Libertatea Noastră, 1954 (Anul 4, nr. 1-26)
1954-05-13 / nr. 10
Scriitorul este ochiul, urechea şi vocea societăţii. (Gorki)PAGINA LITERARĂ JÓKAI MÓR — 1825—1904 — Cincizeci de ani de la moartea marelui povestitor maghiar Pe întreg cuprinsul patriei noastre s-au organizat serbări comemorative cu ocazia celei de a cincizecea aniversări a morţii marelui scriitor Jókai. Jókai Mór este unul din cei mai populari şi mai citiţi scriitori ai literaturii maghiare. Unele din romanele lui: A kőszívű ember fiai, Uj földesúr, Fekete gyémántok, Egy magyar nabob, Sárga rózsa, sunt citite şi astăzi de tineret şi adulţi. Viaţa lui Jókai a fost tot aşa de bogată ca şi opera. S-a născut la Komárom în 1825. A studiat la Pápa, unde a făcut cunoştinţă cu poetul Petőfi Sándor, cu care a înfiinţat împreună cercul literar al liceului. Prietenia cu Petőfi a avut influenţă binefăcătoare asupra lui Jókai. La fel ca şi majoritatea tineretului progresist înainte de 48, s-a alăturat şi el mişcării revoluţionare conduse de Petőfi. A fost membru în aşa zis »masa celor zece« al cărui şef era poetul Petőfi. Din partea lui Petőfi a primit misiunea să redacteze cele 12 puncte care cuprindeau revendicările naţiunii maghiare faţă de dinastia habsburgică, revendicări care, printre altele, pretindeau drepturi egale şi presă liberă. In ziua de 14 şi 15 martie, cînd Petőfi a citit în cafeneaua Pilvax şi în faţa Muzeului Naţional »Nemzeti Dal«, Jókai a citit cele 12 puncte care au fost primite la fel ca şi poezia lui Petőfi, cu însufleţire rar întîlnită pină atunci. După înfrîngera revoluţiei de la 48, Jókai, ca toţi patrioţii care au luat parte în mişcarea pentru libertatea poporului, a trebuit să se ascundă mult timp de frica răzbunării călăilor lui Haynau. Mai tîrziu, după compromisul lui Deák Ferenc, Jókai Mór a obţinut onoruri mari în societatea de atunci, fiind ales şi deputat. A fost unul din cele mai sărbătorite personalităţi ale timpului. Pentru aceasta unii din contemporanii lui l- au considerat om care nu priveşte decît interesele lui, care a trecut în tabăra duşmanilor poporului. Unii literaţi, cum a fost Revicki Gyula, au făcut adesea aluzie la aceasta în scrierile lor. Este adevărat că Jókai nu a fost un caracter intransigent, cum a fost poetul Petőfi, dar a fost bun patriot, scriitor care în împrejurările de atunci dorea să fie de folos naţiunii. Nu s-a luptat făţiş cu dominaţia habsburgică, insă în scrierile sale ceea ce ar fi avut de spus în legătură cu noile împrejurări,* o spunea prin gura eroilor cărţilor lui. Jókai a scris peste 100 de volume, deci mai mult ca oricare alt scriitor din liteteratura maghiară. Intre aceste volume se găsesc şi de acelea care au fost îngropate de praful uitării, dar și de acelea care vor fi citite atît timp cit va exisita limba și literatura maghiară. Chiar actualmente se joacă la Teatrul Tineretului din Budapesta romanul prelucrat în piesă de teatru »A kőszivű ember fiai« și se bucură de un succes foarte mare. Mulţi iubitori de literatură îşi pun întrebarea care e secretul că Jókaieste mereu la modă, este scriitorul preferat al tineretului. Intre altele credem că şi următorul : operele lui Jókai dovedesc imaginaţia bogată a scriitorului de mare talent, stil viu şi plin de culori captivante, plus temele lui sunt rupte din viaţa societăţii de pe atunci, fragmente din trecutul marelui Jókai. Fiecare pagină a romanului lui ţine atenţia cititorului încordată şi-l poartă pe meleaguri pline de aventuri, optimism, unde realitatea se amestecă cu irealul, cu lumea basmelor și a viselor. PIINE NEAGRA de Darms József XIII. (Continuare) Pe învăţător l-a influenţat foarte mult desfăşurarea evenimentelor. In fiecare zi veneau la el femei, bărbaţi, membrii cercului biblic plîngîndu-se de greutăţile vieţii şi cerînd ajutor. S-au prezentat la el şi soţiile celor doi oameni care au fost loviţi de gloanţele jandarmilor cînd s-a făcut licitaţia. Şi au venit şi femei ai căror soţi au fost duşi fără să se ştie unde, pentru că nu au vrut să lase să li se vîndă mobila unor săraci. Din toate acestea învăţătorul înţelese că el e un om prea mic şi neînsemnat ca să poată face dreptate. Totuși ar fi vrut să-și dovedească buna credință și să-i ajute pe cei nevoiași. S-a prezentat la notar, rugîndu-i să intervină în favoarea celor arestați. — Lasă-mă, te rog, Laci, eu nu am dreptul să fiu sentimental ca tine, eu nu pot fi idealist! — spuse notarul zîmbind. — Te rog, domnule notar, nu considera rugămintea mea sentimentalism. E vorba despre cel mai dureros adevăr, despre adevărul biblic, care stă asupra tuturor conceptărilor. Cred că mă înţelegi, eşti doar şi tu creştin... — Asta este adevărat. Sunt creştin şi eu şi tu, pentru că avem nevoie de religie. Fără ea ar domni ucigaşii. Dar nu uita că în ţară trebuie să fie ordine, care trebuie menţinută cu orice mijloace. Eu m-am bucurat cînd ai alcătuit cercul biblic, fiindcă prin asta ne-ai uşurat şi nouă multe greutăţi,ai abătut privirea oamenilor de laideile revoluţionare, însă după cum văd purtarea-ţi de acuma nu o să-ţi folosească... — Pentru ce? Cum mă port eu? — întrebă Fekete înfricoşat şi ieşi pe uşă, văzînd că e totul în zadar. Se îndreptă spre curtea domnească cu intenţia să-l roage pe intendent să le dea ceva de lucru acelora care nu mai au nici pîine. Drumul era plin de noroi, totuşi mergea înainte prin noroi şi apă ca să poată spune de seară la cercul biblic ceva veşti îmbucurătoare. Intendentul a fost surprins, cînd l-a văzut. — Bună ziua, domnule învăţător! Ce cauţi la noi pe astfel de timp? — Fekete i-a spus cu ce scop a venit. Fața intendentului, pe măsură ce-i vorbea, devenise mai aspră. — Vă mai aduceți aminte că ne-aţi mai promis astă iarnă ajutor... — E adevărat că am promis, dar am adăugat că întrucît îmi va sta în putință și regret, nu-mi stă, pentru că domnul grof a pierdut mult la cursele de cai si mi-a scris să reduc cheltuielile. — Poate se găsesc lucruri, care trebuiesc făcute. — Se găsesc, dar si oameni se găsesc destui. Chiar mai mulţi, de citi am nevoie. Cred că o să mai concediem şi dintre cei care slujesc acum. Trebuie să raţionalizăm muncile. — Şi nu vă gîndiţi, domnule intendent, că purtarea aceasta e în contradicţie cu principiile creştine. Creatorul l-a milostivit pe grof cu moşia aceasta ca să poată avea şi alţi posibilitatea sa trăiască în jurul lui. — Domnule învăţător, mie îmi porunceşte domnul grof şi nu Creatorul. Noi nu putem fi sentimentali. îmi pare foarte rău că nu-ţi pot fi de folos, deocamdată. Poate cu ocazia secerişului... — Pină atuncia cred că mulţi oameni au să piară de foame. S-au despărţit. învăţătorul făcu drumul înapoi, aprofundat în gînduri. îşi aminti că la şcoală trebuie să predea morala creştină, să-i înveţe pe copiii să nu fie materialişti şi conducătorii toţi par nişte lacomi materialişti. Cum mergea pe drumul plin de apă şi noroi, gîndindu-se că »nu ideile sunt de vină ci oamenii« observă că dinspre Insula Speranţei vine un om îmbrăcat. A fost doctorul Szigeti. — Unde umbli pe o vreme ca asta, domnule doctor? — Am un bolnav aicea la fermă care se apropie de sfîrşit, nu cred că are să mai ajungă ziua de mîine. Pe urmă veni vorba despre licitaţia cu urmări sîngeroase. învăţătorul a spus că trebuie ajutaţi oamenii aceştia şi el în interesul lor ia umblat pe la notar şi curtea boierească. — Din punctul lor de vedere ei au dreptate, — răspunse doctorul. Fekete rămase uimit. — Cum, şi dumneata eşti de partea lor? Eu am crezut că eşti de partea săracilor, văzînd că faci tot ce poţi pentru ei. — Eu constat că din punctul lor de vedere ei au dreptate. Asta însă nu înseamnă că şi eu sunt cu ei. Dumneata nu înţelegi, domnule învăţător, că morala lor e ipocrizia. Ei vorbesc de idealism şi de frumos, dar altfel se compoartă. Se zice că sînt două categorii de oameni: buni şi răi. In realitate însă nu sînt decît oameni bogaţi şi săraci şi toată viaţa e o luptă între aceste două categorii. Depinde că unde se simte omul atras. Intermediu între ele nu se poate face, se exclude dupăcum se exclude şi e de neconceput în acelaşi vas deodată apă împreună cu jar. Demult observ activitatea cercului biblic, ştiu că ai avut intenţii bune şi totuşi rezultatele sunt rele. In joc să ajuţi săracilor ajuţi duşmanilor lor. — Greşeşti dumneata. Numai eu ştiu cit umblu pentru ei, pentru săraci. — Cu toate acestea bogaţilor le foloseşti fiindcă îi faci pe săraci să poarte jugul mai răbdător, mai umiliţi, în speranţa că adevărul lui Cristos va triumfa. — Asta este adevărat, eu cred în asta. Şi după cele întîmplate, după întîlnirea cu notar şi intendent? — Vorbind au ajuns în sat. La o încrucişare de străzi s-au despărţit. Fekete păşea obosit şi dezcurajat, proftindu-se pe baston, îşi spunea în sine că nu are dreptate doctorul, pe de altă parte recunoştea că se înşeală, că a lucrat degeaba pînă acum că după cum i-a spus şi notarul că activitatea cercului biblic le foloseşte celor la putere. Se ţinea şedinţa comitetului bisericesc. Prezida preotul, lingă el Fekete scria procesul verbal. împrejurul mesei ședeau chiaburii satului, care aveau cite 25—30 pogoane de pămînt. — Cine are vreo propunere? întrebă preotul. Luă cuvîntul bătrînul Ferenc Benedek. Trad. de Ilie Ivănuș (Va urma) HANUL HAIDUCILOR de SIMON ISTVÁN Acoperit cu stuh, la drum crăiesc, e-un han, din vremi cînd luau haiducii plosca şi petreceau. Bătrinii povestesc de Savanya şi despre Sobri Jóska, de cum i-a zugrăvit pe zid plaivasul, cînd îşi făceau, la asfinţit, popasul. Ci iată-i Illés — »flintă«, Papp — »măciucă«, şi crîşmăriţa ce le-ntinde masa cu vin ales. Şi slobozesc haiducii un chiot lung de tremură şi casa, îşi duc,rîzînd, carafa sub mustaţă, şi-şi joacă mîndra pină dimineaţa. Trăgeau haiduci vestiţi, aici la crismă, pe la necaz cîntau şi beau domol. Ii hăituia, că n-au intrat în slujbă la împărat, să-i piardă prin Tirol. Iar cînd s-au pus să tragă-n cei bogaţi au fost trimişi jandarmi, să-i ia, legaţi. Aici la han i-a încolţit potera, dar plumbii lor plătit-au scump tot chinul. Illés şi Sobri s-au scăldat, cu ură, în singe de jandarm, mai jos ca vinul. Cu flinta-n mîini căzut-a şi Porcarul, ştiut de toţi cum îşi răzbună-amarul. ...Acuma de-ar trăi acei bărbaţi, ar sta cu mine-aici la crismă, vara, de vorbă despre anii minunaţi în care creşte şi-nfloreşte ţara. Mecanici-tractorişti, azi, i-aş vedea, ciocnind voioşi, cu mine, la tejghea. De pe pereţi, haiducii ochii-şi pleacă spre noi, iar umbra lor, pe sub frunzar, se-aşează să cinstească o cinzeacă în amintirea anilor de jar cînd haiduceau prin codrul înfrunzit să apere norodul obidit. In româneste de Mihnea Gheorghiu.