Foaia poporului, 1922 (Anul 30, nr. 1-52)
1922-01-22 / nr. 3
P "2 putatul Ioaniţescu ( strigă: înapoi la Budapest ! Preşedintele Zamfirescu: Eu nu susţin aceste vorbe. Mare larmă. O voce: Cine samână vânt, va culege furtună!). Deputatul Vaida continuând: Văd că dl preşedinte nu mă apăra, trebue să mă apăr cu însuşi. Acolo in Budapesta eu am luptat ca un uriaş, acolo in 1918 am declarat, că noi nu vrem să mai ştim nimic de monarchia austro-ungară. (O mare parte a Camerei se scoală în picioare și aplaudă pe orator). Acolo am luptat contra oligar- hiei, pe care nici aici nu o vom suferi. De când am pus piciorul în acest parla- ment, n’am făcut altceva, decât am luptat pentru dreptate. Prezidentul nostru Maura, care e chipul întrupat al dreptăţii, îl batjocoriţi mereu. Asta e o ruşine. Eu am declarat încă acum doi ani, ca dacă ■ în Budapesta am luptat contra tigrilor, nu mă voiu teme aici de goange! După ce mai vorbesc încă câţiva deputaţi pro şi contra, propunerea de blam a averescarilor sedă spre desbatere în secţiile Camerei. Acolo a fost primită în 8 secţii, iar în una nu. (E de votat, că nu secfii averescarii sunt tot în majoritate, în camera aceasta). Votul de neîncredere. După deschiderea din nou a şedinţei Camerei, s’a început votarea. S’au dat 271 de voturi. Dintre acestea 190 voturi au fost contra guvernului, iar 81 pentru încredere în guvern. Odată cunoscut rezultatul, dl Ionescu a declarat, că el îşi va da mulţumită. Apoi Camera a fost închisă, anunţându-se l ' şedinţa viitoare numai pe Marţi 25 Ian., pâră când e speranţă să se formele noul guvern. Acesta va fi poate din persoane cu totul nouă, dar poate să rămână în el şi persoane din acest guvern. nwaBBsrvffv*a"ass^ss-?r~•. m iTrart—rr;~c-~ ~ -crzvar;■.'»srait- ns.v sire ideia sate cu rugarea să dea atenţia cuvenită şcoalei şi creşterii copiilor lor. Sănu lase aşa uşor să se închidă şcoala, fiindcă prin aceasta nu sufere atâta învăţătorul, cât copii rari rămân fără carte. Faceţi cum puteţi, oameni buni, fie că cereţi ajutor de la stat pentru şcoală, fie ca ajută sătenii, lucrul de căpetenie este, ca copii să înveţe o carte. E păcat strigător la cer, a da viaţă unui copit, dar a lui-i învăţa carte. Iar a cere învăţătorului să servească pe un salar de batjocură, în scumpetea de azi, încă nu se poate. Nu e nici decât cu cale, ca un învăţător de multe ori să capete mai puţin la un lucrător cu manile. Să facă deci fiecare ce poate, binii să mai lase, ceialalţi se mai pună, ca astfel să se îndrepte fetele ce ne pot ajiunge din cauza închiderii atâtor şcoli poporale. Ct-i cu şcolile duă sate? Din foarte multe părţi ale Ardealului , primim veşti, că nu s’au deschis şcolile poporale. Cauza este, că în urma relei şineregulatei plăţi a învăţătorilor, aceştia şi-au părăsit posturile, apucându-se de aîte ocupaţiuni mai rentabile, înţelegem amărăciunea învăţătorilor noştri, cari azi au lefuri de batjocură, faţa dealţi funcţionari ai statului. Cu toate acesteanu fac bine cei ce părăsesc cariera. Ar fi mult mai nimerit, ca mereu să remonstreze la guvern, cerând îndreptarea răului, care îndreptare trebue să urmeze. Guvernul păcătos, de care ne-am scăpat acum câteva săptămâni, a trecut cu vederea necazurile multor oameni harnici, între cari sunt a se socoti şi învățătorii. Sasperăm, că în viitorul apropiat se vor schimba aceste stări, oltcum de fapt începem a despera, văzând cum unii se ridica la domnii nevisate şi se îmbogăţesc peste noapte, iar alţii muncesc până nu mai pot pentru o bucăţică de pâine, din care niciodată nu se ajung toţi ai casei. Numai aşa este a se înţelege, că bieţii învăţătorise depărtează de şcoală. Ce se facă, dacă micul lor salar nu le mai ajunge spre a face faţă tuturor lipsurilor casei? Au căutat să-şi vadă de alte ocupaţii, unde primesc măcar un salar cinstit, din care se poată trăi. După unele ştiri, aproape jumătate din şcolile Ardealului nu funcţionează, din lipsă de învăţători şi fonduri, de unde să li se plătească salarele. In faţa acestor stări dureroase, ne adresăm ţărănimii noa Leacul contra ofîiceî care a fost aflat de medicul de la Olăneşti, Dr. Puţureanu (despre care am mai scris), ţine iacă şi acum în nelinişte pe mulţi medici din Bucureşti. Lumea mare crede însă, că la mijloc e mai mult ură, decât dragoste faţă de ştiinţă sau doctorul Puiureanu. Sunt până acum o seamă de dovezi din partea celor vindecaţi, cari şi publice i-au adus mulţumiri doctorului Puţureanu, fiindcă Ie-a redat sănătatea. In fine au văzut şi unii răuvoitori, că se îngroaşe gluma, de aceea bat în retragere. ştirile mai noul spun, că profesorul Mezincescu, actualul director general sanitar, a dat ordin să se înceteze cu bârfelile contra lui Puţureanu. Pe de altă parte se va coreeza mai deaproape şi leacul cel nou. Spre acest scop s-a format o comisie, pentru care s'a pus la dispoziţie o odaie cu 20 paturi în sanatoriul Zorienii, unde vor fi trataţi bolnavii aleşi de comisie. In acea odaie nu va putea nimenea porunci, decât comisia şi doctorul Puţureanu. Peste câteva zile se vor începe experienţele, cari la tot cazul vor lămuri situaţia într’un fel sau altul. Bolnavii vor fi aleşi de comisie, dimpreună cu doctorul Puţureanu, vor fi cântăriţi şi bine cercetăţi, iar după aceea luaţi în tratament I* pentru vindecare şi studiare. Ce spune un medic francez? Faţă de bârfelile unora, e interesant a vedea ce spune un medic francez, care nu edintre vestiţii medici francezi, dar desigur un om lipsit de patimă. Anume medicul francez Dr. Massart zice: „Ceea ce se petrece la Olăneşti e lu I cru serios. Starea de faţă a atâtor sute de oameni (cei vindecaţi), cari n’au nici un interes să mintă, am văzut-o şi eu că e bună. Să aşteptăm cercetarea fără patimă I a chestiunei. Intr’adevăr e surprinzător I pentru nişte oameni de ştiinţă, că n’au venit întâiu la faţa locului să cerceteze I şi apoi să combată pe un om muncitor. Ce e cu CcHiimisimii ? de Iile Marin. Ii place banii lacob să mă iscodească din când în când, de una, de alta, şi nu mă dau îndărăt, îi răspund cum mă pricep eu mai bine. Zilele trecute m-a întrebat: Da ce-o săfie cu comunismul ăla? A fost badea lacob prin lume şi ţară, până şi în America, şi mult ar vrea să ştie, la fiecare întrebare, care este adevăratul răspuns. Dacă ai călătorit mult ţi se lărgesc vederile. Acum sunt întrebări, cărora nu le poţi răspunde cu un da sau ba parzan. Nu câti ai vrea tu să o scalzi în mai multe ape, dar fiindcă răspunsul este învăluit puţintel în întuneric, — pentru că la întrebarea ta iţi răspunde un alt semn de întrebare mare. Aşa este cu întrebarea de acum , badii Iacob. Dar fiindcă întrebarea: Ce-o să fie cu comunismul? şi-o pun zeci de mii de oameni (ce scriu zeci de mii!) milioane de oameni, din toate ţările. — Iacă, le dau la tipar şi în „Foaia Poporului*". Mii fie cetitori de-ai foii şi-o vor fi pu»«» şi ei. Multe şiroaie de sânge a pricinuit în anii din umna gândul ăsta al comunismului! Cine vrea să afle până la ce stricăciune poate ,aduce, să citească o cărţulie, şi care ţUn scriitor bun. Un scriitor de inimi, rus, ‘Maxim Gorki, descrie prăpădul adus pe capul oamenilor din fosta Rusie. „Unii de revoluţie rusească“ e titlul cărţii lui Gorki şi a apărut în traducere românească la Institutul de editură „Reforma Socială" din Bucureşti. (Preţul e mic de tot: 2 lei, dar cuprinsul este nepreţuiţi). Cei cari au trăit în decursul răsboiului prin Rusia, au să-mi mulţămească, dacă vor ceti cartea asta. Nu se poate descrie mai bine cum s’a dat ţara de-a berbeleacu, cum s’ar zice, pe urma unor gânduri nemmegate. Maxim Gorki o spune pe faţă: „nu poţi să faci de azi pe mâne socialişti (şi înţelege şi oameni, cari vreau să fie comunişti pe cei 83% din populaţia ţărănească", fiindcă ajungi la o zăpăceală generală. Ţăranul rus, scrie Gorki, ţine el pământul lui, la gospodăria lui, —e nebunie să-i vorbeşti de împărţeala tuturor bunurilor. Cine vrea să vadă aproape cu ochii harababura rusească şi să deplângă în ce hal poate să ajungă o ţară de atâtea zeci demilioane de oameni, acela să citească o altă carte, aceasta scrisă de un români, dl Dr. I. Duscian: Un an şi 6 luni sub Bolşevici. (15 lei) Intr’o formă uşoară ne descrie dl Duscian ce a pătimit sute domnia bolşevicilor ruşi, aducând în forma asta uşoară grele învinuiri nebuniei omeneşti. In cărţile acestea două, cărora li dorim căt mai mulţi cetitori la noi, se află adunate multe răspunsuri, pe cari le aşteaptă ţărănimea noastră în ziua de astăzi. Cine a cetit mai multe cărţi şi cine are răbdarea de lipsă, va face bine să citească o altă carte, scrisă de unul din conducătorii socialiştilor chiar, cartea „Terorism şi Comunism" de Kari Kautsky (trad. de Al. R. Agoroianu, în editura „Cartea Românească", Bucureşti, 6 lei). In cartea aceasta, mai greu de cetit, va găsi cetitorul român o critică aspră şi dreaptă a comunismului rusesc. Kautsky zice: Popoare mai înaintate, popoare ca cel englez, cel francez, cel nemţesc, n’au îndrăznit să înfăptuiască comunismul, fiindcă sunt pătrunşi conducătorii, că nu pot să fie tot una, dă dragostea de proprietate personală este legată de sufletul omenesc. Cât atât mai puţin va putea înfăptui comunismul poporul rusesc, cu cât are — deocamdată — atâţia analfabeţi (neştiutori de carte). Cu analfabeţi nu poţi conduce o ţară. Va trebui multă răbdare, multSf rt. F'-JULUI No. 3