Foaia poporului, 1899 (Anul 7, nr. 1-52)

1899-01-15 / nr. 1

Pag. 2 FOAIA POPORULUI Nr. 1 Bar’ noi ? Luptăm de veacuri pen­tru vieaţa noastră naţională; avurăm şi-avem atâţi duşmani puternici, cari ne-au atacat şi ne atacă cu cea mai năpras­nică selbeticie, — totuşi, în loc de-a ne perde sau de-a slăbi, ne înmulţim mereu şi ne întărim. Ungurii s’au moleşit şi se topesc de prea multele bunătăţi de cari nu­’s vrednici. Noi ne-am întărit şi sântem voinici de luptele prea multe, cari am trebuit şi trebue să le purtăm! Acum, când trecem din vechiul an în cel nou, să ne socotim cu înţe­lepciune la cele ce-am păţit, să ne ho­­târîm la luptă şi stăruinţă pentru vii­tor, şi să ne tragem seama de mijloacele luptei noastre. După­ cum e soartea biet poporului român, avurăm şi anul trecut prea pu­ţine bucurii, care necazuri, prigoniri duş­mane cu carul. Şi în anul acesta ne aşteaptă grele încercări de cătră stăpânitorii noştri barbari. Dar’ noi să nu ne perdem curajul, să ne înălţăm inimile, se ne unim strâns între noi, şi, să dăm mereu înainte, — având nădejdea tare, că va trebui să eşim biruitori, căci dreptatea şi cinstea e cu noi! în lupta noastră crâncenă cu duş­manul, să nu ne uităm, frați români, cât de puternice arme ne sânt foile noastre naţionale, cari ne dau lumină, tărie şi însufleţire, deşteptându-ne, în­­tărindu-ne şi însufleţindu-ne. Foaia Poporului, care s’a întemeiat anume spre binele şi luminarea popo­rului nostru, întră în al şeptelea an al fiinţei sale. Ca să fie cât mai uşor oamenilor noştri a ’şi-o abona, — preţul foii se lasă de aci înainte earăşi la 2 fl., cu toate că foaia va eşi tot cu chipuri şi încă mai bogată în cuprins. Credem, că şi de aci înainte po­porul nostru va sprijini cu cea mai mare căldură această foaie, menită a-’i fi de ajutor mare în lupta cu întu­­nerecul şi cu­­ vrăşmaşii. Anul al 7-lea, »Foaia Poporului«, întră în al y-lea an al vieţei sale. Precum în a y zi din săptămână, zi de sărbătoare, ne îmbrăcăm în haine noue, aşa şi »Foaia« în acest al­t an din săptă­­mâna de ani ai vieţei sale se înfăţoşează în haine noue înaintea poporului românesc. Se şi cade ca acest al­t an se fie pentru ea şi pentru noi toţi, cari o avem dragă, un an de serbătoare, un an de noroc, un an de isbândă şi înălţare. Când »Foaia« are noroc, norocul e al ţăranului român. Când ea isbândeşte, causa noastră de obşte isbândeşte ; când ea se înalţă, causa poporului se înalţă, căci poporului şi numai lui slujeşte această »Foaie«. Vor fi mulţi între cetitorii noştri, cari n’au mai avut ori n’au văzut »Foaia« de doi ani. Atunci se scumpise cu­­ fl. ca se poată acoperi cheltuelile ilustraţiunilor. Şi mulţi au părăsit-o. De bună-seamă fără voe şi cu părere de rău au părăsit-o, dar’ i fi, li­ se părea mult, că vremile­’s grele şi traiul e scump. Acum o ved­earăşi, şi o recunosc. E tot ea! Mai frumoasă, că e îmbrăcată cu litere noue şi e împodobită cu ilustraţiuni, — dar’ tot ea, credincioasa­­Foaier. Mai bogată în articoli de multe feluri, că ’şi-a îndreptat grijile şi asupra Şcolei Române, dar’ e tot ea: »Poala Poporului«. Această întâlnire după doi ani trebue se le fie plăcută tuturor cetitorilor noştri, cari vor fi părăsit »Foaia« pentru scumpirea de­­ fi. Acum o au earăşi cu acelaşi preţ bagatel, ca şi mai nainte, cu preţul de 2 fi. pe an. Am făcut această jertfă numai din dragoste cătră causa ce o servim: causa scumpă a poporului nostru iubit. Fraţii noştri de la ţeară vor înţelege credem această jertfă şi se vor înşirui de nou pe lângă steagul­­Foii Poporului«, îi rugăm chiar ca se vină cu însufle­ţire sub acest steag şi ca se fie cu toată grijea faţă cu foile ce li-se îmbie dintr’o parte ori alta. Se nu se uite fraţii noştri numai la preţ. Sau dacă se uită la preţ se­ ’şi aducă aminte că marfa ieftină nu e şi bună. Li-se îmbie acum foi chiar şi în cinste, sau aproape în cinste! Dar’ se fie cu grije faţă cu ele. Nu zicem case nu le primeasă, doar’ hârtia e bună la multe de toate. Dar’ îi rugăm se fie cu grije, că mulţi lupi se arată în piele de miel. Fost-au vremuri, când Ungurii calvini au tradus în româneşte şi au tipărit pe cheltuiala lor cărţile sfinte şi bisericeşti ale noastre, numai ca doară-doară se ne facă calvini şi pe noi. Căci pe acele vremuri noi nu prea aveam cărţi tipărite româneşte. Părinţii noştri însă ’şi-au păstrat le­gea, că ’şi-au iubit-o ca sufletul lor. Ear’ Ungurii calvini au rămas cu cheltuelile făcute în zădar şi­­ cu buzele um­flate. Aşa fac acum cu foile. în Budapesta tipăresc nişte foi, cari pe din afară par a fi româneşti. Sunt vise scrise de nişte rătăciţi şi păcătoşi, cari de abia ştiu ceva româneşte. Ei îndrugă într’o limbă chinuită ceea­ ce li­ se porunceşte pe ungureşte, şi cred că vor prinde pe Români în laţ, dacă le vor îmbia foaia lor în cinste, ori aproape pe nimic. Vor păţi-o însă ca şi calvinii de acum două sute de ani. Căci sărac e Românul, dar e pros­­tuţ ba. De aceea avem nădejde că toţi bravii Românaşi deştepţi se vor da pe lângă » Foaia Poporului«, ca împreună să facem din acest al ş-lea an al ei un an de sărbătoare de înălţare şi isbândă românească! Aşa se ne ajute Dumnezeu ! Stările din Ungaria. Stările compatrioţilor noştri, cari stăpânesc azi această nefericită ţeară, dăinuesc a fi încurcate, în dieta ţărei, deputaţii unguri, plătiţi cu bani grei, îşi petrec vremea cu nimicuri. Opoziţia voeşte a împedeca guvernul în ori­ce lucrare şi astfel face propuneri fără de însemnătate şi cere a se vota asupra lor. Astfel dieta de mai multe zile nu face altceva, decât vo­tează mereu asupra unor propuneri fără rost. Asta e o ispravă. Alta e, că tinerimea dela universi­tatea din Pesta, în însoțirea ei megye-Sus în cel palat Este mare sfat, Sfat ca să pornească Oaste ’mpărătească, După cea fecioară, Dragă soțioară La ’mpărat să fie. ’Nainte solie Fost­ a fost trimis, Care ca un vis Iute s’a ’nturnat Dacă a aflat Trei dragi sorioare Ca rupte din soare, Tot mereu muncind Şi mereu doinind. Apoi ce minune Una ’n cântec spune Celor dragi surori: »Prin ivit de zori Voiu are un fiiu Cu păr d’auriu, Altu ’n răsărit Cu păr d’aurit!« Când soarele suie Peste cetăţuie Oştile tot cresc Şi apoi pornesc: Cu cei ghinerari Pe cei armăsari, Sfetnici luminaţi Crai şi împăraţi, Prinţi, apoi crăese, D’albe ’mpărătese Tot zîne alese! Şi se duc pe cale, Ear’ în ceea vale Oastea se opreşte, Căci cată în prag Vătaful.... din steag Dat-a semn se stea; Pe cea călicea Oştea să răsfiră Şi cu drag admiră: Sus cea căscioară In ea o fecioară Cu galbini cosiţe, Cu d’albe altiţe, Cu pui şi cu flori Pe la grumăjori, Şi ce dragi cercei Pe-a ei umerei! In cela palat Mândru luminat, Straşnic mai răsună De cea voe bună, Ear’ în hori ce fete? Cu galbine plete, Cu ochi de cicoare, Buze rumenioare, Şi-’n al lor vestment De-aur şi de-argint Pare că sünt zîne De prin seri senine. Apoi ce ficiori, Ca rouă de zori Sünt de tinerei, Şi ce dragi sünt ei, Cu ochi negrişori De te iau fiori, (Va urma). Şi mai credem, că toţi cetitorii foii își vor pune la inimă cele­ ce le spunem în acest articol, și cu toții vor stărui din răsputeri ca să aibă poporul nostru. An nou fericit! Ioan Scurtu.

Next