Foaia poporului, 1922 (Anul 30, nr. 1-52)

1922-01-15 / nr. 2

Pag. 6 nici un sprijin, iar cei chemaţi să se îngri­jească de ei îi lasă pradă sărăciei, ba chiar foamei. In 1920 acel mic ajutor votat, îl pri­meau regulat în fiecare lună, prin ceeace, deşi mic, plătindu-se regulat tot se mai ajuta Somul. In 1921 s’a mai plătit la înce­put la două luni, dar de un timp încoace totul e inutriat promisiuni. Aceşti nenorociţi sunt amânaţi de pe-o zi pe alta. Acum după ce au trecut 4 luni­­de aştep­tare. Când fiecare spera să ridice o sumă mai­­mărişoară, deodată vine­­noul ordin, care listează orice ajutor pentru aceia, cari nu pot dovedi, că susţinătorul lor a murit. Oare lacele Văduve şi orfani nu au toţi aceiaş lipsă de ajutor, ca şi aceia al căror susţi­nător le mort, mai ales în momentul când nici aceştia nu mai ştiu nimica de soţul sau ti­mei de 4- 5 ani? Aceste Văduve şi orfani sunt lăsaţi a­cum­­să­­alerge din uşe în uşe, amăgindu-i­­toţi în fel şi chip. Un s­uflet­­creştinesc. Numeri de probă din „Foaia Popo­rului“ trimitem oricui, gratis, dacă ne cere. Abonaţii noştri vechi vor face bine, sa ne scrie adresa la astfel de oameni, cani vreau să aboneze foaia, ca apoi înmulţin­­du-se abonaţii, să o putem face tot mai bună. IUAIA BUPORULUI 5»VIP­ICULTURA6. Prima societate Română în Sibiiu pentru comerţul de Vinuri, ---------------- Benturi spirtoase şi derivate. ---------------­_ CONVOCARE Domnii acţionari ai societăţii »VINICULTURA« institut comercial pe acţiuni in Sibiiu, silit conf­eraţi în urma deciziuiei tribunalului Sibiiu Nr. Fr. 1S6-2/1921 la a ll-a Adunare generală de constituire, care se va ţinea Duminecă 22 Ianuarie 1922 st. n. ore 3 p. m. în sala «Aso­­ciaţiunii« din Sibiiu. Programul adunării de constituire este urnătorul: 1. Deschiderea, constituirea adunării; Modificările articolelor 1- 44 din statute conform prescriselor deci­­ziunei tribunalului Nr .r. 186­2/1921; Comunicarea completării primului Consiliu de administraţie de cătră fondatori pe termen de 3 ani; Schimbarea alege­ii primului comitet de censor­ dela 8 ani la 1 an (§. 194 C. com­); 5. închiderea adunării generale, S­i­b­i­u, la 4 Decemvrie 1921. FONDATORII: 2. 4. Nicolae D. Poiană, fost procurist la Banca viticolă, Drăgășani. loan Bozdog, comersant. Maxim Macarie, restaurator gara Sibiiu. loan Gruia, comersant. Dumitru Popa, com­ers,ant. Nicolae Dragomir, comersant. Emanoil Rohan, comersant. Petru Simtion, comersant. Petru Moga, comersant. loan Gligor, comersant. Dr. Constantin Popa, advocat. Pi o.opiu Marin, Trafen Marian, fabricant de Liqueruri. Dumitru Bozdog, comersant. Ilie Floaţiu, comersant. Ioan Inişca, comersant. Vasil­e Hoza comersant. Tudor Mănescu, comersant. Gheorghe Popescu, comersant. Petru Feldorean, meseriaș. Petru Maio­reanu, comersant. Alexandru Nemeș, comersant. Ioan N­stor, comersant. Bucur Droc, comersant. Dumitru Rusu, comersant. Ilie Fulea, comersant. Victor Sălăgeanu, comersant. Ioan Hâra, co­nera,nr. Zaharia Dobrotă, Inspector Edile. Silviu Joldoş. Cumpăraţi VIŢE ALTOITE Pomi roditori etc. ro s. a. a.!!!, FISCHER şi CD. AIUD, jud. Alba de Jos Cumpăr tot felul de piei : Vulpe, Sger, Lup, Bihor cu preţul zilei Blănăria I. STEFLEASIBIU, Piaţa Regele Ferdinand etc m m «p ii» hm tv «p m m w ^ ^ w m w « j Sămânţe nrisinal Săămânţe de flori şi zarzavat1 to­­­ote felurile căutate Sămânţe de napi: Mammuth roşiu, Eckendorfer şi galben, Oberndorfer. Sămânţe de trifoiu şi iarbă pentru livezi şi bă­şuni, pai­ete de grădină garantat curat în acin şi capabil de ncolţit. Afară de aceste sămânţe de trifoiu şi de Internă curăţit şi fără ui Ataşă de pr­in clasă furnisează prompt din depozit Prävalia de Söh­länie a Pruniutiei agricoles ardelene SIBIU, str Pintenului 2 Telegrame: Verkaufshalle Sibiu. Telefon Nr. 200 REVÂNZĂTORI PRIMESC RABAT MARE! Fraţilor ! Dorim la toată suflarea românească sănătate, noroc fi voie buni, alinare în dureri fi suferinţe precum şi serbători vesele fi un an nou plin de belşug: Nil uitaţi să cruţaţi, Dolarii-n Lei să-i schimbaţi Prin cec să nu-i ase­mţi, Să Vi-i punem pe liber, Ca să crească frumuşel, Ca bucurie să-i fie Şi lui Stan şi lui Bran, La copii şi la soţie, Dar şi lui nenea Ilie.­­ Când epistolă ne scrie. Că prin cec ne a asignat O sumă de-ajunge bogat, Bogat ca şi-un împărat ! Dare-ar Dumnezeu să dea La toată romănimea Dusă prin America Dolarii cu ferdela, Să-i schimbe în Lei frumos Ca să-i fie de folos. Să i cruţe, să-i fie fală, ţ * C’a dus o­­n­ chin şi ’n povară Tot în fum şi în imală, Să-i trimită frumuşel Ca să i pună pe libel. La noi la Banca Centrală, Sau la oricari Filială, Pe libel cu camătă Frunza când se freamătă Creşte interesele­­Şi s'acopăr spesele. Naşterea lui Christos să Vă fie de folos ! Dolari asignate şi cecuri americane se primesc spre încasare şi depunerile se primesc spre păstrare şi fructificare totdeauna sub cele mai favorabile condiţiuni la: Banca Centrală Cluj str Regina Mana Nr 6 Banca Centrală Fi­­ala Alba-lulia (fosta bancă Iulia ) Banca Centrală, Filiala Arad Piaţa Boros Beni Nr. 3 Banca Centrală, Filiala Haţ­eg, (fosta bancă „Haţiegana ) Banca Centrală, Filiala Oradea mare, (fosta b­nca„Sfentinela‘1 Banca Centrală Filiala Sibiu, str Cisnăd­ei Nr 7, II , Banca Centrală, Filiala Turda, (fosta bancă „Ariesiana*) Sprijiniţi BANCA CENTRALĂ căci este cel mai mare institut industriel şi corner­ial al nostru, înfiinţat u capital curat românesc-ardelenesc. — Prin muncă neobositâ şi chiverni­seală cu rost şi-a cre­at in scurtă vreme un loc de frunte. BANCA CENTRALA pentru Industrie şi comerţ s. a. In Cluj FILIALA SIBIU strada Cisnădiei No. 7 etajul al II-lea Legături directe cu străinătatea. Mari magazii de mărfuri la toate filialele. EXPORT-IMPORT Secţia de mărfuri şi Secţia de cereale importă şi exportă cumpără şi vinde tot felul de mărfuri coloniale, de băcănie, textile, cereale şi producte agronomice. Secţia de Bancă şi Secţia industrială se ocupă cu tot felul de afaceri bancare, financiarizează, naţionalizează şi treiază noui rami de industrii. Secţia de organizare şi Secţia Americană fac achiziţia şi propaganda cuvenită, dau informaţiuni şi sfaturi bine­voitoare gratuit tuturor acelora cari li­ se adresează. ASIGNATE ŞI CECURI AMERICANE, DOLARI, precum şi libele de depunere de la alte bănci străine se primesc spre încasare, adueîndu-se banii a noi fără cheltuială și eliberindu-se imediat liber de depunere Pentru Depuneri spre fructificare dăm azi: în contcurent......................................... .... 4‘/i% netto pe ibel de epunere cu abzicere reglement. . 5°/,- S'lfl» » pe lib­a de depunere cu termen fix de 1 an și după sume mai mari......................................... 6% . Darea după interese o plătește Institutul. Ma .

Next