Foaia poporului, 1899 (Anul 7, nr. 1-52)
1899-01-15 / nr. 1
Nr. 1 FOAIA POPORULUI Pag. 7 şi mai bine în scris din partea unei persoane pricepute, provocându-se la martorii în faţa cărora respectivul a recunoscut la timpul seu, că dînsul e tatăl copilului. Această derogătorie are se lucreze din oficiu, fără plată. Că femeia câte spese va căpăta pentru creşterea şi întreţinerea copilului, nu o putem şti. Acele se determină după împrejurări. Mama să-şi facă socoteala creşterei şi să ceară o sumă potrivită. Ear’ ca copilul să fie luat de tatăl seu, ori se rămână la mamă-sa se hotăreşte de regulă cu ocasiunea împăciuirei. Dacă femeia însăşi ar merge cu un om de nădejde la scaunul orfanal, spunându-i şi păsul, credem că e mai bine. în acest pas nu va avă nici spese. Dacă însă femeia e săracă şi ficiorul în stare să lucreze, acesta ar trebui să încerce la un advocat român din apropiere şi, dacă nu se poate altfel, să-’l slujească timp de un an, numai să-’i scoată partea ce ’i se cuvine. Poate că asta ar fi calea cea mai potrivită şi mai sigură. Abonentului P. Graure în S. In causa cu nepotul orfan al d-tale, dacă nu poţi scoate lucrul la cale în comună, credem, că va fi bine să încerci la scaunul orfanal al comitatului, de care vă ţineţi, spunând, că e în interesul copilului a fi ţinut tot aşa de bine cu 50 fl. la an ca şi cu 80 fl., bani cari îi aduc cele 5 jugăre ale dînsului. Ce e drept din 30 fl. la an, pânâ ar fi copilul mare s’ar face o avere întreagă. Scaunul orfanal îţi va spune apoi rupt ales, ce se poate şi ce nu. Ştiri economice. Honda tăbacului în Ungaria, în ţinutul Alföld şi pe marginea stângă a Dunărei, adecă în localităţile, care produc cel mai bun tăbac, roada a întrecut mijlocia obicinuită. Roada tăbacului este totuşi mai slabă ca cea din 1897. Prăşitorii speră, că Regia în vederea calităţei superioare a tutunului va ridica preţurile, în 1897 preţurile erau de la 17 la 24 florini quintalul. Administraţia a cumpărat 456.597 quintale tutun pentru 8.105.966 florini, mijlocia roadei brute a fost de 129 fl. şi 50 cr. pe jugher. Starea economiei de câmp. Rapoartele oficioase ale ministrului de agricultură spun următoarele despre starea sămănăturilor în luna Decemvrie: în luna Decemvrie vremea a fost schimbăcioasă, când neguroasă, când ploioasă, când mai uscată și mai friguroasă. Sămănăturile mai în tot locul sânt lipsite de acoperemântul de neauă şi astfel frigul le-a cam pişcat puţin. Şoarecii cari s’au fost înmulţit, s’au pustiit în urma vremei neguroase şi moale. Peste tot sămănăturile sânt până acum în stare bună. Pe lângă Dunăre şi pe pusta Ungariei în multe locuri sămănăturile au fost păscute, căci vitele au putut umbla pe fenaţe până târziu. Vitele sânt în stare bună. Lucrările de câmp să restrîng acum la tăiatul lemnelor în pădure, căratul gunoiului, rigolarea viţelor de vite şi în unele locuri să duc şi la ogor. Scopul nostru, în * Foaia Poporului« român deschidem o rubrică şi Şcoalei Române. Pentru că aceeaşi ţintă ce noi urmărim de 6 ani cu ■» Foaia Poporuluii, de mult o urmăreşte şcoala poporală dela sate: luminarea poporului nostru. Astăzi mai mult ca oricând trebue se ne îndreptăm privirile şi îngrijirile noastre spre şcoală. Pentru că în ea stă nădejdea înaintărei noastre prin lăţirea cunoştinţei de carte românească. Tocmai astăzi orizontul nădejdilor noastre se întunecă mai mult, pentru că multe şi ameninţătoare primejdii se ridică în contra caracterului naţional al şcoalelor susţinute din sudoarea cruntă a poporului nostru. Prin introducerea acestei rubrice satisfacem unei lipse, simţite atât de noi, cât mai ales şi de învăţătorii noştri. Sunt peste jooo de învăţători români, în manile lor sunt depuse cele mai scumpe comori ale poporului: generaţiunile lui fragede, nădejdile lui. Şi miile de dascăli români n’au un organ unde se se poată întâlni cu toţii, spre a-’şi discuta chestiunile scumpe lor şi nouă tuturor. Ei au simţit această lipsă şi când li s’a pus în prospect, că în sfîrşit li se va împlini dorinţa legitimă, ei au răspuns cu un entuziasm de aprobare. Se va dovedi credem în scurtă vreme necesitatea şi folosul acestei rubrici separate, care e menită, dacă împrejurăriie vor fi priincioase, să devină un puternicorgan de publicitate pentru interesele şcoalei şi învăţătorului român. Deocamdată declarăm, pentru a preveni orice bănuieli, că facem această înoire în oaia Poporului, cu cel mai bun și mai curat gând de a servi causei comune a culturei neamului. Nu voim se stricăm, ci să edificăm; nu se desbinăm, ci se împreunăm. Să întrunim pe harnicii muncitori din ogorul culturei poporului sub stindardul comun al luminărei proprii spre luminarea poporului — asta o dorim »Şcoala Română« nu vrea să înlocuiască ori să prevină vr’un organ pedagogic, ci să sprijinească pe toţi cei ce vor lucra înspre binele dascălului român. » Şcoala Română« tinde a deştepta în marele corp al înveţătorimei noastre spiritul de solidaritate şi entusiasmul pentru cariera nobilă, dar, spinoasă, de învăţător al poporului. » Şcoala Română doreşte să lumineze poporul asupra importanţei ce o are şcoala şi asupra datorinţelor sale faţă de ea; ea doreşte să lege strîns pe luminătorii chemaţi ai poporului, dascălii români de soartea ţăranului român, pentru care munceşte şi « Foaia Poporului«. Alianţa firească şi frumoasă dintre dascălul poporului şi »Foaia Poporului , cată pe scurt programul şi scopul nostru. Rugăm pe toţi cei ce ne înţeleg, să ne sprijinească şi cu Dumnezeu înainte! Epistole cătră un inveţător finer. L („Urîtul“ şi leacul lui). Iubite frate! *Mi-ai scris o epistolă, lungă şi sinceră. Viu a-’ţi răspunde tot cu acea sinceritate, dar’ fiindcă răspunsul meu poate va interesa pe mulţi confraţi învăţători, tineri ca d-ta, eu o public în Şcoala Română, unde o vor pute ceti şi alţii, pe cari îi interesează. Şi mai bine o vei ceti şi d-ta de acolo, că oricum, tipărită fiind, nu-’ţi strică ochii, ca o scrisoare slăbuţă, cum e bunăoară şi a mea. Zici că-’ţi place cariera ce ’ţi-o ai ales, că eşti mulţumit, fiindcă numai decât la începutul carierei ai nimerit într’o comună cu oameni de omenie şi cu stare, care-’ţi dau cele necesare şi nu-’ţi trag copiii dela şcoală. Dar’ te plângi, că după timpul de prelegere te omoară câte odată urîtul. Mă bucur de această împărtăşire ! Eşti de invidiat! Ţine-te cu mâni cu picioare de acea staţiune, că de o perzi odată, nu ştiu când vei mai da de una ca ea. Cu poporul acela brav tractează cu toată cinstea şi omenia. Nu fi superb! Vorbeşte cu ei prieteneşte. De te caută careva, pentru de a-’i ceti vre-o scrisoare, ori pentru de a-’i scrie vre-o carte la ficior, în cătane, fă cu plăcere câte un serviciu, dar’ nu în orele de prelegere. Ori le fă într’ameazi, ori mai bine după 4 ore, după ce închei cu învăţământul. Orele de prelegere le ţine cu sfinţenia cea mai mare. Dă-’ţi toată silinţa, ca să pui în praxă, cele învăţate în pedagogie. Te ţine strict de metodele ce le-ai învăţat dela profesorii d-tale, dar’ nu de acelea, după care doară ai învăţat ca prunc. Te poartă pururea curat în toate privinţele; fii model tineretului. Dar’ despre aceste mai pe larg de altădată. Acum numai atâta îţi spun: vezi să fii plăcut poporului şi superiorilor, să nu înstrăinezi băieţii de la regulata frecventare a şcoalei, că atunci toate vor fi bune. Acum să-ţi spun mai ântâiu o medicină contra urîtului, care zici că te consumă în ore libere. Eu ştiu din păţite că: Câtu-’i lumea şi pământul Nu-’i boală grea ca urîtul. Ştii d-ta ce-’i urîtul acela al d-tale? Că mai este un fel de urît, care har Domnului, d-ta cu greu cred că-’l cunoşti, şi chiar dacă îl cunoşti — nu cum se cade. Să dee Dumnezeu să nu-’l cunoşti în veci. Urîtul d-tale este ceea ce zic fraţii din România plictiseală. Eu, de nu te vei supăra, îţi voiu spune că e lipsa de ocupaţiune potrivită timpului indiferent. D-ta, iubite coleg, spui singur, că numai după orele de prelegere te prinde, deci după ceţi-ai împlinit ocupaţiunea deobligată. Dar’ boala asta are leac şi încă sigur, în 2—3 săptămâni poţi scăpa de ea pe vecie. Ci leacul ei nu se află în farmacie, nici în prăvălie, nici chiar în hotel — de care, spre fericirea d-tale, spui că nici nu aveţi la d-voastră în sat Unii caută medicina contra urîtului în farmacie, iau adecă nescuri picuri de rînză, câte 3—4 păhăruţe, tot păhăruţul cu 4—8 cruceri. Dar’ nu le trece morbul urîtului numai pe câteva ore, şi ear’ îi apucă, şi ear’ trebue să dee bani şi să repeteze dosele de picuri de rînză. Acest leac nu e de recomandat Alţii, aceştia se ţin a fi mai practici, zic că 3—4 păhăruţe din farmacie, costă chiar cât o jumătate litră din ospătărie; că în farmacie toate’s foc de scumpe; farmaciştii au drept să lucreze