Flacăra Iaşului, decembrie 1972 (Anul 28, nr. 8149-8175)
1972-12-07 / nr. 8154
PAGINA A II A Piliţi nun resirsă dt tarile an In ml Mie nisi In film In judeţul Iaşi există circa 100.000 de hectare de pajişti naturale a căror producţie de masă verde variază între 4—6 t ha, adică o cantitate globală de circa 500.000 t masă verde. Cu această producţie pajiştile naturale participă intr-o proporţie mică (30—40 la sută) la furajarea animalelor existente. De aceea pentru completarea necesarului de nutreţuri grosiere, suculente sau concentrate, se mai cultivă pe teren arabil plante furajere perene şi anuale pe o suprafaţă de peste 50.000 de hectare, în toate sectoarele agriculturii judeţului. Cercetările întreprinse în ultimii ani in cadrul Laboratorului de cultura pajiştilor de la Staţiunea experimentală Podu Iloaiei au demonstrat că prin cultivare şi exploatare raţională se poate spori producţia pajiştilor naturale de cel puţin 2—10 ori. De aici reiese că in judeţul Iaşi există o resursă furajeră încă foarte puţin valorificată care, exploatată judicios, ar contribui mai mult la dezvoltarea zootehniei şi ar degreva o parte din terenul arabil în favoarea culturilor alimentare sau tehnice Punerea cit mai deplină în valoare a acestei rezerve se impune cu atît mai inuit cu cit însuşi secretarul general al partidului, la plenara C.C. al P.C.R. din 20—21 noiembrie a.c., a atras atenţia asupra necesităţii de a se promova cit mai larg experienţa îndelungată şi economică a ţărănimii noastre de a creşte bovinele şi ovinele pe păşuni bine organizate. Lucrările de inventariere şi cartare a pajiştilor efectuate în judeţul Iaşi au scos de asemenea în evidenţă potenţialul productiv al pajiştilor naturale, precum şi posibilităţile de transformare a lor etapizat, în pajişti cultivate. In prima etapă trebuie abordate pajiştile cu cel mai mare potenţial productiv şi care reacţionează puternic la măsurile de ameliorare simple de suprafaţă (fertilizări, curăţiri, nivelări etc.). Astfel de pajişti ocupă circa 30 la sută din suprafaţa totală şi sunt situate în zonele cu precipitaţii mai abundente din preajma pădurilor şi în apropierea înşeuării de la Ruginoasa-Strunga. Covorul ierbos al acestor pajişti este ceva mai bine încheiat şi este alcătuit din unele specii furajere valoroase (fiinţa de livezi, păiuşul de livadă, golomăt, raigras etc.). Ca exemplu se poate da pajiştea „Osoi" de la Ruginoasa, care fiind fertilizată in primăvara acestui an cu o cantitate de 300 kg azotat de amoniu la hectar şi-a sporit producţia de la 4 la 17 tone masă verde la hectar. In a doua etapă se vor putea ameliora pajiştile care au covorul ierbos descompletat sau care este alcătuit din specii fără valoare furajeră (bărboasa, păiuşul stepic, firuţa cu bulbi, peliniţa etc.) ce reacţionează slab la fertilizări. După ce se vor produce pe Plan local seminţele necesare judeţului nostru, adică peste 2—3 ani, se va putea înnobila cu specii valoroase şi covorul ierbos al acestor pajişti. Deocamdată ele reprezintă circa 36 la sută din suprafaţa totală a pajiştilor din judeţ. In acest caz, ca exemplu de eficienţă se poate da Pajiştea „Doroşcani” din comuna Popeşti, care în urma fertilizării cu 300 kg azotat de amoniu la hectar şi reînsămînţării cu un amestec alcătuit din : obsigă nearistată — 30 la sută, golomăţ — 20 la sută, pir crestat — 10 la sută, sparcetă — 30 la sută şi ghizdei — 10 la sută, a produs 21 tone masă verde la hectar faţă de numai 3 tone la hectar cu producea înainte. In ultima etapă se vor putea aborda şi pajiştile degradate, afectate de eroziune, înmlăştinite sau sărăturate care ocupă în judeţ peste 34 la sută din suprafaţa totală. Deoarece ele au în majoritatea cazurilor covorul ierbos distrus (peste 40 la sută), iar solul este degradat, vor fi necesare unele lucrări de refacere ceva mai complexe şi costisitoare. O eficienţă mare în condiţiile secetoase ale judeţului Iaşi vor avea însă pajiştile semănate în regim de irigare. Rezultatele obţinute la Staţiunea experimentală agricolă Podu Iloaiei au demonstrat că pe o pajişte însămînţată cu un amestec de ierburi alcătuit din golomăţ 50 la sută, păiuş de livadă 30 la sută şi ghizdei 20 la sută, se realizează în medie 40—60 tone masă verde la hectar în cadrul a cinci cicluri de păşunat. Prin irigarea acestor pajişti se înlătură influenţa secetelor frecvente, iar producerea ritmică a nutreţurilor în cantităţi mari şi de calitate superioară asigură fluxul de producţie al vacilor de lapte din ferme sau complexe industriale. Trebuie de menţionat insă că tehnologia pajiştilor cultivate se deosebeşte foarte mult de agrotehnica culturilor obişnuite (grîu, porumb etc.), atît în ce priveşte sistemul de lucrare a solului şi de fertilizare, cit mai ales prin procedeele moderne de exploatare. Deoarece o pajişte cultivată durează 5—10 ani şi chiar mai mult, se aplică uneori în acelaşi perimetru, aproape simultan, un complex de lucrări. Aşa de exemplu unele parcele se fertilizează, altele se recoltează, se păşunează sau îşi refac ciclul biologic într-o anumită perioadă de repaus. Chiar păşunatul unei pajişti cultivate se realizează intr-un alt mod. In acest caz animalele nu se mai deplasează toată ziua pe „islaz“, în căutarea „unui colţ de iarbă“, ci se introduc într-o parcelă delimitată şi cu o cantitate suficientă de nutreţ pe care o consumă într-o perioadă determinată de 3—4 ore. După aceasta, ele se reîntorc intr-un loc de odihnă, unde se execută Simulsul, apoi trec din nou pe pășune. Intr-o fermă obișnuită, acest procedeu se realizează ceva mai simplu ; în complexele industriale de taurine, va fi necesară însă instruirea îngrijitorilor pînă ce se va asimila tehnologia adecvată şi la animale se va stabili reflexul condiţionat. Prima pajişte organizată in acest mod va lua fiinţă în anul 1973 la „Osoi“ în comuna Ruginoasa, unde lucrările de tarlalizare s-au şi terminat. Organizarea pajiştilor cultivate va necesita însă şi existenţa unui utilaj specific : maşini de semănat, de recoltat, deshidratat, garduri electrice, maşini pentru împrăştiat muşuroaie, pentru distrus arborete etc. De asemenea, va trebui să existe un sortiment de seminţe în cantităţi suficiente care să se folosească diferenţiat în condiţiile pedo-climatice variate ale judeţului Iaşi. Un rol important în transformarea pajiştilor naturale slab productive în pajişti cultivate productive îl are întreprinderea judeţeană pentru execuţia lucrărilor de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor. Dr. ing. Anatol GRÎNEANU şeful Laboratorului de cultura pajiştilor al Staţiunii experimentale agricole Podu Iloaiei Şcoala. Intr-un amplu proces (urmare din pag. 1) trawl nr. 6 s-a transformat în liceu cu pierderefl in limba germana, iar la majoritatea liceelor din Iaşi numărul claselor speciale a crescut de la 2 la 32, clase unde se studiasa în mod deosebit fizica, matematica, chimia etc. care vor asigura facultăţilor de specialitate studenţi bine pregătiţi şi cu preocupări ştiinţifice deja formate. Cifra de peste 150.000 elevi (fără invăţămîntul^ preşcolar), raportată la populaţia judeţului nostru, indică un tablou spiritual care se detaşează total de cel din trecut, (adăugind şi faptul că şcoala de azi nu este concepută ca avînd un scop în sine, ci fiind o componentă a edificării socialiste, principal factor de instrucţie şi educaţie. Şcoala, instituţie educaţională organizată, se defineşte prin durata parcursă de la cauză la scop. Am văzut cauza care determină amplul tablou al şcolii româneşti şi fiecare dintre noi poate preciza şi scopul de a da societăţii cadre bine instruite şi educate, capabile să desfăşoare cu competenţă şi dăruire o activitate practică, utilă societăţii. Pentru aceasta este nevoie de o bază materială corespunzătoare, de o continuă modernizare şi perfecţionare a procesului de învăţămînt. Din acest punct de vedere, judeţul nostru a avut o situaţie destul de grea şi ca atare s-au făcut eforturi mari pentru a se asigura condiţiile impuse de un învăţămînt modern. Dacă ne referim la învăţămîntul liceal şi profesional din judeţul nostru 90% din localurile existente sunt noi, cu un funcţional adecvat, modern, dotate cu laboratoare, cabinete, ateliere etc. Şi pentru reţeaua preşcolară ca şi pentru învăţămîntul general de 10 ani situaţia este oarecum asemănătoare - deşi, faţă de cerinţele actuale mai sunt multe de făcut, înzestrarea laboratoarelor şi cabinetelor din şcolile de cultură generală din judeţul nostru, fără a lua în consideraţie autodotarea şi transferul, depăşeşte suma de 2 milioane anual, ceea ce demonstrează eforturile care se fac în această direcţie. Baza tehnică-didactică nu este însă suficientă pentru realizarea unui învăţămînt modern. Trebuie adăugate şi alte elemente - unele aparţinînd ministerului de resort : programe, manuale, indicaţii metodice orientative etc. - altele aparţinînd inspectoratului, conducerilor de şcoli şi fiecărui cadru didactic : pregătirea ştiinţifică-ideologică permanentă, cursuri de perfecţionare, o concepţie pedagogică nouă, folosirea metodelor şi procedeelor moderne etc. Esenţial în problema modernizării invăţămîntului, a perfecţionării sale continue ramine insă educatorul care să dubleze permanent specialistul pentru că învăţămintul are nevoie nu numai de specialişti, ci şi de educatori care să imprime elevilor suflul nou, militant, combativ al vieţii spirituale din patria noastră. Casa corpului didactic a judeţului Iaşi, printr-un program variat şi corespunzător, pune la dispoziţia tuturor cadrelor didactice posibilitatea cunoaşterii problemelor moderne ale psiho-pedagogiei, ale metodologiei etc., contribuind astfel la perfecţionarea educatorilor. Fără îndoială că toate formele organizate pentru perfecţionarea cadrelor didactice sunt relative şi valoarea cea mai mare o are studiul individual permanent şi sentimentul responsabilităţii sociale pe care o are corpul profesoral în plămădirea omului nou. Cadrele noastre didactice, studiind cu atenţie problemele modernizării învăţămîntului, aplică experimental unele metode, periodic făcînd analiza rezultatelor obţinute. Sunt demne de amintit cele 2 experimente care se fac pe această linie la Liceul nr. 5 din Iaşi, cit şi la alte licee şi şcoli generale, merită să fie remarcat şi faptul ca, începind cu acest an şcolar, unele şcoli au trecut la predarea pe cabinete : Liceul nr. 7, Liceul nr. 8, Şcoala generală nr. 2 din Iaşi - parţial însă numărul şcolilor unde se predă pe cabinete este mult mai mare, constituind astfel un început bun in această direcţie. Pentru cadrele didactice din judeţul nostru, imperativul major al contemporaneităţii este de a ne uni forţa, capacitatea şi priceperea, pentru ca, alături de slujitorii şcolii din întreaga ţară, să asigurăm ridicarea mai rapidă a spiritualității românești la care programul partidului ne îndeamnă, iar noi ne obligăm. SPORT ■ SPORT Mtine încap« !» !»şi o mare competiţie. Finala campionatului naţional sătesc de trînte Aşa după cum am mai anunţat, mîine, 8 decembrie, începe la Iaşi o mare competiţie republicană, cu profunde tradiţii în istoria sportului românesc : finala campionatului naţional sătesc de frînte, organizat de C.C. al U.T.C întrecerile, care se vor desfăşura timp de trei zile în Sala sporturilor, vor reuni 240 de tineri din toate judeţele ţării şi din municipiul Bucureşti, campioni ai „Cupei tineretului de la sate“ la cele 6 categorii de greutate. Ele anunţă spectacole sportive pasionante, în primul rînd pentru că trîntele au suscitat un larg interes, întotdeauna, în rîndurile sătenilor noştri şi, în al doilea rînd, deoarece concursul este deschis acelor sportivi care nu practică luptele. Competiţia se va desfăşura pe 3 saltele, în paralel — ceea ce conferă un plus de atractivitate. Pregătirile în vederea acestui interesant campionat naţional sunt aproape terminate. Organizatorii amenajează o vitrină cu trofeele ce vor fi oferite — şi ele vor fi acordate cu discernămînt şi generozitate. Astfel, C.C. al U.T.C. va oferi premii în obiecte, cupe, medalii, diplome şi insigne ; Federaţia Română de lupte — diplome şi medalii ; Comitetul judeţean U.T.C.—„Centura Iaşului“, cîştigâtorului la fiecare categorie ; C.J.E.F.S. — Cupa pentru cel mai tehnic sportiv. Vor mai acorda trofee şi premii Consiliul sindical judeţean şi U.J.C.A.P., precum şi alte organe centrale şi locale. Pentru a se da posibilitatea ca întrecerile să fie urmărite de cît mai mulţi spectatori s-a hotărît ca intrarea să fie gratuită. : •••In vederea acestei competiţii de amploare, judeţul Iaşi speră într-o comportare meritorie a reprezentanţilor săi, mai ales că trîntele se bucură şi pe aceste meleaguri de o îndreptăţită reputaţie — exprimată, de altfel, şi prin exemplul tînărului Constantin Roman, din Prisăcani, deţinător al titlului naţional la categoria 55 kg., în anul 1970, în concursul de la Constanţa. De data aceasta fostul campion va fi în sală, spectator şi va urmări, alături de entuziaştii iubitori ai trîntelor, evoluţia altor tineri din judeţul nostru în care se pun speranţe : Iulian Timofte, în vîrstă de 23 de ani, de la Probota, Constantin Mustaţă, în vîrstă de 38 de ani, de la Prisăcani, preşedintele asociaţiei sportive, precum şi, desigur, alţii. Iată, de altfel, programul primei zile de întrecere : Vineri, 8 decembrie: orele 9 — 12,30: turul I la categoriile 55 kg., 61 kg şi 68 kg. ; orele 16 — 16,30: deschiderea festivă ; orele 16,30 — 19, turul I la categoriile 76 kg, 84 kg. şi peste 84 kg. Uvînd succes deplin acestei promiţătoare competiţii naţionale, sîntem siguri că vom asista la întreceri de valoare, care vor scoate la lumină noi talente şi noi virtuţi ale unui sport strămoșesc plin de vitalitate și de autentică adeziune in rîndul maselor. Al. C. CĂRŢI Mircea Radu Iacoban: „Altfel despre sport De clţiva ani, săptăminal, In „Cronica“, Mircea Radu Iacoban zugrăveşte în culori ce stat numai ale lui lumea cea largă a sportului. In această săptămînală întîlnire, pentru cei mai mulţi dintre noi o dulce desfătare, M.R.I. îşi continuă pledoariile din vremea cînd ne binecuvînta cu vorbe de duh în duminici cu transmisii radiofonice. El ne propune, asemeni şi altor confraţi ai săi, să vedem altfel sportul, el detectează freamătul vieţii, ne îndeamnă să ne reconsiderăm punctele de vedere despre sport, care este, după cum spunea P. Vialar, citat aşezat ca motto: „Ceea ce-i mai bun din tine de-a lungul întregii existenţe". Din tabletele publicate în „Cronica“, care probabil sînt acum o stivă respectabilă, Mircea Radu Iacoban a ales „52 de însemnări in 52 de săptămîni ale celui mai obişnuit dintre anii obişnuiţi“ şi a alcătuit cu ele o frumoasă carte, intitulată, evident programatic, „Altfel despre sport“. Structurate în tot atîtea capitole cite luni are anul, capitole a căror substanţă este comprimată în preambulul doldora de o subţire autoironie : „In luna lui ianuarie, autorul s-a fost cuibărit lingă calorifer şi, mîngîind uşor creştetul încercatului său tovarăş de vînătoare, patrupedul numit Tănase, a chemat amintirile copilăriei ; apoi, urmărind hîrjoana fulgilor şi căutînd muchia înşelătoare a zării, M.R.I. şi-a dat seama că a contractat incurabila maladie dor-de-ducă“, însemnările alcătuiesc un adevărat Decameron al lumii sportului. Aşa cum face praf şi pulbere kilometri la vinători pe coclaurile Moldovei, ce numai blînde şi domoale nu sunt, sau cum înghite distanţe fabuloase pe canalele Deltei, tot aşa M.R.I., cel care a înscris cîndva un gol din corner şi drept răsplată a fost tuns gratis, nu ştim dacă chilug, de frizerul cartierului, cutreieră cu o pasiune înverşunată teritoriile fără de capăt ale sportului. II aflăm demitizînd şi afurisindu-l pe legendarul Pele, care este pentru autor, prin prisma campionatului mondial din Mexic, „un fel de Popocatapetl de abanos — şi-i păcat, da, mare păcat că, în loc de lavă incandescentă, acest faimos vulcan slobozeşte, de la o vreme încoace, panglici de fum“, îl găsim împreună cu un poet cu puşcă pe hălăuci după şoldani morgani şi după cutii de conserve goale, ori trimis special de Ion Ghiţulescu, hotărît să promoveze cu curaj cadrele tinere, la un meci în Lună, pe stadionul Constantin Teaşcă, meci prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la debarcarea omului pe astrul selenar, sau îl surprindem elaborând teoria comentatorului sportiv ideal, cu conştiinţa că aceasta va deveni realitate „în ziua cînd plopii de Babadag vor face mere de Rădăşeni“. Seducţia acestor pagini vine de la amestecul de ironie, autoironie şi lirism, din asocierile, din raporturile surprinzătoare pe care Iacoban ştie să le stabilească între noţiuni şi realităţi aflate la distanţe ca de la cer la pămînt. Transpare peste tot în paginile acestei cărţi un lirism ce vine de pe Obcinile Bucovinei dar care intră în reacţie şi fuzionează cu o maliţie ce-i mai mult muntenească. M.R.I. e un argonaut plecat în căutarea a ceea ce-i frumos şi adevărat în sport. In drumul lui scriitorul asanează cu cele mai vezicante soluţii ceea ce nu ţine de spiritul mişcării fizice. Şi sfîrşeşte prin a ne chema spre locurile unde sînt amarnic de frumoşi alunii Stînişoarei. Grigore ILISEI 1 Manifestări consacrate celei de-a XXV-a aniversări a Republicii Simpozion In programul fericirea poporude manifestări al lui“. Acest sim- Liceului pedagopozion, organizat gic de educatoare cu sprijinul Condin Iaşi dedicate siliului judeţean aniversării unui al tinerelor fete, sfert de veac de a constituit un la crearea Repu- minunat prilej llicii a fost în de cunoaştere a scris şi simpozi- faptelor tinerelor onul „Eroine care luptătoare, eroine s-au jertfit pen-ale poporului rotru libertatea şi mân. Concursul „Republică, măreaţă vatră“ De curînd, sala gării, grupul căminului cui- vocal al şcolii rural din comu din Plugari şi na Plugari a cu dansurile prezcunoscut o animatate de pionierii ţie deosebită. In şcolii generale cinstea aniversă- Borosoaia. Aurii unui sfert de fost de asemenea veac de la pro- promovaţi proclamarea Repu-nierii ! Mariana Klich, şi-au dat Rusu — voce, întîlnire pe a- Gabriela Vrînceeaşi scenă ^ -for- ceanu — recitări, maţiile artistice Reni Ungureanu ale pionierilor şi şi Vasile Oancea şcolarilor din sat — solişti instrutele comunei, în mentişti, cadrul concursului Manifestarea a „Republică, mă constituit şi un reaţă vatră“, faza util schimb de comunală, experienţă între Juriul a pro- formaţiile arstimovat pentru ece ale şcolii din tapa următoare comună, corul şi brigada artistică ale Şcolii Prof. ŞTEFAN generale din Piu- CIUREANU Seri culturale Zilele trecute, O acţiune şila Liceul economitară a fost privite a avut loc oganizată şi de seară culturală pe a lul tema : „Te cântăm, o Republică“,terar „Mihai .Cu acest prilej, minescu“. Poeţii au fost citite Ion Chiriac şi versuri închinate Ioan Puha au partidului, patriei citit din versuri poporului, file lor. Grija pentru ocrotirea mamei şi copilului Peste 100 de ţinute de prof. femei, salariate Maria Buiuc, preale cooperativei şedinţa Comite„Munca colectivă“ tului orăşenesc al din Paşcani, au femeilor, şi doctor participat la dez- Tiberiu Pompos, baterea organi- au cuprins, pe daţă, în cadrul fondul realizări manifestărilor de-lor obţinute pedicate jubileului plan naţional şi Republicii, de că exemple concrete tre Comitetul o- din judeţul nostăşenesc al fetru, precum şi din meilor, cu tema : oraşul Paşcani. „Grija partidului şi statului nou- MIRCEA tru pentru ocroti- ROŞCArea mamei şi co- vicepreşedinte pilului“, al cooperativei Expunerile sus- „Munca colectivă“ Cel mai dificil lucru pe care l-am încercat după vizionarea filmului „Săgeata căpitanului Ion" a fost stabilirea genului, a identităţii sale artistice. Mi-a fost aproape imposibil să afirm că aparţirte unui gen anume, intratit este de amalgamat, de confuz şi de derutant. Film istoric nu este pentru că ii lipseşte rigoarea datelor, a personajelor şi intîmplărilor. Acţiunea se petrece, e drept, într-o epocă istorică determinată (domnia lui Vlad Ţepeş), ba chiar este precizat şi anul — 1462 — ceea ce ar presupune o reconstituire cit de cit veridică a conflictelor sociale şi naţionale, dar filmul nu ne oferă decit neautentice şi neconvingătoare confruntări intre unul din căpitanii voievodului şi cetele turceşti. Rigoarea datelor şi faptelor istorice cedează imediat locul legendei, căci eroul nostru pare un adevărat Pardallan care se bate cu sute de adversari, iar cînd este prins şi străpuns de numeroase săgeţi nu moare cum s-ar putea crede, ci se însănătoşeşte în cîteva zile ca un Făt-Frumos şi porneşte iar pe urmele duşmanilor. Avem deci a face cu un film istoric, cu un basm sau cu o producţie de capă şi spadă ? Nu se ştie exact. Dar nu atît amestecul de genuri, indecizia regizorului, teama sau neplncerea lui de a-şi conduce lucrarea într-o direcţie precisă, nu acestea supără cel mai mult în această peliculă, ci lipsa de profesionalitate, naivitatea cu care crede Aurel Miheleş că ceea ce semnează el se numeşte un film artistic. Pornind de la un scenariu mediocru semnat de Al. Mitru (scriitor cu unele merite in literatura pentru copii, în valorificarea legendelor şi miturilor populare, dar neinspirat în elaborarea acestui scenariu), regizorul nu numai că nu a avut capacitatea să îndrepte lipsurile acestuia, dar le-a adincit şi mai mult. Filmul lasă impresia unei zbateri inutile în care eroii nu au o direcţie, un scop precis conturat, conflictul oricît ar părea de ascuţit este, de fapt, inexistent. La acestea se adaugă valoarea literară foarte redusă a dialogului. Făcind o glumă (nelipsită însă de amărăciune) cronicarul „României literare“, subtilul şi savurosul D. I. Suchianu, zicea că dialogul pare un amestec de Miron Costin şi lirism de muzică uşoară. Cit de exactă este această caracterizare se poate convinge singur orice spectator. PE ECRANE Străvezimile, inadvertenţele şi naivităţile filmului (insăşi povestea de dragoste dintre căpitanul Ion şi Irina este fadă, naivă şi neintegrată întregului) au fost desigur simţite, cel puţin în parte, de regizor, care a încercat să compenseze totul prin spectaculosul montării, prin supralicitarea cavalcadelor, prin cascadorie dificilă și scene tari, de efect sigur la public. Dar nici acestea nu le poate face oricine. Dacă nu știi să urmărești cu aparatul o cavalcadă sau o bătaie de-a călare, iese — cum se intîmplă aici — un amestec bine agitat de du-te-vino, de răsturnări dificile (păcat de cai) despre care te întrebi ce rost au. Iată scena cea mai caracteristică : turcii îl urmăresc pe Ion, călare fireşte. In calea lor apare o rîpă. Dar să nu vă închipuiţi că vitejii călăreţi ocolesc ripa (deşi era posibil); nu, ei se avintă orbeşte peste ea, deşi văd foarte bine că cei dinainte s-au răsturnat. Trebuie să preţuim aici curajul şi frumuseţea muncii cascadorilor care se descurcă admirabil in această secvenţă, dar dacă toată această costisitoare muncă nu-şi află justificarea în dramaturgia filmului, sentimentul ■ inutilităţii o anulează complet. Nu ne mai oprim asupra altor şi altor inadvertenţe de gindire sau de realizare artistică; sunt multe, la tot pasul. Vrem să mai consemnăm distribuţia asupra căreia, de asemenea, avem a formula serioase rezerve. Ca să-şi asigure succesul, Aurel Miheleş a recurs la actori de mina înţii, oameni cu multă experienţă (chiar în filmul istoric): Amza Pellea, Ion Bessoiu, Mircea Albulescu, Ion Marinescu, dar toţi aceştia nu-şi găsesc nici o clipă cadenţa, nimic din strălucirea unora din ei (pe ecran sau pe scenă) nu ajunge în acest film; sunt evident stingheriţi de naivitatea dialogului, de confuzia acţiunii, de nepriceperea regizorului. Noua achiziţie, Carmen Ghiman, căreia i-a revenit principalul rol feminin (Irina) este un fel de păpuşică drăgălaşă, un fel de „frumoasa mamei“, dar n-are nici o picătură de har pentru cinematograf, insensibilă, inexpresivă, stingace şi neajutorată. Cum se explică atunci ajungerea ei intr-un rol principal ? Numai regizorul ştie! Nici bunul actor Vladimir Găitan (căpitanul Ion) nu ne-a încîntat. Filmele sale anterioare („Căldura“, „Reconstituirea“) i-au conferit o foarte bună carte de vizită, dar aici personajul său este oarecare. întrebarea care se iscă in mod firesc in încheiere ar fi: de ce se cheltuiesc sume însemnate la Buftea pentru realizarea unor atît de slabe pelicule ? Șt. O. MUGUR FLACĂRA „Săgeata căpitanului Ion“ Achiziţionarea la timp a tuturor utilajelor tehnologice (urmare din pag. 1) constructori, beneficiari şi proiectanţi cu toate problemele rezolvate. Nu ne vom referi acum nici la modul de organizare a activităţii pe şantiere, nici la asigurarea cu documentaţiile tehnice pentru investiţiile ce se vor executa. De altfel, despre stadiul elaborării proiectelor deinvestiţii am semnalat, recent, în Marul nostru, unele aspecte. De astă dată, ne vom opri la o altă sarcină esenţială a beneficiarilor de investiţii şi anume contractarea şi aducerea pe şantiere a tuturor utilajelor tehnologice la termenele prevăzute pentru montaj în graficele de execuţie. Aducerea utilajelor şi predarea lor la constructor, intr-un timp optim, constituie un factor decisiv pentru respectarea termenelor de predare a capacităţilor productive. Şi tocmai de aceea beneficiarii au obligaţia să perfecteze cu operativitate contractele economice cu furnizorii pentru anul 1973. In judeţul nostru, situaţia contractărilor nu ne poate satisface. Pentru că, pînă în prezent, abia au fost contractate aproximativ 80 la sută din volumul utilajelor tehnologice prevăzute a se achiziţiona în anul viitor. Şi, cu totul de neînţeles, proporţia asigurării cu contracte este mai redusă cu partenerii interni (sub 65 la sută), tocmai acolo unde condiţiile sunt mai favorabile. Sunt încă neasigurate cu contracte utilaje tehnologice în valoare de zeci de milioane de lei. Amintim cîţiva dintre aceşti beneficiari restanţi : Fabrica de antibiotice (cu peste 50 milioane lei), Uzina metalurgică (17,3 milioane lei), Uzina mecanică „Nicolina“ (13,7 milioane lei), Uzina de reparaţii auto, întreprinderea de produse ceramice, Uzina de utilaje, piese de schimb şi reparaţii, Fabrica de tricotaje şi perdele Paşcani unităţile Consiliului popular judeţean ş.a. Aminteam mai sus despre atenţia cu care trebuie încheiate contractele economice. Şi aceasta pentru că nu este deajung o raportare a încheierii contractării, fără a se ţine seama de condiţiile stipulate de furnizorii utilajelor. Bunăoară, deşi unii beneficiari de investiţii au încheiat contracte, termenele de livrare care s-au prevăzut în contracte nu sunt corelate cu cele stabilite pentru montaj în graficele de execuție. Pîrta în prezent, se găsesc în asemenea situații utilaje în valoare da aproape 11 milioane lei, localizîndu-se, în special, la Uzina de prelucrare a maselor plastice, Uzina mecanică „Nicolina“4, întreprinderea de prefabricate din betoni ş.a. Credem că perioada rămasă din acest an poate fi mai bine fructificată şi în direcţia pregătirii investiţiilor anului 1973. Nu trebuie irosită nici o zi şi nici o oră. De modul cum vor rezolva acum beneficiarii problemele legate de documentaţia de execuţie şi utilajele tehnologice, depinde în mare măsură aportul proiectanţilor şi în special al constructorilor. Se impune să se ţină seamă şi de faptul că organizaţiile de construcţii, pentru o pregătire temeinică a muncii P® şantiere, au nevoie atît de timp, cît şi de toate elementele tehnico-materiale. Şi, după cîte ştim cu toţii, fără proiecte de execuţie şi utilaje tehnologice (bineînţeles, aduse la timp) nu se poate vorbi de o bună şi eficientă activitate pe şantiere. Credem că imperativul acestor zile de decembrie este pe deplin înţeles de toţi beneficiarii, proiectanţii şi constructorii, care trebuie să formeze un front comun, să colaboreze cît mai fructuos. Să se acorde mai multă atenţie îmbunătăţirii condiţiilor de muncă! Timp de mai multe zile am vizitat Fabrica de mobilă din Iaşi, interesîndu-ne de condiţiile de muncă ale diverselor categorii de salariaţi ai acestei întreprinderi. Fără îndoială, am putut constata o suită valoroasă de realizări în acest domeniu şi, totodată, preocupări serioase pentru îmbunătăţirea în continuare a condiţiilor de muncă. Am înţeles că există şi greutăţi. Nu întotdeauna, peste noapte, se pot găsi rezolvări favorabile tuturor dorinţelor. Nu dorim în rîndurile de faţă să facem nici apologie împlinirilor, dar nici să tăiem firul în patru pentru a categorisi neîmplinirile. Ne propunem să explorăm, fără pretenţia epuizării subiectului, cîteva „detalii“ care scapă (sau au avut multă vreme această soartă) celor obligaţi — prin natura funcţiei — să vegheze la soarta producţiei, dar care au totodată şi un alt gen de obligaţii : grija faţă de om. Din verificările făcute de organele de specialitate, care coincid cu propriile noastre observaţii, putem înmănunchia sintetic cîteva aspecte care afectează condiţiile de muncă la fabrica ieşeană. Mai întîi, în multe locuri de muncă există o atmosferă impură. Cauza : exhaustarea în unele sectoare este slabă sau lipseşte cu desăvîrşire. Mai grav, nu se respectă nici normele de protecţie. Am întîlnit cazuri cînd se făcea operaţia de şpriţuire de la distanţă şi în direcţie opusă perdelei de apă, unii lucrători nu folosesc mănuşile şi în general echipamentul de protecţie adecvat, încă se mai suflă aer comprimat în jet asupra maşinilor şi tot praful de pe ele se degajă în încăperi ş.a.m.d. Inocenţa unor lucrători este dezarmantă. Dar vinovaţi sunt şi conducătorii de echipe, maiştrii, şefii de secţii, alte cadre tehnice care nu exercită un control riguros şi nu iau măsuri de instruire şi, respectiv, de sancţionare a vinovaţilor. Tehniciană Elena Tîrcob, de la protecţia muncii, a dat niştesancţiuni, dar după părerea noastră este timpul să se treacă la măsuri mai severe şi să nu fie trecuţi cu vederea nici cei care trebuie să vegheze la respectarea normelor de protecţia muncii. Se uită mai ales faptul că prin practicarea unor metode nepermise de către unii se periclitează şi sănătatea tovarăşilor de muncă din secţie sau sector. Discutăm cu muncitori, ingineri, maiştri, funcţionari. Aflăm că sunt propuneri vechi. Unele aşteaptă de ani de zile să fie puse în practică. Sunt şi altele mai noi, care n-au ajuns încă la urechea cadrelor de conducere. Cauza ? Aşa cum ne informa tovarăşul Gh. Ciubotaru, secretarul comitetului U.T.C., cum ne informau alţi tovarăşi, la adunările U.T.C. şi de sindicat nu participă reprezentanţi ai organelor de conducere. In acest fel, o mulţime de propuneri valoroase nu sunt aflate direct de la sursă. Alte propuneri se cunosc, dar nu s-a făcut încă nimic pentru remedierea neajunsurilor semnalate, or perspectivele de reglementare sunt nepermis de îndepărtate. De ce, de pildă, nu era asigurat confortul termic în linele sectoare ? In timpul raidului nostru, încă se mai executa înlocuirea geamurilor sparte, a luminatoarelor, nu se luaseră încă în consideraţie propunerile de a se asigura posibilitatea închiderii uşilor, nu se instalaseră perdelele pentru ameliorarea curenţilor de aer etc., etc. Poate tovarăşul C. Sapariuc, şeful serviciului întreţinere, şi alţii nu ştiau că astfel de preocupări intră în obligaţiile de serviciu, pentru care primesc salariu ? La anexele sociale şi în general în multe locuri din fabrică nu este curăţenie. Vinovat de această stare este în primul rînd tovarăşul C. Loghin, şeful serviciului administrativ, care încerca de altfel să ne dezinformeze, pentru a-şi camufla propriile lipsuri. Bineînţeles că ar fi multe alte aspecte de semnalat. Din discuţiile cu tovarăşii P. Necula, director general, Gh. Ciocoiu, secretarul comitetului de partid, L. Rozentweig, preşedintele comitetului sindicatului, cu alte cadre din conducerea întreprinderii şi a secţiilor, am reţinut că se va acorda un plus de atenţie problemelor legate de condiţiile de muncă ale salariaţilor fabricii. Sperăm să nu rămînă o simplă promisiune. Să nu se uite că îmbunătăţirea acestor condiţii duce implicit la rezultate mai bune în sfera productivă. Sorin DAMIAN EMIL RUSU corespondent La Fabrica de mobilă din Iaşi . A