Foaia noastră, 1982 (Anul 32, nr. 1-53)
1982-02-19 / nr. 8
EMIA NOASTRĂ Grija faţă de bătrini la Micherechi - Ce mai faci, nană Evă? - am întrebat-o nu întîmplător pe văduva lui Mihai Petruşan. - Acuma, bine. Că am cine să-mi ducă de grijă - a răspuns cu ochii înlăcrimaţi. - Că io, pină in zilele trecute nu am avut pă nime. Pruncu mneu o murit, fata-mi este măritată în România, io iară îs bătrînă şi nu mai pot face aproape nimica, a continuat. In iarna asta o fost că oi lăsa tote lucrurile mele statului, numa să am loc în careva cămin al bătrînilor, unde am crezut că mă voi mai întilni cu cunoscuţi din sat, că io numa cunoscut am p-aici. Nana Eva Petruşan are 82 de ani şi se trage dintr-un sătuleţ din Uniunea Sovietică, de dincolo de Moscova, în anii celui de-al II-lea război mondial l-a cunoscut pe bărbatul ei, care a răposat cu doi ani în urmă. Acum nana Eva trăieşte în casa cooperatorului Gheorghe Ciotea, care de pe acum i-a devenit şi oficial tutore „susţinător”, care îngrijeşte şi ocroteşte bătrîna, devenită aici „buna” casei. - Cum aţi ajuns într-o relaţie atît de familială cu soţii Ciotea? - In ultimii ani am fost tare necăjită. Am prins mult şi am fost tare singuratică. Cind nu mai ştiam ce să fac, mă mai duceam la dinșii, unde întotdeauna m-au primit cu plăcere. în iarna trecută, iaca, am stat la ei mai multe săptămini şi ei m-au îngrijit. La urmă le-am spus că pentru ă mă îngriji le dau jumătate din casă, că numai atîta este partea mea. Cind fata mea din România a auzit că ,,m-a preluat” Gheorghe ,cu care după bărbat sînt neam, ea a renunţat şi la partea ei din casă în folosul lui Gheorghe. Amu îs fericită că am cine şi să grijească dă mine. - Sînteţi o familie numeroasă, pe care aţi mai şi mărit-o prin contractul cu nana Eva. Bătrînii sînt ca copiii, se zice. Nu vă temeţi de eventuale probleme? - i-am întrebat pe soţii Ciotea. - Avem chiar destule pe capul nostru. în toamnă am avut un accident la fabrica de zahăr din Sarkad, nici de atunci nu mi s-a vindecat mina dreaptă. Dar ne-a părut rău de dînsa că n-are pe nimeni care s-o îngrijească. Ştiţi cum e asta? Unde pot minca şase, mai este loc şi pentru al şaptelea e de părere gazda, Gheorghe Ciotea. Înteresîndu-mă la Sfatul comunal din Micherechi despre situaţia îngrijirii bătrînilor de aici, am aflat că de bătrîni în general se îngrijesc copiii lor. Abia sînt unu-doi, care au fost nevoiţi să se mute în cămine ale bătrînilor. Actualmente, de exemplu, la Micherechi 75 de familii au legat contracte de întreţinere cu oameni vîrstnici. Pentru îngrijirea lor, această formă se vede cea mai potrivită, asigurînd un trai fără griji şi gînduri. Astfel, totodată, se aranjează şi situaţia materială a familiei respective. Casa în general rămînînd copilului care-şi întreţine părinţii, aşa cum fusese obiceiul şi mai demult. O altă şi relativ nouă formă de îngrijire a pensionarilor este aceea, cînd Sfatul comunal plăteşte cuiva aşa-numitul onorariu pentru îngrijire, care în general este de 7-800 de forinţi lunar. Această formă vine mai ales în ajutorul celora care neavînd familie, trebuie să apeleze la străini care să-i îngrijească. Din păcate, această formă de îngrijire socială nu este încă destul de răspîndită. Despre un cămin de zi pentru bătrîni încă nu prea se aude la Micherechi, deşi înfiinţarea unei astfel de instituţii sociale - potrivite şi corespunzătoare pretenţiilor actuale, ca mărturie a grijii societăţii faţă de bătrîni - va fi necesară mai curînd sau mai tîrziu și aici. V. M. „De la Hortobagy la Sarret” Cu participarea întregii comunităţi săteşti Şi în iarna aceasta, comuna Apateu era atît de activă, de cum fusese cu zeci de ani în urmă, cînd iarna era anotimpul întâlnirilor, al petrecerilor şi muncilor făcute în comun. De atunci lucrurile s-au mai schimbat. Numai că în săptămînile trecute, străvechiul obicei parcă a reînviat, întreaga populaţie era în mişcare, mocnind de emoţie şi aşteptări: aparenii se pregăteau să facă faţă cu cinste condiţiilor prescrise de concrusul „De la Hortobăgy la Sărret”, iniţiat de comitetul judeţean Hajdu-Bihar al F.P.P. în ciuda gerului şi al iernii crîncene, membrii cercului de istorie locală conduşi de Maria Teheran şi soţia lui Rudolf Solymosi umblau prin sat, pentru a colecţiona obiecte, unelte şi obiceuri. Iar rezultatul a fost îmbucurător: peste o sută de obiecte au constituit nucleul expoziţiei organizate în cadrul concursului. La deschidere, Imre Dani, preşedintele Sfatului comunal a relevat cît de importantă este această acţiune, care ajută ca şi generaţia tînără să cunoască uneltele şi obiectele de uz casnic folosite odinioară. Unora dintre obiectele expuse, generaţia tînără nici nu le mai ştia numele. Concomitent cu organizarea expoziţiei au fost întocmite şi patru lucrări. Anume: Mobilierul caselor ţărăneşti de odinioară” (soţia lui Jănos Hosszú); ,,Originea unor nume şi porecle din satul nostru” (Maria Teheran); „Vechi obiceiuri de vindecare” (dr. Jeno Berechki); „Istoricul C.A.P. Regiunea Crişului” (György Danko). Capitolul cel mai spectaculos al concursului l-a constituit totuşi programul folcloric realizat cu concursul a numeroşi apareni, sub conducerea însufleţită a profesorilor Ioan Berenyi şi Săndor Szentannay. Şi aici trebuie subliniat meritul cel mai mare al organizatorilor: ei au ştiut să-i lămurească pe consăteni la participare activă. Căci pe scenă aproape 60 de apareni au prezentat montajul literar-folcloric „Cum s-au împletit obiceiurile, munca şi distracţia în viaţa poporului din Apateu”. Decorul a fost sugestiv, roata de tors s-a învîrtit cu spor, unul s-a muiat, colacii din traistă au fost mîncăţi pînă la unul. Aşadar, un tablou viu al vieţii de acum cincizeci de ani, la care au participat prin cîntec, dans, strigături şi obiceiuri apatem de la 9 la 76 de ani. Strădania nu a fost zadarnică, juriul a apreciat totul la maximum, încît programul a fost promovat în faza teritorială şi judeţeană. • V. Iată un moment din spectacolul folcloric de pe scena din Apateu r-= Sfertul Ciprd/Cimilut=^------- | o ------- Plantarea florilor Se apropie primăvara. Nu peste mult vor începe lucrările din grădini, astfel și pregătirea solului, formarea straturilor pentru plantarea florilor. Straturile pentru flori le putem face sub forme geometrice regulate, sau în formă de liniatură neregulată. Forma straturucilor depinde şi de celelalte elemente constitutive ale grădinii: arbori, tufe, garduri, pajişte. Deosebim grădini de peisaj şi de aranjament geometric. Grădinile de peisaj nu au o formă condiţionată pentru asociaţia vegetală, pe cînd la cele geometrice gardurile, arborii, tufele şi straturile de flori necesită o ordine geometrică. în grădinile mici, de cele mai multe ori se formează o mixtură a celor două tipuri, deoarece din cauza lipsei de spaţiu, grădină de peisaj nu prea se poate constitui. Marginea şi forma grădinii sînt factori determinanţi totuşi avem posibilitatea de a destinde forma de plantare, anume, deşi gardurile şi arborii puşi la marginea grădinii sînt în şir, înăuntru, tufele ornamentale mai mici şi straturile de flori pot fi planificate după plăcere și în petice neregulate. Este bine dacă straturile de flori sînt alcătuite în locuri mai accentuate în apropierea casei, lingă locul de odihnă, lîngă drum, unde acestea sînt la vedere și sînt încîntătoare. Mărimea straturilor este determinată întotdeauna de locul dat, în grădinile mai mici se pot forma petice mai mici, într-una mai spaţioasă, petice sau straturi mai întinse. Straturile de flori să nu fie nici prea largi, nici prea înguste. Cele mai potrivite sînt cele de lăţimea 50-120 cm, la care de cele două părţi le ajungem, fie la afînarea solului, fie la udat. Alegerea soiurilor să se facă tot ţinîndu-se seama de mărimea şi de caracterul grădinilor, în grădinile de lîngă casă, unde plantele primesc îngrijire permanentă şi le udăm regulat, pentru a planta flori mai pretenţioase, în grădinile caselor de odihnă, sau în cele de „hobby”, să plantăm flori nepretenţioase, mai modeste, rezistente la secetă şi la frig, soiuri care necesită mai puţină îngrijire. (Va urma) I. Cefan Nu ştiu cine cum îi cu nunţile, da’ mie îm place şi fiu nuntaş. Ii dirept că pă cum bătrîneşte nomu, pă ce tă’ mai rarevări îi temat la petreceri d-aste, poate şi pîntru asta m-o picat bine cînd văru mneu, şi-i zîcea Moraru, m-o temat la ospăţu nepotului lui. înălțiaşe s-or fost inţăleasă că la biserecă n-or mere, aşe că n-o ţinut mult cununie, şi păstă on ceas bun iară ne-am aflat tăt la casa vărului, şi pă cum ne-am înhortăcit noi întră noi, aşe ne-am pus iară şi şidem. Noi bătrînii ne-am aflat on loc bun în soba ce mică. O vinit vreme cinii, am cinat, şi tă’ mai bine ne-am băgat in voiarbe. Dă vorovit ungureşte am vorovit, că neamurile mniresî or fost unguri, adecate aşe am ştiut noi. Bogăt şi dăstul că di-o vreme am început noi şi vorovim dăspră limbă, dăspră naţie, dăspră cetăţănie. Amu numa pă scurt vă spun că dă ce o fost voarbă: tata bătrîn a mniresî - şi-i zicem Müller - zice aci cum că iei îi ungur, că iei îi dă naţionalitate maghiară, că şi cetăţenie lui îi maghiară. Bine, Zic io ,că fătă lume îi dă cetăţănie maghiară în ţară la noi, da’ asta nu însamnă că şi naţionalitate lui îi maghiară. Io dă pildă îs on rămân dă cetăţenie maghiară. Cînd o auzit asta bătrînu Müller o început şi mă convingă că asta nu să poate, c-aşe ş-aşe, şi ce ştiu io ce. Şi tăt cam aşe o vorovit şi on alt neam d-a munresî, iei ungur, lui şi-i zice Molnar. Da' iotă d-a me am ţinut, l-am întrebat pă hortacu Müller că dară şti iei nemţeşte? Şti. Apu şi tata lui şi mama lui or ştiut. Adecate fătă viţa lui şi după tată şi după mamă or fost nemţi, da’ iei îi ungur, că iei ungur să ţine. Ne-o auzit on tînăr, on ne-am da lu’ Müller. Să scoală tînăru, îş umple on păhar cu vin şi vine la noi, închină cu noi şi începe şi ne spună, cum o zis iei, o poveste, o poveste pă care v-o spun şi io. O fost odată on sălaş. La sălaşu acela or trăit multe ghine şi o părete dă reţe. Primăvara şi ghinele şi , reţele or avut pui mult. Cînd puii amu or fost mărişori, s-or început şi vorovască, tăt or vorovit numa in limba ghinelor, caşe-i suca şi să vorovească în limba care o cunoatte fătă lume. Da’ dî l-o vreme, on pui dă raţă o început şi să laude că şi iei îi pui dă ghină, şi nime nu l-o putut abate dî la părere lui. Cînd o ajuns, pînă aci cu poveste, tînăru l-o întrebat pă bătrînu Müller, că dară după părere lui, numa păntru că puiu dă raţă să spune pui dă ghină din iei a fi on cocoş cu creastă roşie şi cu pene negre-n coadă? Că ce-o fost şi cum o fost mai dăparte, asta nu v-o povestesc, dar, cred că vă puteţ închipui că nu numaio ce şi alţi or învăţat din asta una şi alta. Dă pildă şi că tînării d-amu îs mai învăţat, mai inţălept ca mulţ dintră bătrînii care să ţin că-s ocoşi. Vă salută cu drag. Vasile Ciurdaru pensionar