Foaia poporului, 1897 (Anul 5, nr. 1-52)
1897-01-10 / nr. 1
Anul V Sibiiu, Duminecă, 29 Decemvrie 1896 (10 Ianuarie 1897.) Nr. 1 Preţul abonamentului: Pe un an ...... 8 fl. (6 coroane). Pe o jumătate de an . . .. 1 fl. 50 cr. (3 coroane). Pentru România 15 lei anual. Abonamentele se fac la „Tipografia“, soc. pe acţiuni, Sibiiu. Apare în fiecare Duminecă INSERATE se primesc în biroul administraţiunii (strada Poplăcii nr. 15.) — Telefon nr. 14. Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. De Anul Nou. „Foaia Poporului“ a împlinit 4 ani de vieaţă şi acum întră in anul al 5-lea. O asemenea vieaţă nu e lungă pentru o foaie, care trăeşte în împregiurări fireşti. Ea e însă lungă, foarte lungă chiar, pentru o foaie, care trebue se trăească, — şi se lupte ca să trăească, — în împrejurările în care trăeşte şi luptă „Foaia Poporului ““ Aceste împregiurări nu sunt nici bune, nici prielnice, dacă ne mărginim să judecăm lucrul numai pe din afară, fără se ne dăm puţină osteneală de a -1 pătrunde şi a-l înţelege mai adânc; dacă însă căutăm să răsbatem cu judecata până în miezul lucrurilor, atunci înţelegem numaidecât că împregiurările, de care am fi îndreptăţiţi se ne plângem la întâia vedere sânt împregiurări bune, sânt semne care ne vestesc alte vremuri, după cum cea dintâiu rîndunică şi cele dintâiu viorele ne vestesc primăvara cea frumoasă. Să ne dăm puţin socoteală de lucruri. Noi sântem, pe locurile aceste, trei milioane de Români, —şi trei milioane de oameni, cari vorbesc aceeaşi limbă şi cred în aceeaşi lege, alcătuesc un popor, vrednic de a fi luat în băgare de seamă de oricine. Nu de ieri de alaltăieri noi stăpânim aceste locuri, ci de aproape două mii de ani. Străbunii noştri s’au luptat şi au biruit pe cei ce le stăpâneau mai î nainte şi ni le-au trecut apoi nouă ca o moştenire naţională, ca să le lucrăm, să le facem roditoare, să le împodobim, să le apărăm împotriva duşmanilor şi să le trecem din tată în fiu până la cel din urmă dintre noi. ■ Stăpânind pământurile strămoşeşti, noi nu le lăsăm să cadă în paragină, ci lucrăm zi de vară până ’n seară, pentru ca să ne putem hrăni familiile din roadele muncii noastre şi pentru ca să putem da stăpânirii dările ce ni le cere, pentru a ne chezăşlui liniştea şi buna vieţuire a tuturor laolaltă. Mai mult decât atâta nu s’ar pută cere, pe sfânta dreptate, dela nişte oameni de omenie şi dela nişte buni cetăţeni. Dar’ — ce să întâmplă? Pe când noi ne ficem datoriile noastre, stăpânirea nu şi le face pe ale ei, — măcar că şi ea are datorii de îndeplinit faţă de noi. Ea ne cere banul nostru, — şi noi îl dăm; ea ne cere ficiorii noştri pentru armată, — şi noi îi dăm; ea ne cere ca să nu lungim vorba, — tot felul de jertfe, de avere şi de sînge, — şi noi le dăm pe toate. Ce ne dă ea, în schimb? Năcazuri şi suferinţe, prigoniri şi fărădelegi! Noi dorim şi cerem o bună ocârmuire, o bună gospodărie pentru afacerile şi nevoile noastre; în loc de aceasta ni să dă cu rea voinţă o ocârmuire nepărintească şi o destrăbălată îngrijire a afacerilor noastre obşteşti. Noi dorim şi cerem judecători drepţi, cari să nu ţie partea nimenuia şi pe nimenea să nu nedreptăţească, in loc de aceasta ni se dau prigonitori, cari îşi bat joc şi de noi, şi de legi, şi de dreptate. Noi dorim şi cerem să fim luaţi în seamă, ca nişte oameni liniştiţi, cari nu voesc răul nimărui, ci voesc nummai să trăiască în pace, lăsând şi pe alţii să trăească; în loc de aceasta noi suntem priviţi ca şi cum am fi nişte duşmani ai ţării, ca nişte răufăcători, ca nişte oameni primejdioşi şi fără de nici o rînduială, de cari toţi îşi pot bate joc oricând şi fără nici o răspundere. Şi adecă, pentru ce toate aceste? Pentru că suntem Români, — şi pentru că stăpânirea de astăzi nu e românească, nici prietină Românilor. Aceasta să nu-o însemnăm bine, pentru că numai aşa o să înţelegem rostul politicei, împotriva căreia noi ne ridicăm cu toate puterile noastre. Opt sute de ani după ce noi am fost aduşi pe locurile aceste de marele împărat Traian, au năvălit peste noi şi s’au statornicit pe câmpurile noastre mănoase Maghiarii, un popor pe atunci pe jumătate sălbatec. Fost-a năvălirea lor nenorocirea noastră? fost-a ea obâtaea lui Dumnezeu?... Ori ce ar fi fost, trăim de o miie de ani împreună cu el, alcătuind una şi aceeaşi ţeară. Şi de multe ori, în mersul vremurilor şi după împregiurări am împărtăşit cu ei aceeaşi soarte, luptând împotriva aceloraşi duşmani, suferind de aceleaşi dureri şi veselindu-ne de aceleaşi bucurii, în toate vremurile însă Românii au avut să sufere din pricina îngâmfării şi încrederii peste măsură de mare a Maghiarilor. Străbunii noştri au luptat pentru ţeară şişi-au vărsat sângele pentru neatârnarea ei; conlocuitorii noştri Maghiari însă au cules numai pe seama lor toate fructele isbânzilor împreună câştigate. Şi străbunii noştri au fost îndelung răbdători. Peste toate au trecut, crezând că toate o să aibă o margine şi un sfîrşit. Numai arare ori, când cuţitul ajungea prea tare la os, ei ’şi-au arătat nemulţumirea. Şi atunci ei au făcut pe duşman să scrâşnească de ură şi să tremure de frică. Dar’ oricât îndelung răbdători ar fi fost străbunii noştri, de câteva lucruri totuşi ei n’au dat voe duşmanilor să se atingă. Ei nu le-au dat voe să se atingă de limba noastră, de datinile noastre curate şi de sfânta noastră lege. Din potrivă, ei au păstrat limba, datinile şi legea, cu scumpătatea cu care s'ar păstra o comoară de mare preţ şi le-au trecut din tată în fiu şi din viţă în viţă, până la noi, urmaşii lor de astăzi. Ear’ astăzi?... Astăzi aceleaşi încercări vinovate şi aceleaşi siluiri neomenoase se fac împotriva noastră, pentru a ni să răpi limba, legea şi datinile strămoşeşti. Astăzi, deşi cerul pare a fi senin şi deşi nu curge o picătură de sânge, lupta dintre noi şi cei cari voesc să ne perdem firea de Român, e mai înteţită şi mai înverşunată decât oricând. Duşmanii noştri au ajuns la putere, şi ei uită că toate în lumea asta sunt trecătoare. Ne cer, cum am zis, dăm şi noi le plătim, ne cer soldaţi şi noi le dăm. dar în schimb ei ne hărăzesc numai prigoniri şi nedreptăţi. De limba noastră ei nu voesc să ţie nici o seamă, ca şi cum ar fi limba unuia, sau câtorva, şi nu limba a trei milioane de oameni, a trei milioane de buni cetăţeni , de toate aşezămintele noastre ţi se ating cu mâni necurate şi cu gânduri rele; şi peste tot noi suntem priviţi ca şi cum am fi fost supuşi cu sabia, deşi nici-cânc o asemenea nenorocire nu ne-a lovit, deşi