Flacăra, ianuarie-martie 1988 (Anul 37, nr. 1-12)

1988-01-15 / nr. 2

2 UNITATEA. Înalta morală a istoriei, principiu de acţiune politică Strîns unit in jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, poporul român a păşit intr-un nou an de muncă, de acti­vitate creatoare, dedicată înfăptuirii hotărîrilor Congresului al XIII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului in vederea realizării unei noi calităţi a muncii şi a vieţii, a trecerii României spre un sta­diu superior de dezvoltare. într-o deplină unitate, partidul şi poporul aduc un călduros omagiu pro­eminentei personalităţi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, eminent conducător politic, revoluţio­nar clarvăzător, patriot înflăcărat şi militant de frunte al mişcării comuniste internaţionale, dimii glas celor mai alese sentimente de stimă şi respect, de recunoştinţă şi preţuire pentru inestimabila contribuţie la edificarea noii orinduiri, pentru slu­jirea fără preget, intr-o activitate revoluţionară de peste 55 de ani, a intereselor şi aspiraţiilor na­ţiunii noastre, a cauzei nobile a socialismului, a păcii şi colaborării în lume. Unitatea de gîndire şi acţiune a întregului nostru popor, constituind o trăsătură definitorie a societăţii româneşti contem­porane, este rezultatul acţiunii şi confluenţei mai multor factori — de ordin politic, econome, ideolo­gic, social — aflaţi în descendenţa directă a teoriei şi practicii revoluţionare a partidului nostru. Ast­fel, deosebit de relevant este faptul că însăşi proble­matica unităţii — ca noţiune a filozofiei istoriei şi a teoriei acţiunii sociale — ocupă un loc de seamă in gindirea social-politică şi activitatea revoluţio­nară ale secretarului general al partidului. La baza elaborării unei veritabile concepţii cu privire la unitate — în multiplele semnificaţii şi forme de manifestare practică ale acestei noţiuni — se află deopotrivă studiul aprofundat al istoriei, această „carte de mărturie a veacurilor“ care se regăseşte într-o viziune integratoare, profund ştiinţifică in întreaga operă a secretarului general al partidului precum şi densitatea unei experienţe de viaţă re­voluţionară pilduitoare, o uriaşă capacitate de cu­prindere şi analiză a dinamismului social, de înţe­legere a tendinţelor şi implicare în realităţile com­plexe ale lumii contemporane. Izvorîtă dintr-o asemenea amplă analiză teore­tică şi o tumultuoasă activitate practică, revoluţio­nară, concepţia secretarului general al partidului cu privire la unitate reprezintă cheia de boltă în care se articulează edificiul unei opere ştiinţifice novatoare pentru patrimoniul universal al gindirii social-politice. Convins fiind că „nimic nu se poate construi ignorind trecutul“, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a cuprins într-o sinteză activă, conectată in permanenţă la exigenţele actualităţii, toate mo­mentele esenţiale ale istoriei ţării noastre, desprin­­zînd din acestea înalta morală pe care o are pen­tru trecutul, prezentul şi viitorul poporului român suprema aspiraţie a unităţii. Mod natural de fiinţare a naţiunii române Analizînd evenimentele isto­rice in înlănţuirea lor crono­logică, in determinările lor obiective, în raţiunile lor ulti­me, opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu demonstrează cu pu­tere că unitatea a reprezentat dintotdeauna aspiraţia cea mai de preţ a românilor, modul na­tural de fiinţare a naţiunii române, cauza supremă a Între­gului nostru popor, aprecierile date proiectînd pe ecranul pil­­duitor al istoriei lumina con­temporaneităţii“ , unirea Înfăp­tuită de Mihai Viteazul „s-a înscris pentru totdeauna, cu litere de aur, în hronicul ţării, acest act devei­­nd un simbol strălucit, insufleţitor pentru toa­te generaţiile care au aspirat spre constituirea statului naţio­nal unic“ şi, în ciuda adversită­ţilor străine ale timpului, „ide­­ea unirii ţărilor româneşti, idealurile formării unui stat pu­ternic pe meleagurile Daciei nu au putut fi ucise niciodată, pen­tru că ele sunt adine implantate în însăşi singele, în conştiinţa şi spiritul întregului nostru po­por“ ; revoluţia de la 1848, care a izbucnit aproape simultan in cele trei ţări române, „înscri­ind pe steagul ei lozinca înlă­turării feudalismului, a făuririi unităţii naţionale şi a cuceririi independenţei,... a dezvoltat şi mai puternic conştiinţa de sine a poporului român, hotărirea locuitorilor ţărilor române de a realiza unitatea naţională în ca­drul frontierelor aceluiaşi stat“ ; înfăptuirea unirii Munteniei cu Moldova, în 1859, „a avut o uriaşă însemnătate pentru evo­luţia social-politică a poporu­lui nostru, ea a deschis noi per­spective dezvoltării forţelor de producţie, angajării României pe drumul civilizaţiei moder­ne, constituind un moment epo­cal in procesul plămădirii sta­tului naţional român“ ; totodată, acest eveniment „a avut un pu­ternic ecou şi în Transilvania, întărind conştiinţa unităţii na­ţionale a maselor populare din această provincie, stimulînd lupta lor pentru unire cu ţara“. Pe baza analizei realităţilor social-istorice, tovarăşul Nicolae Ceauşescu face constatarea pro­fund ştiinţifică, sintetizatoare că, la începutul secolului al XX-lea, „Unirea într-un singur stat — aspiraţie seculară­­ a românilor, cauză înălţătoare pentru care au luptat nenurmă­­rate generaţii de înaintaşi — devenise un obiectiv imediat, o necesitate stringentă impusă de însuşi mersul înainte al socie­tăţii româneşti“, pentru ca, la 1 Decembrie 1918, „marea adu­nare de la Alba Iulia, care a proclamat unirea Transilvaniei la patria mamă, uriaşele mani­festări organizate de masele populare din toate provinciile româneşti au consfinţit voinţa de unire a întregii noastre na­ţiuni“. Adevărată piatră de hotar în dezvoltarea României moderne, „Unirea Transilvaniei cu ţara a deschis calea spre dezvoltarea naţiunii, a creat ca­drul propice pentru o mai ac­centuată evoluţie a economiei, ştiinţei şi culturii, pentru in­tensificarea mişcării revoluţio­nare a clasei noastre muncitoa­re, a activităţii tuturor forţelor progresiste ale societăţii“. Program unitar de luptă revoluţionară Epoca ce a urmat unirii din 1918 a marcat, în planul mişcării muncitoreşti, făurirea unităţii organizatorice, politice şi ideo­logice a partidului clasei mun­citoare pe întregul teritoriu al României reîntregite. Este demn de subliniat faptul că în 1921 partidul clasei muncitoare era singurul partid cu organizaţii in întreaga ţară, dovedindu-se, şi in acest fel, că forţa cea mai înaintată a societăţii româneşti era clasa muncitoare, care, prin organizarea şi activitatea sa po­litică, a adus o contribuţie de seamă la procesul de făurire a statului naţional român. Con­gresul din mai 1921 a fost con­gresul unui partid unic, tradi­ţiile de unitate, tezaurul său ideologic şi tactic punindu-şi amprenta pe întreaga acţiune revoluţionară a comuniştilor români. Cu toată scindarea produsă ulterior de împrejurările inter­naţionale, Partidul Comunist Român a reuşit să desluşească mijloacele şi căile potrivite pen­tru realizarea unităţii de acţi­une a proletariatului în funcţie de sarcinile fiecărei etape isto­rice. După cum este cunoscut, crearea Comitetului Naţional Antifascist, în 1933 — din con­ducerea căruia se detaşa în prim plan personalitatea proe­minentă a militantului revolu­ţionar, a patriotului înflăcărat Nicolae Ceauşescu, reprezentant strălucit al tineretului revolu­ţionar, democrat —, a constituit un pas deosebit de important pe calea făuririi unităţii de acţiune a clasei muncitoare, a făuririi frontului comun de luptă în ve­derea barării ascensiunii fascis­mului. De asemenea, marea de­monstraţie antifascistă din Ca­pitală de la 1 Mai 1939, una dintre cele mai mari din Europa acelei perioade, în a cărei or­ganizare un rol hotăritor l-a avut tovarăşul­­Nicolae Ceauşescu, s-a înscris în mod semnificativ sub semnul unităţii de acţiune a muncitorilor apar­­ţinind diferitelor partide poli­tice. In acea memorabilă zi, pe baza frontului unic dintre co­munişti şi socialişti, la care au participat muncitori încadraţi în bresle, precum şi alte forţe po­trivnice destrămării României întregite la Alba Iulia, s-a ma­nifestat cu putere un front co­mun împotriva expansiunii hitleriste, pentru libertăţi demo­cratice, pentru apărarea inde­pendenţei naţionale a României, toate acestea constituindu-se in­tr-un moment superior în lupta pentru unitatea clasei munci­toare din România. Tot un astfel de moment l-a reprezen­tat făurirea, in primăvara anu­lui 1944, a Frontului Unic Mun­citoresc, prin care capacitatea de acţiune şi forţa de organi­zare ale clasei muncitoare au sporit substanţial, exercitînd o puternică influenţă şi asupra unirii celorlalte forţe patriotice, antihitleriste. Unitatea clasei muncitoare a reprezentat facto­rul esenţial al luptei pentru doborîrea dictaturii militaro-fas­­ciste şi pentru eliberarea ţării de sub dominaţia hitlerista prin revoluţia de eliberare socială şi naţională din august 1944. Polul unităţii partidului, a clasei muncitoare, a întregului popor Realizarea deplinei unităţi a clasei noastre muncitoare, in februarie 1948, în condiţiile spe­cifice ale realităţilor româneşti, a marcat un moment deosebit de important în afirmarea rolu­lui conducător al clasei munci­toare, în întărirea forţei şi pres­tigiului său politic. „Istoria noastră revoluţionară — subli­nia tovarăşul Nicolae Ceauşescu — a demonstrat cu puterea fap­telor că lichidarea sciziunii şi realizarea unităţii politico-orga­­nizatorice a clasei muncitoare, crearea unui partid unic — stat­­major politic de luptă al celor ce muncesc — este o necesitate obiectivă pentru asigurarea vic­toriei, atit in revoluţia socia­listă, cit si in opera de edificare a noii orinduiri". Unitatea de­plină a clasei muncitoare, prin făurirea partidului unic munci­toresc, a asigurat întărirea con­tinuă a alianţei cu ţărănimea muncitoare, cu intelectualitatea progresistă, precum şi mobili­zarea maselor largi populare la lupta pentru înfăptuirea celor mai măreţe sarcini istorice care stăteau in faţa poporului român. S-a vădit in mod elocvent — aşa cum tovarăşul Nicolae Ceauşescu a subliniat în repe­tate rinduri — că una din con­diţiile succesului în construcţia socialismului este crearea uni­tăţii politice, ideologice şi orga­nizatorice a clasei muncitoare, fără realizarea acestui obiectiv fiind imposibile coeziunea ce­lorlalte forţe progresiste ale so­cietăţii, unitatea de voinţă şi acţiune a poporului. Congresul al IX-lea a marcat o etapă nouă, net distinctă, în dezvoltarea României socialiste. Asupra dinamismului şi muta­ţiilor revoluţionare multiple produse în această perioadă şi-au pus puternic amprenta spiritul novator, gindirea cute­zătoare ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, militantul comunist clarvăzător, cu înalt prestigiu internaţional, omul politic ce întruchipează prin propria-i gîndire şi activitate revoluţio­nară polul unităţii partidului, a clasei muncitoare, a întregului popor. In acest răstimp, parti­dul comunist al clasei noastre muncitoare s-a transformat în­­tr-un adevărat centru vital al intereselor şi năzuinţelor între­gii noastre naţiuni ; partidul conduce nu în numele, ci îm­preună cu clasa muncitoare, cu toţi oamenii muncii, fără deose­bire de naţionalitate, cu între­gul popor — şi-n asta constă raţiunea politică fundamentală a unităţii naţiunii române. „în­deplinind rolul de centru vital al întregii naţiuni, partidul — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — trebuie să asigure funcţionarea armonioasă a tu­turor sectoarelor de activitate. De la partid trebuie să radieze lumina şi căldura care să dina­mizeze întreaga societate româ­nească“. Poporul preţuieşte în mod deosebit contribuţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu la întărirea rolului conducător al partidului, la perfecţionarea continuă a formelor şi metodelor de acti­vitate şi legarea mai strînsă, organică, de masele largi popu­lare, fiind meritul incontestabil al secretarului general de a sti­mula neabătut iniţiativa tuturor categoriilor sociale, de a veghea permanent ca întreaga politică a partidului să fie cu adevărat emanaţia voinţei şi intereselor poporului. Acest stil comunist de muncă s-a concretizat in frecventele dialoguri de lucru purtate în toate judeţele ţării, în consfătuirile periodice cu oamenii muncii şi specialiştii din toate ramurile şi sectoarele de activitate. Exemplificat în mod strălucit de activitatea secretarului ge­neral al partidului, stilul co­munist de muncă, orientat con­secvent spre cunoaşterea reali­tăţilor social-economice, a idea­lurilor şi năzuinţelor celor ce muncesc de pe întreg cuprinsul ţării, reprezintă retorta din care răzbate acea lumină şi căldură prin care se asigură eficienţa deciziei politice, se împlineşte rolul conducător al partidului, se făureşte unitatea întregii na­ţiuni. Frontul poporului muncitor unic Gindirea şi activitatea politi­că ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu pun cu putere în relief faptul că socialismul este chemat să înfăptuiască o de­mocraţie profundă, efectivă, a cărei esenţă constă în existen­ţa reală a unor largi libertăţi şi drepturi pentru toţi cetăţenii patriei, in asigurarea participă­rii întregului popor la elabo­rarea şi înfăptuirea politicii in­terne şi externe a ţării, la con­ducerea socităţii. Din iniţiativa şi sub îndrumarea directă a secretarului general al partidu­lui a fost creat un sistem orga­nizatoric original, unic in felul său, care asigură participarea activă, nemijlocită a tuturor oamenilor muncii la conducerea societăţii, exercitarea deplină a prerogativelor poporului de ade­vărat stăpin al ţării, de făuri­tor al propriilor destine. Au fost create organe şi organis­me democratice în toate unită­ţile economice şi sociale de bază şi la nivel naţional, în centrul acestui amplu sistem democratic situîndu-se princi­piile autoconducerii şi autoges­­tiunii muncitoreşti, care dau posibilitate oamenilor muncii , în calitatea lor de producători, proprietari şi beneficiari — să-şi spună cuvîntul şi să ia parte nemijlocit la dezbaterea şi lua­rea hotărîrilor, la conducerea democratică a tuturor sectoa­relor de activitate. Edificiul unităţii naţionale şi al egali­tăţii sociale a căpătat, odată cu făurirea acestor instituţii de­mocratice, structura de rezis­tenţă a unei unităţi de tip nou a întregului popor. Aprofun­darea continuă a caracterului democratic al puterii politice şi de stat, manifestarea largă a democraţiei muncitoreşti, re­voluţionare au relevat că no­ţiunea de dictatură a proleta­riatului nu mai corespundea sta­diului de dezvoltare a societăţii noastre şi, aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, s-a impus „renunţarea cu desă­vârşire la teza dictaturii prole­tariatului ca necorespunzătoare pentru România şi să adoptăm teza statului democraţiei mun­citoreşti, revoluţionare, care dă o perspectivă nouă, superioa­ră, dezvoltării societăţii româ­neşti“. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a adus şi aduce o contribuţie hotăritoare la definirea şi în­făptuirea politicii naţionale jus­te a partidului nostru, la asigu­rarea condiţiilor ca toţi cetăţe­nii patriei să participe activ şi conştient, în deplină egalita­te şi strînsă unitate, la condu­cerea vieţii economico-sociale. ■Pe acest plan, realităţile econo­mice ale României socialiste, repartizarea echilibrată a for­ţelor de m­oditcţie pe tot teri­toriul patriei, noile relaţii so­­cial-economice asigură egalita­tea deplină a oamenilor muncii faţă de mijloacele de produc­ţie, participarea lor la condu­cerea şi organizarea societăţii. Toate aceste determinaţii obiective ale unităţii întregului nostru popor în jurul partidului sunt exprimate în plan organi­zatoric şi politic prin existenţa şi activitatea Frontului Demo­craţiei şi Unităţii Socialiste, or­ganism întemeiat de concepţia secretarului general al parti­dului, şi care dă expresie uni­tăţii de voinţă şi acţiune a tu­turor cetăţenilor patriei, re­flectă procesul, ce se accentu­ează continuu, de trasformare a societăţii noastre socialiste in­tr-o societate tot mai unitară, de făurire a poporului muncitor unic al societăţii comuniste. Spre o lume unită Vasta operă teoretică, tumul­toasa activitate practică a tova­răşului Nicolae Ceauşescu au în vedere, de asemenea, o altă conotaţie a termenului de uni­tate, şi anume aceea dintre procesul de făurire a noii so­cietăţi şi asigurarea unei păci trainice în lume. Elaborînd pro­iecte cutezătoare pentru dezvol­tarea socialistă multilaterală a patriei, partidul nostru, secre­tarul său general au făcut şi fac în permanenţă dovada unei înalte răspunderi pentru asigu­rarea condiţiilor necesare de li­nişte şi siguranţă, in care po­porul nostru să îşi poată desfă­şura activitatea de construcţie paşnică, in vederea ridicării României pe noi culmi de pro­gres şi civilizaţie. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu reafirmă me­reu cu putere politica parti­dului şi statului nostru de largă deschidere, de amplă colabora­re internaţională, bazată pe principiile deplinei egalităţi in drepturi, neamestecului în tre­burile interne, renunţării la forţă şi la ameninţarea cu for­ţa­ respectării dreptului fiecărui popor la dezvoltare liberă şi independentă. In acest context o importanţă deosebită acordă tovarăşul Nicolae Ceauşescu realizării securităţii şi coope­rării in Europa, avîn­d în ve­dere că pe continentul nostru s-au acumulat uriaşe forţe mi­litare, un puternic arsenal de arme atomo-nucleare şi cla­sice, care reprezintă un peri­col uriaş pentru întreaga ome­nire. „Mai mult ca oricînd este necesar să facem totul pen­­­­tru o Europă fără rachete cu rază medie de acţiune, fără nici un fel de rachete nucleare sau alte arme atomice, pentru o Europă unită, bazată pe respec­tul princiterii sociale in fiecare ţară şi pe­ dorinţa de a conlu­cra pentru dezvoltarea economi­­co-socială a fiecărei naţiuni, pentru soluţionarea marilor probleme ale lumii contempo­rane, inclusiv a subdezvoltării, in interesul popoarelor, al cola­borării internaţionale“. ★ Decurgînd din marile lecţii ale istoriei şi afirmată plenar în toate componentele praxisului revoluţionar al societăţii noas­tre contemporane, unitatea de nezdruncinat a întregului popor in jurul partidului, al condu­cătorului său iubit, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, reprezintă o garanţie de nădejde, izvorul forţei­­creatoare a naţiunii noas­tre, angajate pe calea socialis­mului şi comunismului. Apro­piata aniversare a 70 de ani de viaţă şi a peste 55 de ani de activitate eroică şi revoluţiona­ră a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, prilejuieşte întregu­lui popor român reafirmarea unităţii sale prin noi fapte de muncă, prin noi succese şi îm­pliniri in acest an de virf al cincinalului, omagiind astfel pe cel care a făcut din cauza uni­tăţii şi independenţei ţării cre­zul unei vieţi trăite la tensiunea ardentă a spiritului revoluţio­nar autentic. OCTAVIAN ŞTIREANU ■ Flacăra - anul XXXVII — Nr. 2 — (1­998) — 15 ianuarie 1988 -----,■ - -----------------------------------------------------------------­

Next