Foaia poporului, 1912 (Anul 20, nr. 3-51)

1912-12-08 / nr. 48

Anul al 29-lea Duminecă, 25 Neem­vrie (8 Decemvrie) 1912 Nr. 48 PREŢUL ABONAMENTULUI: P» an an............................4 cor. 40 bani. Pe o jumătate de an ... 2 cor. 20 bani. România, America şi alte ţări străine 11 cor. anual. Abonamente se fac la „Tipografia Poporului“, Sibiiu Foaie politică Apare în fiecare Duminecă. Telefon Nr. 146. Adresa telegrafică: »Foaia Poporului«, Sibiiu. INSERATE: Mă primesc la BIROUL ADMINISTRAŢIEI. (Strada Măcelarilor Nr. 12.) Un şir petit prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani, a treia­ oară 10 bani. Macedonia Ungariei. C­are e Macedonia Ungariei? E pă­mântul locuit de noi Românii, e Transilva­nia, Banatul, Bihorul, Sătmarul şi Mara­­murăşul. E pământul îngrăşat cu sudoa­rea muncii noastre şi apărat cu sângele no­stru. Ici colo sunt pete de venetici veniţi sau jefuind sau cu traista de cerşitor. U­nirea acestor ţinuturi, cari îşi aveau odinioară autonomia lor, ba Transilvania chiar şi principele ei cu ţinuturile de la apus, a fost o lovitură grea pentru nea­mul nostru. Pentru că întreaga grije a ce­lor ajunşi la stăpânire a fost să-şi bată joc de neamul nostru, să ne împedece pe toate căile în înaintarea noastră culturală şi eco­nomică, să croească cele mai mişeleşti legi îndreptate împotriva noastră, în timpurile de mai dinainte să ticluească documente tâlhăreşti, prin cari ni se răpiau drepturile noastre vechi de administraţie proprie, ni se răpiau munţii cu pădurile şi păşunile lor, pentru a fi date la venetici, cari nici­odată n’au ştiut, ce e codrul. Biserica ni­ a fost subjugată, iar în timpul mai nou chiar sfârticată. Când în sfârşit întâmplările din statele civilizate i-au silit şi pe t­irani să mai potolească forma asupririlor lor. Românii au adus cele mai mari jertfe pentru înaintarea noa­stră culturală înfiinţând m­ii de şcoli. Bi­­zuindu-se pe legi barbare, acestea au înce­put să ni le închidă cu sutele, pentru că ne­mernicii să se poată lăudă, că copiii străi­nilor sunt în număr cu mult mai mare în şcolile ţării, decât al Românilor, cum spu­nea nu de mult unul Vargha, directorul sta­tisticei. Protestărilor noastre în contra fără­delegilor li se răspunde cu prigoniri şi mai destrăbălate şi cu învinuiri mişeleşti, că noi Românii am vrea să ieşim de sub stă­pânirea împăratului nostru. Pred­eţi fără delege, cari se fac a uită, că din cuprinsul acestei ţări noi Românii am fost singura naţiune, care am ţinut totdeauna cu cre­dinţă la Împăratul nostru, fie în bine, fie în rău şi fără să ni se fi făcut vre­odată­ dreptate. C­redinţa strămoşească faţă de Dom­nitorul nostru vom păstra-o totdeauna, ca şi dragostea, care ne leagă de pământul, pe care îl muncim de aproape două mii de ani. Dar nici lupta mil vom încetă-o pentrucă să se facă dreptate pe acest pă­mânt, pentrucă înaintării noastre pe tere­nul cultural şi economic, pentrucă dreptu­rilor noastre politice naţionale să nu i se mai poată împotrivi nimeni. Nu va încetă lupta, pentru a ajunge, ca din milioanele vărsate de noi în visteria ţării să ni se dea sumele cuvenite pentru întărirea noastră economică, culturală şi politică. Lupta purtată mai ales în cei din ur- i m­ă patruzeci de ani ne-a oţelit aşa de mult, încât cu toate mijloacele barbare în­trebuinţate de stăpânii zilei, poporul no­stru totuşi a dat şi înainte. Ceea ce pre­ţuieşte mult, e şi faptul, că chestiunea ro­­mână din Transilvania şi Ungaria a deve­nit o chestiune europeană, de care se in­teresează acum şi statele cele mari. Tot mai mult se întăreşte convingerea, pe care noi o avem de mult, că stările din Unga­ria se aseamănă întru toate cu cele din Macedonia de până ori, cu singura deose­bire de formă, că naţionalităţile asuprite din Macedonia luptau şi cu bombe, pe când naţionalităţile asuprite din Transilvania şi Ungaria au luptat şi luptă numai cu armele legii. U­n stat nu mai poate trăi în ziua de astăzi fără legături şi politice cu alte state. Pentru apărarea faţă de atacuri duşmane, statele cele mari au găsit de trebuinţă să se alieze unele cu altele. Aşa s’a format în Europa Tripla-Alianţă, compusă din Au­­stro-Ungaria, Germania şi Italia, Tripla- Inţelegere, compusă din Franţa, Rusia şi Anglia. La Tripla-Alianţă s’a alăturat, după cum se vede mai ales din frământările de azi, şi România, cu toate că aproape pa­tru milioane de Români din Ungaria sunt trataţi ca nişte robi. Alianţa României cu unul din cele două grupuri de state aliate e de o însemnătate aşa de mare pentru ele, mai ales din cauza îtvarei puteri armate a României, încât de cătră Tripla­ Inţelegere se fac cele mai mari sforţări, ca să rupă România de la Tripla-Alianţă. Cei din Tri­­pla-Inţelegere cred, că vor şi putea face lucrul acesta, pentru că ei nu-şi pot în­chipui, ca România­­să rămână tovarăşa, unui stat, în care patru milioane de fraţi de ai ei sunt socotiţi robi buni numai de-a plăti dări grele şi de-a da soldaţi. Intr’o şedinţă a consiliului de mini­ştri din Paris, primministrul francez Poien­­care vorbind de situaţiunea politică din Europa a declarat între altele: „A venit timpul, ca România să se desfacă de Austro-Ungaria, deoarece până acum Românii din Ungaria n’au dela mo­narhie decât pâne­­antară-‘' D­a, pânea amară a fost până acum răsplata credinţei noastre bătră împărat şi patrie. Dar aceasta trebuie să se schimbe şi se va schimbă. G­roaza de viitor i-a apucat de nou pe înşelătorii şi jefuitorii libertăţilor popoa­­rălor din Ungaria. În Az UjSag, gazeta lui Tisa, cel mai urgisit om şi la poporul lui, ei vin iarăşi la mărturisirea păcatelor lor, spunând, între altele: „Faţă de schimbările, cari se întâm­plă în nemijlocita noastră apropiere, ne pune pe gânduri întipărirea, ce vor face-o statele balcanice biruitoare — teritorul şi raza cărora va creşte — asupra naţionali­tăţilor, cari trăesc intre noi. Cu deosebire Slavii, în mare parte şi Sârbii, dar şi Ro­mânii simţesc puterea atrăgătoare şi nu se poate să nu se gândească la aceasta. Noua aranjare a statelor balcanice, schim­barea teritorială şi a puterilor lor, ne si­lesc şi pe noi (adecă pe guvernele din Pe­sta) să luăm o altă direcţie în ce priveşte chestiunea naţionalităţilor. „De­sigur, că sunt neîndestuliri, şi iarăşi e sigur, că sunt dorinţe îndreptă­ţite, cari pot fi împlinite. E de datoria n­oa­­stră, ca să ne interesăm de toate acestea şi să năzuim, cu mai multă dragoste şi pricepere ca până acum, a câştiga şi asi­gură pentru noi sufletele, pe cari le vom perde. Gândul în afară de hotarele ţării izvorăşte din credinţe, că între connaţionali sau sub stăpânirea lor viaţa e mai plăcută şi mai bună. „ Să tractăm naţionalităţile din acest punct de vedere. Să le convingem nu numai cu graiul, ci şi cu fapta, că tra­iul împreună cu noi e mai bun şi mai fru­mos.“­­ A­cestea sunt vorbele gazetei lui Tisa. Dovedesc ele oare, că Tisa, cel mai mare dujman al naţionalităţii noastre, ca şi ceia­­lalţi conducători ai naţionalităţii maghiare se gândesc serios la dreptatea pentru noi? De fel! E groaza de neamul românesc, care e una sufleteşte, sub ori şi ce stăpâ­nire ar trăi, e teama de Austria, unde cele mai luminate capete sunt convinse, că nu­mai făcându-se dreptate deplină Români­lor din Transilvania şi Ungaria, puterea monarhiei noastre va fi asigurată pentru totdeauna împotriva primejdiei, care o ame­ninţă din partea Slavilor. C­onştiinţa despre însemnătatea Uriaşe a neamului românesc de treisprezece mi­lioane pentru monarhia­­noastră trebuie să producă în noi hotărîrea tare, ca peatra, de-o luptă cu energie şi mai mare pentru câştigarea drepturilor noastre economice, culturale şi politice şi pentru nimicirea vânzătorilor de neam, aliaţi cu străinul. Izbânda va trebui să fie a noastră, şi atunci şcoalele şi bisericile noastre vor în­flori ; munţii cu păşunile şi pădurile lor vor fi iară ai noştri; moşîile nu vor mai ajunge pe mâna tuturor vagabonzilor prinşi cu funia şi colonizaţi între noi, în satele şi comitatele noastre nu vor mai porunci veneticii; binefacerile, cu cari e dator sta­tul faţă de cetăţeni se vor revărsă şi asu­pra noastră, dar nu cu condiţiuni mişeleşti. A­ceasta e icoana Viitorului apropiat, care ne aşteaptă, luptând împotriva străi­nului cutropitor. Şi Vom luptă! Iar cei din Viena grijască, nu cumva naţiunea română să ajungă la convingerea, că şi acolo are numai duşmani ca şi în Bu­dapesta !

Next