Foaia Noastră, 1965 (Anul 9, nr. 1-24)

1965-01-15 / nr. 2

8 FOAIA NOASTRĂ Opt zile într-o fără prietenă Ori de cite ori am auzit ros­­tindu-se cuvîntul : Germania, ori am zărit pe hartă Germania, in­voluntar mi-a venit în minte războiul. E o amintire a copilă­riei mele, pe care nu o pot uita niciodată, rămîne adine întipărit în mine, deși eram pe atunci nu­mai în vîrstă de opt ani. Tropo­tele cizmelor, cavalcada de co­menzi militare, ropotele armelor şi bubuitul tunurilor sînt toate arme, care amintesc de război. Aşadar este de sine înţeles, că am aşteptat cu strîngere de inimă momentul, cînd să pot vedea pentru întîia oară pămîn­­tul Germaniei. Din lecturi istori­ce, descrieri geografice şi din po­vestirile oamenilor mai vîrstnici, am mai avut anumite cunoştinţe despre această ţară. Totuşi, este cu totul alta să faci cunoştinţă nemijlocit şi să vezi cu ochii tăi realităţile şi rezultatele obţinute de oamenii muncii germani în ultimele două decenii. Astfel mi s-a înfăţişat în realitatea ei a­­ceastă ţară care depune strădu­inţe pentru a face să dispară a­­mintirile triste ale trecutului. Am fost curios să văd la ce grad de dezvoltare a ajuns Republica De­mocrată Germană după douăzeci de ani de la eliberare, cum tră­iesc şi muncesc oamenii simpli germani. Primul oraş, pe care l-am vi­zitat, era Drezda. Urmele războ­iului încă n-au fost îndepărtate în întregime, dar în toate cartie­rele oraşului se înalţă noi blocuri de locuinţe, s-au construit uzine moderne şi magazine frumos a­­menajate. Aproape nu-ţi vine să crezi că acest oraş, în optzeci de procente distrus în timpul celui de al doilea război mondial, s-a refăcut cu atîta repeziciune, şi populaţia lui munceşte cu încre­dere în viitor. Oare cum au fă­cut aceasta, cum s-a ridicat din ruine şi prăpăd Republica De­mocrată Germană? Care era a­­cea forţă, care i-a făcut pe ger­mani să obţină succese atît de remarcabile? Am încercat să primim răspuns la aceste întrebări aici, la faţa locului în cadrul unei întîlniri de prietenie, la care s-au citat cu­vintele unei figuri marcante a poporului german, condamnată şi executată de fascişti, deoare­ce a avut îndrăzneala să-şi ri­dice glasul în contra războiului: „Germania şi socialismul vor reconstrui şi înfăptui aceia, care vor supraveţui”. în zilele noas­tre poporul german face sforţări uriaşe, ca acestea să devină rea­litate, cu toate că se mai văd ur­mele războiului, case distruse sau construcţii încă neterminate, to­tuşi Drezda trăieşte, munceşte şi oamenii sunt în stare să zîmbeas­­că, au puterea de a obţine succe­se şi mai frumoase, sunt cuprinşi de un optimism sănătos. Oare ce am fi putut să le mai urăm? Do­rim din toată inima, ca străduin­ţa lor de a-şi făuri patria şi mai frumoasă, şi mai minunată, să fie încununată de succes. Plimbîndu-ne prin oraş, n-am neglijat să vizităm renumita Ga­lerie de Picturi din Zwinger şi colecţia de tezaur regal intitulat „Bolta Verde”. La Galeria de Picturi sunt expuse tablouri ale maeştrilor Raffaele, Tiziano, Rem­brandt şi Rubens. In plus ne-a produs o mare plăcere vizita fă­cută la faimoasa manufactură de porţelan din Meissen. A doua localitate vizitată de noi a fost oraşul Leipzig. Fiecare dintre noi ardea de dor să vadă Monumentul Bătăliei Naţiunilor, oraşul vestitelor tîrguri interna­ţionale şi Institutul superior de cultură fizică, care constituia o­­biectul principal al excursiei noas­tre. Monumentul, înalt de nouă­zeci şi opt metri, uriaşa piaţă în­conjurătoare, străzile curate, ma­gazinele moderne şi edificiile a­­tît de caracteristice arhitecturii germanilor, ridică pe drept cuvînt oraşul la rangul celor mai mari oraşe din Europa. Locuitorii oraşului Leipzig sînt foarte mîndri de gara lor, care, după gara de la Milano, ocupă după mărime al doilea loc în Eu­ropa. Cartierele de şcoli şi în special Institutul superior de cul­tură fizică, satisfac toate exigen­ţele. în acest institut studiază fii din toate continentele, atît din Europa şi America, cît şi de pe fostele colonii recent eliberate ale Africii. Cît de juste par cu­vintele unui tovarăş de drum al nostru, care declara că ar fi mai nimerit dacă acest institut supe­rior s-ar numi Şcoala superioară de cultură fizică a naţiunilor, încă ceva despre germani. Am încercat — pe cît mi-a permis timpul scurt de cîteva zile — ca să urmăresc cu atenţie obiceiu­rile, viaţa de toate zilele ale oa­menilor muncii germani şi a fa­ce o comparaţie cu cele ale noas­tre. Prima mea impresie era, că oamenii din Germania sunt foarte economi, muncesc cu mare elan şi sîrguinţă şi totodată sînt foar­te politicoşi. Aceasta se manifes­tă atît la staţiile de tramvai şi autobuze, cît şi în magazine. Se poate observa, că tot, ceea ce fac, fac cu chibzuinţă. Temeini­cia proverbială germană e pe de­plin motivată. Mi-am păstrat din frageda co­pilărie amintiri din război, iar a­­cum sunt bucuros că această că­lătorie de studiu m-a ajutat să dispară aceste amintiri triste, să pot vedea într-o altă lumină Ger­mania democratică, oamenii, obi­ceiurile şi viaţa lor de toate zi­lele. în Republica Democrată Ger­mană războiul aparţine trecutu­lui, iar viitorul este al oamenilor muncii germani, care construiesc socialismul şi luptă pentru pace. GHEORGHE MARC Primăria oraşului din Leipzig Teatrul de operă din Leipzig, una din cele mai renumite opere din Europa Statuia lui Frederic August în faţa pinacotecii „Zwinger” din Drezda GYULA — Cinematograful Erkel 22—23 ianuarie: 101 căţeluşi (101 kiskutya). 24—25 ianuarie: Pisica îşi întinde ghearele (A macska kinyújtja karmait). 26— 27 ianuarie: Duminică ploioasă (Esős vasárnap). 29—31 ianua­rie: Acuzatul (A vádlott). 1—3 februarie: Căluşei­ (Körhinta). GYULA — Cinematograful Petőfi 21—26 ianuarie: Capul de aur (Az aranyfej). 28—31 ianuarie: Pînă la sfîrşitul lumii (A világ végéig). 1—2 februarie: Aripi negre (Fekete szárnyak). ELEK — Cinematograful 7 Noiembrie 21—22 ianuarie: Numele mor­ţii, Engelchen (A halál neve, Engelchen). 23—24 ianuarie: Cenușă și diamant (Hamu és gyémánt). 25—26 ianuarie: Ma­ria cu mîini de aur (Aranykezű Mária). 28—29 ianuarie: Tătu­­cul cu dolari (Dollárpapa). 30— 31 ianuarie: Groaza (Félelem). 1—2 februarie: Om în lună (Ember a holdon). BATTONYA — Cinematograful Constituția 21—23 ianuarie: Flăcări pe străzi (Láng az utcákon). 24— 26 ianuarie: Căsătoria interzisă (Férjhez menni tilos!). 28 ianu­arie: Un drum de un an (Egy évig tartó út). 29—31 ianuarie: Mr. Hobbs în concediu (Mr. Hobbs szabadságra megy). 1—2 februarie: Cele două coaste ale lui Adam (Ádám két bordája). KÉTEGYHAZA — Cinematograful Pacea 23—25 ianuarie: Accidentul (Karambol). 27—29 ianuarie: Împuşcătură în ceaţă (Lövés a ködben). 30 ianuarie—1 februa­rie: Adolescenta (Bakfis). 3—5 februarie: Vă plac oamenii, domnule profesor? (Szereti az embereket, professzor úr?). MÉHKERÉK — Cinematograful Petőfi 23—24 ianuarie: In poarta vie­ţii (Az élet kapujában). 27 ia­nuarie: Ultima sentinţă (Az utolsó ítélet). 30—31 ianuarie: Generalul (A generális). 3 fe­bruarie: Sus capul! (Fel a fej­jel!). PUSZTAOTTLAKA — Cinematograful Toldi 22—24 ianuarie: Țipăt (Sikoly). 26—28 ianuarie: Cele două coaste ale lui Ádám (Ádám két bordája). 29—31 ianuarie: Fo­tografia decisivă (A sorsdöntő fénykép). 2—4 februarie: Elek­tra. FEL DE FEL » FEL DE FEL » FEL DE FEL GHETE ÎN RATE Viaţa în Brazilia nu-i tocmai roză. Mai degrabă e destul de al­bastră. Aşa se face că poţi vedea într-o vitrină un anunţ ca: „Vin­dem ghete în zece rate lunare”. Cum vedeţi, pentru o pereche de ghete, te ţin datoriile zece luni. De ar ţine atîta şi pingelele! AU FĂCUT-O FIARTĂ Majoritatea restaurantelor din Rhodesia de Sud nu sunt pentru majoritatea populaţiei. Aceasta, pentru că majoritatea populaţiei o constituie negrii, iar majoritatea restaurantelor o constituie cele pentru albi. In puţinele restaurante pentru negri, aceştia pot lua masa, în afară de următoarele cazuri: 1. Cînd restaurantele respective sînt închise. 2. Cînd negrii respectivi sînt închişi. 3. Cînd există mîncare (restaurantele pentru albi au întîietate). 4. Cînd nu face descinderi poliţia (restaurantele pentru negri au întîietate). Cu alte cuvinte, negrii pot lua masa în afară de cazurile cînd vor să mănînce. FURIE LA PUŞCĂRIE O nouă măsură organizatorică la închisoarea Carabanchel (Spa­nia): deţinuţii politici nu au acces la frizerul închisorii. Sînt con­damnaţi să nu se mai tundă. Sînt condamnaţi să nu se mai radă. Sunt condamnaţi să facă şi foame, întrucît în unele zile nu primesc altă hrană decit apă chioară. Şi se potriveşte perfect apa chioară, în ţara unde justiţia e .. . oarbă! ( TI­M­O­IR ) SIMPLU Profesorul: — Să-mi spui ce se întîmplă cu o bucată de fier pe care o laşi afară în ploaie? Elevul: — Rugineşte. Profesorul: — Dar dacă e de aur? Elevul: — Dispare! LA COMISARIAT Comisarul: — Nu ţi-e ruşine să vii din nou aici? Pungaşul: — Rîdeţi de mine, d-le comisar? Aţi uitat că m-ați adus dv.? PROPORȚII — Jean mi-a oferit mîna și a­­verea sa. — Și le-ai acceptat? — Nu. Prima era prea mare, iar a doua prea mică ... S-A GÎNDIT — N-ai nici un pic de rușine! Ai mîncat toate prăjiturile, fără să te gîndești și la fratele tău. — Ba m-am' gîndit mereu la el, tată. Tot timpul mi-era tea­mă c-o să vină .. . LA ȘCOALĂ ! Inspectorul: — Elevul din ban­ca a doua, să-mi spună ce repre­zintă SO­,Ho. Elevul: — Un moment d-le in­spector. Știu ce reprezintă, îmi stă pe limbă ... Inspectorul: — Scuipă-l repede, elev! E acid sulfuric . .. EXPLICAŢII — De ce nu luaţi o bibliotecă? Văd că aveţi volume multe şi frumoase. — D­intr-un singur motiv: bi­bliotecile sînt mai greu de îm­prumutat decît cărţile. FOAIA NOASTRĂ. — Gazeta oamenilor muncii români din Ungaria. — Apare la 1 şi 15 ale fiecărei luni. — Redactor şef: dr. ENDRE RAlFFY. Preşedinte al comitetului obştesc de redacţie: PETRU SILAGHI — Editură întreprinderea Lapkiadó Válalat. SÁNDOR SALA, editor responsabil. — Redacţia: Budapest V., Dorottya u. 8. Telefon: 380—423 şi 185—438. — Editura: Budapest VII., Lenin körút 9—11. Telefon: 221—285. — Tiparul: Állami Nyomda, Budapest. 4119/2. — Gazeta este răspîndită de Poşta Maghiară (Magyar Posta). Abonamente la Oficiile Poştale. Abonamente pe V­­an 3.60 Ft. Dec: 61.221 . Index: 25291.

Next