Flacăra Iaşului, ianuarie 1983 (Anul 39, nr. 11271-11294)
1983-01-04 / nr. 11271
I centrala universitaraI .M. EMINESCU* IAŞI Proleturi din toate ţările, uniţi-vă! Organ al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R. şi al Consiliului popular judeţean IAnul XXXIX — Nr. II 271 Marţi, 4 ianuarie 1983I MESAJUL DE ANUL NOU adresat întregului nostru popor, la posturile de radio şi televiziune, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu Dragi tovarăşi şi prieteni, Cetăţeni ai Republicii Socialiste România, încheiem anul 1982 cu noi succese importante în dezvoltarea economico-socială, în sporirea avuţiei materiale şi spirituale a patriei, în condiţiile grele, determinate de accentuarea crizei economice mondiale, cît şi de unele lipsuri ce s-au manifestat în diferite sectoare de activitate, industria românească a continuat să se dezvolte , am obţinut rezultate de seamă în creşterea producţiei agricole, realizînd o producţie de cereale de 1 000 kg pe locuitor, s-au înfăptuit neabătut măsurile privind autoconducerea şi autoaprovizionarea, ridicarea bunăstării materiale şi spirituale a poporului. Cu toate acestea, trebuie să spunem deschis, şi la terminarea celui de-al doilea am al actualului cincinal, că rezultatele obţinute nu ne pot mulţumi, că, dacă în toate sectoarele s-ar fi acţionat cu mai multă răspundere şi fermitate, am fi putut să obţinem rezultate şi mai bune. La Conferinţa Naţională a partidului am analizat pe larg stadiul actual al edificării socialismului în România, drumul străbătut de poporul nostru, sub conducerea Partidului Comunist Român, în ridicarea gradului de civilizaţie a patriei, în creşterea forţei economice şi politice, în întărirea independenţei şi suveranităţii României socialiste. La sfîrşitul acestui an am sărbătorit cea de-a 35-a aniversare a proclamării Republicii, care a marcat, de fapt, trecerea la revoluţia şi construcţia socialistă în patria noastră. Măreţele realizări obţinute în anii construcţiei socialiste demonstrează cu putere justeţea politicii partidului nostru care aplică în mod creator adevărurile generale la condiţiile concrete din ţara noastră, reprezintă o expresie a forţei creatoare a clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, a întregului nostru popor, care, stăpîn pe destinele sale, îşi făureşte în deplină libertate propriul său viitor socialist şi comunist. Acum, la încheierea unui an de muncă eroică, plină de dăruire pentru progresul şi propăşirea patriei, adresez clasei noastre muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, întregului popor, cele mai calde felicitări şi urarea de noi şi strălucite victorii în măreaţa operă de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a României spre comunism ! Dragi tovarăşi şi prieteni. Cetăţeni ai României socialiste. Intrăm în noul an 1983 cu un program clar de muncă privind dezvoltarea armonioasă economico-socială a ţării, în vederea înfăptuirii neabătute a hotăririlor Congresului al XII-lea, a programelor şi hotăririlor Conferinţei Naţionale a partidului, în centrul activităţii din anul viitor se află realizarea obiectivului strategic, economic şi politic, de trecere a patriei noastre la un nou stadiu de dezvoltare, de realizare a unei noi calităţi a muncii şi vieţii în toate domeniile. Planul unic de dezvoltare economico-socială pe 1983 prevede dezvoltarea producţiei industriale într-un ritm mai înalt decît în primii doi ani ai actualului cincinal, creşterea mai puternică a producţiei agricole vegetale şi animale, realizarea programului privind autoconducerea şi autoaprovizionarea, ridicarea pe această bază a nivelului de trai material şi spiritual al poporului , ţelul suprem al politicii partidului, esenţa societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Deşi condiţiile economice internaţionale continuă să fie grele, avem în vedere să acţionăm cu toată hotăîmrea pentru diminuarea tot mai mult a influenţelor crizei economice mondiale, pentru îmbunătăţirea activităţii în toate sectoarele, asigurînd astfel dezvoltarea, în continuare, economico-socială a patriei. în înfăptuirea acestor obiective va trebui să punem pe primul plan realizarea programelor privind dezvoltarea mai puternică a bazei energetice şi de materii prime, recuperarea şi refolosirea materialelor, reducerea consumurilor energetice şi materiale, a cheltuielilor de producţie în general, creşterea mai puternică a productivităţii muncii, ridicarea nivelului tehnic şi al calităţii produselor, perfecţionarea mecanismului economic, creşterea eficienţei economice şi întărirea autoinducerii muncitoreşti. O atenţie deosebită trebuie să acordăm ştiinţei, învăţămîntului şi culturii, ridicării nivelului de pregătire profesională şi tehnică, pregătirii (continuare în pag. a 2-a) I aT in pagina a 4-d Mesaje de Anul Nou Cooperare tehnică româno-egipteană Congresul Comisiei de Organizare a Partidului Celor ce Muncesc din Etiopia Orientul Mijlociu Telex aj !■ Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a plecat la Praga, pentru a lua parte la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a plecat, luni după-amiază, la Praga, pentru a lua parte la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu este însoţit de tovarăşii Constantin Dăscălescu, membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., prim-ministru al guvernului, Miu Dobrescu, membru supleant al Comitetului Politic Executiv, secretar al C.C. al P.C.R., Ștefan Andrei, membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., ministrul afacerilor externe, general colonel Constantin Olteanu, membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C. C. al P.C.R., ministrul apărării naţionale. La plecare, pe aeroportul Otopeni, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost condus de tovarăşa Elena Ceauşescu, de alţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat. Erau de față Josef Simon, ambasadorul Republicii Socialiste Cehoslovace la București, membri ai ambasadei. PRAGA 3 (Agerpres) Secretarul general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a sosit, luni după-amiază, la Praga. Pe aeroportul internaţional Ruzyne, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi persoanele oficiale care îl în Sosirea la Praga soţesc au fost salutaţi de tovarăşii Gustav Husak, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia, preşedintele Republicii Socialiste Cehoslovace, Lubomir Strougal, membru al Prezidiului C.C. al P. C. din Cehoslovacia, preşedintele guvernului federal, Vasil Bilak, membru al Prezidiului, secretar al C.C. al P. C. din Cehoslovacia, Josef Koreák, membru al Prezidiului C.C. al P.C. din Cehoslovacia, de alţi conducători de partid şi de stat cehoslovaci. Tovarăşului Nicolae Ceauşescu i s-au oferit buchete de flori. A fost prezent ambasadorul țării noastre la Praga, Cornel Pînzaru. întreprinderea metalurgică 40 de tone de peste Muncitorii şi specialiştii de la întreprinderea metalurgică din Iaşi, în frunte cu comuniştii, au păşit în noul an cu hotărirea fermă de a obţine, încă din primele zile, succese însemnate în întrecerea socialistă. Producţia obţinută ieri, de pildă, confirmă această hotărîre, funcţionarea tuturor liniilor de ţevi şi profile plan fabricaţie la parametrii optimi permiţînd realizarea unei producţii suplimentare de circa 40 de tone de ţevi şi profile. La acest succes au contribuit buna pregătire a fabricaţiei şi, în mod deosebit, grija sporită pentru o aprovizionare ritmică. început de an cu succese remarcabile I.T.R.D. Paşcani Creşte numărul aparatelor asimilate PAŞCANI (de la subredacţia ziarului „Flacăra Iaşului“) In producţia de serie a Întreprinderii de traductoare şi regulatoare directe din oraşul Paşcani a intrat unul dintre aparatele de automatizare mult solicitate atît în industrie, cît şi în agricultură. Este vorba despre semnalizatorul de nivel pentru materiale granulare, S.N.G. —61, aparat care va intra în dotarea silozurilor penru materiale solide cu oanulaţie de pînă la 30 mm, intribuind la creşterea graului de precizie în măsuraa nivelului materialelor deuzitate. Prin intrarea în fabricaţie a noului produs, unitatea işcăneană va obţine un for de producţie echivalent 5 milioane de lei anual. V. Apostol I.MANU.S. în fază de montaj—o nouă linie de prelucrare La întreprinderea de maşini-agregat şi maşini-unelte speciale din Iaşi, a intrat în faza de asamblare una dintre cele mai complexe linii de prelucrare, destinată întreprinderii descule şi elemente hidraulice din oraşul Focşani. Prevăzut cu 18 posturi de lucru şi cu alte dispozitive care-i asigură un grad înalt de precizie şi de automatizare, agregatul este destinat prelucrării complexe a unui important subansamblu — corpul de distribuţie hidraulică. Specialiştii unităţii apreciază că realizarea acestei linii de prelucrare este posibilă datorită atît dotării tehnice superioare de care beneficiază I.M.A.M.U.S., cît și pregătirii profesionale tot mai bune de care dă dovadă colectivul de muncă de aici. ■ fl ___________în paginile 2—3 Cu încredere deplină în partid, în conducătorul încercat, tovarăşul # Nicolae Ceauşescu, oamenii muncii ieşeni au sărbătorit Revelionul 1983 într-o vibrantă atmosferă de entuziasm şi bucurie ! I