Foaia noastră, 1972 (Anul 22, nr. 1-24)

1972-01-15 / nr. 2

7 în lumina reflectorului Micherechiul se poate minări încă cu o excepţională comoară a creaţiilor folclorice: obiecte de artă populară (ţesături, unelte de lucru, piese din ceramică, icoane etc.) şi creaţii orale moş­tenite din străbuni (cîntece şi dansuri populare, poveşti, zica­le, anecdote, bocete, obiceiuri ş.a.m.d.). Şi ce păcat, că această zestre strămoşească a intrat Intr-o fază de distrugere! Pier­derile sînt, din zi ce trece, tot mai însemnate şi irecuperabile. In practică, se pare, că în afară de repetarea frazei atît de mult uzată: „păstrarea şi răspîndirea tradiţiilor noastre strămoşeşti este o datorie a tuturor ,­nu se face mai mult, decît se con­tribuie la procesul de destrăma­re, proces căruia i se asigură chiar şi o asistenţă numeroasă. Nici culegerile de pînă acum, mult prea modeste — faţă de valorile existente, — n-au con­tribuit la îndrăgirea şi preţuirea artei populare, iar cel mai nou obicei de a culege şi a „valori­fica” obiectele de artă populară din Micherechi trebuie adine condamnat, cei în cauză dezar­maţi cit mai urgent! Despre ce este vorba? Inspi­raţi de oamenii de specialitate, în general etnografi maghiari, şi DE CE? de cîţiva „colecţionari indivi­duali voluntari”, veniţi de la o­­raşe, unii micherecheni au în­­­­ceput şi ei să adune, să trans­porte cu autocare şi să vindă­­ ,,delicatesele”­obiecte de artă populară, mai ales obiecte vechi şi unelte de lucru. Această inde­­j letnicire — demnă de a fi mo­ral condamnată —, materiali­ceşte s-a dovedit a fi extrem de rentabilă. Un exemplu concret: o furcă cu roată de tors la Mi­­cherechi costă 50 de forinţi, pe cînd preţul mediu de vînzare se­­ ridică la 1000! Certă rentabilita- t­­e! Această exagerare a fost creată de însăşi practica unor nicherecheni. E cazul să pu­­tem întrebarea: DE CE? De CE li se permite acestor , contrabandişti morali" să-şi continuie dăunătoarea activitate d­ie a jefui şi distruge cele mai­­ , apreciate mărturii ale vieţii­­ noastre de odinioară? DE CE competenţii, prefăcîn­­d­­u-se în asistenţă mută, preferă­­ să stea cu mîinile-n poală asigu­rind drum liber afacerilor de speculă? DE CE intelectualitatea ro­mână locală nu se angajează la o complexă muncă de lămurire, pentru a informa masele de pro­prietari despre valoarea obiecte­lor etnografice şi despre faptul că păstrarea acestor obiecte va însemna şi păstrarea caracteru­lui naţional al comunităţii? DE CE? întrebarea aşteaptă răspuns, răspuns prin fapte! Al. Hoţopan Secvenţă de toamnă Cum iarna intirzia să mai so-­­ sească, aveam impresia unei zi-­­­le de toamnă tîrzie deşi era de­ja după sărbătorile de iarnă. Co­pacii uriaşi, cu coroanele lor în­gălbenite şi rare din parcul ora­şului, făceau o impresie tristă, deprimantă. Aerul umed şi ce­ţos emana parcă un miros de frunze putrezite. Vîntul rece şi soarele, care încerca să străbată stratul gros de nori şi ceaţă, nu puteau usca pămintul jilav şi cu simptome de iarnă. In plimbarea mea prin parc, gindurile mele despre tomnă au fost întrerupte de o coincidenţă. M-am întîlnit cu doi bătrîni, a­­dică doi oameni in toamna vie­ţii: unul era de 87 de ani, celă­lalt de 93, amîndoi pensionari. . Respectul pentru vîrsta lor m-a făcut să-i salut şi să mă opresc în faţa lor, pentru a schimba citeva cuvinte cu ei. — încă mai e toamnă... Se pare că iarna a uitat de noi... — Totuşi va veni, şi atunci va veni vremea să ne plimbăm pe schiuri... Baciul Valentin arăta basto­nul pe care se sprijinea: — De douăzeci de ani acesta e bastonul meu de schi, pe a­­cesta îl folosesc de ani, în alu­necările mele peste trotuarele îngheţate. — Sunteţi giulani? — Din naştere nu. Dar aici vom fi îngropaţi, căci trăim aici, la căminul de pensionari. — Şi cum trăiţi la cămin? — Foarte bine, materialiceş­te. Nu ducem lipsă de nimic: a­­vem mîncare bună, asistenţă medicală, curăţenie, dragoste şi bunăvoinţă din partea persona­lului. Avem televizor, radio, şi tot confortul. Un singur lucru nu ne place ... — Şi anume? — Sînt unii pensionari mai tineri, care locuiesc împreună cu noi, dar nu sînt pensionaţi din cauza vîrstei, ci din cazuri de boală. Aceştia ne cam tul­bură liniştea, ba ne mai şi bat­jocoresc. Adeseori stîrnesc ne­înţelegeri, se ceartă, se mai şi îmbată. Dacă n-ar fi printre noi aceşti cîţiva „tineri”, poate că acum, la bătrîneţe am fi pe de­plin fericiţi... Privesc îngîndurat la cei doi mathusalemi, care se pare că se bucură de sănătate şi vigoare fizică şi spirituală. Mă surprin­de lectura lor: reviste ştiinţifi­ce şi probleme rebuşiste. Mi-am dat seama, că aceşti bătrîni cu mintea încă tînără ar merita intr-adevăr să se bucure de li­nişte, căci încă nu şi-au pierdut locul ocupat încă cu mulţi ani, şi cu cinste în societate. Oare modesta doleanţă a ce­lor doi bătrîni şi a semenilor lor, de a fi separaţi de gălăgioşii lor convivi, este neîndreptăţită? Credem că ar merita acest plus de umanism cu prisosinţă. N. Gîndilă FOAIA NOASTRĂ „Mult e dulce şi frumoasă­.” In primele zile ale lunii ia­nuarie a avut loc la Apateu o şedinţă lărgită în cadrul că­minului cultural. Din iniţia­tiva profesorului Ioan Bere­­nyi urmează să se înfiinţeze un curs de limba română, în invitaţiile oficiale, care au fost trimise cadrelor di­dactice, îndrumătorilor cultu­rali voluntari precum şi mai multor locuitori, au fost speci­ficate atît condiţiile de parti­cipare la curs, cit şi progra­ma acestuia. Cursul se va desfăşura în lunile de iarnă, pe o durată de mai multe săptămîni în după-mesele de luni, în sediul nou al şcolii. Cursurile se desfăşoară sub semnul următorului motto: „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim, altă limbă armonioasă ca ea nu găsim.” Nu ne rămîne decît să do­rim reuşită deplină acţiunii iniţiate. — ni — M­­oi realizări Anul trecut — bogat­e rezultate politice, economice şi culturale — constituie o etapă nouă în ridica­rea nivelului de trai şi în dezvol­tarea comunelor noastre. Casele noi din Otlaca-Pustă (sus) ilus­trează ritmul de dezvoltare şi mo­dernizare a comunei. Ridicarea hidroglobului din Micherechi (la dreapta) înseamnă încheierea construirii reţelei de apă, fapt de o deosebită însemnătate în viaţa micherechenilor. Căminul de zi din Bătania (jos), deşi nu e o clă­dire nouă, ci numai reconstruită, dovedeşte atenţia şi grija sfatului comunal local faţă de elevii șco­lari. Ştiri culturale din Aletea Comitetul comunal al Fron­tului Popular Patriotic din A­­letea a organizat în ziua de 19 decebrie tradiţionala zi a bă­­trînilor. In căminul cultural au fost prezenţi aproape 400 de oameni. După toasturile sărbătoreşti bunicile şi bunicii au fost felicitaţi de către micii toboşari şi pionieri printr-un program cultural bogat şi variat. După program cei prezenţi au fost poftiţi la o „cină familiară” de către or­ganele locale, care a continuat cu cîntece vesele şi petrecere de dans. Pe lingă polcă, ciar­­daş şi vals s-a dansat şi lun­ga, mînînţeaua, ţigăneasca şi sîrba. SERATA CULTURALA In seara primei zile de Cră­­j­ciun a avut loc la căminul cultural din Aletea programul artistic dat de Ansamblul de dansuri populare de naţiona­litate din comună. După pro­gram, a avut loc un bal ro­mânesc, care a ţinut pînă în zori. CURS DE PERFECŢIONARE La căminul cultural din A­­letea s-a ţinut, timp de două săptămîni, o consfătuire im­portantă, respectiv un curs de perfecţionare. Sfatul judeţean şi Uniunea judeţeană a coo­perativelor agricole de pro­ducţie au organizat aici per­fecţionarea paznicilor de bun obştesc. In cadrul cursului s-a ajuns la un acord comun în mai multe probleme, mai ales cu privire la timpul şi felul cum trebuie să ia măsuri a­­ceşti paznici în activitatea lor. Paznicii bunului obştesc pot să dea un mare ajutor şi în apărarea frontierei, dacă întreţin legături bune cu gră­nicerii. Aceasta are importan­ţă în judeţul Bichiş, fiindcă 50 de paznici funcţionează în lo­calităţi de frontieră. La curs au participat aproa­pe 300 de paznici şi între ei s-au stabilit legături bune. Gh. N.

Next