Foaia poporului, 1915 (Anul 23, nr. 1-58)

1915-09-26 / nr. 43

Anul al 23-lea Duminecă, 13/26 Septemvrie 1915. Nr. 43 PREŢUL ABONAMENTULUI: Pe un an.............................4 cor. 40 bani. Pe o jumătate de an ... 2 cor. 20 bani. România, America şi alte ţari străine 11 cor. anual. Abonamente­le fac la„Tipografia Poporului“ Sibiiu. Foaie politică Apare în fiecare Duminecă. Telefon Nr. 146. Adresa telegrafică: »Foaia Poporului«, Sibiiu. INSERATE: sft primesc la BIROUL ADMINISTRAŢIEI (Strada Măcelarilor Nr. 12). Un şir petit prima­ dată 14 bani, a două oară 12 bani, a treia­ oară 10 bani. La începutul anului școlar.*)­­ „Dacă cineva va sminti pe vre-unul­­ din aceşti mai mici, cari cred în- | tru mine, mai bine i-ar fi lui să-şi pue o piatră de moară pe gât şi­­ să se arunce în mare. (Ev. Marcu c. IX. v. 42.) Dacă ne-am adunat astăzi în a-­­ ceastă sfântă biserică să chemăm prin rugăciunile noastre stăruitoare ajutorul­­ Atotputernicului Dumnezeu asupra învă­ţătorilor şi elevilor şcoalei noastre, se cuvine să ne aducem aminte da cuvin­tele Mântuitorului Isus Christos, care a zis: „Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opr­ii, căci unora ca acestora este împărăţia lui Dumnezeu; adevăr zic vouă oricine nu va fi primit în împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va întră în­­tr'însă“ (Marcu X, 14—15). Dar pe lângă cuvintele acestea de chemare, prin cari se arata curăţenia şi nevinovăţia sufletelor de copii, a rostit Mântuitorul şi cuvinte de grea osândă asupra tuturor acelora, cari îndatoraţi fiind a îngriji de buna creştere şi în­drumare creştinească a copiilor, nu-şi vor împlini cu scumpătate datoria ci din răutate sau nepricepere vor da pricină de sminteală vre­unuia din „aceşti mai mici“. Osânda ce-i va aştepta pentru această greşală este atât de mare, încât Mântuitorul spune, că mai bine ar fi „să-şi pue o piatră de moară de gât şi să se arunce în mare“. Ca părinţi, ca preoţi şi ca învăţă­tori avem deci foarte mari şi însemnate datorinţe faţă de copiii, cu cari a îm­podobit Dumnezeu familiile noastre, şcoala şi biserica noastră. Greutatea îm­plinirii acestor datorinţe creştineşti o sim­ţim în toată bună vremea, dar nu cer­cetăm în­totdeauna cu dinadinsul însem­nătatea ei. Dar numai la prilejuri săr­bătoreşti, cum este începerea sau înche­ierea anului şcolar, de împreună gân­dul nostru al tuturor într’o cugetare mai rodnică şi mai binefăcătoare asupra în­semnătăţii şi mărimii datorinţelor ce avem cu toţii de îndeplinit pentru o creştere cât se poate de înţelepţeşte îngrijită a fiilor şi fiicelor noastre. Ca părinţi suntem datori a îngriji nu numai de trebuinţele trupeşti ale co­piilor noştrii, de locuinţă curată, de hra­nă şi îmbrăcăminte simplă dar îndestu­lătoare, ci trebue să ne dăm silinţa a da şi sufletului lor, din cea mai fragedă vârstă, o creştere şi îndrumare potri­vită învăţăturilor creştineşti. De mici să-i deprindem în toate moravurile bune, în purtarea cu cinste şi cuviinţă faţă de toată lumea, în cercetarea regulată­­ a şcoalei şi a bisericei, în mulţămirea­­ cu puţin şi întru îndeplinirea cea mai conştiincioasă a tuturor datorinţelor, ce­­ le au faţă de Dumnezeu, faţă de părinţi­­ şi fraţi, faţă de învăţători şi preoţi, de­­ şcoală şi de b­serică. In­conferenţa, ţinută de preoţii şi­­ învăţătorii noştrii la începutul acestui an şcolar s’a spus cu mâhnire, că unii dintre părinţii cei mai înaintaţi în cul­tură şi bunăstare nu controlează cu des­tulă înţelegere fi­­ul, cum îşi îndeplinesc copiii lor datorinţele în cursul vacanţe­lor. Aşa s-a putut vedea, că mulţi din­tre elevii şcoalei noastre cercetează bi­serica numai în cursul anului şcolar, când învăţătorii îi adună la­olaltă şi îi aduc în ordine la biserică în fiecare Du­minecă şi sărbătoare, iar în timpul va­­canţiei vin foarte puţin­ copii să-şi în-­­­deplinească această datorinţă de căpe­tenie faţă de casa Domnului. Va rog deci şi vă sfâtuesc duhovniceşte, să nu lăsaţi copiii voştrii a se juca pe acasă a tândăli sau a umbla pe strade în tim­pul slujbei dumnezeieşti, la care au da­­torinţa creştinească de a lua şi ei parte împreună cu părinţii lor. Dacă vor începe de mici a lăsa ne­împlinită datori­nţa lor faţă de biserică, când vor fi mari se vor cufunda tot mai mult în păcatul nepăsării sau chiar în al necredinţă, care va aduce sufletu­lui lor pierzare. De aceea mai ales ma­mele sunt datoare a mustra şi a pedepsi cu asprime pe copiii lor, de câte ori se fac îndărătnici întru îndeplinirea dato­rinţelor creştineşti. Nu este depărtat tare timpul, când mamele noastre în zile de Dumineci şi de sărbători nici de mân­care nu voiau să ne dea, dacă am lip­sit de la biserică. Faceţi şi voi aşa cu fii voştrii şi veţi avea la adâncile voastre bătrâneţe mângâierea de a fi crescut din copii voştrii creştini buni şi cu frica lui Dumnezeu. Nu umblaţi prea mult în voia copilaşilor voştrii, nu-i deamierdaţi, nu-i împodobiţi prea mult cu hăm­eturi scumpe, ci daţi-vă silinţa a-i obicinui de mici cu traiul simplu şi cumpătat cu lipsurile şi cu năcazurile, căci numai astfel îi veţi putea pregăti cum se cade pentru lupta vieţii care este atât de grea şi cere fiecăruia încordări mări. Dacă Dzeu va înzestrat pe unii sau pe alţii cu stare mai îmbelşugată, să vă fe­riţi ca de foc a obicinui pe copilaşii voştri să se încreadă în bogăţia şi a­­verea, pe care aţi putea să le-o lăsaţi lor moştenire. Orice părinte înţelept tre­bue să ştie, că cea mai bună moştenire pe care o poate lasa copiilor săi, este: să­­ înveţe de mici cu munca neîntre­ruptă şi cu traiul cumpătat şi cinstit. Până când sunt copii voştrii la şcoală aveţi datorinţa să veniţi cât mai des în atingere cu învăţătorii lor şi să daţi acestora desluşirile de lipsă ca ei să poată cunoaşte cât mai bine firea şi aplecările sufleteşti ale fiecărui copil. Căci ştiinţa care ne învaţă cum trebuesc crescuţi copiii şi care se numeşte cu un cuvânt grecesc, pedagogie pretinde, ca fiecare învăţător să trateze individual cu elevii săi, adecă să-şi dea silinţa a cunoaşte bine sufletul fiecăruia şi a-i împărtăşi învăţătura în chipul cel mai potrivit firii şi aplecărilor lăuntrice. Astfel să ajutaţi şi voi, ca părinţi pe învăţătorii fiilor şi fiicelor voastre în munca lor cea grea. Şi să vă feriţi a rosti vre­odată cuvinte de hulă în au­zul ori a săvârşi fapte păcătoase în ve­derea copiilor voştrii, fiindcă ştiţi prea bine, că o pildă rea este urmată mai cu repezeală decât o sută de sfaturi bune. Sau daca vedeţi la dânşii porniri înră­dăcinate spre rău, pe lângă mustrare cu cuvântul, întrebuinţaţi din când în când şi pedeapsă mai aspră, căci „cine cruţă nuiaua, nu-şi iubeşte copilul“. Iar vouă învăţătorilor, cărora am avut atât de dese prilejuri a vă împăr­­tăşi, ce aşteptăm cu toţii de la munca voastră de luminători, ţin să vă pun şi de astădată la inimă sfatul pe care vi l am dat de atâtea ori, să priviţi slujba voastră nu ca o sarcină grea, ci ca o apostolie înălţătoare! Să înţelegeţi, că prin munca şi stăruinţele voastre puteţi face mult bine elevilor din şcoala noas­tră, după cum iarăş le-aţi putea face mult rău, dacă nu­eţi avea destulă în­ţelegere şi destulă însufleţire pentru che­marea voastră Voi împărtăşiţi copila­şilor noştri botezul cu lumina cunoş­tinţă, voi le deschideţi ochii gândului şi ai sufletului şi prin această lucrare a voastră deveniţi, alături de părinţii cari le au dat fiinţă trupească, cei mai mari binefăcători ai lor, nişte părinţi, cu aj­u­­torul cărora ei renasc sufleteşte, trecând cu mintea lor din întunerec la Lumină. Căutaţi şi voi cât mai des sfatul cu pă­rinţii elevilor noştrii, împliniţivă cât mai conştiincios datoriile voastre de educa­tori, ca să puteţi fi elevilor pildă, nu numai prin cuvintele, ci şi prin toate faptele voastre, prin întreagă viaţa voas­tră, care se cuvine, să fie înclinată bi- ♦) Cuvântarea rostită de protopopul Dr. loan Lufag, In biserica cea mare din Sălişte, cu prilejul Începerii festive a anului şcolar (5 Septemvrie 1916).

Next