Flacăra, aprilie-iunie 1985 (Anul 34, nr. 14-26)
1985-04-05 / nr. 14
VIAŢA ROMAN IEI Un popas la Slatina VECHIUL ORAŞ S'A RETRAS ÎN AMINTIRE latina de ieri, Slatina de azi, vă invită să priviţi fotografiile din această pagină ca să vă faceţi o imagine despre un drum scurtat prin muncă şi abnegaţie ! Ieri, o urbe prăfoasă şi cu case pitice, azi, un oraş modern, cu o arhitectură zveltă şi pe alocuri poetică, iată în puţine cuvinte istoria unui oraş care, fără să umblu după metafore, trăieşte cu adevărat de 20 de ani. Mai precis, din ziua de 30 iunie 1965, cind Slatina şi-a dobîndit, graţie celei dinţii şarje de aluminiu, un alt rang şi, totodată, un alt destin, ea puţind ilustra azi, la scara unui oraş, excepţionala detentă a întregii geografii româneşti consemnată în decursul acestui răstimp, istoric pe care ne-am obişnuit să-l numim, cu recunoştinţă şi mindrie, Epoca Ceauşescu. In „cetatea aluminiului“, capabilă să realizeze în prezent, ea, aşezarea câtorva mori sistematice şi a unor biete ateliere de reparat utilaje agricole, o producţie marfă industrială anuală de 15 miliarde, s-a construit şi se construieşte mult. Ca peste tot în România socialistă, perimetru al unor ritmuri debordante, dar parcă altfel. Cu mai mult gust, cu mai multă imaginaţie. Căpătând voluptatea verticalităţii, in noile cartiere „Crişan“ şi „Progresul“, la hotelul „Parc“ la Casa tineretului (ce se va da curînd in folosinţă) etc., Slatina a ştiut, cu chibzuinţă, să racordeze armonios partea nouă, adică cele peste 18 000 de apartamente, cu vechiul nucleu urban, un curs de restaurare, rezervat comerţului artizanal, turismului, circulaţiei pietonale şi, dacă vreţi, comparaţiilor. Tocmai aşa, raportat la puzderia de blocuri semeţe, adevărate transatlantice de beton şi sticlă, la deschiderea bulevardelor „Alexandru Ioan Cuza“, „Ecaterina Teodoroiu“ sau „Nicolae Titulescu“ ce, asemenea unor artere uriaşe, străbat corpul oraşului. Slatina veche, urmaşa localităţii atestată încă din 1368, din vremea lui Vlaicu Vodă, va ciştiga un farmec, puţind depune tulburătoare mărturie despre devenirile acestor ani. Cei mai fertili şi, fără îndoială, cei mai nobili din îndelungata istorie a unei aşezări care, multă vreme, nu s-a putut lăuda, vai, decit cu vecinătatea Oltului. Mai e Slatina, prin grija organelor judeţene, a primăriei (condusă cu energie şi pricepere de o femeie foarte tinără, Elena Mitreanu) , a locuitorilor ei, un oraş curat, un oraş al florilor. Parcul dendrologic, plasat lingă vechiul pod de peste 60, acoperă 6 hectare. Numai in ultimii 2 ani, îmi spunea primăriţa, s-au plantat la Slatina citeva mii de arbori şi multe, foarte multe flori. Lalele mai ales şi trandafiri. Aduse iniţial de la Piteşti, lalelele s-au aclimatizat de minune la Slatina şi, la vremea înfloririi lor, oraşul întreg pare o pînză tocmai ieşită de sub penelul unui maestru. Slatina, oraş zbor. Slatina, oraş efigie, simbolizînd disponibilitatea spre nou şi spre frumos a românilor, vocaţia lor de a dura pentru o zi şi pentru eternitate. OVIDIU IOANIŢOAIA gj Flacăra - anul XXXIV - Nr. 14 (1555) - 5 aprilie 1985