Flacăra, iulie-septembrie 1993 (Anul 83, nr. 27-39)
1993-07-07 / nr. 27
BĂTĂLIE DISPERATĂ 2 (DIE HARD 2) TWENTIETH CENTURY FOX |i ROMÂNIAFILM prezinţi producţia Lawrence Gordon.* tey Silver, Charles Gordon?* regia : Renny Harlin. Scenari :ia : Steven E. de Souza, Doug Richardson. Scenografia : John Walfone. Costume : Marilyn’ trance-Straker. Muzica : Miff :iael Kamen. Montaj : Stuart&rd. A.C.E. si Robert A. Fet petti, A.C.E. Imagine : Oliver^ /bod. In rolurile principale : BRUCE WILLIS, FRANCO pRO, Bonnie Bedelia, William Atherton, Reginald Veljohnson. jfeRevenit celebru după a* ...t^enturile din turnul compa’niei multinaţionale Naka,£bmi, din BATALIE DISPERATA, poliţistul John Me . ' Clane nimereşte iarăşi în s' mijlocul unui conflict, de data asta pe un mare aeroport internaţional. El dejoacă plaitsurile îndrăzneţe ale unei et'^'ihip'e speciale, care, fără să ţină seama de sacrificii, paralizează întreaga activitate a aeroportului, pentru a-l salva pe un mare traficant de droguri extrădat în Statele Unite. McClane trage din toate poziţiile, se bate parcă fără să sufere în urma loviturilor pe care le încasează. Se târăşte prin canale şi înfruntă zăpada pe pistele aeroportului, cu gândul la soţia sa, Holly, aflată într-unul din avioanele ce survolează oraşul, aşteptând să aterizeze. Răufăcătorii sunt pedepsiţi şi totul se termină cu bine. ADA NiCOARA ■ Mi* '«as* LA CONCURENTĂ CU S.U.A. În ziua de 4 iulie, S.C. PUBLICAȚIILE FLACĂRA S.A. a împlinit doi ani de existenta. Cuacest prilej, în redacție s-a organizat o mică sărbătoare, al carei principal punct de atracție a fost vizionarea casetei cu „Premiile Flacăra" pe 1992. PAQIM 14 Postul de radio TINERAMA emiteri Max Bonus a oferit o recepţie, o inaugurare După ce Europa Liberă nu l-a înapoiat pe Max Bonuş ca editor al revistei Tinerama’, mesajul continuă cu postul de radio Tinerama, inaugurat joi, la sala Rondă a Teatrului Naţional, în rândurile numeroasei asistenţe ce a luat parte la festivitate, au fost prezente personalităţi marcante ale vieţii publice : d-nii Corneliu Coposu, Oliviu Gherman, Victor Babiuc, Alexandru Paleologu, Iulian Creţu, Adrian Vilău, inegalabilul caricaturist Matty şi alţii. Au mai fost ,,zăriţi“ şi istoricul Răzvan Theodorescu şi „minerul“ Gelu Voican Voiculescu. Către sfârşit, la enumerarea sponsorilor, am putut descifra numele UCECOM-ului, posesor al unui pachet de acţiuni. Să fie o investiţie sau o tentativă de a obţine profituri pentru a onora pensiile CASCOM neplătite ? Lăsând la o parte speculaţiile, să urăm succes noului mesager pe unde hertziene. Să fie intr-un ceas bun ! IOAN FRÂNCU ■ PATRIMONIUL NAŢIONAL DE ARTĂ ŞI DOLARII • Este nevoie de un patriotism real, nu de unul păgubos Produsul artistic, ca orice bun material, are şi un echivalent în bani. Evaluarea bănească a obiectului de artă se face prin comercializarea lui în cadrul unei pieţe libere, specifice, în ultimii 25 de ani, piaţa de artă din România a fost îngrădită, până aproape de desfiinţare, prin legi şi hotărâri arbitrare, urmate de acte abuzive, posibile doar într-un stat arbitrar. Azi, în România, bunul particular şi cel de artă s£‘ recunoscute în Constituţie, implicit şi uzul de ele. Şi atunci, de ce piaţa comercială de artă este încă blocată de anacronica şi foarte păgubitoarea lege a patrimoniului naţional ? Argumentul esenţial este de tipul „Nu ne vindem ţara !“ Dar este bine ştiut că a vinde presupune mai întâi a face cunoscut, pentru a găsi pe cel interesat. Ori tocmai acesta este păcatul actualelor vechi reglementări: frânează cunoaşterea operei artistice româneşti şi împiedică pătrunderea ei în circuitul in- ternaţional al valorilor. O sumară prospectare a pieţei de artă mondiale impune, din păcate, comparaţia fatală cu Albania (sau cu Republica Togo, pentru variaţie). Nu există o recunoaştere pe măsură a valorii artei româneşti. Şi ceea ce este se datorează aproape în exclusivitate elementelor naţionale valoroase din afara graniţelor României. Că e posibil altfel o demonstrează următoarele : în catalogul de preţuri pentru pictură AKOM 1989 ■ — catalog de mare seriozităţi în piaţa internaţională — pictorul Nicolae Grigorescu este cotat în jurul a 3000 $, în anul 1992. AKOM-ul, pentru acelaşi pictor, semnalează un preţ de 10 000—12 000 $ ! Explicaţia este că pânze ale marelui pictor, după 1990, pe poteci numai de unii ştiute, au ieşit în lume, au fost apreciate şi plătite (poate încă insuficient!). Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune despre Aman, Luchian, Pallady, Petraşcu, Ţuculescu, care lipsesc nemeritat din circuitul internaţional de valori. Legislaţia este restrictivă chiar şi cu arta contemporană, care, în mod neîndoielnic, şi-ar asigura o poziţie onorabilă pe piaţa mondială. Să fim bine înţeleşi : nu doreşte (?) nici un român să vândă Mănăstirea Voroneţ sau ansamblul brâncuşian de la Tg. Jiu (chiar aşa cum arată el acum !). Dar nici ca prin depozite de muzee să se stivuiască creaţii româneşti de valoare, neexpuse, necunoscute, aşteptând, Doamne fereşte, alte cataclisme să le eternizeze. O legislaţie nouă, benefică, flexibilă in acest domeniu se impune. Ea trebuie bine gândită, de oameni competent!, cu reale dorinţe de europenizare. Comerţul practic legali»* , obiecte de artă trebuie facilitat, chiar încurajat. Cu o su . F. veghere atentă, chiar cooperantă, contra unei taxe, bunăoară, Ministerul Culturii şi-ar îndeplini menirea. Şi-ar ajuta şi venitul mic de la buget. Asta în folosul valorilor culturale româneşti. Pentru că, cel puţin pentru timpurile prezente sau ce vor mai veni, şi dolarii fac avuţia unei ţâri. Dar noi ar trebui să ştim pe ce să-i cerem. Şi câţi. Că avem nevoie ! DON LOTREC ■ FLACĂRA nr. 27