Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-10-14 / nr. 40

Pag. 470 FOAIA POPORULUI Nr. 40 statal că alegerea dlui Dr. O. Popo­­vici şi a baronului Eudopole J£or­­muzachi e dorită de toţi Românii cinstiţi din ţeară. C’OIVFUCTULI KO­HAXO-BI LUAH. Se depeşează din Bucureşti, că guvernul bul­gar a comunicat agentului diplomatic al României la Sofia rezultatul anchetei cu privire la estorcările a căror victime au fost doi supuşi români. In urma declaraţiunii a cinci martori, cum că au dat unui oare­care Murdrei­ sume de bani, în urma ame­ninţărilor acestui individ, o instrucţiune judecătorească a fost deschisă în contra lui. Va sfi­zică, a început guvernul bulgar cu urmărirea bandiţilor. Conferenţe ministeriale. Marţi s-au ţinut la Viena, în ministerul de externe, conferenţe comune ministeriale, înainte de ameazi şi după ameazi. Au luat parte la ele toţi miniştrii comuni, ambii miniştri presidenţi, ambii mini­ştri de finanţe, ambii miniştri de co­­municaţiune şi ministrul austriac al căilor ferate. Discuţia s'a învîrtit, — după­ cum se asigură, — esclusiv în ju­rul chestiilor de căi ferate, proiectate pentru provinciile ocupate, Bosnia şi Herţegovina. Intre conferenţe, prim-mi­­nistrul maghiar Széli a fost primit în lungă audienţă din partea Monarchu­­lui. Audienţă privată a fost acor­dată şi ministrului de finanţe Lukács, care a supus aprobării M. Sale budge­tul anului viitor. Mercuri dimineaţa miniştrii maghiari au plecat acasă, la Budapesta. Un memorand. In anul trecut am vorbit despre începutul şcoalelor române. Cu greu s’a pus temelie şcoalelor noastre, dar’ har Domnului, azi avem în toate păr­ţile şcoale. Numai cât trebue să le spri­­jinim din răsputeri, căci în ele se cresc şi luminează băieţii noştri, şi să le ferim de a fi înstrăinate. Să nu ajungem cu şcoalele acolo unde au ajuns poporul Bunievaţilor. Bunievaţii sunt o seminţie slavică (dalmatini) în număr de vre-o 300 mii. Ei locuesc în oraşul Terestopol (Sza­badka) şi în mai multe comune din co­mitatul Baci-Bodrog,­­în ţeara Ungu­De-ai şti mândră ce-’i ajunge Tot ai suspina şi-ai plânge, De-ai şti mândră ce-’i păţi Tot ai plânge şi-ai jeli. ’Mi-a zis mândra două vorbe Nu le-oi uita pân’ la moarte, ’Mi-a zis mândra un cuvânt Eu pân’ oi muri nu-’l uit, Nu ştiu uiţi-’l tu ori ba, Eu ştiu că nu­­l-oi uita. Până eram băieţel Umbla dorul singurel, Dar’ de când m'am ridicat Dorul de mini s’a legat. Nu ştiu Doamne ce să fac De dorul mândri să scap, Mândra-’i fată tinerea Dorul ei nu-’l pot uita. Pân’ nu era doru 'n lume Toţi tinerii trăiau bine, De când doru ’i-apucat Tot voinicu-’i supărat. De când eu am priceput Două mândre am avut, Nici una nu ’mi-a plăcut Una ’mi-ar fi plăcut bine, Dar’ n’a ascultat de mine. A doua a fost mai frumoasă Dar’ a fost prea tînăroasă. Dar’ aceasta a treia E tocmai pe firea mea, E la ochi cam mercuţă Şi la faţă roşiuţă, Am un bade scriitor Şi de dorul lui mai mor, Numai din ochiu îi ochesc Şi ’ndată şti ce voesc, Şi numai din ochiu îi fac Ştie să-’mi facă pe plac, ’Mi drag, că dacă şti scrie Şti dragostea cum s’o ţie. Frunză verde frunzuliţă Vină seara măi bădiţă, Că mi-’i găsi la portiţă Suspinând din inimuţă, Şi mi-’i găsi bade-’n prag Suspinând de dor şi drag. Fă-mă Doamne ce mi-’i face, Fă-mă peană de gheorghină La mândruţa în grădină, Să mă plivească şi sape Şi de doru meu nu scape. Fă-mă Doamne ce mi-’i face, Fă-mă Doamne floricele La mândruţa la mărgele Să se miroase cu ele, Hău Doamne m­ai blăstămat De mândra să mă despart, Să mă duc pribeag în lume Mândra singură rămâne, Să trăesc tot supărat Şi de mândra depărtat, Să trăesc tot suspinând Şi de dorul ei plângând. Frunză verde şi-o alună Trimit mândrii voe bună­rească­, precum şi în comitatele înveci­nate. Ei sunt veniţi în Ungaria de mai bine două sute de ani, dar’ cu toate, că sânt puţini şi încunjuraţi de Maghiari, ei nu s’au amestecat prin căsătorie cu străinii şi aşa ’şi-au păstrat limba şi naţionalitatea, cu datinele şi obiceiurile strămoşeşti. Cu şcoalele însă au păţit-o rău, căci li­ s’au înstrăinat, scoţându-se limba bunierată din ele şi înlocuindu-se cu cea maghiară; ba sunt prigoniţi şi învăţătorii, cari ţin la limba bunievaţă. în urma acestor stări 12 fruntaşi de ai Bunievaţilor, membri în represen­­tanţa oraşului Szabadka, au înaintat la ministrul de culte un memoriu, în care se plâng de nedreptăţi şi cer ţinerea legilor. Acest pas al Bunieraţilor ne arată cum trebue să apărăm cu toate mijloa­cele iertate, şcoalele noastre. Iată cuprinsul lui: »în ţeara aceasta, în acest înţeles al legii sunt aranjate şcoalele. Escepţie este în pri­vinţa aceasta singur oraşul Szabadka. Numai aici s-a întâmplat încălcarea de lege, aproape absurdă, că a fost scoasă cu totul chiar şi din şcoalele poporale limba maternă a majorităţii locuitori­lor din oraş; până şi abecedarele bu­­nievate au fost exilate din şcoalele noa­stre. Acesta e fapt, deşi Bunieraţii poartă toate sarcinile publice, ca şi alţi cetăţeni ai patriei, car’ greutăţile cele mai mari întru sus­ţinerea şcoalelor din Szabadka revin tocmai lor. Dar’ durere, că persecuţia nuniera­ţilor zi de zi ia proporţii tot mai mari şi se face publice şi din partea autori­tăţilor statului. »Anul acesta s’a întâmplat, că învăţăto­­rul-dirigent Ispanovich, luându-’şi de nevastă o fată de Bunievaţ, tinerii­­şi-au jurat cre­dinţă în biserică, în presenţa rudeniilor, în limba bunievaţ. Ajungând aceasta la cuno­ştinţa subinspectorului şcolar, Kurucz Gyula, înveţătorul-dirigent a fost amovat ime­diat din post şi înlocuit cu altul. »Iată, d­e ministru, cum se aplică la noi legea. Se consideră de greşeală disciplinară împrejurarea, dacă nunieratul, naţionalitatea cea mai patriotică, cutează a se folosi de limba sa maternă­, în urmă se cere respectarea legii și urmează cele 12 iscălituri. Deschiderea camerelor române. Luni la orele 12, după oficiarea chemării duhului sfânt la Metropolie, s’a deschis sesiunea extraordinară a corpu­rilor legiuitoare române. Domnul P. P. Carp, ministru-presi­­dent, urcându-se la tribună dă cetire următorului mesaj regal, cu care se face deschiderea:­­Domnilor senatori! Domnilor de­putați! V-am convocat în sesiune extra­ordinară spre a se supune desbaterilor domniilor-voastre proiecte de legi finan­ciare și economice, însemnătatea și urgența acestor proiecte m'au făcut a vă cere concursul într’un timp, în care ocupaţiunile agri­cole reclamă pe cei mai mulţi dintre domniile-voastre. Sunt însă convins, că veţi aduce ca şi în trecut acest sacrificiu, pe care îl reclamă interesele ţării. Dumnezeu să binecuvinteze lucră­rile domniilor-voastre. Sesiunea extraordinară a corpuri­lor legiuitoare este deschisă. (ss) Carol. (Urmează semnăturile miniştrilor). Mesajul a fost salutat cu aplauze îndelungate. Şedinţa s-a suspendat, şi la orele 12 şi jumătate, camera ’şi-a în­ceput lucrările, procedând mai întâiu la alegerea preşedintelui său. Votanţi au fost 101, dintre cari 75 voturi a primit dl G. Cantacuzino, care fu proclamat de preşedinte. Urcându-se la tribună, dl G. Can­tacuzino mulţumeşte de încredere zi­când : »Când moartea nemiloasă a răpit dintre noi pe marele Lascar Catargiu, am fost chemat să iau şefia partidului conservator. Mă simt adânc mulţumit, că­­mi-a fost dat mie ca să sfinţesc actul cel mai însemnat, unirea partidului con­servator. Am convingerea, că acest act va întări partidul spre binele şi ferici­rea acestei ţări. Să ne închinăm toată munca şi ac­tivitatea noastră la întărirea neamului românesc, înainte de a sfîrşi, cer a afirma, că voiu lucra fără pasiune, fără ură contra nimănuia, păstrând sus re­gimul representative. Dl Petre Carp dă cetire proiectului de lege pentru modificarea unor arti­cole din legea asupra impozitelor spir­­tuoaselor şi arondarea pe termen de 12 ani a hârtiei de ţigarete. Preşedintele ridică şedinţa, anun­ţând cea viitoare pe ziua următoare.

Next