Flacăra, ianuarie-martie 1991 (Anul 81, nr. 5-13)
1991-02-06 / nr. 5
MEREU SCHILODIM ADEVĂR Raportul Comisiei de anchetă instituite de Parlamentul României in vederea cercetării evenimentelor petrecute la Tîrgu Mureş in zilele de 19 şi 20 martie 1990 a stirnit nemulţumirea ambelor tabere care s-au înfruntat atunci. La jumătatea săptăminii trecute, un mare număr de români transilvăneni au venit in Capitală spre a protesta împotriva raportului, care, după cum au arătat purtătorii lor de cuvint, eludează adevărul, intrucit o mulţime de fapte sunt trecute sub tăcere : pregătirea din timp de către unguri a armelor de luptă la unele întreprinderi, dirijarea atacurilor împotriva românilor de către diverşi indivizi, legătura dintre aceste intimplări şi venirea masivă de unguri din Ungaria pentru aniversarea in Ardeal a revoluţiei ungureşti, atacarea poliţiştilor de către unguri şi multe altele. La rindul lor, publicişti ce se situează pe poziţii UDMR-iste ori se fac purtătorii de cuvint ai acestei organizaţii au criticat raportul pentru că n-a inclus in el elemente care să arate că cele intimplate in martie 1990 la Tîrgu Mureş sint o manoperă a gu-. vernului român, o diversiune a lui, care a pus la punct şi a dus la îndeplinire un scenariu împotriva ungurilor nevinovaţi şi paşnici pentru a avea pretext să ia unele măsuri de mină forte. S-a făcut chiar şi afirmaţia că evenimentele din martie anul trecut de la Tîrgu Mureş seamănă cu cele petrecute in Capitală la 28 şi 29 ianuarie şi 13-15 iunie 1990. Cine are dreptate ? Eu m-am străduit totdeauna să ţin dreaptă cumpănă, să judec lucrurile sine ira et studio. Evident, aşa voi face şi de astă dată. Am mai spus-o : am prieteni unguri şi consider că cei mai mulţi dintre ungurii din România sunt oameni de treabă, dornici de a munci şi convieţui frăţeşte cu românii, aşa cum au făcut-o de multă vreme. Am toată consideraţia pentru ungurii din Ungaria. Insă toate acestea şi multe altele incă, lucruri bune ce se pot spune despre unguri şi Ungaria, nu pot să mă împiedice — şi nu trebuie să ne împiedice pe nici unul dintre noi de a privi realitatea in faţă, de a vedea şi ceea ce este neplăcut. Aici am să mă refer doar la două chestiuni, infăţişind mai ales faptele, fără prea multe comentarii, urmind ca cititorul să tragă şi singur concluzii. Mai intii, cazul Mihai Cofariu, despre care la noi, din motive care îmi scapă, s-a vorbit foarte puţin. La Tirgu Mureş un om este atacat de o bandă înarmată cu ciomege, trintit la pămint, bătut şi călcat in picioare, lăsat fără cunoştinţă, aproape mort. Chiar in această stare, ciomăgaşii continuau să dea in el. Un străin înregistrează toată scena pe video, iar propaganda ungurească o face să circule in toată lumea sub formă că bandiţii erau români, iar victima — ungur. După citva timp se restabileşte adevărul, cel lovit era românul Cofariu, iar bandiţii — unguri. Insă pe mapamond nimeni n-a mai venit cu această îndreptare, străinătatea a rămas cu minciuna dată drept adevăr. In eite alte cazuri se va fi intîmplat la fel ! A doua chestiune. Oficial, ungurii declară destul de des că nu, ei nu vor Transilvania, lată insă ce acria recent „Erdélyi Magyarsag* , „încă de la descălecare și pină in 1918, adică pe parcursul a 1 022 de ani, Ardealul a fost parte a Ungariei. Adică atit timp cit nu a fost oferit cadou României. Unde poate fi asigurat mai deplin pe viitor dreptul la autodeterminare al Ardealului in cadrul Ungariei sau al României ? Care dintre acestea corespunde cel mai bine realităţii ardeleneşti ? Unitatea geografică atestă, indubitabil, Ungaria. Dezmembrarea Arcului Carpatic apare drept o operaţie împotriva naturii. Apartenenţa de peste 1 030 de ani a Transilvaniei la Ungaria, comparativ cu dependenţa românească de numai citeva decenii, este, de asemenea, un argument in favoarea Ungariei. Caracterul unguresc al culturii ardelene este vechi de secole, comparativ cu cel românesc. Dar argumentul cel mai important este politica naţională exercitată in timpul administraţiei ungare in Ardeal, care, în comparaţie cu cea a românilor, a fost mult mai cinstită, mai umanitară. Pretenţia românească se sprijină pe un argument : majoritatea numerică a românilor. Recurgînd la acest concept de «majoritate», marile puteri au smuls Ardealul Ungariei milenare, oferindu-l cadou unei Românii a cărei vîrstă era, pe atunci, abia de o jumătate de secol. Dar factorul «majoritate» nu mai contează ca argument, dacă vrem să modificăm mizerabila stare economică şi naţională de azi a Ardealului. Caracterul de sine stătător al Ardealului este evident. Ardealul autonom şi independent s-ar alătura hotârii Ungariei. La acestea este insă nevoie de înţelegerea şi sprijinul Europei civilizate*. Se aud oare bine spusele acestea şi la Cotroceni, şi in Piaţa Victoriei, şi in Dealul Mitropoliei . Aşadar, dincolo de ceea ce omite Raportul amintit, intr-o direcţie sau alta, noi avem a ne păstra judecata limpede şi a nu ne face că lumea-i frumoasă numai pentru că nouă ne-ar plăcea tare mult să fie aşa. ION D. GOIA ■ Homo politicus Asps.! de la şedinţa de constituire a Asociaţia „Cultul Era"*’* Fotografie de GIG MOTOIANJ şi SILVIU STANA A fost, din nou, 28 ianuarie! S-a împlinit un an ele la umn dintre cele mai importante manifestaţii anticomuniste desfăşurate în ţara noastră de la 22 decembrie 1939 încoace. După cum ştim, la 23 ianuarie 1990, Frontul Salvării Naţionale, condus de dl. Ion Iliescu, hotărăşte să participe la alegeri. La numai o lună de la momentele revoluţionare anticomuniste din decembrie 1989, comunismul se grăbea să-şi arate din nou faţa. De data asta în formulă recondiţionată tip perestroika. Gest politic ce a dus la implicaţii grave în evoluţia democratică a societăţii româneşti şi care a făcut ca România să fie singura ţară din Est, cu excepţia U.R.S.S., cu orientare neocomunistă. Demonstraţia din 28 ianuarie 1990, organizată de P.N.Ţ.-C.D. P.N.L., P.S.D., studenţi şi tineri, a dovedit că societatea româneasca este hotărîtă să lupte în continuare pentru idealurile anticomuniste ale revoluţiei. Din nefericire, mistificarea începută de F.S.N. prin contramanifesitaţia de tip stalinist de a doua zi, 29 ianuarie 1990, continuă... incapabil să asigure cetăţenilor un minim de căldură, gaze naturale şi apă caldă. Asa in condiţiile in care România este şi producătoare de gaze naturale, ţiţei, cărbune şi în care industria, funcţionînd şi ea doar la aproximativ două treimi, ar fi creat chiar un disponibil de combustibililitar din România consideră necesar sa se transpună în fapt consecinţele politice, juridice şi morale care se impun din concluziile acestui rap,se arată în încheierea Comunicatului. Nu-i greu de bănuit ce mutaţii in congur.-'a actuatei puteri ar provoca acele consecinţe ! Crunaj matizat de E. MIHAESCU El Marea destabilizare Nu la Strassbourg a dat domnul prim-ministru Petre Roman examenul decisiv, ci la Bucureşti unde au venit, în sfîrşit, cele mai destabilizatoare elemente opoziţioniste pentru guvernul nostru de „tehnocraţi“ : zăpada şi gerul. în casele a milioane de oameni este mai frig ca niciodată, guvernul condus de domnul Petre Roman M.S. Regele revine Regele Mihai a ţinut un discurs la London University unde a făcut declaraţii de importanţă majoră pentru viaţa publică românească. Astfel, regele a cerut actualei conduceri a ţării măsuri care să permită libertăţii şi democraţiei să se dezvolte, cit şi o accelerare a privatizării industriei De data asta M.S. Regele are intenţia de se întoarce în România nu ca turist, ci ca orice cetăţean român care revine în patria sa pentru a contribui la adîncirea procesului de reforme democratice. Iniţiativă binevenită, deoarece ţara are nevoie de priceperea şi energia tuturor fiilor ei, indiferent de poziţia lor socială sau istorică şi indiferent de ce gîndesc mai vechii sau mai noii comunişti. Pe cind consecinţele? Foarte scurt şi foarte limpede şi pertinent este Comunicatul Forumului Democratic Antitotalitar din România in legătură cu raportul partidelor de opoziţie asupra evenimentelor din 13—15 iunie 1990. Manifestînd totala aprobare faţă de acest raport, F.D.A.R. arată că „el este întemeiat pe coerenţa logică a faptelor“, fiind în concordanţă cu celelalte rapoarte ale Comisiei Helsinki şi G.D.S. „Forumul Democraţie Antitota La Vîîcea s-a reinstaurat dictatura! Preda judeţului Vîlcea a interzis apariţia ziarului independent „Curierul de Vîlcea “. Iată cum î ,a stăpânirea actuală (locală) să practice democraţia : libertatea e bună numai dacă ne convine, cine ne critică trebuie interzis. Să ne amintim că, silit de o situaţie explozivă, prefectul de Timiş a dispus suspendarea temporară a unui ziar, după care şi-a prezentat, ca omul civilizat, demisia. Ziariştii au înţeles, indiferent de orientarea lor politică, gestul domnului Florentin Cârpanu. Prefectul de Vîlcea n-a înţeles însă nimic. Nu ştim dacă în biroul său se mai află portretul Ilid Ceauşescu, dar domnia sa amnează ca şi cum s-ar afla. Domnule prim-ministru Pet. Roman, sunt doar cîteva zile de cind aţi afirmat în faţa întregii Europe că actuala conducere politică a ţării respectă libertatea presei. Este de datoria dumneavostră să-l destituţi imediat pe pfectul de Vîlcea. Iar dacă a avut bunul simţ să-şi prezinte demisia, să i-o aprobaţi de îndată ! (Constantin Dumitru). Nr. 5 — miercuri, 6 februarie 1991