, intitu­lată, evident programatic, „Altfel despre sport“. Structurate în tot atîtea capitole cite luni are anul, capitole a căror sub­stanţă este comprimată în preambulul doldora de o subţire autoironie : „In lu­na lui ianuarie, autorul s-a fost cuibărit lingă calorifer şi, mîngîind uşor creşte­tul încercatului său tovarăş de vînătoa­­re, patrupedul numit Tănase, a chemat amintirile copilăriei ; apoi, urmărind hîr­­joana fulgilor şi căutînd muchia înşelă­toare a zării, M.R.I. şi-a dat seama că a contractat incurabila maladie dor-de-du­­că“, însemnările alcătuiesc un adevărat Decameron al lumii sportului. Aşa cum face praf şi pulbere kilo­metri la vinători pe coclaurile Moldovei, ce numai blînde şi domoale nu sunt, sau cum înghite distanţe fabuloase pe cana­lele Deltei, tot aşa M.R.I., cel care a înscris cîndva un gol din corner şi drept răsplată a fost tuns gratis, nu ştim dacă chilug, de frizerul cartierului, cutreieră cu o pasiune înverşunată teritoriile fără de capăt ale sportului. II aflăm demi­­tizînd şi afurisindu-l pe legendarul Pele, care este pentru autor, prin prisma cam­pionatului mondial din Mexic, „un fel de Popocatapetl de abanos — şi-i păcat, da, mare păcat că, în loc de lavă incandes­centă, acest faimos vulcan slobozeşte, de la o vreme încoace, panglici de fum“, îl găsim împreună cu un poet cu puşcă pe hălăuci după şoldani morgani şi după cutii de conserve goale, ori trimis spe­cial de Ion Ghiţulescu, hotărît să promo­veze cu curaj cadrele tinere, la un meci în Lună, pe stadionul Constantin Teaşcă, meci prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la debarcarea omului pe astrul se­lenar, sau îl surprindem elaborând teo­ria comentatorului sportiv ideal, cu con­ştiinţa că aceasta va deveni realitate „în ziua cînd plopii de Babadag vor face mere de Rădăşeni“. Seducţia acestor pagini vine de la a­­mestecul de ironie, autoironie şi lirism, din asocierile, din raporturile surprin­zătoare pe care Iacoban ştie să le stabi­lească între noţiuni şi realităţi aflate la distanţe ca de la cer la pămînt. Transpare peste tot în paginile acestei cărţi un lirism ce vine de pe Obcinile Bucovinei dar care intră în reacţie şi fu­zionează cu o maliţie ce-i mai mult mun­tenească. M.R.I. e un argonaut plecat în căutarea a ceea ce-i frumos şi adevărat în sport. In drumul lui scriitorul asanea­ză cu cele mai vezicante soluţii ceea ce nu ţine de spiritul mişcării fizice. Şi sfîrşeşte prin a ne chema spre locurile unde sînt amarnic de frumoşi alunii Stî­­nişoarei. Grigore ILISEI 1 Manifestări consacrate celei de-a XXV-a aniversări a Republicii Simpozion In programul fericirea poporu­­de manifestări al lui“. Acest sim- Liceului pedago­­pozion, organizat gic de educatoare cu sprijinul Con­­din Iaşi dedicate siliului judeţean aniversării unui al tinerelor fete, sfert de veac de a constituit un la crearea Repu- minunat prilej llicii a fost în­ de cunoaştere a scris şi simpozi- faptelor tinerelor onul „Eroine care luptătoare, eroine s-au jertfit pen-­ale poporului ro­­tru libertatea şi mân. Concursul „Republică, măreaţă vatră“ De curînd, sala gări­i, grupul căminului cui- vocal al şcolii rural din comu­ din Plugari­­ şi na Plugari a cu­ dansurile prezcu­­noscut o anima­­tate de pionierii ţie deosebită. In şcolii generale cinstea aniversă- Borosoaia. Au­rii unui sfert de fost de asemenea veac de la pro- promovaţi pro­­clamarea Repu-­nierii ! Mariana Klich, şi-au dat Rusu — voce, întîlnire pe a- Gabriela Vrîn­­ceeaşi scenă ^ -for- ceanu — recitări, maţiile artistice Reni Ungureanu ale pionierilor şi şi Vasile Oancea şcolarilor din sat — solişti instru­­tele comunei, în mentişti, cadrul concursului Manifestarea a „Republică, mă­ constituit şi un reaţă vatră“, faza util schimb de comunală, experienţă între Juriul a pro- formaţiile arsti­­movat pentru e­­ce ale şcolii din tapa următoare comună, corul şi brigada artistică ale Şcolii Prof. ŞTEFAN generale din Piu- CIUREANU Seri culturale Zilele trecute, O acţiune şi­la Liceul econo­­mitară a fost pr­­ivite a avut loc o­ganizată şi de seară culturală pe a lul tema : „Te cân­tăm, o Republică“,­terar „Mihai .­­Cu acest­­ prilej, minescu“. Poeţii au fost citite Ion­ Chiriac şi versuri închinate Ioan Puha au partidului, patriei citit din versu­­ri poporului, file lor. Grija pentru ocrotirea mamei şi copilului Peste 100 de ţinute de prof. femei, salariate Maria Buiuc, pre­­ale cooperativei şedinţa Comite­­„Munca colectivă“ tului orăşenesc al din Paşcani, au femeilor, şi doctor participat la dez- Tiberiu Pompos, baterea organi- au cuprins, pe daţă, în cadrul fondul realizăr­i­­ manifestărilor de-­lor obţinute pe­dicate jubileului plan naţional şi Republicii, de că­ exemple concrete tre Comitetul o- din judeţul nos­­tăşenesc al fe­­tru, precum şi din meilor, cu tema : oraşul Paşcani. „Grija partidului şi statului nou- MIRCEA tru pentru ocroti- ROŞCA­rea mamei şi co- vicepreşedinte pilului“, al cooperativei Expunerile sus- „Munca colectivă“ Cel mai dificil lucru pe care l-am încercat după vi­zionarea filmului „Săgea­ta căpitanului Ion" a fost stabilirea genului, a iden­tităţii sale artistice. Mi-a fost aproape imposibil să afirm că aparţirte unui gen anume, intr­atit este de amalgamat, de confuz şi de derutant. Film isto­ric nu este pentru că ii lipseşte rigoarea datelor, a personajelor şi intîm­­plărilor. Acţiunea se pe­trece, e drept, într-o epo­că istorică determinată (domnia lui Vlad Ţepeş), ba chiar este precizat şi anul — 1462 — ceea ce ar presupune o recon­stituire cit de cit veri­dică a conflictelor sociale şi naţionale, dar filmul nu ne oferă decit neau­tentice şi neconvingătoare confruntări intre unul din căpitanii voievodului şi cetele turceşti. Rigoarea datelor şi faptelor istorice cedează imediat locul le­gendei, căci eroul nostru pare un adevărat Parda­­llan care se bate cu sute de adversari, iar cînd este prins şi străpuns de nu­meroase săgeţi nu moare cum s-ar putea crede, ci se însănătoşeşte în cîteva zile ca un Făt-Frumos şi porneşte iar pe urmele duşmanilor. Avem deci a face cu un film istoric, cu un basm sau cu o produc­ţie de capă şi spadă ? Nu se ştie exact. Dar nu atît amestecul de genuri, indecizia regi­zorului, teama sau nepln­­cerea lui de a-şi conduce lucrarea într-o direcţie precisă, nu acestea supără cel mai mult în această peliculă, ci lipsa de pro­fe­sionalit­­at­e, naivitatea cu care crede Aurel Miheleş că ceea ce semnează el se numeşte un film artistic. Pornind de la un scenariu mediocru semnat de Al. Mitru (scriitor cu unele merite in literatura pen­tru copii, în valorificarea legendelor şi miturilor populare, dar neinspirat în elaborarea acestui sce­nariu), regizorul nu nu­mai că nu a avut capaci­tatea să îndrepte lipsurile acestuia, dar le-a adincit şi mai mult. Filmul lasă impresia unei zbateri inu­tile în care eroii nu au o direcţie, un scop precis conturat, conflictul oricît ar părea de ascuţit este, de fapt, inexistent. La a­­­cestea se adaugă valoa­rea literară foarte redusă a dialogului. Făcind o glu­mă (nelipsită însă de a­­mărăciune) cronicarul „Ro­mâniei literare“, subtilul şi savurosul D. I. Suchia­­nu, zicea că dialogul pare un amestec de Miron Cos­­tin şi lirism de muzică u­­şoară. Cit de exactă este această caracterizare se poate convinge singur orice spectator. PE ECRANE Străvezimile, inadverten­ţele şi naivităţile filmului (insăşi povestea de dra­goste dintre căpitanul Ion şi Irina este fadă, naivă şi neintegrată întregului) au fost desigur simţite, cel puţin în parte, de regizor, care a încercat să com­penseze totul prin specta­culosul montării, prin su­pralicitarea cavalcadelor, prin cascadorie dificilă și scene tari, de efect sigur la public. Dar nici acestea nu le poate face oricine. Dacă nu știi să urmărești cu aparatul o cavalcadă sau o bătaie de-a călare, iese — cum se intîmplă aici — un amestec bine agitat de du-te-vino, de răsturnări dificile (păcat de cai) despre care te în­trebi ce rost au. Iată sce­na cea mai caracteristică : turcii îl urmăresc pe Ion, călare fireşte. In calea lor apare o rîpă. Dar să nu vă închipuiţi că vitejii călăreţi ocolesc ripa (deşi era posibil); nu, ei se a­­vintă orbeşte peste ea, deşi văd foarte bine că cei dinainte s-au răstur­nat. Trebuie să preţuim aici curajul şi frumuseţea muncii cascadorilor care se descurcă admirabil in această secvenţă, dar dacă toată această costisitoare muncă nu-şi află justifi­­carea în dramaturgia fil­mului, sentimentul ■ inuti­lităţii o anulează complet. Nu ne mai oprim asu­pra altor şi altor inadver­tenţe de gindire sau de realizare artistică; sunt multe, la tot pasul. Vrem să mai consemnăm dis­tribuţia asupra căreia, de asemenea, avem a formula serioase rezerve. Ca să-şi asigure succesul, Aurel Miheleş a recurs la actori de mina înţii, oameni cu multă experienţă (chiar în filmul istoric): Amza Pellea, Ion Bessoiu, Mir­cea Albulescu, Ion Ma­­rinescu, dar toţi aceştia nu-şi găsesc nici o clipă cadenţa, nimic din strălu­cirea unora din ei (pe e­­cran sau pe scenă) nu a­­junge în acest film; sunt evident stingheriţi de na­ivitate­a dialogului, de con­fuzia acţiunii, de neprice­perea regizorului. Noua achiziţie, Carmen Ghiman, căreia i-a revenit princi­palul rol feminin (Irina) este un fel de păpuşică drăgălaşă, un fel de „fru­moasa mamei“, dar n-are nici o picătură de har pentru cinematograf,­­ insensibilă, inexpresivă, stingace şi neajutorată. Cum se explică atunci a­­jungerea ei intr-un rol principal ? Numai regizo­rul ştie! Nici bunul ac­tor Vladimir Găitan (că­pitanul Ion) nu ne-a în­­cîntat. Filmele sale ante­rioare („Căldura“, „Recon­stituirea“) i-au conferit o foarte bună carte de vi­zită, dar aici personajul său este oarecare. întrebarea care se iscă in mod firesc in încheie­re ar fi: de ce se chel­tuiesc sume însemnate la Buftea pentru realizarea unor atît de slabe peli­cule ? Șt. O. MUGUR FLACĂRA „Săgeata căpitanului Ion“ Achiziţionarea la timp a tuturor utilajelor tehnologice (urmare din pag. 1) constructori, beneficiari şi proiectanţi cu toate problemele rezolvate. Nu ne vom referi acum nici la modul de organi­zare a activităţii pe şantiere, nici la asi­gurarea cu documentaţiile tehnice pentru investiţiile ce se vor executa. De altfel, despre stadiul elaborării proiectelor de­­investiţii am semnalat, recent, în Marul nostru, unele aspecte. De astă dată, ne vom opri la o altă sarcină esenţială a beneficiarilor de investiţii şi anume­­ con­tractarea şi aducerea pe şantiere a tu­turor utilajelor tehnologice la termenele prevăzute pentru montaj în graficele de execuţie. Aducerea utilajelor şi predarea lor la constructor, intr-un timp optim, constituie un factor decisiv pentru res­pectarea termenelor de predare a capa­cităţilor productive. Şi tocmai de aceea beneficiarii au obligaţia să perfecteze cu operativitate contractele economice cu furnizorii pentru anul 1973. In judeţul nostru, situaţia contractărilor nu ne poa­te satisface. Pentru că, pînă în prezent, abia au fost contractate aproximativ 80 la sută din volumul utilajelor tehnolo­gice prevăzute a se achiziţiona în anul viitor. Şi, cu totul de neînţeles, proporţia asigurării cu contracte este mai redusă cu partenerii interni (sub 65 la sută), tocmai acolo unde condiţiile sunt mai fa­vorabile. Sunt încă neasigurate cu con­tracte utilaje tehnologice în valoare de zeci de milioane de lei. Amintim cîţiva dintre aceşti beneficiari restanţi : Fabri­ca de antibiotice (cu peste 50 milioane lei), Uzina metalurgică (17,3 milioane lei), Uzina mecanică „Nicolina“ (13,7 mi­lioane lei), Uzina de reparaţii auto, în­treprinderea de produse ceramice, Uzina de utilaje, piese de schimb şi reparaţii, Fabrica de tricotaje şi perdele Paşcani unităţile Consiliului popular judeţean ş.a. Aminteam mai sus despre atenţia cu care trebuie încheiate contractele econo­mice. Şi aceasta pentru că nu este deajung o raportare a încheierii contractării, fără a se ţine seama de condiţiile stipulate de furnizorii utilajelor. Bunăoară, deşi unii beneficiari de investiţii au încheiat contracte, termenele de livrare care s-au prevăzut în contracte nu sunt corelate cu­ cele stabilite pentru montaj în graficele de execuție. Pîrta în prezent, s­e găsesc în asemenea situații utilaje în valoare da aproape 11 milioane lei, localizîndu-se, în­ special, la Uzina de prelucrare a mase­lor plastice, Uzina mecanică „Nicolina“4, întreprinderea de prefabricate din betoni ş.a. Credem că perioada rămasă din acest an poate fi mai bine fructificată şi în direcţia pregătirii investiţiilor anului 1973. Nu trebuie irosită nici o zi şi nici o oră. De modul cum vor rezolva acum beneficiarii problemele legate de docu­mentaţia de execuţie şi utilajele tehno­logice, depinde în mare măsură aportul proiectanţilor şi în special al construc­torilor. Se impune să se ţină seamă şi de faptul că organizaţiile de construcţii, pen­tru o pregătire temeinică a muncii P® şantiere, au nevoie atît de timp, cît şi de toate elementele tehnico-materiale. Şi, după cîte ştim cu toţii, fără proiect­­e de execuţie şi utilaje tehnologice (bi­neînţeles, aduse la timp) nu se poate vorbi de o bună şi eficientă activitate pe şantiere. Credem că imperativul aces­tor zile de decembrie este pe deplin în­ţeles de toţi beneficiarii, proiectanţii şi constructorii, care trebuie să formeze un­ front comun, să colaboreze cît mai fruc­tuos. Să se acorde mai multă atenţie îmbunătăţirii condiţiilor de muncă! Timp de mai multe zile am vizitat Fabrica de mo­bilă din Iaşi, interesîndu-ne de condiţiile de muncă ale diverselor categorii de sa­lariaţi ai acestei întreprinderi. Fără îndoială, am putut constata o suită valoroasă de realizări în acest dome­niu şi, totodată, preocupări serioase pentru îmbunătăţi­rea în continuare a condiţii­lor de muncă. Am înţeles că există şi greutăţi. Nu întot­deauna, peste noapte, se pot găsi rezolvări favorabile tu­turor dorinţelor. Nu dorim în rîndurile de faţă să fa­cem nici apologie împlini­rilor, dar nici să tăiem firul în patru pentru a categorisi neîmplinirile. Ne propunem să explorăm, fără pretenţia epuizării subiectului, cîteva „detalii“ care scapă (sau au avut multă vreme această soartă) celor obligaţi — prin natura funcţiei — să vegheze la soarta producţiei, dar care au totodată şi un alt gen de obligaţii : grija faţă de om. Din verificările făcute de organele de specialitate, care coincid cu propriile noastre observaţii, putem­­ înmănun­­chia sintetic cîteva aspecte care afectează condiţiile de muncă la fabrica ieşeană. Mai întîi, în multe locuri de muncă există o atmosferă impură. Cauza : exhaustarea în unele sectoare este slabă sau lipseşte cu desăvîrşire. Mai grav, nu se respectă nici normele de protecţie. Am întîlnit cazuri cînd se făcea operaţia de şpriţuire de la distanţă şi în direcţie opusă perdelei de apă, unii lucră­tori nu folosesc mănuşile şi în general echipamentul de protecţie adecvat, încă se mai suflă aer comprimat în jet asupra maşinilor şi tot pra­ful de pe ele se degajă în încăperi ş.a.m.d. Inocenţa u­nor lucrători este dezarman­tă. Dar vinovaţi sunt şi con­ducătorii de echipe, mai­ştrii, şefii de secţii, alte ca­dre tehnice care nu exercită un control riguros şi nu iau măsuri de instruire şi, res­pectiv, de sancţionare a vi­novaţilor. Tehniciană Elena Tîrcob, de la protecţia mun­cii, a dat nişte­­sancţiuni, dar după părerea noastră este timpul să se treacă la mă­suri mai severe şi să nu fie trecuţi cu vederea nici cei care trebuie să vegheze la respectarea normelor de protecţia muncii. Se uită mai ales faptul că prin prac­ticarea unor metode neper­­mise de către unii se peri­clitează şi sănătatea tova­răşilor de muncă din secţie sau sector. Discutăm cu muncitori, ingineri, maiştri, funcţionari. Aflăm că sunt propuneri vechi. Unele aşteaptă de ani de zile să fie puse în prac­tică. Sunt şi altele mai noi, care n-au ajuns încă la u­­rechea cadrelor de conducere. Cauza ? Aşa cum ne infor­ma tovarăşul Gh. Ciubotaru, secretarul comitetului U.T.C., cum ne informau alţi tova­răşi, la adunările U.T.C. şi de sindicat nu participă re­prezentanţi ai organelor de conducere. In acest fel, o mulţime de propuneri valo­roase nu sunt aflate direct de la sursă. Alte propuneri se cunosc, dar nu s-a făcut încă nimic pentru remedierea ne­ajunsurilor semnalate, or­ perspectivele de reglementare­­ sunt nepermis de îndepărtate. De ce, de pildă, nu era asi­gurat confortul termic în li­nele sectoare ? In timpul rai­dului nostru, încă se mai executa înlocuirea geamuri­lor sparte, a luminatoarelor, nu se luaseră încă în consi­deraţie propunerile de a se asigura posibilitatea închide­rii uşilor, nu se instalaseră perdelele pentru ameliorarea curenţilor de aer etc., etc. Poate tovarăşul C. Sapariuc, şeful serviciului întreţinere, şi alţii nu ştiau că astfel de preocupări intră în obliga­ţiile de serviciu, pentru care primesc salariu ? La anexele sociale şi în ge­neral în multe locuri din fa­brică nu este curăţenie. Vi­novat de această stare este în primul rînd tovarăşul C. Lo­­ghin, şeful serviciului admi­nistrativ, care încerca de altfel să ne dezinformeze, pentru a-şi camufla propriile lipsuri. Bineînţeles că ar fi multe alte aspecte de semnalat. Din discuţiile cu tovarăşii P. Ne­­cula, director general, Gh. Ciocoiu, secretarul comite­tului de partid, L. Rozent­­weig, preşedintele comitetului sindicatului, cu alte cadre din conducerea întreprinderii şi a secţiilor, am reţinut că se va acorda un plus de a­­tenţie problemelor legate de condiţiile de muncă ale sala­riaţilor fabricii. Sperăm să nu rămînă o simplă promisi­une. Să nu se uite că îmbu­nătăţirea acestor condiţii duce implicit la rezultate mai bune în sfera productivă. Sorin DAMIAN EMIL RUSU corespondent La Fabrica de mobilă din Iaşi . A

Next