Foaia poporului, 1899 (Anul 7, nr. 1-52)
1899-11-26 / nr. 46
Pag. 542 FOAIA POPORULUI Nr. 46 mile toate și vom umple satele și orașele cu meseriași de ai noștri, așa că venind și câte-o cucuveică ungurească printre noi, aceea se rămână peritoare de foame, nu altfel, — nici apă nu-’l las să bee din fântână mea, decum în alt chip ajutor să-’i dăm să trăească între noi! 100.000 florini pentru întregirea salarelor preoţeşti. Anume, în budgetul statului guvernul trecuse numai suma de 500.000 florini ca necesară spre scopul acesta, car’ acuma, după ce n i s’au trimis toate conspectele din partea respectivelor autorităţi bisericeşti, s’a convins, că suma nu e suficientă şi că-’i mai trebue suma cerută. E vorba numai de salariile preoţilor necatolici. Străinii despre noi. Despre frumoasele noastre datini am scris şi noi şi au scris şi străinii. Şi toţi cari le cunosc le află deopotrivă vrednice de toată băgarea de seamă. Despre datinile noastre la nunţi şi înmormântări au scris mai mulţi de-ai noştri, car’ străini mai puţini. Acum de curând a scris un domn din Berlin (în Prusia), dl Adolf Flachs, o carte în limba nemţească despre aceste scumpe datini ale noastre. D-sa ’şi-a scris cartea după cum însuşi a văzut aceste datini (la nunţi şi la înmormântări) în Bucovina, şi după cum le-a aflat descrise în cărţile scriitorilor noştri Simion FI. Marian, Elena Sevastos etc. Cu mare însufleţire scrie acest învăţat neamţ despre datinile noastre, recunoscând că sânt foarte frumoase. Deci, dacă chiar străinii, care’s ceşi cevaşi nepărtinitori, află că’s frumoase datinile noastre, cu atât mai frumoase şi mai scumpe se ne fie noue, să le păstrăm neschimbate, după cum ne-au rămas din străbuni, căci trebue să ştim, că un popor trăeşte numai atâta până’şi păstrează limba, legea şi datinile. Mişcarea Croaţilor, în Goriţamare din Croaţia s'a ţinut zilele trecute o mare adunare de popor în care, s’au votat cu mare însufleţire şi în unanimitate următoarele resoluţiuni: 1. Poporul croat cere introducerea votului universal. 2. Poporul croat cere perfectă libertate de presă. 3. Poporul croat cere restabilirea independenţei financiare pe seama Croaţiei şi Slavoniei. Adunarea a fost convocată din partea deputatului Brestenski şi a decurs în bună ordine. Congra, în şedinţa de Sâmbătă a dietei maghiare ministrul de culte Wlassics a presentat un scurt proiect de lege, prin care cere un credit de nostru îl ia de suflet, noi îi vom fi tată, femeile mamă şi copiii noştri fraţi; a creşte mare şi-l vom face moşier. Acum vedea sărmanul om că e perdut, spăriat privia şi băiatul din ungheţul de la foc; înţelegea poate şi el că e rău cu ei. A început a plânge şi cu el plângea şi tată-seu. ......Rău ’ţi-au omorît mama, şi ştie D-zeu numai cum am scăpat şi eu cu vieaţa , aninată în aceste oase zdrobite...... — Oameni buni! suntem de-o lege, fie-vă milă, nu de mine, ci de copil; şi el e a lui D-zeu. — Vezi bine, omule, că altcum nu se poate şi noi sântem năcăjiţi, poate D-zeu ni te-a trimis. — D-zeu? D-zeu?... Atunci omorîţi-mă. Nu mai vreau să ştiu de D-zeul vostru! D-zeu m’a trimis? Să vedem dar’ ce v’a trimis. Fac moarte de om. Nu vă apropiaţi! Copilul plângea într’una, femeile de spaimă îmbulzindu-se spre uşe, se călcau una pe alta. Străinul tot era venit, spumega turbat, şi fără să mai aştepte se aruncă spre Baciu. — Unde te tragi drace, cu limbă de miere? şi cu acestea îi înfunda o bolditură cu bâta drept în piept, de s’a şi prăbuşit pe spate, înăbuşindu-’i sângele pe gură şi pe nas. — Sânge?! sânge... Nu mai pot! aduceţi funia şi mă legaţi. Aşa a fost să fie! Poate Dumnezeu m’a trimis. Ce staţi? Legaţi-mă! altcum nu o scoatem în capăt. Nu vă temeţi! legaţi-mă numai în grabă. Aşa! strîngeţi bine... Porniţi-mă la drum, să nu mai văd sânge... îmi aminteşte de moartea femeiei mele. Grijiţi de copil, de a vrea Dumnezeu ne vom mai întâlni. Au pornit şi se părea aşa de liniştit, dar’ pe drum până la curte — în satul vecin — de vreo trei ori ’l-a mai apucat furia. Sbiera ca o fiară, se trântea pe jos, muşca funia, nu-i făceau nimica, şi singur se liniştea şi pleca mai departe ca un miel, fără ca să mai zică o vorbă. La curte din nou a făcut larmă, şi trupul învineţit de bătăi vechi, a mai căpătat 50 de bâte şi apoi legat în şir cu alţi nefericiţi ’l-au pornit spre Cluj. Tot pasul era o săgeată de dureri, în trupul meliţat de bătăi. ’L-au dus şi dus a fost pentru totdeauna, nici vorbă nu s a mai auzit de el, căci până azi nici unul nu s’a mai întors acasă, din cei porniţi deodată cu el. ’L-au dus şi ’i-a rămas copilul, copil de suflet satului fără inimă. Nici din iarnă nu ar fi eşit sărmanul, de nu îl ţinea bătrânul popă. în primăvară la sfatul Baciului l-au luat dela popa, să-l ţină cu ziua pe »rîndul« satului. O zi, două răbda şi a treia mânca, — dupăcum erau gazdele, — în chipul acesta nu a putut duce mult. Prin Cireşer a şi murit — zice-se — că prea s ar fi săturat după o foame de vre-o trei zile. Cam pe vremea aceea s’a întors şi căplanul Găvrilă, ce a popit în Budurleni până după vrăjbărie. Saul. De peste septemână. Archiereii noştri. Cu dragoste şi bucurie însemnăm la acest loc lucrul ce a eşit la iveală mai ales în zilele septămânei din urmă, despre frăţeasca ţinere laolaltă a archiereilor uniţi faţă de încercările vrăşmaşe ce Ungurii papistaşi le îndreptează contra lor pentru a le umili biserica şi prin ea naţiunea română. Această tinere laolaltă a lor a eşit maii bine la iveală în faptul, că trei din ei s’au dus la M. Sa. împăratul şi Regele şi ’şi-au cerut pe rînd primire şi, precum se spune, toţi trei au vorbit cam la fel, arătându-’şi nemulţumirea lor şi a clerului şi a poporului lor, şi temerile faţă de specula duşmanilor neatîrnărei bisericei lor. Cei trei archierei ce au mers şi merg mână în mână în această luptă, sunt Metropolitul Dr. V. Mihályi din Blaj, Mihail Pavel din Oradea-mare şi Dr. Demetriu Radu din Lugoj.Mai e şi un al patrulea, Szabó, din Gherla, dar acesta e totdeauna singuratic şi abătut dela calea oablă şi românească a fraţilor sei. El pare că nu trăeşte cu credincioşii sei şi de la ei...). fraţi. De când cu sărbătoreasca şi înălţătoarea încununare a columnei lui Traian la Roma prin Români, semnele de iubire între fraţii Italieni şi Români, nu mai încetează. Afară de schimbul de scrisori publicate şi de noi, mai nou, doi doctori italieni din Roma au trimis iarăşi o călduroasă scrisoare doctorilor (medici) români din Bucureşti, mulţumindu-le de aducerile aminte ce le au arătat prin o scrisoare de mulţumită trimisă mai nainte. Şi pun, calzii Italieni, multă căldură în cuvintele cu cari salută pe Români, aşa că par'că au fost nişte fraţi despărţiţi şi perduţi prin vremi rele, şi acum deodată s’au găsit şi să îmbrăţişează şi sărută cu drag. In Bucovina, în acest leagăn de suferinţe al poporului român ce-’l locueşte, lucrurile nu prea vreau să dee spre mai bine. E drept, că preşedintele ţerei, bar. Bourguignon e pe cale a-’şi lua catrafusele de acolo, după ce mult ’i-a şicanat pe Români, dar’ e întrebare ce-a face celalalt. Deocamdată vedem cu durere, că în contra preoţimei române care s’a adunat în sfat şi ’şi-a apărat cu bărbăţie numele şi tagma şi patriotismul, — au pornit goană aspră, îndeosebi se aruncă guvernul nebun asupra preoţilor ce au conchemat adunarea. Şi mare lucru de scapă cu o pedeapsă mai uşurică. Sucite şi pocite vremuri. Memorandul Slovacilor. Fraţii noştri de suferinţe, Slovacii, se pregătesc să facă şi să ducă şi ei tronului şi să răspândească în lume, un Memorand, mare şi drept, ca o evangelie, care se spun toate durerile şi nedreptăţile ce le îndură poporul slovac în această ţeară, şi ca cerinţă de neîncunjurat pentru liniştita mai departe vieţuirie a popoarelor în ea, cer respectarea deopotrivă îndreptăţirei naţionalităţilor, cer ţinerea legilor aduse pe hârtie şi călcate în picioare de oamenii statului când e vorbă că din acele legi ar isvorî vreun bine şi pentru popoarele nemaghiare, şi cer ca limbile popoarelor să fie folosite în justiţie (la judecăţi) şi în administraţie (la slujbele obşteşti), aşa cum cere dreptatea. Se duc, se duc! Se duc oamenii din această ţeară, de acuşi sânt mai multe pâlcuri de oameni călători spre ţări mai bune, decât pâlcuri de rândunele şi de cocori când se apropie iara!.. O foaie fruntaşe din Pesta scria zilele acestea, că în comitatele Hont şi Ugocia şi altele, comitate ungureşti,fericirea e aşa de mare, că oamenii, de groaza iernei sleite şi cu moartea de năcaz în sîn, se ridică cu sutele şi o iau spre ţări îndepărtate, unde îi duc ochii şi dorul de mai bine. Zice că aşa pleacă, încât uliţi întregi din sate rămân pustii, fără nici un om în case. Şi guvernul totuşi nu are alt lucru, decât să umble după nebunii de-ale maghiarisărei, — în loc să vadă să mai uşureze sărăcia şi năcazurile, să nu se pustiească ţeara. BIS. Eu ocolesc măgarii... Un Ungur se întâlnește cu un Român pe o punte îngustă. — Treci mă! — zise Ungurul, — că eu nu ocolesc măgarii. — Eu îi ocolesc totdeauna, — răspunse Românul și trecând înainte își căută de drumac.