Foaia poporului, 1897 (Anul 5, nr. 1-52)

1897-09-26 / nr. 38

Pag. 446 FOAIA POPORULUI Nr. 38 Congresul studenţilor români. Studenţii de la şcoalele înalte ale României, ţin în fiecare an în deosebite oraşe câte un congres (mare adunare), în care se hotăresc şi pun la cale lucruri privitoare la studenţi dar­ se ţine şi câte­ o şedinţă naţională deose­bită, în care se discută causa naţională. Anul acesta congresul, anume al 18-lea se ţine în Târgu-Jiului. Studenţii s’au întru­nit Sâmbătă, în 18 i. c. şi în ziua cea dintâi au trimis presidentului comitetului nostru na­ţional Dr. Ioan Raţiu o telegramă de salutare, semn, că tinerimea se interesează de causa naţională. » Telegrama e următoarea: Tîrgu-Jiului, 18 Sept. n. Studenţimea universitară română, întru­nită în congres la Tîrgu-Jiu, salută cu însufle­ţire pe cel mai aprig luptător în chestiunea naţională. Preşedintele celui de al 18-lea congres. La această salutare, dl Dr. Raţiu a răs­puns pintr’o telegramă, în care mulţumeşte tinerimei pentru salutarea, pe care — zice d-sa —: *o privesc ca dovadă despre iubirea ce o purtaţi caus­ei naţionale*. Bravă tinerime! Semne bune. Din mai multe părţi ne vin veşti, cari ne arată, că un nou interes se arată faţă de causa noastră naţională. Iată ştirile ce le avem: »Liga­ şi prigonirile ungureşti. »Pester Lloyd« scrie: Comitetul central al »Ligei culturale« române din Bucureşti este convo­cat pe 24 Septemvrie la o şedinţă spre a se sfătui: ce poziţie sc fee Românii şi anumit »Liga« față cu prigonirile, ce Românii din Ardeal au să le sufere din partea Maghiarilor. Un apel. Foaia »Opinia« din Iași pu­blică un călduros apel, prin care îndeamnă pe Românii din România să sprijinească prin abonamente ziarele române de la noi, aşa de mult prigonite de »părintescul« guvern ma­ghiar. Iată un cuvânt vrednic de urmat de către toţi bunii Români. Angelo de Gubernatist vestitul învăţat italian şi cunoscutul prietin al Românilor, a fost zilele trecute la Paris şi a fost primit la presidentul republicei. Din acest prilej, după­ D­reptul de asociare. I. Oamenii au fel de fel de trebuinţe. Totul ce se face, am pută zice, că se face pentru mulţumirea, îndestulirea acestor trebuinţe, în vremuri îndelungate de des­­voltare a societăţii omeneşti am adat, că e lucru cu cale şi împreunat cu folos, dacă nu putem singuri să facem ceva, să ne întovărăşim, să ne asociem puterile, şi atunci putem săvîrşi lucruri mari. Aşa s’au născut în decursul timpului felurite asociaţiuni, tovărăşii, reuniuni, între care cea mai puternică e statul. E lucru dat, că trăim în state. Noi încă trăim într’un stat, la care-’i spun: statul ungar. Sco­pul, pentru care s’a făcut statul, ne spun învăţaţii ce se ocupă cu treaba asta, că e fericirea oamenilor ce s’au asociat in stat. Puterea statului trebue dar’ să aibă totdeauna în vedere acest scop, prin ur­mare să-’şi dee nevoinţa să înfiinţeze lucruri de acele ce sânt de lipsă, ca scopul — feri­cirea oamenilor — să s’ajungă. Aceasta se face în statele de acum prin legi. Deşi statul e tovărăşia cea mai puternică, totuşi nu e în stare să ne facă şi să ne dee toate de c&te avem lipsă. Trebue ca pentru îndestulirea lipselor, la care statul n’ajunge, să facă societatea aşezămintele trebuincioase din îndemn dela sine. Şi aceasta e cu atât mai mult de lipsă într’un stat, în care puterea statului, perzend din vedere scopul statului, nu voeşte feri­cirea tuturor cetăţenilor. Rămâne ca să suplinim noi de noi ceea­ ce nu ne face sta­tul. De aici vine dreptul de asociare, de întovărăşire. Acest drept cuprinde acele regule, statorite de puterea statului, după care cetăţenilor le stă în voe să înfiinţeze tovărăşii. Asociaţiunile stau sub controla sta­tului. Controla aceasta o face după legi, în unele state marea cestiune a dreptului de asociare s’a regulat prin lege, în Un­garia până acum s’a regulat numai prin două ordonanţe ministeriale. Scopul nostru de astădată e să facem cunoscute cele mai însemnate dispoziţii cuprinse în aceste ordonanţe, de mare trebuinţă pentru toţi cei­ ce vreau să înfiinţeze asociaţiuni, reu­niuni. Aceste regule formează aşa numi­tul drept extern de asociare, care e o parte din dreptul administrativ (chiverni­­sitor) şi se cunoaşte mai ales prin aceea, că e alcătuit de stat, în faţa acestuia stă dreptul intern de asociare, care se statoreşte de cei­ ce înfiinţează asociarea, acesta se cuprinde mai ales în statute şi regulamentele trebilor din lăuntru. Izvoarele dreptului nostru de asociare se cuprind in ordonanţele ministrului de interne nr. ÎS94 din anul 1874 şi nr. 1508 din anul 1875. Aceste cuprind re­gule numai pentru reuniunile ce nu cad nici între cele regulate de legea comercială, nici între cele poruncite de legi speciale, cum e d­­e­ legea minelor, sau de dreptul apei, legea industrială. E vorba clar­ numai de reuniuni sau însoţiri. Prima cerinţă la înfiinţarea unei reu­niuni, tovărăşii e planul de statuie, care e de a se înainta guvernului, ca să le vadă şi să le prevadă cu clausula de arătare (presentare). Primul lucru dar’ e, ca cei­ ce vreau să înfiinţeze o tovărăşie, fiind în curat cu scopul ce vreau să-’l ajungă, să-’şi lucre planul de statute, să-’l primească într’o adunare, în care se ia proces verbal. Statutele se scriu în 3 exemplare pentru reuniunile, ce sânt de a se întări de ministrul de interne, car’ la cele­ ce sânt de a se întări de alt mi­­nistru, cum sânt reuniunile agricole, sânt de a se scrie în 4 exemplare, toate se FOITA. * Tot necazi... — Anecdotă­ — Doi ţărani, nu de mult tare in năcazuri mari au dat; Căci au mers cu judecata Până chiar la împărat. Aci primindu-’şi sentinţa... în spre casă au pornit, Unde iată toţi ţăranii înainte le-au eşit: — „Bine-aţi venit! Bine-aţi venit! „Cum? în pace aţi umblat? „Aţi vorbit? Şi ce-i, şi cumu­’! „Va fi frumos la împărat?“ — „Alelei!., frumseţă mare „De numai te iei de gând, „Chiar prin curte, ce unelte „Ce podituri, ce mai rînd?! „Dar’ prin casă, Doamne sfinte „Tot un aur ş’un argint, „Tot o floare, o frumseţe „De când vezi, îţi uiţi de vânt." — „Asta-i drept!" — Celalalt zice: „Că flori, minuni, sute vezi, Chiar în casă de icoane Baţi în palmi, te minunezi. Dar'... nu vezi, să dai un galbin Colea­­n­uşe vre-un purcel, Vre-o văcuţă hasta;... haia Ba necazu-i şi la el! Em. ISuchi. D’ale tinereţelor. — Schiţă de Topovici-Bănăţeanu. — S’a schimbat prietenul meu, s’a schim­bat şi pace. Nu ’mi-am bătut mult capul ca să în­ţeleg, că dragostea e pricina schimbării lui, dar’ vreme îndelungată ’mi-a trebuit până să mă pot apropia de el şi de sufletul lui. Se făcuse mai serios şi mai retras, şi cum eră visător din fire, nu era chip să-­l ţii mult timp cu vorba. Era om tăcut, dar’mie, îmi spunea toate, şi dacă azi nu cuteza fie de frică ori de ruşine, fie din lipsa de cu­­ragiu ori de egoism, mâne îşi deschidea inima şi îmi povestea totul din fir în păr. Dragostea, taina dragostii lui însă ’mi-a spus-o mai cu anevoie. „Ce să fac", îmi zise el într’o zi, „’mi-e prea plin sufletul de ea“. „Uită-o“. „Să o uit", răspunse el şi par’că-’i era ciudă, că-’i dădusem un astfel de sfat. „N’am ce-’ţi face atunci, tu însuţi ai cunoscut-o prea bine şi cu urechile tale ai auzit ce vorbeşte lumea, de ce ’i­ te-ai dat, de ce nu te-ai stăpânit, de ce“... „De ce? de ce?“ Am tăcut. Era prea aprins şi n’aş fi scos-o la cale cu el. Şi din ciasul acela cum se scrie »Tribunei«, un tiner român a visitat pe vestitul bărbat şi mi-a predat mai multe scrieri mai nouă asupra chestiunii noa­stre naţionale. Angelo de Gubernatis le-a primit cu mare bucurie,­­şi-a arătat de nou toată iubirea ce o poartă Românilor şi a spus, că are aproape gata o lucrare asupra Românilor.

Next