Flacăra, iulie-septembrie 1993 (Anul 83, nr. 27-39)

1993-07-07 / nr. 27

BĂTĂLIE DISPERATĂ 2 (DIE HARD 2) TWENTIETH CENTURY FOX |i ROMÂNI­AFILM prezinţi producţia Lawrence Gordon.* tey Silver, Charles Gordon?* regia : Renny Harlin. Scenari :ia : Steven E. de Souza, Doug Richardson. Scenografia : John W­­a­lfone. Costume : Marilyn’ trance-Straker. Muzica : Miff :iael Kamen. Montaj : Stuart­­&rd. A.C.E. si Robert A. Fe­t petti, A.C.E. Imagine : Oliver^ /bod. In rolurile principale : BRUCE WILLIS, FRANCO pRO, Bonnie Bedelia, Will­­iam Atherton, Reginald Vel­johnson. jfeRevenit celebru după a* ...t^enturile din turnul compa­­’­niei multinaţionale Naka­­,£bmi, din BATALIE DISPE­­­RATA­­, poliţistul John Me . ' Clane nimereşte iarăşi în­­ s' mijlocul unui conflict, de da­­ta asta pe un mare aeroport­­ internaţional. El dejoacă pla­it­surile îndrăzneţe ale unei e­­t'^'ihip'e speciale, care, fără să­­ ţină seama de sacrificii, para­­lizează întreaga activitate a­­ aeroportului, pentru a-l salva pe un mare traficant de dro­guri extrădat în Statele Uni­te. McClane trage din toate poziţiile, se bate parcă fără să sufere în urma loviturilor pe care le încasează. Se târăşte prin canale şi înfruntă zăpa­da pe pistele aeroportului, cu gândul la soţia sa, Holly, afla­tă într-unul din avioanele ce survolează oraşul, aşteptând să aterizeze. Răufăcătorii sunt pedepsiţi şi totul se termină cu bine. ADA NiCOARA ■ Mi* '«as* LA CONCURENTĂ CU S.U.A. În ziua de 4 iulie, S.C. PUBLICAȚIILE FLACĂRA S.A. a împlinit doi ani de existenta. Cu­­acest prilej, în redacție s-a organizat o mică sărbătoare, al carei principal punct de atracț­­ie a fost vizionarea case­tei cu „Premiile Flacăra" pe 1992. PAQIM 14 Postul de radio TINERAMA emite­ri Max Bonus a oferit o recepţie, o inaugurare După ce Europa Liberă nu l-a înapoiat pe Max Bonuş ca editor al revistei Tinerama’, mesajul continuă cu postul de ra­dio Tinerama, inaugurat joi, la sala Rondă a Teatrului Naţio­nal, în rândurile numeroasei asistenţe ce a luat parte la fes­­tivitate, au fost prezente personalităţi marcante ale vieţii pu­blice : d-nii Corneliu Coposu, Oliviu Gherman, Victor Babiuc, Alexandru Paleologu, Iulian Creţu, Adrian Vilău, inegala­bilul caricaturist Matty şi alţii. Au mai fost ,,zăriţi“ şi istori­cul Răzvan Theodorescu şi „minerul“ Gelu Voican Voiculescu. Către sfârşit, la enumerarea sponsorilor, am putut descifra numele UCECOM-ului, posesor al unui pachet de acţiuni. Să fie o investiţie sau o tentativă de a obţine profituri pentru a onora pensiile CASCOM neplătite ? Lăsând la o parte speculaţiile, să urăm succes noului me­sager pe unde hertziene. Să fie intr-un ceas bun ! IOAN FRÂNCU ■ PATRIMONIUL NAŢIONAL DE ARTĂ ŞI DOLARII • Este nevoie de un patriotism real, nu de unul păgubos Produsul artistic, ca orice bun material, are şi un echiva­lent în bani. Evaluarea bănească a obiectului de artă se face prin comercializarea lui în cadrul unei pieţe libere, specifice, în ultimii 25 de ani, piaţa de artă din România a fost îngră­dită, până aproape de desfiinţare, prin legi şi hotărâri arbi­trare, urmate de acte abuzive,­ posibile doar într-un stat ar­bitrar. Azi, în România, bunul particular şi cel de artă s£‘ recunoscute în Constituţie, implicit şi uzul de ele. Şi atunci, de ce piaţa comercială de artă este încă blocată de anacronica şi foarte păgubitoarea lege a patrimoniului naţional ? Argu­mentul esenţial este de tipul „Nu ne vindem ţara !“ Dar este bine ştiut că a vinde presupune mai întâi a face cunoscut, pentru a găsi pe cel interesat. Ori tocmai acesta este păcatul actualelor­­ vechi reglementări­: frânează cunoaşterea operei artistice româneşti şi împiedică pătrunderea ei în circuitul in-­ ternaţional al valorilor. O sumară prospectare a pieţei de artă mondiale impune, din păcate, comparaţia fatală cu Albania (sau cu­ Republica Togo, pentru variaţie). Nu există o recunoaştere pe măsură a valorii artei româneşti. Şi ceea­ ce este se datorează aproape în exclusivitate elementelor naţionale valoroase din­­ afara graniţelor României. Că e posibil altfel o demonstrează urmă­toarele : în catalogul de preţuri pentru pictură AKOM­ 1989 ■ — catalog de mare seriozităţi în piaţa­ internaţională — pic­torul Nicolae Grigorescu este cotat în jurul a 3000 $, în anul 1992. AKOM­-ul, pentru acelaşi pictor, semnalează un preţ de 10 000—12 000 $ ! Explicaţia este că pânze ale marelui pictor, după 1990, pe poteci numai de unii ştiute, au ieşit în lume, au fost apreciate şi plătite (poate încă insuficient!). Din pă­cate, nu acelaşi lucru se poate spune despre Aman, Luchian, Pallady, Petraşcu, Ţuculescu, care lipsesc nemeritat din cir­cuitul internaţional de valori. Legislaţia este restrictivă chiar şi cu arta contemporană, care, în mod neîndoielnic, şi-ar asi­gura o poziţie onorabilă pe­ piaţa mondială. Să fim bine înţe­leşi : nu doreşte (?) nici un român să vândă Mănăstirea Vo­­roneţ sau ansamblul brâncuşian de la Tg. Jiu (chiar aşa cum arată el acum !). Dar nici ca prin depozite de muzee să se stivuiască creaţii româneşti de valoare, neexpuse, necunoscu­te, aşteptând, Doamne fereşte, alte cataclisme să le eternizeze. O legislaţie nouă, benefică, flexibilă in acest domeniu se im­pune. Ea trebuie bine gândită, de oameni competent!, cu reale dorinţe de europenizare. Comerţul practic legali»* , obiecte de artă trebuie facilitat, chiar încurajat. Cu o su . F­. veghere atentă, chiar cooperantă, contra unei taxe, bunăoară, Ministerul Culturii şi-ar îndeplini menirea. Şi-ar ajuta şi ve­nitul mic de la buget. Asta în folosul valorilor culturale ro­mâneşti. Pentru că, cel puţin pentru timpurile prezente sau ce vor mai veni, şi dolarii fac avuţia unei ţâri. Dar noi ar trebui să ştim pe ce să-i cerem. Şi câţi. Că avem nevoie ! DON LOTREC ■ FLACĂRA nr. 27

Next