Foaia Noastră, 1967 (Anul 11, nr. 1-24)

1967-08-15 / nr. 16

TUDOR ARGHEZI Scriu într-o aşezare monahală de care ied, nu i-a displăcut, — cel puţin în tinereţe, — marelui poet plecat dintre noi. Din mo­tive de „acută criză morală” cum glăsuieşte articolul—necrolog, — Arghezi se retrăsese la Mă­năstirea Cernica, lingă Bucureşti. Acolo a sihăstrit cîtăva vreme şi Al. Sahia, scriitor progresist. Şi tot acolo — sînt şase ani de atunci — a fost condus spre veşnica odihnă, Gala Galaction. De alt­fel, drumul la Cernica îl făcea tînărul Arghezi „cu bicicleta”, ducînd merinde mitropolitului Ghenadie exilat de răutatea omenească. E greu să comprimi în cadrul scurtului articol, o viaţă rar dată cuiva. Tudor Arghezi trecînd bine­ vîrsta de 87 de ani, se trăgea­ dintr-o familie ţărănească, al că-­ rei leagăn este Oltenia. De mic, cunoaşte greutăţile existenţei. Rînd pe rînd, e copist, meseriaş ajutor de chimist, vînzător de mărunţişuri, diacon la biserica­ Stavropoleos din Bucureşti. Toate aceste deprinderi, degradînd o înaltă conştiinţă, marele poet avea să le consemneze cu diferi-' tele prilejuri ivite. Elveţia îi va, fi ţară, am zice, adoptivă. Oraşul Fribourg, al cărui peisaj îl îndră-' geşte, e cercetat mereu pînă la' adinei bătrâneţe. Cutreieră Fran­ţa unde, la umbra statuii lui Molière —■ cum îi plăcea să se­ exprime — tălmăceşte din opera, acestuia. Debutul, Arghezi şi-l face ca discipol al lui Macedonski, în a cărui publicaţie Liga ortodoxă,', îi apar cele dintîi versuri. Maes­trul se pronunţă cît se poate de r­elogios la adresa junelui de 16 ani, înregistrîndu-i genialitatea. în 1906, Arghezi scoate împreu-, nă cu V. Demetrius, revista Linia dreaptă, scrisul amîndurora, cum­ și al lui Gala­ Galaction, vădind serioase preocupări progresiste. N. D. Cocea primea versuri de la prietenul plecat în Elveţia, şi — entuziasmat — le publică în Viaţa socială. Poezia Rugă de seară e prima pagină a revistei tipărită de Cocea. Autorul de mai tîrziu al Cu­vintelor potrivite, devine codirec­torul Cronicii apărând sub direc­ţia lui Gala Galaction. Mult rod­nică activitate desfăşoară, apoi, la Seara (1913—1916), cotidian politic promovînd literatura, cu deosebire a tinerilor. Proprietar al unei mici tipogra­fii, face să apară minuscula foaiei Bilete de papagal (1928), unde în­ raport cu ceilalţi colaboratori,­ directorul se arăta neîntrecut prin­ hărnicie şi geniu. Bilete de papa-e­gal impun nume astăzi de linia­ întîi: Geo Bogza, Emil Botta, Ci­cerone Theodorescu, Eugen Jebe­­leanu, Maria Banuş, Constantin Nisipeanu ş. a. Totdeauna alături de popor, Arghezi îi cîntă necazurile şi aspiraţiile, de la Testament, pînă la poezia publicată mai deunăzi, neobişnuită fervoare, o incandes­cenţă de fiecare ai, îl fac prezent în toate genurile literare: poezie, roman, teatru, proză poetică (Tablete). Cu mult înaintea primului răz­boi mondial, între acesta şi cel de-al doilea, Arghezi e mereu fruntaş al literelor româneşti. Dînd pamfletului strălucirea încă de nimeni atinsă, vădeşte în el permanente atitudini antirăzboi­nice, antihitleriste. Opera lui Arghezi se tipăreşte în tiraje impresionante. Cu puţin înainte de moarte, vitrinele libră­riilor erau împodobite cu volumul de poezii Noapte. întruchipînd spiritualitatea ro­mânească în ce are ea mai etern, mai viu, acest al doilea luceafăr al poeziei (după Eminescu) va lu­mina de-a pururi cerul şi pă­mântul ţării unde a răsărit. PETRE PASCU După opt zile, cînd fu desco­perit pe munte, gol în nisip, în văgăuna aceea ciudată şi cînd jos, în mină, totul se terminase cu bine, artificierii care-l cunoşteau de mulţi ani şi tehnicienii care lucraseră cu el, zguduiţi cu toţii, şi-l închipuirii stînd acolo lungit în nisip şi desenând formulă după formulă. Dispăruse miercuri la prînz, îndată după ce ajutorul lui, un băiat vesel, proaspăt ab­solvent al Institului din Petro­şani se-ntorsese înspăimântat de la puţul de mină anunţîndu-l că ecoul răspunde la doi metri deviere de calculul iniţial. Băiatul fusese ultimul care-1 văzuse. îl văzuse albind deodată —­el care nu se pierdea niciodată cu firea. Se spunea că rămăsese singur în­tr-o galerie surpată douăzeci și patru de ore; echipa de salvare cînd ajunsese la el îl descoperise scrijelind cu vârful briceagului pe pereţi fomule matematice la ultima licărire a lămpii cu car­bid. Calculase săparea unui puţ de mină ca şi cum în felul acela putea să iasă deasupra şi oamenii spun că primele lui cuvinte au fost: „băieţi, teribil ce mi-a priit! Dacă nu rămâneam închis aici nu descopeream niciodată ce-am descoperit” şi fuseseră atât de surprinşi, că nici nu-1 întrebaseră ce anume descoperise. La fel de­, surprins a fost şi ajutorul. Băia­tul, cînd l-a văzut mic, slab şi­ sfrijit, cu faţa uscăţivă, îngustă,­ la fel de albă ca părul, cu pri-­ virile nemişcate, urmărindu-1 pe­ el, ascultând ce spune şi făcîndu-l­ prin împietrirea lui să mai spună­ odată. Apoi aruncă rigla şi com­pasul cu care lucra, se ridică brusc, cu­ o mişcare convulsivă şi alergă afară. Băiatul se ţinu după el — acum pătruns cu ade­vărat îngrozit de cele întâmplate — şi-l mai văzu — ultima ima­gine clară de care-şi amintea — lungit cu capul în jos pe mar­ginea puţului, strigînd şi ascul­­tîndu-şi propriul strigăt venit de jos. El, băiatul — aşa-i spunea, „băiatul”, cînd era bine dispus: „Băiatule, ai scrîntit-o! Fii atent! sau „E-n regulă, băiatule! Ai stofă!” — stătea în picioare şi-l privea întins lîngă gura fron­tului de lucru, cu capul în jos, strigînd, şi-n toate acele cîteva AL. IVAN GHILIA Calcul greşit -minute cît mai rămase acolo pri­vind trupul firav care intra parcă în pămînt, absorbit de hăul în­tunecos, nădăjduise cu încordare, că „meşterul” se va ridica senin, cu faţa lui obişnuită, niţeluş ab­sorbită dar vioaie, cu gesturile mici, pline de calm, şi discreţie şi-o să-i strige ironic: „Ai scrîn­tit-o, băiatule! Fii atent!” Dar inginerul se ridică fără să-l pri­vească, cu faţa la fel de albă, schimbată şi buimăcită, şi cînd vru să se ia după el, îl oprise cu un gest atât de ferm că se supu­se docil şi această docilitate stu­pidă n-avea să şi-o ierte toată viaţa. De-atunci, nimeni nu mai ştiuse nimic despre el, îl căutară din aceeaşi noapte, cu-o nelinişte şi-ngrijorare crescîndă, tot tim­pul, în zilele şi nopţile următoare, pretutindeni unde era posibil să fie găsit, chiar şi-n mina veche,­­părăsită, în care stătuse blocat douăzeci şi patru de ore, în urmă cu zece sau doisprezece ani şi făcuse acea descoperire despre care nu vorbise nimănui. La fugă nu se gândise evident nimeni, ar fi fost o absurditate să se gân­dească la aşa ceva: nu era laş — cum­­ o şi mai mare absurditate li s-ar fi părut să conceapă că el ar putea să urce pe munte aici, în văgăuna asta de nisip. Asta a fost greşeala lui, marea lui greşeală şi greşeala lor, că nu şi-au închipuit şocul suferit atunci de el pe malul puţului. Stătea nemişcat ore întregi des­prins de orice senzaţie materială, foame, frig, căldură, sete — con­centrat numai în el, în propria lui prăbuşire, întrebîndu-se mereu unde, cînd şi cum greşise? Cal­­culînd şi recalculând totul de la capăt, cu aceeaşi încăpăţânare or­bească şi cu acelaşi rezultat fa­tal: 2­­metri. Un eşec de doi metri,, egal cu 500 000 lei şi cu­ o viaţă ratată! Ca şi cum patruzeci de ani muncise şi se pregătise pen­tru construcţia aceea şi-o ratase. Da, doi metri, la un calcul care prevede cel mult o deviere de cîţiva centimetri. Sau nu, nici centimetri. Izbutise să reducă al­tădată totul la o chestiune de mi­limetri. (Continuare în pag. 8.) FODOR JÓZSEF „POETUL" (fragment) Merg pururi înainte. Chiar şi atunci cînd glasul e numai şoaptă. Steag sînt, ce flutură uşor ,spre-aceia care încă nu s-au născut. Sînt goarna şi sabia de foc, în mina lor. Prietene, te chem. Ştiu drumul bine,­­ prin codrii plini de neguri, pe neteda şosea,­­sau dacă vrei, prin ape — cu vînturi vuitoare, venind spre noi, cu seara fără stea. M­u preget. Ştiu o forţă ce-mi dăruie îndemnul­­de-a nu trăi doar, simplu, cotidiana zi. ■Şi-mi dă avînt o forţă, şi flacăra se-nalţă năvalnică-n amurguri străvezii.­­Cunosc tristeţea oarbă şi casta bucurie, îşi foşnetul tăcerii în seri de catifea,­­şi cărţile, şi noaptea, şi-l ştiu pe „nu” cel aspru, şi pe frumosul, tinerescul „da”.­­ Privelişte însorite ne-apar, privind spre mîine,­­ popoarele — unite, lumina — învingînd.­­Puternic în credinţa că biruie dreptatea, nimic nu-ţi poate sta în drum, nicicînd. [Deci, hai cu mine! Vino să lăudăm în cîntec, [pe omul drept, integru, al gîndurilor mari, [pe cei ce-nalţă fabrici, cîntînd, şi-nalţă case, pe luminoşii noştri făurari.­­Trec anii mulţi, trec veacuri... Uitarea-l ocoleşte ,doar pe acel ce-n luptă slujeşte-un ţel măreţ. [Priveşte-ne — şi cîntă! T’a străluci-n lumină, sărbătoresc, cuvîntul, şi de preţ! în româneşte de TUDOR ROTARU PREZENTE MAGHIARE­­ ÎN ROMÂNIA Galeria de Artă a Fondului Plastic din Cluj — situată in Piaţa Libertăţii, în imediata ve­cinătate a statuii lui Matias — găzduieşte in prezent frumoasa şi interesanta expoziţie intitulată „Impresii de călătorie”. Tablou­rile expuse aici, semnate de că­tre talentatul artist Dumitru Ivan, redau cu măiestrie — în culori vii — frumuseţile Budapestei, ca Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Ştefan şi multe altele. • Recent a văzut lumina tipa­rului o cărticică intitulată „Pagi­ni noi”, cuprinzînd o parte din a­­cele scrieri ale lui Octavian Goga, care nu au apărut pînă în­­prezent în nici un volum. Cartea avînd 101 de pagini, cu­­prinde note de călătorie din Spa­nia, Italia, Elveţia şi Franţa, file de jurnal atestînd puternica for­­­ţă de portretizare a poetului, maxime etc. Cea mai interesantă parte a volumului — apărut într-un ti­­­raj de peste 30 000 de exemplare­­— este însă, fără îndoială, scrie­rea autobiografică din care aflăm, că mama lui Goga, femeie cu o­­serioasă cultură, a publicat nu­­­meroase poezii și scrieri în pro­­­ză în revista „Familia”. „Din literatura ungurească, pe care o cunosc în întregime —­­arată Goga — trei oameni m-au­­îm­presionat în mod deosebit: Pe­tőfi, cu strigătul lui după liber­tate, Madách, învăluit în tenebre şi Mikszáth, evocatorul meşter al vieţii de la ţară. Din toţi trei am făcut multe traduceri risipite în toate părţile, — adaugă poetul, cel mai desăvîrşit tălmăcitor al „Tra­gediei Omului”. Despre anii de studii făcute de Goga la Budapesta, aflăm că poetul a redactat aici revista „Luceafărul”. Tot aici, s-a întîl­­nit pentru prima oară cu un scriitor din vechea Românie. Era Nicolae Iorga, care a venit la Budapesta ca să cerceteze nişte arhive străvechi. Lui Goga i-a revenit înalta cinste ca în numele studenţilor budapestani să-i ureze bun venit înaltului oaspe, distin­sului cărturar Nicolae Iorga. * Lună de lună în România apar zeci de volume noi, tipărite în limba lui Petőfi şi Jókai, Móricz şi Illyés. Dintre ultimele asemenea nou­tăţi beletristice, merită să fie evi­denţiate volumele de proză „Trandafirul înrourat” de Zsig­­mond Móricz, „Robul Ruby” de Mór Jókai, „Moş Goriot” de Ho­noré Balzac, „Gabriel Victoriosul” de György Méhes şi „Fraţii” cu­prinzînd şase piese de teatru — de Tamás Deák. Dintre volumele de poezii sunt deosebit de demne de amintit „Poeţii revistei Korunk” (anto­logie), „Cîntecul velelor” (anto­logie), „Versuri” de Apollinaire. L. DUNAJECZ Tigrul şi hiena In amfiteatrul din Parcul orăşenesc din Capitală, în cadrul spectacolelor de vară a fost prezentată şi drama „Tigrul şi hiena” de Sándor Petőfi, în regia lui Károly Kazimir. In fotografie: O scenă a spectacolului

Next