Foaia Noastră, 1962 (Anul 6, nr. 1-24)

1962-01-01 / nr. 1

FOAIA NOASTRĂ O zi la gospodăria de stat din Ciula O zi nu-i timp scurt pentru vi­zitarea unei gospodării colective, dar e puţin acolo unde sînt atîtea de văzut ca la Gospodăria de stat din Giula, care a obţinut Drapelul Roşu, donat­ de către Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi de Con­­siliul General al Sindicatelor (SzOT). Mi-am început viza — în­tovărăşit de tovarăşul Imre Körösi, agronom — cutreerînd tot hotarul, vizitînd mulţimea grajdurilor şi ocoalelor unde sînt adăpostite cele peste 6500 de oi şi aproape 700 de vite comute. Hotarul gospodăriei se întinde între Giula, Chitighaz şi Békés­csaba, constituind o mică „împără­ţie” bine organizată, unde fiecare om ştie ce are de făcut. Mulţi din­tre ei îşi văd tovarăşii de muncă mai îndepărtaţi numai atunci cînd au vreo întrunire la ferma centrală de pe Calea Chitighazului. Uriaşul şeptel al gospodăriei este împărţit în mai multe ferme. Astfel la una din ferme se ţin juncile, boii şi viţeluşii mai mari, în altă parte numai vacile de muls, la altă fermă numai oi de fătat, din­colo sterpele, iar în celelalte por­cii, caii, şi aşa mai departe. Pri­mul dintre muncitorii care mi-au căzut în drum a fost bătrînul cio­ban Tóth József. Józsi bácsi, în vîrstă de aproape şaizeci de ani — cu mustăţi răsuci­te ca coarnele unui taur de rasă maghiară — care de cînd se ştie a fost cioban, se poate mîndri cu o călătorie pe care mulţi dintre noi o putem invidia pe bună dreptate. A avut fericirea să vadă Moscova cu Mauzoleul Lenin, Kremlinul, Universitatea Lomonosov, Marea Baltică şi Leningradul cu multele sale tradiţii culturale şi clădirile care au adăpostit pe Lev Tolstoi, Alexandru Puşkin, Feodor Dosto­ievski, Anton Cehov şi alţi uriaşi ai literaturii ruse şi mondiale. Dînsul a văzut Neva şi a trecut prin locurile pe unde cîndva s-a plimbat şi marele Lenin şi toţi a­­ceia care la semnalul dat de Auro­ra au schimbat istoria lumii, îl în­treb pe Józsi baci ce a simţit cînd a coborît din avionul care în cîteva ore l-a dus de la Budapesta la Moscova. — N-am prea avut timp să-mi bat capul cu aşa ceva — fu răspun­sul. Cînd m-au văzut cei de acolo îmbrăcat în haine de cioban ma­ghiar şi cu mustăţi răsucite „buchi­­oroşan” au făcut roată în jurul meu şi mă fotografiau cîte cinci deoda­tă. Ba o muieruşcă tînără m-a luat şi de braţ şi aşa ne-au luat în poză. — Vai, vai, Józsi baci — îi zice în glumă însoţitorul meu — vezi că dumnealui e gazetar şi uşor poate afla nevasta ... Bătrînul nu ştie de glumă, îi răs­punde demn: — Apăi că nu de frumuseţea mea s-a luat cu mine în poză, nu­mai de prietenie. Mi-a trimis şi a­­casă o poză, a văzut-o nevasta ... La grajdul vitelor sterpe întîl­­nesc un om de naţionalitate romî­­nă, pe bace Ion Mocan de la Chi­tighaz. Dincolo, la cele de muls, îmi iese în drum tot un chitighăzan: tovarăşul Otlăcan. La început cre­deam că numai întîmplarea a făcut ca să dau de cei doi-trei oameni de naţionalitate romînă, cu toate că ştiam că în gospodărie lucrează mulţi romîni. Amintesc acest lucru doar ca o curiozitate, căci de altfel nimeni nu face caz de naţionalita­te. Ca pretutindeni şi la ei omul e apreciat după munca lui, nu după naţionalitate. După cum văd curăţenia din grajduri şi conştiinţa cu care în­grijesc oamenii vitele, sunt convins că în judeţul Békés printre mun­citorii agricoli premiaţi vor fi şi anul acesta mulţi de la Gospodăria de stat din Giula. La ferma centrală l-am găsit pe tovarăşul director Ioan Silaghi în tovărăşia agronomului-şef Pepo şi a secretarului de partid Györffi Lajos. Pe peretele biroului văd des­Ploaia rece de decembrie trans­formă trotuarul din Aletea în alu­­necuş. Trecătorii — cu mîinile ascunse în buzunare — sînt cam grăbiţi. In centrul gospodăriei co­lective „Lenin” toate birourile sunt ticsite. Contabilii şi specialiştii fi­nanciari întocmesc tabele mari cu­ o faţă de masă, fac înmulţiri, îm­părţiri, confruntări, pregătesc de­contarea finală. Rapoartele comi­tetelor de inventariere despre nu­mărul total al animalelor, creşte­rea în greutate, rezervele de fura­jere etc., sosesc unul după altul. In camera preşedintelui o uriaşă sobă de teracotă împrăştie o căldu­ră plăcută. Canapeaua, fotelurile comode, covorul nou, toate sunt din cele mai moderne. Pe masă se află diferite ţigări. Suntem­ serviţi cu rachiu fiert aici în gospodărie, şi cu vin nou. Cîteva păhăruţe şi în­cepe vorba despre rezultatele ob­ţinute şi despre planurile viitoru­lui. — Aşa ceva n-a fost încă la Ale­tea — ne explică, bine dispus, Szatmári Sándor, agronomul-şef, — ca la 6 decembrie să nu mai avem în hotarul nostru nici o brazdă de arat. Avem nouă mii de iugăre de pămînt, de pe care am strîns toată recolta, seminţele de toamnă în­colţesc pe un teren ci­ vezi cu ochii, iar arăturile adinei aşteaptă îngheţul, plapuma de zăpadă. Deşi sarcinile noastre n-au fost tocmai uşoare, deşi vremea a fost secetoa­să, am obţinut o recoltă bogată. Din sfeclă de zahăr am transportat fabricii 830 de vagoane. Datorită pămîntului prea uscat recoltarea sfeclei a fost extrem de grea. Po­rumbul ne-a dat o recoltă medie de peste treizeci de măji, dar am avut şi parcele care au dat cinci­zeci de măji. In acest sat nici cei mai bătrîni gospodari nu-şi amin­tesc că în cursul toamnei să fie a­­ra­tă pînă şi cea mai mică bucăţică de pămînt, ceea ce de fapt este ba­za recoltei bune din anul viitor. — Toţi au lucrat cu zel, fiindcă au avut încredere în ei înşişi — continuă un om mustăcios, cu pă­rul cărunt, şef de brigadă. — Nici făcut drapelul obţinut — dovadă că dintre cele cam 250 gospodării de stat din ţară a lor este printre cele mai bune trei. Cu toate că anul acesta a fost se­cetă mare ei au avut table de grîu de pe care au recoltat pe iugăr nu mai puţin de 37 măji grîu italian. La întrebarea adresată tovarăşu­lui Silaghi cum gîndesc să păstre­ze şi pe mai departe drapelul roşu răspunsul a fost scurt: „prin mun­­că bună”. Noi le dorim ca munca harnică să le aducă rezultate şi mai bune, ca drapelul să aibă un domiciliu stabil la gospodăria lor Ilie Ivănuş cu avansurile n-am rămas în ur­mă, s-au plătit regulat în fiecare lună, iar ţăranul ştie să preţuiască banul, îi place să strîngă unităţile de muncă. — In anul acesta am vîndut sta­tului carne, untură, lapte, ouă, ce­reale, furajere şi alte produse, în valoare de 20 milioane forinţi. Gră­­dinăria noastră a livrat zarzavaturi proaspete atît pentru străinătate, cit şi­­pentru pieţele din ţară. Din grîu, de exemplu, am transportat statului 115 de vagoane. Consumul public n-a primit niciodată atîtea alimente din Aletea, ca în anul a­­cesta. Astăzi, în ogrăzile ţăranilor noş­tri nu mai e ca pe vremuri, cînd ţăranul era nevoit să-şi vîndă păsă­­ranul era nevoit să-şi vîndă păsă­rile, porcii şi alte produse, lipsin­­du-şi familia sa de aceste, alimente. Acum fiecare colectivist are in că­mara sa grîu suficient pînă la se­cerişul din anul viitor, apoi doi-trei porci de tăiat, aşa că la cele mai multe familii cămările sunt pline cu cîrnaţi afumaţi, şunci şi slăni­nă, iar bidoanele cu untură. In a­­nul viitor aletenii vor vinde statu­lui cantităţi şi mai mari. Din se­minţe de lucernă, morcovi, pătrun­jel şi alte seminţe mărunte vor livra 8 vagoane, majoritatea pentru ţările apusene. Pentru Italia vor îngrăşa 200 de vite cornute, fiindcă în anul acesta firma italiană care a făcut comanda a fost foarte mul­ţumită cu vitele trimise de ei. — Noul nostru plan cincinal for­mează o broşură întreagă — ne spun colectiviştii cu care am stat de vorbă. — Terenul pentru însămîn­­ţarea griului va fi redus de la 32°/0 la 25%, dar productivitatea va creşte în aşa măsură, că de pe a­­cest teren mai mic vom avea o re­coltă mai mare. In 1962 plănuim să vindem statului 140 vagoane de grîu. Gospodăria noastră va fi complet mecanizată, aşa că aratul, însămînţările şi transporturile le vom face din forţe proprii. La secerat deocamdată vom mai (Urmare în pag. 7.) „Aşa ceva încă n-a fost la Aletea!” — Carne, untură, lapte şi cereale, în valoare de 20 milioane forinţi — vîndute statului — ASPECT DIN GOSPODĂRIA DE STAT DIN GIULA Două turme de oi la pășunat, vara. Una din fermele cu vite sterpe. I O brigadă de sudori romîni lucrează la modernizarea liniei fe­rate dintre Budapesta şi Kunszentmiklós. Lucrările au fost începute nu demult, cu aplicarea unor metode noi, folosite pentru prima dată în R.P.R. Brigada de sudori romîni a venit în ţară pentru a preda experienţele şi­­metodele lor avansate de muncă. La 14 ani de la proclamarea Republicii Populare Romíne Cîteva din realizările poporului român Situaţia grea moştenită de ora­şele din R.P.R. ca urmare a exis­tenţei regimului burghezo-moşie­­resc şi a distrugerilor războiului, este tot mai mult înlăturată. Ace­lora, care n-au fost de mult la Ga­laţi, Ploieşti, Iaşi, Craiova, Bacău, Piteşti, le este greu să recunoască aceste oraşe. Ansambluri arhi­tectonice spaţioase se înalţă acum în inima fiecăruia dintre aceste oraşe. Dar nu numai atît. Construi­te din temelii au apărut oraşe noi pe harta patriei: Oraşul Victoria, Oneşti, Hunedoara ... Capitala ţării se înfrumuseţează şi ea mereu. Acolo unde era Calea Griviţei, cu cocioabele ei sărăcă­cioase, se înalţă acum un vast cartier cu blocuri de locuit. Şi cine n-a rămas încîntat privind siluete­le clădirilor din Piaţa Palatului R. P. R. sau blocurile de locuinţe înălţate pe marile bulevarde ale capitalei? Litoralul, loc de odihnă pentru oamenii muncii din ţară şi oaspeţii din străinătate s-a îmbogăţit cu minunate blocuri. Construcţiile de la Mamaia, Constanţa, Eforie sau Mangalia umplu inima fiecăruia de mîndrie. Satele îmbracă şi ele haină de sărbătoare. Case luminoase, traini­ce, înlocuiesc rînd pe rînd locuin­ţele dărăpănate, moştenite din tre­cut. Iată şi cîteva planuri: — Producţia materialelor de construcţie va ajunge în 1965 de 20 de ori mai mare decît în 1938. Pînă în anul 1970 se va ajunge la un volum de construcţii anual de 100—120 mii apartamente, adică echivalent a 3 oraşe de mărimea Clujului. în 1965 se vor construi la oraşe 65 000—70 000 apartamente, adică atît cît s-a construit în întreaga perioadă 1954—1959. Partidul şi guvernul au acordat o atenţie deosebită şi transformă­rii socialiste a agriculturii, pe ba­za mecanizării şi a introducerii metodelor agrotehnice înaintate. Volumul producţiei maşinilor agricole în aceşti zece ani a cres­cut la uzinele „Semănătoarea” de peste 16 ori, timp în care au fost livrate agriculturii peste 35.000 de maşini. In campania de recoltare a cerealelor din acest an au brăz­dat holdele patriei peste 13.000 combine C—1, fabricate la „Se­mănătoarea”. în anii 1960—65 se vor înzestra staţiunile de maşini şi tractoare şi gospodăriile agricole de stat cu aproximativ 100.000 de tractoare fizice, peste 43.000 combine pen­tru recoltat cereale, 8.000 combi­ne pentru recoltat porumb, 70.000 semănători, precum şi alte maşini. Acesta este un factor hotărîtor pentru scurtarea cu 8—10 zile a termenului de executare a lucră­rilor de însămînţare, şi cu 7—8 zile a celor de recoltare. Intensificarea dezvoltării socia­liste a agriculturii în următorii ani, va face posibil ca la sfîrşitul perioadei 1960—1965, producţia globală agricolă a R. P. R. să crească cu 70—80 la sută faţă de 1959, asigurînd un belşug de pro­duse agro-alimentare, pentru ri­dicarea continuă a nivelului de trai al populaţiei. * Planul de electrificare pentru anii următori prevede ca în anul 1975 producţia de energie electrică să ajungă la 65—70 miliarde kWh, producţie de zece ori mai mare decît în 1960, revenind cîte 3000— 3200 kWh pe cap de locuitor, ceea ce va asigura un pas uriaş înainte în dezvoltarea forţelor de producţie. * în ultimii zece ani au fost des­cătuşate nenumăratele talente din popor, creîndu-li-se totodată cele mai bune condiţii pentru dezvol­tarea lor artistică. Tot mai multe sunt satele care au astăzi nu numai frumoase că­mine culturale, dar şi cinemato­grafe. Numărul cinematografelor săteşti a crescut faţă de 1938 de peste zece ori! Pînă în anul 1965 se vor cons­trui circa 15 mii săli de clasă. 3

Next