Foaia poporului, 1899 (Anul 7, nr. 1-52)

1899-01-15 / nr. 1

Nr. 1 FOAIA POPORULUI Pag. 7 şi mai bine în scris din partea unei per­soane pricepute, provocându-se la mar­torii în faţa cărora respectivul a recunoscut la timpul seu, că dînsul e tatăl copilului. Această derogătorie are se lucreze din oficiu, fără plată. Că femeia câte spese va căpăta pentru creşterea şi întreţinerea copilului, nu o putem şti. Acele se determină după împrejurări. Mama să-şi facă socoteala creşterei şi să ceară o sumă potrivită. Ear’ ca copilul să fie luat de tatăl seu, ori se rămână la mamă-sa se hotăreşte de regulă cu ocasiunea împăciuirei. Dacă femeia însăşi ar merge cu un om de nădejde la scaunul orfanal, spunându-i şi păsul, credem că e mai bine. în acest pas nu va avă nici spese. Dacă însă femeia e săracă şi ficio­rul în stare să lucreze, acesta ar trebui să încerce la un advocat român din apropiere şi, dacă nu se poate altfel, să-’l slujească timp de un an, numai să-’i scoată partea ce ’i­ se cuvine. Poate­ că asta ar fi calea cea mai potrivită şi mai sigură. Abonentului P. Graure în S. In causa cu nepotul orfan al d-tale, dacă nu poţi scoate lucrul la cale în comună, credem, că va fi bine să încerci la scau­nul orfanal al comitatului, de care vă ţineţi, spunând, că e în interesul copi­lului a fi ţinut tot aşa de bine cu 50 fl. la an ca şi cu 80 fl., bani cari îi aduc cele 5 jugăre a­le dînsului. Ce e drept din 30 fl. la an, pânâ ar fi copilul mare s’ar face o avere întreagă. Scaunul or­fanal îţi va spune apoi rupt ales, ce se poate şi ce nu. Ştiri economice. Honda tă­bacului în Ungaria, în ţinutul Alföld şi pe marginea stângă a Dunărei, adecă în localităţile, care produc cel mai bun tăbac, roada a în­trecut mijlocia obicinuită. Roada tăba­­cului este totuşi mai slabă ca cea din 1897. Prăşitorii speră, că Regia în ve­derea calităţei superioare a tutunului va ridica preţurile, în 1897 preţurile erau de la 17 la 24 florini quintalul. Admini­straţia a cumpărat 456.597 quintale tutun pentru 8.105.966 florini, mijlocia roadei brute a fost de 129 fl. şi 50 cr. pe jugher. Starea economiei de câmp. Rapoartele oficioase ale ministrului de agricultură spun următoarele despre sta­rea sămănăturilor în luna Decemvrie: în luna Decemvrie vremea a fost schimbăcioasă, când neguroasă, când ploioasă, când mai uscată și mai frigu­roasă. Sămănăturile mai în tot locul sânt lipsite de acoperemântul de neauă şi astfel frigul le-a cam pişcat puţin. Şoa­recii cari s’au fost înmulţit, s’au pustiit în urma vremei neguroase şi moale. Peste tot sămănăturile sânt până acum în stare bună. Pe lângă Dunăre şi pe pusta Ungariei în multe locuri sămănă­turile au fost păscute, căci vitele au pu­tut umbla pe fenaţe până târziu. Vitele sânt în stare bună. Lucrările de câmp să restrîng acum la tăiatul lemnelor în pădure, căratul gunoiului, rigolarea vi­ţelor de vite şi în unele locuri să duc şi la ogor. Scopul nostru, în * Foaia Poporului« român des­chidem o rubrică şi Şcoalei Române. Pen­­tru­ că aceeaşi ţintă ce noi urmărim de 6 ani cu ■» Foaia Poporuluii, de mult o urmăreşte şcoala poporală dela sate: luminarea po­porului nostru. Astăzi mai mult ca ori­când trebue se ne îndreptăm privirile şi îngrijirile noa­stre spre şcoală. Pentru­ că în ea stă nă­dejdea înaintărei noastre prin lăţirea cu­noştinţei de carte românească. Tocmai astăzi orizontul nădejdilor noa­stre se întunecă mai mult, pentru­ că multe şi ameninţătoare primejdii se ridică în contra caracterului naţional al şcoalelor susţi­nute din sudoarea cruntă a poporului nostru. Prin introducerea acestei rubrice sa­tisfacem unei lipse, simţite atât de noi, cât mai ales şi de învăţătorii noştri. Sunt peste jooo de învăţători români, în manile lor su­nt depuse cele mai scumpe comori ale poporului: generaţiunile lui fra­gede, nădejdile lui. Şi miile de dascăli români n’au un organ unde se se poată întâlni cu toţii, spre a-’şi discuta chestiunile scumpe lor şi nouă tuturor. Ei au simţit această lipsă şi când li­ s’a pus în prospect, că în sfîrşit li­ se va împlini dorinţa legitimă, ei au răspuns cu un entuzi­­asm de aprobare. Se va dovedi credem în scurtă vreme necesitatea şi folosul acestei rubrici separate, care e menită, dacă împrejurăriie vor fi priincioase, să devină un puternic­­organ de publicitate pentru inter­esele şcoalei şi învăţătorului român. Deocamdată declarăm, pentru a pre­veni ori­ce bănuieli, că facem această înoire în oaia Poporului, cu cel mai bun și mai curat gând de a servi causei comune a culturei neamului. Nu voim se stricăm, ci să edificăm; nu se desbinăm, ci se împreunăm. Să întrunim pe harnicii muncitori din ogorul culturei poporului sub stindardul co­mun al luminărei proprii spre lumi­narea poporului — asta o dorim­­ »Şcoala Română« nu vrea să înlo­cuiască ori să prevină vr’un organ peda­gogic, ci să sprijinească pe toţi cei­ ce vor lucra înspre binele dascălului român. » Şcoala Română« tinde a deştepta în marele corp al înveţătorimei noastre spiritul de solidaritate şi entusiasmul pentru cariera nobilă, dar, spinoasă, de învăţător al poporului. » Şcoala Română­ doreşte să lumineze poporul asupra importanţei ce o are şcoala şi asupra datorinţelor sale faţă de ea; ea doreşte să lege strîns pe luminătorii chemaţi ai poporului, dascălii români de soartea ţă­ranului român, pentru care munceşte şi « Foaia Poporului«. Alianţa firească şi frumoasă dintre dascălul poporului şi »Foaia Poporului , cată pe scurt programul şi scopul nostru. Rugăm pe toţi cei­ ce ne înţeleg, să ne sprijinească şi­­ cu Dumnezeu înainte! Epistole cătră un inveţător finer. L („Urîtul“ şi leacul lui). Iubite frate! *Mi-ai scris o epistolă, lungă şi sinceră. Viu a-’ţi răspunde tot cu acea sinceritate, dar’ fiindcă răs­punsul meu poate va interesa pe mulţi confraţi învăţători, tineri ca d-ta, eu o public în Şcoala Română, unde o vor pute ceti şi alţii, pe cari îi interesează. Şi mai bine o vei ceti şi d-ta de acolo, că ori­cum, tipărită fiind, nu-’ţi strică ochii, ca o scrisoare slăbuţă, cum e bună­oară şi a mea. Zici că-’ţi place cariera ce ’ţi-o ai ales, că eşti mulţumit, fiindcă numai decât la începutul carierei ai nimerit într’o comună cu oameni de omenie şi cu stare, care-’ţi dau cele necesare şi nu-’ţi trag copiii dela şcoală. Dar’ te plângi, că după timpul de prelegere te omoară câte odată urîtul. Mă bucur de această împărtăşire ! Eşti de invidiat! Ţine-te cu mâni cu picioare de acea staţiune, că de o perzi odată, nu ştiu când vei mai da de una ca ea. Cu poporul acela­ brav tractează cu toată cinstea şi omenia. Nu fi superb! Vorbeşte cu ei prieteneşte. De te caută careva, pentru de a-’i ceti vre-o scri­soare, ori pentru de a-’i scrie vre-o carte la ficior, în cătane, fă cu plăcere câte un serviciu, dar’ nu în orele de prele­gere. Ori le fă într’ameazi, ori mai bine după 4 ore, după­ ce închei cu învăţă­mântul. Orele de prelegere le ţine cu sfinţenia cea mai mare. Dă-’ţi toată si­linţa, ca să pui în praxă, cele învăţate în pedagogie. Te ţine strict de metodele ce le-ai învăţat dela profesorii d-tale, dar’ nu de acelea, după care doară ai învăţat ca prunc. Te poartă pururea curat în toate privinţele; fii model tine­retului. Dar’ despre aceste mai pe larg de altă­dată. Acum numai atâta îţi spun: vezi să fii plăcut poporului şi superio­rilor, să nu înstrăinezi băieţii de la re­gulata frecventare a şcoalei, că atunci toate vor fi bune. Acum să-­ţi spun mai ântâiu o me­dicină contra urîtului, care zici că te consumă în ore libere. Eu ştiu din pă­ţite că: Câtu-’i lumea şi pământul Nu-’i boală grea ca urîtul. Ştii d-ta ce-’i urîtul acela al d-tale? Că mai este un fel de urît, care har Domnului, d-ta cu greu cred că-’l cunoşti, şi chiar dacă îl cunoşti — nu cum se cade. Să dee Dumnezeu să nu-’l cunoşti în veci. Urîtul d-tale este ceea­ ce zic fraţii din România plictiseală. Eu, de nu­ te vei supăra, îţi voiu spune că e­ lipsa de ocupaţiune potrivită timpului indiferent. D-ta, iubite coleg, spui singur, că numai după orele de prelegere te prinde, deci după­ ce­­ţi-ai împlinit ocupaţiunea deo­­bligată. Dar’ boala asta are leac şi încă sigur, în 2—3 săptămâni poţi scăpa de ea pe vecie. Ci leacul ei nu se află în far­macie, nici în prăvălie, nici chiar în hotel — de care, spre fericirea d-tale, spui că­ nici nu aveţi la d-voastră în sat Unii caută medicina contra urîtului în farmacie, iau adecă nescuri picuri de rînză, câte 3—4 păhăruţe, tot păhă­ruţul cu 4—8 cruceri. Dar’ nu le trece morbul urîtului numai pe câteva ore, şi ear’ îi apucă, şi ear’ trebue să dee bani şi să repeteze dosele de picuri de rînză. Acest leac nu e de recomandat Alţii, aceştia se ţin a fi mai prac­tici, zic că 3—4 păhăruţe din farmacie, costă chiar cât o jumătate litră din ospă­­tărie; că în farmacie toate­’s foc de scumpe; farmaciştii au drept să lucreze

Next