Flacăra, ianuarie-martie 1988 (Anul 37, nr. 1-12)
1988-01-15 / nr. 2
2 UNITATEA. Înalta morală a istoriei, principiu de acţiune politică Strîns unit in jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, poporul român a păşit intr-un nou an de muncă, de activitate creatoare, dedicată înfăptuirii hotărîrilor Congresului al XIII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului in vederea realizării unei noi calităţi a muncii şi a vieţii, a trecerii României spre un stadiu superior de dezvoltare. într-o deplină unitate, partidul şi poporul aduc un călduros omagiu proeminentei personalităţi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, eminent conducător politic, revoluţionar clarvăzător, patriot înflăcărat şi militant de frunte al mişcării comuniste internaţionale, dimii glas celor mai alese sentimente de stimă şi respect, de recunoştinţă şi preţuire pentru inestimabila contribuţie la edificarea noii orinduiri, pentru slujirea fără preget, intr-o activitate revoluţionară de peste 55 de ani, a intereselor şi aspiraţiilor naţiunii noastre, a cauzei nobile a socialismului, a păcii şi colaborării în lume. Unitatea de gîndire şi acţiune a întregului nostru popor, constituind o trăsătură definitorie a societăţii româneşti contemporane, este rezultatul acţiunii şi confluenţei mai multor factori — de ordin politic, econome, ideologic, social — aflaţi în descendenţa directă a teoriei şi practicii revoluţionare a partidului nostru. Astfel, deosebit de relevant este faptul că însăşi problematica unităţii — ca noţiune a filozofiei istoriei şi a teoriei acţiunii sociale — ocupă un loc de seamă in gindirea social-politică şi activitatea revoluţionară ale secretarului general al partidului. La baza elaborării unei veritabile concepţii cu privire la unitate — în multiplele semnificaţii şi forme de manifestare practică ale acestei noţiuni — se află deopotrivă studiul aprofundat al istoriei, această „carte de mărturie a veacurilor“ care se regăseşte într-o viziune integratoare, profund ştiinţifică in întreaga operă a secretarului general al partidului precum şi densitatea unei experienţe de viaţă revoluţionară pilduitoare, o uriaşă capacitate de cuprindere şi analiză a dinamismului social, de înţelegere a tendinţelor şi implicare în realităţile complexe ale lumii contemporane. Izvorîtă dintr-o asemenea amplă analiză teoretică şi o tumultuoasă activitate practică, revoluţionară, concepţia secretarului general al partidului cu privire la unitate reprezintă cheia de boltă în care se articulează edificiul unei opere ştiinţifice novatoare pentru patrimoniul universal al gindirii social-politice. Convins fiind că „nimic nu se poate construi ignorind trecutul“, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a cuprins într-o sinteză activă, conectată in permanenţă la exigenţele actualităţii, toate momentele esenţiale ale istoriei ţării noastre, desprinzînd din acestea înalta morală pe care o are pentru trecutul, prezentul şi viitorul poporului român suprema aspiraţie a unităţii. Mod natural de fiinţare a naţiunii române Analizînd evenimentele istorice in înlănţuirea lor cronologică, in determinările lor obiective, în raţiunile lor ultime, opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu demonstrează cu putere că unitatea a reprezentat dintotdeauna aspiraţia cea mai de preţ a românilor, modul natural de fiinţare a naţiunii române, cauza supremă a Întregului nostru popor, aprecierile date proiectînd pe ecranul pilduitor al istoriei lumina contemporaneităţii“ , unirea Înfăptuită de Mihai Viteazul „s-a înscris pentru totdeauna, cu litere de aur, în hronicul ţării, acest act deveind un simbol strălucit, insufleţitor pentru toate generaţiile care au aspirat spre constituirea statului naţional unic“ şi, în ciuda adversităţilor străine ale timpului, „ideea unirii ţărilor româneşti, idealurile formării unui stat puternic pe meleagurile Daciei nu au putut fi ucise niciodată, pentru că ele sunt adine implantate în însăşi singele, în conştiinţa şi spiritul întregului nostru popor“ ; revoluţia de la 1848, care a izbucnit aproape simultan in cele trei ţări române, „înscriind pe steagul ei lozinca înlăturării feudalismului, a făuririi unităţii naţionale şi a cuceririi independenţei,... a dezvoltat şi mai puternic conştiinţa de sine a poporului român, hotărirea locuitorilor ţărilor române de a realiza unitatea naţională în cadrul frontierelor aceluiaşi stat“ ; înfăptuirea unirii Munteniei cu Moldova, în 1859, „a avut o uriaşă însemnătate pentru evoluţia social-politică a poporului nostru, ea a deschis noi perspective dezvoltării forţelor de producţie, angajării României pe drumul civilizaţiei moderne, constituind un moment epocal in procesul plămădirii statului naţional român“ ; totodată, acest eveniment „a avut un puternic ecou şi în Transilvania, întărind conştiinţa unităţii naţionale a maselor populare din această provincie, stimulînd lupta lor pentru unire cu ţara“. Pe baza analizei realităţilor social-istorice, tovarăşul Nicolae Ceauşescu face constatarea profund ştiinţifică, sintetizatoare că, la începutul secolului al XX-lea, „Unirea într-un singur stat — aspiraţie seculară a românilor, cauză înălţătoare pentru care au luptat nenurmărate generaţii de înaintaşi — devenise un obiectiv imediat, o necesitate stringentă impusă de însuşi mersul înainte al societăţii româneşti“, pentru ca, la 1 Decembrie 1918, „marea adunare de la Alba Iulia, care a proclamat unirea Transilvaniei la patria mamă, uriaşele manifestări organizate de masele populare din toate provinciile româneşti au consfinţit voinţa de unire a întregii noastre naţiuni“. Adevărată piatră de hotar în dezvoltarea României moderne, „Unirea Transilvaniei cu ţara a deschis calea spre dezvoltarea naţiunii, a creat cadrul propice pentru o mai accentuată evoluţie a economiei, ştiinţei şi culturii, pentru intensificarea mişcării revoluţionare a clasei noastre muncitoare, a activităţii tuturor forţelor progresiste ale societăţii“. Program unitar de luptă revoluţionară Epoca ce a urmat unirii din 1918 a marcat, în planul mişcării muncitoreşti, făurirea unităţii organizatorice, politice şi ideologice a partidului clasei muncitoare pe întregul teritoriu al României reîntregite. Este demn de subliniat faptul că în 1921 partidul clasei muncitoare era singurul partid cu organizaţii in întreaga ţară, dovedindu-se, şi in acest fel, că forţa cea mai înaintată a societăţii româneşti era clasa muncitoare, care, prin organizarea şi activitatea sa politică, a adus o contribuţie de seamă la procesul de făurire a statului naţional român. Congresul din mai 1921 a fost congresul unui partid unic, tradiţiile de unitate, tezaurul său ideologic şi tactic punindu-şi amprenta pe întreaga acţiune revoluţionară a comuniştilor români. Cu toată scindarea produsă ulterior de împrejurările internaţionale, Partidul Comunist Român a reuşit să desluşească mijloacele şi căile potrivite pentru realizarea unităţii de acţiune a proletariatului în funcţie de sarcinile fiecărei etape istorice. După cum este cunoscut, crearea Comitetului Naţional Antifascist, în 1933 — din conducerea căruia se detaşa în prim plan personalitatea proeminentă a militantului revoluţionar, a patriotului înflăcărat Nicolae Ceauşescu, reprezentant strălucit al tineretului revoluţionar, democrat —, a constituit un pas deosebit de important pe calea făuririi unităţii de acţiune a clasei muncitoare, a făuririi frontului comun de luptă în vederea barării ascensiunii fascismului. De asemenea, marea demonstraţie antifascistă din Capitală de la 1 Mai 1939, una dintre cele mai mari din Europa acelei perioade, în a cărei organizare un rol hotăritor l-a avut tovarăşulNicolae Ceauşescu, s-a înscris în mod semnificativ sub semnul unităţii de acţiune a muncitorilor aparţinind diferitelor partide politice. In acea memorabilă zi, pe baza frontului unic dintre comunişti şi socialişti, la care au participat muncitori încadraţi în bresle, precum şi alte forţe potrivnice destrămării României întregite la Alba Iulia, s-a manifestat cu putere un front comun împotriva expansiunii hitleriste, pentru libertăţi democratice, pentru apărarea independenţei naţionale a României, toate acestea constituindu-se intr-un moment superior în lupta pentru unitatea clasei muncitoare din România. Tot un astfel de moment l-a reprezentat făurirea, in primăvara anului 1944, a Frontului Unic Muncitoresc, prin care capacitatea de acţiune şi forţa de organizare ale clasei muncitoare au sporit substanţial, exercitînd o puternică influenţă şi asupra unirii celorlalte forţe patriotice, antihitleriste. Unitatea clasei muncitoare a reprezentat factorul esenţial al luptei pentru doborîrea dictaturii militaro-fasciste şi pentru eliberarea ţării de sub dominaţia hitlerista prin revoluţia de eliberare socială şi naţională din august 1944. Polul unităţii partidului, a clasei muncitoare, a întregului popor Realizarea deplinei unităţi a clasei noastre muncitoare, in februarie 1948, în condiţiile specifice ale realităţilor româneşti, a marcat un moment deosebit de important în afirmarea rolului conducător al clasei muncitoare, în întărirea forţei şi prestigiului său politic. „Istoria noastră revoluţionară — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu — a demonstrat cu puterea faptelor că lichidarea sciziunii şi realizarea unităţii politico-organizatorice a clasei muncitoare, crearea unui partid unic — statmajor politic de luptă al celor ce muncesc — este o necesitate obiectivă pentru asigurarea victoriei, atit in revoluţia socialistă, cit si in opera de edificare a noii orinduiri". Unitatea deplină a clasei muncitoare, prin făurirea partidului unic muncitoresc, a asigurat întărirea continuă a alianţei cu ţărănimea muncitoare, cu intelectualitatea progresistă, precum şi mobilizarea maselor largi populare la lupta pentru înfăptuirea celor mai măreţe sarcini istorice care stăteau in faţa poporului român. S-a vădit in mod elocvent — aşa cum tovarăşul Nicolae Ceauşescu a subliniat în repetate rinduri — că una din condiţiile succesului în construcţia socialismului este crearea unităţii politice, ideologice şi organizatorice a clasei muncitoare, fără realizarea acestui obiectiv fiind imposibile coeziunea celorlalte forţe progresiste ale societăţii, unitatea de voinţă şi acţiune a poporului. Congresul al IX-lea a marcat o etapă nouă, net distinctă, în dezvoltarea României socialiste. Asupra dinamismului şi mutaţiilor revoluţionare multiple produse în această perioadă şi-au pus puternic amprenta spiritul novator, gindirea cutezătoare ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, militantul comunist clarvăzător, cu înalt prestigiu internaţional, omul politic ce întruchipează prin propria-i gîndire şi activitate revoluţionară polul unităţii partidului, a clasei muncitoare, a întregului popor. In acest răstimp, partidul comunist al clasei noastre muncitoare s-a transformat într-un adevărat centru vital al intereselor şi năzuinţelor întregii noastre naţiuni ; partidul conduce nu în numele, ci împreună cu clasa muncitoare, cu toţi oamenii muncii, fără deosebire de naţionalitate, cu întregul popor — şi-n asta constă raţiunea politică fundamentală a unităţii naţiunii române. „îndeplinind rolul de centru vital al întregii naţiuni, partidul — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — trebuie să asigure funcţionarea armonioasă a tuturor sectoarelor de activitate. De la partid trebuie să radieze lumina şi căldura care să dinamizeze întreaga societate românească“. Poporul preţuieşte în mod deosebit contribuţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu la întărirea rolului conducător al partidului, la perfecţionarea continuă a formelor şi metodelor de activitate şi legarea mai strînsă, organică, de masele largi populare, fiind meritul incontestabil al secretarului general de a stimula neabătut iniţiativa tuturor categoriilor sociale, de a veghea permanent ca întreaga politică a partidului să fie cu adevărat emanaţia voinţei şi intereselor poporului. Acest stil comunist de muncă s-a concretizat in frecventele dialoguri de lucru purtate în toate judeţele ţării, în consfătuirile periodice cu oamenii muncii şi specialiştii din toate ramurile şi sectoarele de activitate. Exemplificat în mod strălucit de activitatea secretarului general al partidului, stilul comunist de muncă, orientat consecvent spre cunoaşterea realităţilor social-economice, a idealurilor şi năzuinţelor celor ce muncesc de pe întreg cuprinsul ţării, reprezintă retorta din care răzbate acea lumină şi căldură prin care se asigură eficienţa deciziei politice, se împlineşte rolul conducător al partidului, se făureşte unitatea întregii naţiuni. Frontul poporului muncitor unic Gindirea şi activitatea politică ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu pun cu putere în relief faptul că socialismul este chemat să înfăptuiască o democraţie profundă, efectivă, a cărei esenţă constă în existenţa reală a unor largi libertăţi şi drepturi pentru toţi cetăţenii patriei, in asigurarea participării întregului popor la elaborarea şi înfăptuirea politicii interne şi externe a ţării, la conducerea socităţii. Din iniţiativa şi sub îndrumarea directă a secretarului general al partidului a fost creat un sistem organizatoric original, unic in felul său, care asigură participarea activă, nemijlocită a tuturor oamenilor muncii la conducerea societăţii, exercitarea deplină a prerogativelor poporului de adevărat stăpin al ţării, de făuritor al propriilor destine. Au fost create organe şi organisme democratice în toate unităţile economice şi sociale de bază şi la nivel naţional, în centrul acestui amplu sistem democratic situîndu-se principiile autoconducerii şi autogestiunii muncitoreşti, care dau posibilitate oamenilor muncii , în calitatea lor de producători, proprietari şi beneficiari — să-şi spună cuvîntul şi să ia parte nemijlocit la dezbaterea şi luarea hotărîrilor, la conducerea democratică a tuturor sectoarelor de activitate. Edificiul unităţii naţionale şi al egalităţii sociale a căpătat, odată cu făurirea acestor instituţii democratice, structura de rezistenţă a unei unităţi de tip nou a întregului popor. Aprofundarea continuă a caracterului democratic al puterii politice şi de stat, manifestarea largă a democraţiei muncitoreşti, revoluţionare au relevat că noţiunea de dictatură a proletariatului nu mai corespundea stadiului de dezvoltare a societăţii noastre şi, aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, s-a impus „renunţarea cu desăvârşire la teza dictaturii proletariatului ca necorespunzătoare pentru România şi să adoptăm teza statului democraţiei muncitoreşti, revoluţionare, care dă o perspectivă nouă, superioară, dezvoltării societăţii româneşti“. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a adus şi aduce o contribuţie hotăritoare la definirea şi înfăptuirea politicii naţionale juste a partidului nostru, la asigurarea condiţiilor ca toţi cetăţenii patriei să participe activ şi conştient, în deplină egalitate şi strînsă unitate, la conducerea vieţii economico-sociale. ■Pe acest plan, realităţile economice ale României socialiste, repartizarea echilibrată a forţelor de moditcţie pe tot teritoriul patriei, noile relaţii social-economice asigură egalitatea deplină a oamenilor muncii faţă de mijloacele de producţie, participarea lor la conducerea şi organizarea societăţii. Toate aceste determinaţii obiective ale unităţii întregului nostru popor în jurul partidului sunt exprimate în plan organizatoric şi politic prin existenţa şi activitatea Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, organism întemeiat de concepţia secretarului general al partidului, şi care dă expresie unităţii de voinţă şi acţiune a tuturor cetăţenilor patriei, reflectă procesul, ce se accentuează continuu, de trasformare a societăţii noastre socialiste intr-o societate tot mai unitară, de făurire a poporului muncitor unic al societăţii comuniste. Spre o lume unită Vasta operă teoretică, tumultoasa activitate practică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu au în vedere, de asemenea, o altă conotaţie a termenului de unitate, şi anume aceea dintre procesul de făurire a noii societăţi şi asigurarea unei păci trainice în lume. Elaborînd proiecte cutezătoare pentru dezvoltarea socialistă multilaterală a patriei, partidul nostru, secretarul său general au făcut şi fac în permanenţă dovada unei înalte răspunderi pentru asigurarea condiţiilor necesare de linişte şi siguranţă, in care poporul nostru să îşi poată desfăşura activitatea de construcţie paşnică, in vederea ridicării României pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu reafirmă mereu cu putere politica partidului şi statului nostru de largă deschidere, de amplă colaborare internaţională, bazată pe principiile deplinei egalităţi in drepturi, neamestecului în treburile interne, renunţării la forţă şi la ameninţarea cu forţa respectării dreptului fiecărui popor la dezvoltare liberă şi independentă. In acest context o importanţă deosebită acordă tovarăşul Nicolae Ceauşescu realizării securităţii şi cooperării in Europa, avînd în vedere că pe continentul nostru s-au acumulat uriaşe forţe militare, un puternic arsenal de arme atomo-nucleare şi clasice, care reprezintă un pericol uriaş pentru întreaga omenire. „Mai mult ca oricînd este necesar să facem totul pentru o Europă fără rachete cu rază medie de acţiune, fără nici un fel de rachete nucleare sau alte arme atomice, pentru o Europă unită, bazată pe respectul princiterii sociale in fiecare ţară şi pe dorinţa de a conlucra pentru dezvoltarea economico-socială a fiecărei naţiuni, pentru soluţionarea marilor probleme ale lumii contemporane, inclusiv a subdezvoltării, in interesul popoarelor, al colaborării internaţionale“. ★ Decurgînd din marile lecţii ale istoriei şi afirmată plenar în toate componentele praxisului revoluţionar al societăţii noastre contemporane, unitatea de nezdruncinat a întregului popor in jurul partidului, al conducătorului său iubit, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, reprezintă o garanţie de nădejde, izvorul forţeicreatoare a naţiunii noastre, angajate pe calea socialismului şi comunismului. Apropiata aniversare a 70 de ani de viaţă şi a peste 55 de ani de activitate eroică şi revoluţionară a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, prilejuieşte întregului popor român reafirmarea unităţii sale prin noi fapte de muncă, prin noi succese şi împliniri in acest an de virf al cincinalului, omagiind astfel pe cel care a făcut din cauza unităţii şi independenţei ţării crezul unei vieţi trăite la tensiunea ardentă a spiritului revoluţionar autentic. OCTAVIAN ŞTIREANU ■ Flacăra - anul XXXVII — Nr. 2 — (1998) — 15 ianuarie 1988 -----,■ - -----------------------------------------------------------------