Flacăra Iaşului, ianuarie 2002 (Anul 3, nr. 372-396)

2002-01-15 / nr. 382

". r Singurul bărbat de la Grădinița nr. SS a fost concediat pagin­a2 . Bush a leşinat şi s-a lovit la faţă în timpul vizionării unui meci de fotbal Cel mai puternic om din lume, pus la podea de un covrigel Preşedintele George W. Bush a leşinat, duminică, pen­tru scurt timp, după ce s-a înecat cu un bretzel (covrig), în timp ce unnărea o partidă de fotbal, a confirmat purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Preşedintele american, în vârstă de 55 de ani, şi-a revenit imediat şi se simte bine, a adăugat purtătorul de cuvânt, Ken Lisaius, precizând că preşedintele George W. Bush era singur în momentul producerii incidentului, ce a avut loc la Casa Albă. Acesta a confirmat că, în momentul căderii, preşedin­tele s-a zgâriat la genunchiul stâng şi şi-a muşcat buza inferioară. “Preşedintele şi-a pierdut cunoştinţa pentru câteva secunde, după care s-a trezit şi a strigat-o pe soţia sa şi pe infirmiera Casei Albe”, a precizat Ken Lisaius. Incidentul s-a produs în jurul orei locale 17.35 (22.35 GMT), în timp ce preşedintele urmărea partida dintre Baltimore Ravens-Miami Dolphin. Infirmiera, Cindy Wright, l-a examinat pe preşedinte, după care l-a chemat pe medicul Casei Albe, Richard Tubb. Acesta l-a supus pe George W. Bush unei serii de controale cardio-pulmonare şi neurologice, iar rezultate au fost normale. Preşedintele Bush s-a suit singur în ascensor pentru a se deplasa la cel de al doilea etaj al Casei Albe, unde se află cabinetul medical. Doctorul Tubbs, cel care l-a consultat pe preşedintele american, crede că acesta a suferit o indispoziţie vagală (disfiincţie de moment a nervului vag, unul dintre cei 12 nervi cranieni, important pentru funcţionarea aparatului respirator, circulator şi digestiv - n.n). "Mama mi­-a spus să am grijă atunci când mănânc covrigi" Preşedintele Bush,­a declarat ieri, la Washington, că este în plină formă, în pofida faptului că, duminică, a leşinat. “Mă simt foarte bine”, a declarat el, înainte de a pleca într-un turneu în trei state americane. Preşedintele, care s-a urcat la bordul unui elicopter de pe peluza Casei Albe în jurul orei locale 08.00 (13.00 GMT), a glumit, povestind că, în timp ce îşi revenea, i-a văzut pe câinii săi Barney şi Spot, aparent foarte îngrijo­raţi. “Mama mi-a spus mereu că, atunci când mănânc co­vrigi, trebuie să îi mestec înainte de a-i înghiţi. Asculta­­ţi-vă mama”, a spus el. “Nu mi-am dat seama de ce s-a întâmplat până când nu m-am uitat în oglindă. Ochelarii mi-au­ Zgâriat obrazul”, a mai spus liderul american. 1 fM wisciFia cu acuză vehement Chişinăul şi Tiraspolul • grupul parlamentar român va cere­ la Bruxelles s­uspendarea Republicii Moldova din Consiliul Europei , tvA | pagina 8 . Căldură - cartelă • pentru a evita facturile astronomice, administraţia locală va apela la o măsură practicată în comunism şi anume, căldură cu porţia • chiar daca pare viabilâ, ea soseşte prea târziu, întreţinerea de 3 milioane de lei pe luna decembrie strangulând efectiv cea mai mare parte a populaţiei După două luni de iarna, administraţia locală şi conducerea RADET par a fi descoperit în sfârşit o soluţie reală pentru reducerea cheltuielilor la factura de în­treţinere. Mai exact, se are în vedere oprirea furnizării agentului termic de la punctele ter­mice din oraş, cu acceptul locatarilor, într-un anumit interval de ore ale zilei. în acest fel, vor fi consumate mai puţine gigacalorii, reducându-se costurile la căldură pentru cetăţeni. Mai mult, directorul regiei, Romeo Mistreanu, a ajuns la o soluţie de compromis cu mai bine de jumătate dintre preşedinţii asociaţiilor de locatari, unde restanţele depăşesc o sută de milioane de lei. “Am discutat de la începutul­­anului cu o mare parte dintre administratori şi am hotărât să trecem de la debranşarea colectivă la cea pe apartamente. Astfel, la nivelul fiecărei asociaţii, preşedinţii vor merge în acele apartamente ale căror proprietari au restanţe la întreţinere şi cu acceptul acestora vor tăia conductele de la calorifere”, a precizat direc­torul. In prezent, datoriile totale ale populaţiile sunt de aproape 300 de miliarde de lei, deși încasările zilnice ale regiei au crescut de la 300 de milioane de lei, cât erau în toamna anului trecut, la 800 de milioane de lei, urmare în pagina 3 Săracii săracilor • peste 2.000 de cereri erau depuse ieri pentru acordarea venitului minim garantat * în scopul evitării aglomeraţiei­ se vor înfiinţa alte două ghişee de primire a dosarelor la Primărie Dacă în primele două săptămâni ale anu­lui, Serviciul de Asistenţă Socială coordonat de către primăria ieșeană a înregistrat doar 10 solicitări pentru acordarea venitului minim garantat, ieri, erau depuse peste 2.000 de cereri în acest sens. Inițiativa legislativă a Guvernului, prin care statul oferă o garanție materială famili­ilor şi persoanelor al căror venit mediu lunar nu depăşeşte suma de 650.000 de lei, se dovedeşte în condiţiile actuale o încercare aproape imposibilă pentru autorităţile locale. Astfel, din datele statistice ale anului trecut, pentru judeţul Iaşi ar fi necesare peste 1.100 de miliarde de lei, bani care ar constitui ve­nitul minim garantat pentru aproximativ 10 la sută din populaţia judeţului. Bugetul Consiliului Judeţean are pre­văzută doar suma de 171 de miliarde de lei, insuficienţi pentru acoperirea cheltuielilor previzionate. La nivelul municipiului Iaşi, administraţia se aşteaptă la 20.000 de cereri, având pregătite 117 miliarde de lei. De la cerere până la primirea efectivă a banilor de către solicitanţi este o cale extrem de lungă. Etapele care trebuie urmate atât de adminis­traţie, cât şi de cetăţean în acest caz, începând cu completarea cererii tip, continuând cu întocmirea efectivă a dosarului, efectuarea anchetei sociale şi terminând cu prestarea celor 72 de ore de muncă în folosul comu­nităţii aşa cum prevede legea, sunt adevărate pietre de încercare. Dincolo de această birocraţie se adaugă şi numărul redus al personalului de la Serviciul de Asistenţă Socială precum şi spaţiul foarte mic. Pentru evitarea busculadelor, primarul Simirad a hotărât să înfiinţeze alte două ghişee chiar în incinta Primăriei. “Vom face aici, în clădirea unde funcţionăm încă două puncte de primire­­a cererilor şi dosarelor depuse pentru acordarea venitului minim garantat. Poate reuşim astfel să ne descurcăm până când toţi cei care doresc să beneficieze de ajutor vor depune actele necesare”, a pre­­cizat şeful municipalităţii. Chiar dacă numărul cererilor a depăşiţi până acum cifra de 2.000, doar 101 dosare sunt­complete, urmând ca în zilele următoare să fie demarate anchetele sociale. v Gruia. URSU Medicii primesc bacşişuri tot mai grase Plăţile directe, sub formă de bacşişuri date ilegal de către pacienţi doctorilor pentru serviciile medicale prestate, au crescut după 1996, se precizează în lucrarea “Sisteme de sănătate în tranziţie - România”, elaborat de Observatorul European al Sistemelor de Sănătate, Or­ganizaţia Mondială a Sănătăţii şi Banca Mondială. „ " . urmare in pagina 8 Dinamită pentru podul de gheaţă Din cauza unui pod de gheaţă care s-a for­mat pe unul din afluenţii Siretului, comuna Stolniceşti se află la un pas de a fi înghiţită­ de ape. Ca urmare a acestei situaţii, vicepreşedin­tele Consiliului Judeţean, Gabriel Popescu, a decis dinamitarea blocului de gheaţă, pentru evitarea unui adevărat dezastru. Costul soluţiei adoptate, se ridică în jurul sumei de 10 mil­ioane de lei, bani necesari pentm achiz­iţionarea explozibilului necesar. “Am primit o sesizare de la primarul comunei­ conform căreia, pe cursul de apă din apropiere s-a for­mat un dop de gheaţă, existând riscul i­nundării unor gospodăriii riverane. De aceea am hotărât­ ca cei de la Protecţia Civilă să dinamităm podul de gheaţă”, a precizat Gabriel Popescu. Gheaţa a început să creeze probleme şi cul­turilor pomicole şi viticole, stratul depus pe crengile copacilor distrugând mugurii. Singura soluţie de a reduce pagubele este, în opinia vicepreşedintelui PCJ, curăţarea efectivă a copacilor de către angajaţii­ fermelor. (S.C.) pagina 5 Concursuri în Flacăra IAsului TQO de e DRACULA Curs de limbi străine , câştigătorul va avea dreptul să urmeze gratuit un modul la alegere. O talonul, şi regulamentul, în paginaS. Sponsor: Euroed Talonul şi regulamentul con­cursului pentru pescari apar în fiecare joi. Sponsor: Egibo Prod Impex SRL (GIPO PESCAR) O astăzi, al doilea talon. O fișa de concurs, în pagina 3. O regulamentul, în pagina 2. Sponsor: Autotransport SA Fir întins ŞASE DIN ŞAPTE rfmbttOU dim­initor Sabin ŞERBAN Mi-aduc aminte de groaznicele zile de iarnă ale unui deceniu cenuşiu din secolul trecut, ziua, aveam pe noi câte două perechi de pantaloni, şi foarte multe bluze, şi doar jocurile copilăriei ne făceau să uităm, pe noi, copiii, de muşcătura gerului ce se insi­nua prin pereţii apartamentului în care locuiam; spre seară, când venea ceasul lec­ţiilor, mama scotea o lampă cu gaz adusă de nu ştiu unde şi, cu mâinile îngheţate, eu îmi scriam compunerile sau îmi făceam socoteli­le, în timp ce frate-miu, mai mic, “învârtea " de zor la bastonaşe. Fuseseră şi zile mai fru­moase, în care la televizor vedeam, totuşi, “Mimela ” şi “Teleenciclopedia ”. Tata se mai uita, din când în când, la un nene care dădea din mână şi promitea multe lucruri frumoase. Deşi, la un moment dat, tata oprea televizorul, înjurând. Mai târziu, am aflat că pe nenea acela îl cheamă Ceauşescu şi este tatăl nostuu, ăl tuturor. De o bucată bună însă, nu mai vedeam nici desene animate şi nici măcar pe Ceauşescu. In acelaşi timp, ne învăţaserăm cu frigul şi lipsa apei, cu jumă­tăţile de pâine pe cap de om şi cu celelalte lucmri împlinite din viitorul acela pe care ni-l promitea nenea de la televizor şi tovarăş­­a care la şcoală ne preda lecţii de “Consti­tuţie”. Cu toate astea, eu ştiu că aveam întot­deauna cravata de pionier apretată. Eu unul, n-am uitat, şi probabil că nici foarte mulţi dintre dumneavoastră. Şi, de asemenea, eu nu vreau să mă mai întorc acolo, în viitorul acela luminos al­ comunis­mului, absolut niciodată. Ca, de asemenea, mulţi dintre noi. Chestia e că nu întotdeauna dorinţele ni se împlinesc, pentru că altcineva este în măsură să decidă pentru noi. De-un par exemplu, cei de la RADET, care au găsit o soluţie deosebit de ingenioasă (dacă n-ar fi îndeajuns de imbecilă şi n-ar aparţine pe­rioadei de care pomeneam mai sus) pentru a stopa înmulţirea datornicilor din cauza fac­turilor la căldură, care au urcat, începând din noiembrie anul trecut, la nişte cote de-a dreptul aiuritoare. Băieţii. Iu ’dom 'Mistreanu n-au găsit altă soluţie decât aceea de a “raţionaliza ” consumul de căldură al popu­laţiei, oferind, chipurile, o şansă celor care acum sunt înecaţi în lipsa sumelor afişate pe listele cheltuielilor la întreţinere. Dar oare n-ar fi fost mai bine să nu impună cel mai mare preţ al gigacaloriei din ţară? Nu s-ar fi­­ putut găsi, oare, o altă soluţie, care să nu ne jecmănească şi nici să nu ne “raţionalizeze ” viaţa?! Că dacă-l pun pe dom ’ Mistreanu să-mi spună ce-i cu raţiunea asta, mă tem că nu prea poate da răspunsul. Pentmu că, sunt convins, în capul lu’dom ’Mistreanu, comu­nismul a rămas încă un viitor la care oamenii n-au ajuns pen 'că n-au aplicat “ra­ţional” indicaţiile lui Man. Iar eu m-am cam săturat de dintr-ăştia de vin să-mi spună cum ar trebui să-mi organizez viaţa conform imperativelor raţiunii, din simplul motiv că omului, atunci când crapă de foame, nu-i poţi spune să îngurgiteze idei...

Next