Foaia Noastră, 1962 (Anul 6, nr. 1-24)
1962-01-01 / nr. 1
FOAIA NOASTRĂ O zi la gospodăria de stat din Ciula O zi nu-i timp scurt pentru vizitarea unei gospodării colective, dar e puţin acolo unde sînt atîtea de văzut ca la Gospodăria de stat din Giula, care a obţinut Drapelul Roşu, donat de către Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi de Consiliul General al Sindicatelor (SzOT). Mi-am început viza — întovărăşit de tovarăşul Imre Körösi, agronom — cutreerînd tot hotarul, vizitînd mulţimea grajdurilor şi ocoalelor unde sînt adăpostite cele peste 6500 de oi şi aproape 700 de vite comute. Hotarul gospodăriei se întinde între Giula, Chitighaz şi Békéscsaba, constituind o mică „împărăţie” bine organizată, unde fiecare om ştie ce are de făcut. Mulţi dintre ei îşi văd tovarăşii de muncă mai îndepărtaţi numai atunci cînd au vreo întrunire la ferma centrală de pe Calea Chitighazului. Uriaşul şeptel al gospodăriei este împărţit în mai multe ferme. Astfel la una din ferme se ţin juncile, boii şi viţeluşii mai mari, în altă parte numai vacile de muls, la altă fermă numai oi de fătat, dincolo sterpele, iar în celelalte porcii, caii, şi aşa mai departe. Primul dintre muncitorii care mi-au căzut în drum a fost bătrînul cioban Tóth József. Józsi bácsi, în vîrstă de aproape şaizeci de ani — cu mustăţi răsucite ca coarnele unui taur de rasă maghiară — care de cînd se ştie a fost cioban, se poate mîndri cu o călătorie pe care mulţi dintre noi o putem invidia pe bună dreptate. A avut fericirea să vadă Moscova cu Mauzoleul Lenin, Kremlinul, Universitatea Lomonosov, Marea Baltică şi Leningradul cu multele sale tradiţii culturale şi clădirile care au adăpostit pe Lev Tolstoi, Alexandru Puşkin, Feodor Dostoievski, Anton Cehov şi alţi uriaşi ai literaturii ruse şi mondiale. Dînsul a văzut Neva şi a trecut prin locurile pe unde cîndva s-a plimbat şi marele Lenin şi toţi aceia care la semnalul dat de Aurora au schimbat istoria lumii, îl întreb pe Józsi baci ce a simţit cînd a coborît din avionul care în cîteva ore l-a dus de la Budapesta la Moscova. — N-am prea avut timp să-mi bat capul cu aşa ceva — fu răspunsul. Cînd m-au văzut cei de acolo îmbrăcat în haine de cioban maghiar şi cu mustăţi răsucite „buchioroşan” au făcut roată în jurul meu şi mă fotografiau cîte cinci deodată. Ba o muieruşcă tînără m-a luat şi de braţ şi aşa ne-au luat în poză. — Vai, vai, Józsi baci — îi zice în glumă însoţitorul meu — vezi că dumnealui e gazetar şi uşor poate afla nevasta ... Bătrînul nu ştie de glumă, îi răspunde demn: — Apăi că nu de frumuseţea mea s-a luat cu mine în poză, numai de prietenie. Mi-a trimis şi acasă o poză, a văzut-o nevasta ... La grajdul vitelor sterpe întîlnesc un om de naţionalitate romînă, pe bace Ion Mocan de la Chitighaz. Dincolo, la cele de muls, îmi iese în drum tot un chitighăzan: tovarăşul Otlăcan. La început credeam că numai întîmplarea a făcut ca să dau de cei doi-trei oameni de naţionalitate romînă, cu toate că ştiam că în gospodărie lucrează mulţi romîni. Amintesc acest lucru doar ca o curiozitate, căci de altfel nimeni nu face caz de naţionalitate. Ca pretutindeni şi la ei omul e apreciat după munca lui, nu după naţionalitate. După cum văd curăţenia din grajduri şi conştiinţa cu care îngrijesc oamenii vitele, sunt convins că în judeţul Békés printre muncitorii agricoli premiaţi vor fi şi anul acesta mulţi de la Gospodăria de stat din Giula. La ferma centrală l-am găsit pe tovarăşul director Ioan Silaghi în tovărăşia agronomului-şef Pepo şi a secretarului de partid Györffi Lajos. Pe peretele biroului văd desPloaia rece de decembrie transformă trotuarul din Aletea în alunecuş. Trecătorii — cu mîinile ascunse în buzunare — sînt cam grăbiţi. In centrul gospodăriei colective „Lenin” toate birourile sunt ticsite. Contabilii şi specialiştii financiari întocmesc tabele mari cu o faţă de masă, fac înmulţiri, împărţiri, confruntări, pregătesc decontarea finală. Rapoartele comitetelor de inventariere despre numărul total al animalelor, creşterea în greutate, rezervele de furajere etc., sosesc unul după altul. In camera preşedintelui o uriaşă sobă de teracotă împrăştie o căldură plăcută. Canapeaua, fotelurile comode, covorul nou, toate sunt din cele mai moderne. Pe masă se află diferite ţigări. Suntem serviţi cu rachiu fiert aici în gospodărie, şi cu vin nou. Cîteva păhăruţe şi începe vorba despre rezultatele obţinute şi despre planurile viitorului. — Aşa ceva n-a fost încă la Aletea — ne explică, bine dispus, Szatmári Sándor, agronomul-şef, — ca la 6 decembrie să nu mai avem în hotarul nostru nici o brazdă de arat. Avem nouă mii de iugăre de pămînt, de pe care am strîns toată recolta, seminţele de toamnă încolţesc pe un teren ci vezi cu ochii, iar arăturile adinei aşteaptă îngheţul, plapuma de zăpadă. Deşi sarcinile noastre n-au fost tocmai uşoare, deşi vremea a fost secetoasă, am obţinut o recoltă bogată. Din sfeclă de zahăr am transportat fabricii 830 de vagoane. Datorită pămîntului prea uscat recoltarea sfeclei a fost extrem de grea. Porumbul ne-a dat o recoltă medie de peste treizeci de măji, dar am avut şi parcele care au dat cincizeci de măji. In acest sat nici cei mai bătrîni gospodari nu-şi amintesc că în cursul toamnei să fie arată pînă şi cea mai mică bucăţică de pămînt, ceea ce de fapt este baza recoltei bune din anul viitor. — Toţi au lucrat cu zel, fiindcă au avut încredere în ei înşişi — continuă un om mustăcios, cu părul cărunt, şef de brigadă. — Nici făcut drapelul obţinut — dovadă că dintre cele cam 250 gospodării de stat din ţară a lor este printre cele mai bune trei. Cu toate că anul acesta a fost secetă mare ei au avut table de grîu de pe care au recoltat pe iugăr nu mai puţin de 37 măji grîu italian. La întrebarea adresată tovarăşului Silaghi cum gîndesc să păstreze şi pe mai departe drapelul roşu răspunsul a fost scurt: „prin muncă bună”. Noi le dorim ca munca harnică să le aducă rezultate şi mai bune, ca drapelul să aibă un domiciliu stabil la gospodăria lor Ilie Ivănuş cu avansurile n-am rămas în urmă, s-au plătit regulat în fiecare lună, iar ţăranul ştie să preţuiască banul, îi place să strîngă unităţile de muncă. — In anul acesta am vîndut statului carne, untură, lapte, ouă, cereale, furajere şi alte produse, în valoare de 20 milioane forinţi. Grădinăria noastră a livrat zarzavaturi proaspete atît pentru străinătate, cit şipentru pieţele din ţară. Din grîu, de exemplu, am transportat statului 115 de vagoane. Consumul public n-a primit niciodată atîtea alimente din Aletea, ca în anul acesta. Astăzi, în ogrăzile ţăranilor noştri nu mai e ca pe vremuri, cînd ţăranul era nevoit să-şi vîndă păsăranul era nevoit să-şi vîndă păsările, porcii şi alte produse, lipsindu-şi familia sa de aceste, alimente. Acum fiecare colectivist are in cămara sa grîu suficient pînă la secerişul din anul viitor, apoi doi-trei porci de tăiat, aşa că la cele mai multe familii cămările sunt pline cu cîrnaţi afumaţi, şunci şi slănină, iar bidoanele cu untură. In anul viitor aletenii vor vinde statului cantităţi şi mai mari. Din seminţe de lucernă, morcovi, pătrunjel şi alte seminţe mărunte vor livra 8 vagoane, majoritatea pentru ţările apusene. Pentru Italia vor îngrăşa 200 de vite cornute, fiindcă în anul acesta firma italiană care a făcut comanda a fost foarte mulţumită cu vitele trimise de ei. — Noul nostru plan cincinal formează o broşură întreagă — ne spun colectiviştii cu care am stat de vorbă. — Terenul pentru însămînţarea griului va fi redus de la 32°/0 la 25%, dar productivitatea va creşte în aşa măsură, că de pe acest teren mai mic vom avea o recoltă mai mare. In 1962 plănuim să vindem statului 140 vagoane de grîu. Gospodăria noastră va fi complet mecanizată, aşa că aratul, însămînţările şi transporturile le vom face din forţe proprii. La secerat deocamdată vom mai (Urmare în pag. 7.) „Aşa ceva încă n-a fost la Aletea!” — Carne, untură, lapte şi cereale, în valoare de 20 milioane forinţi — vîndute statului — ASPECT DIN GOSPODĂRIA DE STAT DIN GIULA Două turme de oi la pășunat, vara. Una din fermele cu vite sterpe. I O brigadă de sudori romîni lucrează la modernizarea liniei ferate dintre Budapesta şi Kunszentmiklós. Lucrările au fost începute nu demult, cu aplicarea unor metode noi, folosite pentru prima dată în R.P.R. Brigada de sudori romîni a venit în ţară pentru a preda experienţele şimetodele lor avansate de muncă. La 14 ani de la proclamarea Republicii Populare Romíne Cîteva din realizările poporului român Situaţia grea moştenită de oraşele din R.P.R. ca urmare a existenţei regimului burghezo-moşieresc şi a distrugerilor războiului, este tot mai mult înlăturată. Acelora, care n-au fost de mult la Galaţi, Ploieşti, Iaşi, Craiova, Bacău, Piteşti, le este greu să recunoască aceste oraşe. Ansambluri arhitectonice spaţioase se înalţă acum în inima fiecăruia dintre aceste oraşe. Dar nu numai atît. Construite din temelii au apărut oraşe noi pe harta patriei: Oraşul Victoria, Oneşti, Hunedoara ... Capitala ţării se înfrumuseţează şi ea mereu. Acolo unde era Calea Griviţei, cu cocioabele ei sărăcăcioase, se înalţă acum un vast cartier cu blocuri de locuit. Şi cine n-a rămas încîntat privind siluetele clădirilor din Piaţa Palatului R. P. R. sau blocurile de locuinţe înălţate pe marile bulevarde ale capitalei? Litoralul, loc de odihnă pentru oamenii muncii din ţară şi oaspeţii din străinătate s-a îmbogăţit cu minunate blocuri. Construcţiile de la Mamaia, Constanţa, Eforie sau Mangalia umplu inima fiecăruia de mîndrie. Satele îmbracă şi ele haină de sărbătoare. Case luminoase, trainice, înlocuiesc rînd pe rînd locuinţele dărăpănate, moştenite din trecut. Iată şi cîteva planuri: — Producţia materialelor de construcţie va ajunge în 1965 de 20 de ori mai mare decît în 1938. Pînă în anul 1970 se va ajunge la un volum de construcţii anual de 100—120 mii apartamente, adică echivalent a 3 oraşe de mărimea Clujului. în 1965 se vor construi la oraşe 65 000—70 000 apartamente, adică atît cît s-a construit în întreaga perioadă 1954—1959. Partidul şi guvernul au acordat o atenţie deosebită şi transformării socialiste a agriculturii, pe baza mecanizării şi a introducerii metodelor agrotehnice înaintate. Volumul producţiei maşinilor agricole în aceşti zece ani a crescut la uzinele „Semănătoarea” de peste 16 ori, timp în care au fost livrate agriculturii peste 35.000 de maşini. In campania de recoltare a cerealelor din acest an au brăzdat holdele patriei peste 13.000 combine C—1, fabricate la „Semănătoarea”. în anii 1960—65 se vor înzestra staţiunile de maşini şi tractoare şi gospodăriile agricole de stat cu aproximativ 100.000 de tractoare fizice, peste 43.000 combine pentru recoltat cereale, 8.000 combine pentru recoltat porumb, 70.000 semănători, precum şi alte maşini. Acesta este un factor hotărîtor pentru scurtarea cu 8—10 zile a termenului de executare a lucrărilor de însămînţare, şi cu 7—8 zile a celor de recoltare. Intensificarea dezvoltării socialiste a agriculturii în următorii ani, va face posibil ca la sfîrşitul perioadei 1960—1965, producţia globală agricolă a R. P. R. să crească cu 70—80 la sută faţă de 1959, asigurînd un belşug de produse agro-alimentare, pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al populaţiei. * Planul de electrificare pentru anii următori prevede ca în anul 1975 producţia de energie electrică să ajungă la 65—70 miliarde kWh, producţie de zece ori mai mare decît în 1960, revenind cîte 3000— 3200 kWh pe cap de locuitor, ceea ce va asigura un pas uriaş înainte în dezvoltarea forţelor de producţie. * în ultimii zece ani au fost descătuşate nenumăratele talente din popor, creîndu-li-se totodată cele mai bune condiţii pentru dezvoltarea lor artistică. Tot mai multe sunt satele care au astăzi nu numai frumoase cămine culturale, dar şi cinematografe. Numărul cinematografelor săteşti a crescut faţă de 1938 de peste zece ori! Pînă în anul 1965 se vor construi circa 15 mii săli de clasă. 3