Foaia poporului, 1899 (Anul 7, nr. 1-52)

1899-11-26 / nr. 46

Pag. 542 FOAIA POPORULUI Nr. 46 m­ile toate și vom umple satele și orașele cu meseriași de ai noștri, așa că venind și câte-o cucuveică ungurească printre noi, aceea se rămână peritoare de foame, nu altfel, — nici apă nu-’l las să bee din fântână mea, decum în alt chip aju­tor să-’i dăm să trăească între noi! 100.000 florini pentru întregirea salare­­lor preoţeşti. Anume, în budgetul sta­tului guvernul trecuse numai suma de 500.000 florini ca necesară spre scopul acesta, car’ acuma, după­ ce n i­ s’au trimis toate conspectele din partea respective­lor autorităţi bisericeşti, s’a convins, că suma nu e suficientă şi că-’i mai trebue suma cerută. E vorba numai de sala­riile preoţilor necatolici. Străinii despre noi. Despre frumoasele noastre datini am scris şi noi şi au scris şi străinii. Şi toţi cari le cunosc le află deopotrivă vrednice de toată bă­garea de seamă. Despre datinile noa­stre la nunţi şi înmormântări au scris mai mulţi de-ai noştri, car’ străini mai puţini. Acum de curând a scris un domn din Berlin (în Prusia), dl Adolf Flachs, o carte în limba nemţească despre ace­ste scumpe datini ale noastre. D-sa ’şi-a scris cartea după­ cum însuşi a văzut aceste datini (la nunţi şi la înmormân­tări) în Bucovina, şi după­ cum le-a aflat descrise în cărţile scriitorilor noştri Si­­mion FI. Marian, Elena Sevastos etc. Cu mare însufleţire scrie acest învăţat neamţ despre datinile noastre, recuno­scând că sânt foarte frumoase. Deci, dacă chiar străinii, care­’s ceşi cevaşi nepărtinitori, află că­’s fru­moase datinile noastre, cu atât mai fru­moase şi mai scumpe se ne fie noue, să le păstrăm neschimbate, după­ cum ne-au rămas din străbuni, căci trebue să ştim, că un popor trăeşte numai atâta până­’şi păstrează limba, legea şi da­tinile. Mişcarea Croaţilor, în Goriţa­­mare din Croaţia s'a ţinut zilele tre­cute o mare adunare de popor în care, s’au votat cu mare însufleţire şi în unanimitate următoarele resoluţiuni: 1. Poporul croat cere introducerea vo­tului universal. 2. Poporul croat cere perfectă libertate de presă. 3. Poporul croat cere restabilirea independenţei financiare pe seama Croaţiei şi Slavo­niei. Adunarea a fost convocată din partea deputatului Brestenski şi a decurs în bună ordine. Cong­ra, în şedinţa de Sâmbătă a dietei maghiare ministrul de culte Wlassics a presentat un scurt proiect de lege, prin care cere un credit de nostru îl ia de suflet, noi îi vom fi tată, femeile mamă şi copiii noştri fraţi; a creşte mare şi-­l vom face moşier. Acum vedea sărmanul om că e per­­dut, spăriat privia şi băiatul din unghe­­ţul de la foc; înţelegea poate şi el că e rău cu ei. A început a plânge şi cu el plângea şi tată-seu. ......Rău­ ’ţi-au omorît mama, şi ştie D-zeu numai cum am scăpat şi eu cu vieaţa , aninată în aceste oase zdrobite...... — Oameni buni! suntem de-o lege, fie-vă milă, nu de mine, ci de copil; şi el e a lui D-zeu. — Vezi bine, omule, că altcum nu se­­ poate şi noi sântem năcăjiţi, poate D-zeu­­ ni­ te-a trimis. — D-zeu? D-zeu?... Atunci omorî­­ţi-mă. Nu mai vreau să ştiu de D-zeul vostru! D-zeu m’a trimis? Să vedem dar’ ce v’a trimis. Fac moarte de om. Nu vă apropiaţi! Copilul plângea într’una, femeile de spaimă îmbulzindu-se spre uşe, se călcau una pe alta. Străinul tot era venit, spumega turbat, şi fără să mai aştepte se aruncă spre Baciu. — Unde te tragi drace, cu limbă de miere? şi cu acestea îi înfunda o bol­ditură cu bâta drept în piept, de s’a şi prăbuşit pe spate, înăbuşindu-’i sângele pe gură şi pe nas. — Sânge?! sânge... Nu mai pot! aduceţi funia şi mă legaţi. Aşa a fost să fie! Poate Dumnezeu m’a trimis. Ce staţi? Legaţi-mă! altcum nu o scoatem în capăt. Nu vă temeţi! legaţi-mă nu­mai în grabă. Aşa! strîngeţi bine... Porniţi-mă la drum, să nu mai văd sânge... îmi aminteşte de moartea fe­­meiei mele. Grijiţi de copil, de a vrea Dumnezeu ne vom mai întâlni. Au pornit şi se părea aşa de lini­ştit, dar’ pe drum până la curte — în satul vecin — de vre­o trei­ ori ’l-a mai apucat furia. Sbiera ca o fiară, se trân­tea pe jos, muşca funia, nu-­i făceau nimica, şi singur se liniştea şi pleca mai departe ca un miel, fără­ ca să mai zică o vorbă. La curte din nou a făcut larmă, şi trupul învineţit de bătăi vechi, a mai căpătat 50 de bâte şi apoi legat în şir cu alţi nefericiţi ’l-au pornit spre Cluj. Tot pasul era o săgeată de du­reri, în trupul meliţat de bătăi. ’L-au dus şi dus a fost pentru tot­deauna, nici vorbă nu s a mai auzit de el, căci până azi nici unul nu s’a mai întors acasă, din cei porniţi deodată cu el. ’L-au dus şi ’i-a rămas copilul, copil de suflet satului fără inimă. Nici din iarnă nu ar fi eşit sărmanul, de nu îl ţinea bătrânul popă. în primăvară la sfatul Baciului l-au luat dela popa, să-­l ţină cu ziua pe »rîndul« satului. O zi, două răbda şi a treia mânca, — după­­cum erau gazdele, — în chipul acesta nu a putut duce mult. Prin Cireşer a şi murit — zice-se — că prea s ar fi sătu­rat după o foame de vre-o trei zile. Cam pe vremea aceea s’a întors şi căplanul Găvrilă, ce a popit în Budur­­leni până după vrăjbărie. Saul. De peste septemână. Archiereii noştri. Cu dragoste şi bucurie însemnăm la acest loc lucrul ce a eşit la iveală mai ales în zilele septămânei din urmă, despre fră­ţeasca ţinere la­olaltă a archiereilor uniţi faţă de încercările vrăşmaşe ce Ungurii papistaşi le îndreptează contra lor pentru a le umili biserica şi prin ea naţiunea română. Această tinere la­olaltă a lor a eşit mai­­­i bine la iveală în faptul, că trei din ei s’au dus la M. Sa. împăratul şi Regele şi ’şi-au cerut pe rînd primire şi, precum se spune, toţi trei au vorbit cam la fel, arătându-’şi ne­mulţumirea lor şi a clerului şi a poporului lor, şi temerile faţă de specula duşmanilor neatîrnărei bisericei lor. Cei trei archierei ce au mers şi merg mână în mână în această luptă, sunt Metropolitul Dr. V. Mihályi din Blaj, Mihail Pavel din Oradea-mare şi Dr. Demetriu Radu din Lugoj.­­Mai e şi un al patru­lea, Szabó, din Gherla, dar­ acesta e totdeauna singuratic şi abătut dela calea oablă şi românească a fra­­­ţilor sei. El pare că nu trăeşte cu credincioşii sei şi de la ei...). f­raţi. De când cu sărbătoreasca şi înălţătoarea încununare a columnei lui Traian la Roma prin Români, semnele de iubire între fraţii Italieni şi Români, nu mai încetează. Afară de schimbul de scrisori publicate şi de noi, mai nou, doi doctori italieni din Roma au trimis iarăşi o călduroasă scrisoare doctorilor (medici) români din Bucureşti, mulţum­indu-le de aducerile aminte ce le au arătat prin o scrisoare de mulţumită trimisă mai nainte. Şi pun, calzii Italieni, multă căldură în cuvin­tele cu cari salută pe Români, aşa că par'că au fost nişte fraţi despărţiţi şi perduţi prin vremi rele, şi acum deodată s’au găsit şi să îmbrăţişează şi sărută cu drag. In Bucovina, în acest leagăn de suferinţe al popo­rului român ce-’l locueşte, lucrurile nu prea vreau să dee spre mai bine. E drept, că pre­şedintele ţerei, bar. Bourguignon e pe cale a-’şi lua catrafusele de acolo, după­ ce mult ’i-a şicanat pe Români, dar’ e întrebare ce-a face celalalt. Deocamdată vedem cu durere, că în contra preoţimei române care s’a adunat în sfat şi ’şi-a apărat cu bărbăţie numele şi tagma şi patriotismul, — au pornit goană aspră, îndeosebi se aruncă guvernul nebun asupra preoţilor ce au conchemat adunarea. Şi mare lucru de scapă cu o pedeapsă mai uşurică. Sucite şi pocite vremuri. Memorandul Slovacilor. Fraţii noştri de suferinţe, Slovacii, se pregătesc să facă şi să ducă şi ei tronului şi să răspândească în lume, un Memorand, mare şi drept, ca o evangelie, care se spun toate durerile şi nedreptăţile ce le îndură po­porul slovac în această ţeară, şi ca cerinţă de neîncunjurat pentru liniştita mai departe vie­­ţuirie a popoarelor în ea, cer respectarea deo­potrivă îndreptăţirei naţionalităţilor, cer ţinerea legilor aduse pe hârtie şi călcate în picioare de oamenii statului când e vorbă că din acele legi ar isvorî vre­un bine şi pentru popoarele nemaghiare, şi cer ca limbile popoarelor să fie folosite în justiţie (la judecăţi) şi în admi­nistraţie (la slujbele obşteşti), aşa cum cere dreptatea. Se duc, se duc! Se duc oamenii din această ţeară, de acuşi sânt mai multe pâlcuri de oameni că­lători spre ţări mai bune, decât pâlcuri de rândunele şi de cocori când se apropie iara!.. O foaie fruntaşe din Pesta scria zilele acestea, că în comitatele Hont şi Ugocia şi altele, comitate ungureşti,­­fericirea­ e aşa de mare, că oamenii, de groaza iernei sleite şi cu moartea de năcaz în sîn, se ridică cu su­tele şi o iau spre ţări îndepărtate, unde îi duc ochii şi dorul de mai bine. Zice că aşa pleacă, încât uliţi întregi din sate rămân pustii, fără nici un om în case. Şi guvernul totuşi nu are alt lucru, decât să umble după nebunii de-ale maghia­­risărei, — în loc să vadă să mai uşureze să­răcia şi năcazurile, să nu se pustiească ţeara. BIS. Eu ocolesc măgarii... Un Ungur se întâlnește cu un Ro­mân pe o punte îngustă. — Treci mă! — zise Ungurul, — că eu nu ocolesc măgarii. — Eu îi ocolesc totdeauna, — răs­punse Românul și trecând înainte își căută de drum­­ac.

Next